Sărmaș, parohia ortodoxă ca „un călcâi de pâine”

Pâinea este sfântă dintotdeauna. Ea este dătătoare şi întreţinătoare de viaţă. „Prin mijlocirea ei, transubstanţializată, ni se dă spre consumare Trupul Domnului”, spunea Nicolae Steinhardt. Recent, am vizitat parohia harghiteană Sărmaș, din Episcopia Ortodoxă a Covasnei și Harghitei, unde aveam să descoperim cum Biserica adună în jurul ei comunitatea, ca „un călcâi de pâine”, și cum prin steagul tricolor, prin slujirea preotului și prin lucrarea pe care o desfășoară în această parte de țară ține vii speranța și sentimentul apartenenței la neamul românesc.

La ceas de primăvară, când bobul de grâu geme nerăbdător să se înalțe sub stratul gros de zăpadă, împrospătată încă de ninsori, am ajuns în satul Sărmaș, din județul Harghita, fără să știm, până când nu ne-a spus părintele paroh Timotei Aurel Truța, că pășisem de fapt pe un veritabil drum al pâinii. O cale sacră, reconstituită cu talent și dăruire și de Ioan Cristian Țăran, preșe­dintele Asociației Mureșul Superior, cu ceva vreme în urmă. Domnia sa, realizator la TVR Târgu Mureș, om al locului, a readus în actualitate printr-un film, ca minim gest de recunoștință pentru străbunii care munciseră din greu pentru „un călcâi de pâine”, drumul sacru al acestui dar, de la punerea bobului de grâu în brazdă până la transformarea lui în Trupul Domnului.
Așa am descoperit nu doar frumoasa sintagmă pe care am folosit-o și noi, ci și adâncul semni­ficației ei într-un prezent atât de provocator pentru cei care îl petrecem.

Pâinea, statornicie și identitate

O primă atestare documentară certă a satului Sărmaș descoperită până acum este anul 1787, când a fost luată în evidență numerică populația așezată în afara vetrelor de sate, pe hotarele localităților Ditrău și Remetea. Documentul menționează că Săr­mașul, cu denumirea de „Maroslako” (localitate de peste Mureș), avea 50 de gospodării. Astăzi, Parohia „Adormirea Maicii Domnului” din Sărmaș are în jur de 900 de suflete. În scădere față de alte perioade, pentru că tineretul pleacă în Europa sau spre alte zone care le oferă locuri de muncă. „Rămânem doar cu pensionarii. Dacă ne uităm în registrul de botezuri, avem un an în care au fost înregistrate 60, iar în ultima perioadă, în jur de 10”, ne spune părintele paroh Truța, care slujește aici din anul 2012.

Ocupațiile specifice ale locuitorilor din sat sunt creșterea animalelor, industria lemnului și cultivarea cartofului și a grâului.

„Satul este situat în nordul județului Harghita. În comună activăm trei preoți ortodocși. În Sărmaș trăiesc peste 80% români și restul maghiari. Relațiile dintre cele două etnii sunt bune.

Localitatea este veche. Avem și o primă bisericuță, ridicată în jurul anului 1800, dar avem și monumente funerare inscripționate cu date din perioada respectivă. Cu siguranță, în sat a existat o bisericuță de lemn, cu hramul «Sfântul Ierarh Nicolae», care a căzut, pe locul ei fiind ridicată acum o capelă cimitirială, pentru a omagia astfel locul străbun de jertfă al credincio­șilor din sat”, ne mai spune părintele paroh.

Biserica satului a fost construită între anii 1900 și 1906, cu sprijinul credincioșilor, din piatră și var ne­stins. „Am aflat de la bătrânii satului că fiecare familie trebuia să aducă pentru ridicarea sfântului locaș câte două care cu piatră și cu var. În 1929, biserica a fost sfințită, în 1933 a fost pictat iconostasul, iar în 1982 a fost pictată biserica de către Varahiil Muraru. Recent, am îmbrăcat în acoperiș nou biserica, pentru a o proteja de intemperii. Inițial, sfântul locaș s-a aflat la marginea exterioară a satului. De aici în amonte erau așezate gospodăriile țăranilor, dar, cu timpul, am rămas în marginea de sus a satului, pentru că gospodăriile au coborât, neavând surse de apă și din cauza iernilor foarte grele. Oamenii s-au așezat lângă cursul Mureșului. La noi, se păstrează o tradiție sacră: gospodinele fac pâine în casă, pentru că în zonă se cultivă grâu. Și ne bucurăm că ele, pe lângă pâine, coc și prescuri, această pâine pe care o aduc la Altar ca dar pentru Dumnezeu. Pentru noi, românii de aici, pâinea are și o profundă semnificație identitară. Ea înseamnă statornicie, dar și grijă pentru continuitatea nea­mului. De aceea eu cred că această comunitate, deși împuținată în prezent, va dăinui. În aceeași idee, cu ajutorul lui Dumnezeu, am reușit să renovăm casa parohială, construită în 1929, și să o facem utilă preoților care vor locui în ea după mine”, ne mai spune părintele paroh.

Biserica, inima satului

La Sărmaș, biserica este punctul central în jurul căruia gravitează întreaga viață comunitară. Este locul de întâlnire cu Dumnezeu, și locul de întâlnire a credin­cioșilor între ei, care vin din toate colțurile, pentru că satul este foarte răsfirat, pentru a vorbi sau pentru a-și aduce aminte de cei răposați. Bineînțeles că la biserică vin și tineri. Când se întorc în țară, mai ales în preajma sărbătorilor, ei Îl caută pe Dumnezeu.

„Mulți dintre acești tineri pleacă de acasă în lume fără să-L cunoască pe Dumnezeu. Dar străinătatea și dorul de casă îi împing către bisericile noastre de acolo, unde Îl află pe Creator. Și, atunci când se întorc acasă, sunt mai creștini decât au plecat. Ei doresc să se întâlnească și cu cei din comunitate și să își aducă aminte de tinerețea lor frumoasă din sat. Pentru copiii și tinerii care au rămas pe loc, noi le oferim activități care să-i facă fii apropiați ai Bisericii. Îl avem pe părintele diacon Daniel Alb, profesor de religie, care se ocupă de aceasta. În fiecare lună și în preajma fiecărei mari sărbători, ne adunăm și desfă­șurăm acti­vități specifice aici, în biserică. De Paști încondeiem ouă, în martie confecționăm mărți­șoare, de Crăciun repetăm colinde și dăm slavă lui Dumnezeu”, ne spune părintele Truța.

Privim de pe deal așezarea albită de ninsorile târzii. Seamănă cu un lan de grâu copt. Sau cu o uriașă pâine străjuită de sus, ca o făclie aprinsă, de biserica satului. Îl întrebăm pe părintele paroh ce mesaj transmite Biserica prezentului și viitorului satului Sărmaș. „Biserica transmite mesajul Mântuitorului nostru Iisus Hristos, Care spune în Evanghelia de la Matei: «Veniți, binecu­vântații Tatălui Meu, moșteniți împărăția cea pregătită vouă încă de la întemeierea lumii». Biserica nu se schimbă. Lumea se schimbă însă. Noi păstrăm acest mesaj de mii de ani și-l vom transmite mai departe. Îi așteptăm mereu cu brațele deschise pe cei care vor pocăință, mai ales. Un sfânt părinte spunea: «Cine nu are Biserica de mamă nu-L poate avea pe Dumnezeu ca Tată». Biserica este ca o mamă care stă și așteaptă. Vedeți cât de frumos avem în jurul nostru cimitirul, localitatea, capela, biserica, casa parohială, terenurile parohiei pe care le muncim, și toate sunt la un loc!”, exclamă părintele Truța.

Și toate acestea au sens, pentru că seamănă cu „un călcâi de pâine”, pentru care strămoșii, moșii acestor români și cei de astăzi, adunați în jurul Bisericii ca o inimă, au trudit și trudesc pentru viitorul continuu al comunității lor.