Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Actualitate religioasă An omagial Satul, locul unde vremea nu se grăbește și pământul cântă

Satul, locul unde vremea nu se grăbește și pământul cântă

Un articol de: Andreea Nică - 17 Noi, 2019

Maestru al epitetelor și metaforelor, iubitor al folclorului și al satului românesc, dar și un ilustru poet tradiționalist, eseist și publicist român, Ion Pillat a fost un apărător al specificului românesc și al clasicismului, surprinzând lumea satului în diferite momente. Lirica sa stă sub semnul tradiționa­lismului, concept în opoziție cu modernismul. Curent literar ale cărui orientări au fost trasate în reviste precum „Sămănătorul“ a lui Nicolae Iorga sau „Viața românească“ a lui Garabet Ibrăileanu.

 Ion Pillat (1891-1945) se înrudea pe linie maternă cu familia Brătianu, bunicul său fiind chiar Ion C. Brătianu, pe care îl evocă în volumul Pe Argeș în sus. Tatăl său era parlamentar și moșier dintr-o veche familie de boieri de țară din ținutul Fălciului. Se observă că în foarte multe poezii elogiază meleagurile argeșene, lucru ce se datorează faptului că prima parte a vieții a petrecut-o la Moșia Florica a bunicului său, apoi a studiat la Școala Primară nr. 1 din Pitești. După finalizarea studiilor liceale la Sfântul Sava din București, a devenit student (1910) la Sorbona, unde şi-a luat licenţa în litere (1913) şi în drept (1914).  De asemenea, a participat la campania din Bulgaria, ca sublocotenent, în timpul Războiului Balcanic, apoi a revenit definitiv la București, unde a publicat volumul Eternități de-o clipă. În anul 1936 a primit Premiul național pentru literatură și a fost ales membru corespondent al Academiei Române. După 1945, poezia sa va fi clasificată drept indezirabilă, evident din rațiuni strict politice. Fiul său, criticul și romancierul Dinu Pillat, a fost îndepărtat de la Facultatea de Litere unde era asistent al lui George Călinescu, fiind condamnat la temniță politică, iar manuscrisele i-au fost confiscate și distruse.

Lumea satului, vatră a spiritualității ortodoxe 

Poetul vede în creația folclorică cea mai elocventă expresie a sufletului românesc. În conse­cință, consideră că o demonstra­ție a specificului național al liricii noastre moderne nu poate porni decât de la o analiză a poeziei populare. Numeroase citate din poezia noastră populară dovedesc o bună cunoaștere a acesteia de către Ion Pillat. Ion Pillat teoretizează, în expresie poetică, necesitatea legăturii cu trecutul și cu oamenii pământului, cu tra­diția. Nu este un trist adio, ci o tonică reîntâlnire în care fiecare protagonist își afirmă el însuși credința în virtuțile continuității în tradiție. În volumul Biserica de altădată (1926) prinde viață, propriu-zis, programul tradițio­nalist. Ion Pillat publică și în revista Gândirea  a lui Nichifor Crainic. De aici se desprinde și un curent cultural și ideologic foarte important, gândirismul. Trăsăturile lui sunt preocuparea pentru lumea satului văzut ca vatră a spiritualității autohtone, trecutul simțit ca unic salvator, iar temele specifice sunt: locul natal, Ortodoxia, timpul ciclic. În poezia lui Pillat se remarcă mai ales viziunea idilică asupra satului surprins îndeosebi în momente de sărbătoare.

„Pe unde-au mers părinții îți duci și tu copiii...”

Citind versurile acestuia suntem transpuși într-o altă lume, ce vibrează pe undele eternității, legând prezentul de trecut și viitor. Astfel, prin poezia Mărțișor, ce evocă satul muscelean la înce­put de primăvară, se transmite bucuria renașterii naturii în inima oricui o lecturează. „Privești de pe poteca ce urcă-n deal la noi,/ Din zbor întâia barză cum cade pe zăvoi./ Vezi trenul care intră încet de tot în gară/ Și omul care sapă, și plugul care ară”. Adre­sarea directă către cititor nu face decât să aducă mai aproape trăirea eului liric, emo­ția: „În tine și prin ramuri e cerul limpezit”. Efectul satului este de a limpezi sufletul, de a aduce li­niș­tea și curăția inimii. „Auzi pe sub podgorii un câine care latră/ Te simți legat de toate - nu poți urni o piatră./ Aceste lucruri simple ce veșnice îți sunt!/ Ce sfântă bucurie descoperi pe pământ”. Pe de altă parte, se observă că satul este o punte de legătură între generații: „Ce râsete, ce chiot pe drumurile viei -/ Pe unde-au mers părinții îți duci și tu copiii./ O nouă viață astăzi de viața veche legi,/ Dau muguri pre­­tutindeni din veștedele crengi”. Aceeași idee a timpului ci­clic este prezentă și în medi­ta­ția Aci sosi pe vremuri. Aceasta este și o artă poetică, arătând un mod de a concepe poezia ca pe un mod de reîmprospătare a mitului înregistrat pe undele sufletului. Incipitul descrie un loc fantastic, casa amintirii, spațiu în afara timpului, inaccesibil celor doi îndră­gostiți. Urmează o descriere a relației dintre ei în cadrul mirific al satului: fata sosește printre lanurile de secară, adusă de berlină, se plimbă pe lângă lac sub cerul înstelat. Un element foarte important al lumii rurale prezent și în poezia acestui scriitor este biserica. Astfel, se remarcă modul în care povestea este bruc întreruptă de sunetul grav al clopotului din vechiul turn: „Și cum ședeau… departe, un clopot a sunat,/ De nuntă sau de moarte, în turnul vechi din sat”. Turnul este un simbol al veșniciei, doar omul este trecător. De altfel, povestea de dragoste are un final trist: „De mult e mort bunicul, bunica e bătrână”.

Clopotul, elementul-cheie ce marchează momentele de referință ale vieții

Povestea nepoților suprapune imaginea de ieri cu cea de azi: „Ca ieri sosi bunica… și vii acuma tu”. Cele două povești de dragoste par a se desfășura după ace­lași scenariu, chiar dacă pro­tagoniștii sunt diferiți. Și tinerii sunt surprinși de sunetul clopotului. Bătăile clopotului revin ca un avertisment al trecerii timpului, punctând momentele de referință ale existenței umane: nunta și moartea. Despre Aci sosi pe vremuri, Nicolae Manolescu spunea că „este plină de sub­tilități muzicale, are miș­că­rile unei clepsidre: timpul bunici­lor s-a scurs în timpul nepo­ților, care iau totul de la capăt în forme imperceptibil modificate”.

Lirica aparent simplistă a lui Ion Pillat descoperă dimensiunea spirituală inegalabilă a lumii de la sat, a trăirilor profunde și a legăturii indispensabile dintre divinitate și om, dintre veșnic și trecător. Poezia lui Ion Pillat e „transpunerea poeziei lui Alecsandri prin tot progresul de sensibilitate şi prin toate prefacerile limbii pe care le-au putut înfăptui cincizeci de ani de evoluţie… Aceeaşi viziune idilică a naturii, aceeaşi seninătate pătrunsă însă şi de un sentiment elegiac, ce-i creşte emotivitatea şi deci lirismul, şi aceeaşi simplitate de limbă şi mijloace de materializare poetică” avea să consemneze criticul literar Eugen Lovinescu.

Citeşte mai multe despre:   sat