Școala de cântăreți bisericești „Dimitrie Cunțan” din Sibiu

Anul comemorativ al imnografilor și cântăreților bisericești (psalți) ne oferă prilejul de a rememora file din trecutul unei școli de prestigiu care, în meteorica sa exis­tență, a pregătit sute de cântăreți bisericești, vrednici slujitori ai comunităților de credin­cioși din spațiul transilvan și nu numai. Răsfoind paginile publicațiilor românești de la finalul perioadei interbelice și mergând până spre 1950, am refăcut o parte din traseul acestei efemere școli, un trecut pe care îl aducem în fața cititorilor noștri.

Despre preotul și profesorul Dimitrie Cunțan (1837-1910) s-a vorbit în contextul anului comemorativ, viața și activitatea sa, dedicate cu râvnă slujirii lui Dumnezeu și semenilor, au fost elogiate cu toată cinstea și respectul care se cuvin unui astfel de model. Strădania acestuia nu a rămas fără urmări, iar în deceniile care au urmat, numele său și mai ales moștenirea sa au fost prețuite așa cum se cuvine. Foștii săi elevi, colaboratorii acestuia i-au păstrat o vie amintire și, din aceste considerente, la trei decenii de la trecerea preotului D. Cunțan la cele veșnice o inițiativă de suflet a făcut ca numele său să fie atribuit unei instituții de învă­țământ care s-a remarcat în timp, nu prin persistență, ci prin calitatea și consistența sa spirituală - Școala de cântăreți bi­se­ricești de la Sibiu.

În Ardealul devenit parte a României întregite la 1918, s-a simțit nevoia de a se rezolva o situație care fusese prea multă vreme neglijată, aceea a școlarizării unui personaj care seconda mereu preotul - cântărețul bisericesc. Auto­ritățile fostului imperiu nu aveau Biserica Ortodoxă printre prio­rități și nici un motiv să încurajeze școlile românilor, cu atât mai mult să creeze școli dedicate care să ofere o pregătire temeinică acestor cântăreți. De multe ori rapoartele inspecțiilor desfășurate în parohii constatau cu regret despre faptul că în biserici cântăreții improvizau, cântau „după ureche”, cum se spunea popular. Era și normal, fără o pregătire temeinică, oamenii aceștia îi imitau pe înaintași ori pe preoți și încercau să ofere tot ceea ce puteau mai bun, dar nu era suficient. 

Din aceste considerente, în 1927, după cum consemna ziarul „Universul” din 2 iunie, în cadrul Adunării eparhiale din Sibiu s-a hotărât „să se înfiinţeze la centru (Sibiu) o şcoală de cântăreţi ai cărei absolvenţi vor fi chemaţi să ridice sufletele credincioşilor spre Dumnezeu prin frumoasele şi pătrunzătoarele cântări ale Bisericii Ortodoxe”. Inițiativa Mitropolitului Nicolae Bălan s-a materializat începând cu septembrie 1927. Durata școlii era de trei ani - teorie și practică, iar după cum rezultă din înștiințările publicate în „Lumina satelor”, „Telegraful Român”, candidații trebuiau să prezinte o serie de condiții (să fie absolvenți de școală primară, să aibă vârsta între 16 și 25 de ani, ureche muzicală, să poată plăti o taxă etc.). Primul director al acestei școli a fost preotul Ștefan Morariu, acesta răspundea de educația și pregătirea celor 20 de tineri veniți de prin toate așezările ardelene să devină slujitori ai Bisericii. Din păcate, criza economică declanșată în 1929 la nivel mondial a îngreunat activitatea școlii, care a fost pe punctul de a fi închisă. Să nu uităm că statul român nu a putut plăti salariile funcționarilor săi, iar curbele de sacrificiu, tăierile veniturilor au generat tensiuni sociale și au sporit și mai mult inegalitățile sociale. Iată de ce credem că este remarcabil faptul că ierarhii ardeleni, dar și responsabilul școlii au găsit resursele morale și materiale pentru ca această lucrare de suflet să nu fie oprită. 

Mitropolitul Nicolae Bălan dă numele școlii de cântăreți

Odată trecută criza economică, școala a revenit pe făgașul dezvoltării sale, iar în 1937, cu ocazia împlinirii unui deceniu de activitate, a fost preconizată organizarea unei ceremonii și pregătit spre tipărire un anuar care avea să apară în 1938. De altfel, ziarul „Telegraful Român” a făcut următoarea prezentare a acestui anuar: „Părintele director Ştefan Morariu publică Anuarul festiv, pe 1927-1937, al Şcoalei ortodoxe române de cântăreţi «Dimitrie Cunţan» - Sibiu, întocmit cu îngrijire şi imprimat în Tip. Arhidiecezană - Sibiu. Anuarul conţine - pe lângă tabloul profesorilor în cei zece ani de şcoală, împreună cu situaţia elevilor din anii 1927/8-1936/7 - şi câteva lucrări vrednice de atenţia cetitorilor slujitori ai amvonului şi ai catedrei”. Un moment aparte a fost acela că, în ziua de 19 iunie 1938, în cadrul unei ceremonii comune a Academiei Teologice Andreiane, desfășurată în aula acesteia, după cuvântarea rectorului - pr. prof. dr. Dumitru Stăniloae, Mitropolitul Nicolae al Ardealului a rostit un discurs impresionant,  publicat în „Telegraful Român” din 26 iunie 1938, din care redăm câteva idei: „A fost potrivită încheierea simultană a anului şcolar la cele două instituţii cari pregătesc pe slujitorii sfintei Biserici. S-a indicat astfel raportul în care au să stea întreolaltă preotul şi cântăreţul bisericesc care dă răspunsuri preotului la sfintele slujbe şi-i stă într-ajutor după puterile sale în opera de păstorire şi de propagandă religioasă. Fiindcă Academiei teologice i s-a recunoscut un drept important (prin decret regal ab­sol­venții deveneau licențiați în teologie), vreau să-i dau şi celeilalte şcoli un titlu. Vreau să se numească de azi înainte: Şcoala de cântăreţi Dimitrie Cunţan, după numele bărbatului care a muncit cu mult elan şi talent pentru cântarea bisericească. M-aş bucura ca acest nume să stea imprimat pe o tablă fixată pe frontispiciul unui nou edificiu. Nu ştiu când ne va ajuta Dumnezeu să realizăm această dorinţă. Eu aşi vrea cât mai repede. Declarându-mă mulţumit de roadele culese în acest an şcolar, rog pe Bunul Dumnezeu să-şi coboare binecuvântarea Sa peste munca prestată şi peste dascălii şi ucenicii acestor şcoale”. Putem spune că, din acel moment, Mitropolitul Bălan a devenit un veritabil protector al școlii de cântăreți, acesta aplecându-se cu dragoste și bunătate asupra nevoilor elevilor ori corpului profesoral.

De la an la an, prestigiul Școlii „Dimitrie Cunțan” a crescut, iar presa vremii a reflectat cu fidelitate activitățile desfășurate aici, importanța lor și ținuta aparte a preoților-profesori care îndrumau elevii. Din păcate, istoria nu a fost prea generoasă cu inițiativa aceasta de suflet a școlii de cântăreți: cedarea Ardealului de Nord în 1940, venirea războiului și ulterior a regimului comunist au reprezentat factori care au condus, în cele din urmă, la finalul școlii. În 1952, evident într-un context nu foarte favorabil pentru Biserica Ortodoxă Română, întrucât regimul comunist declanșase o formidabilă represiune față de tot ceea ce reprezentau Biserica și slujitorii săi, s-a luat decizia de închidere a Școlii de cântăreți bisericești „Dimitrie Cunțan”, iar elevii au fost transferați către alte instituții. Reforma învățământului din 1948, mai precis politizarea și sovietizarea școlii, își arăta, iată, roadele și aici. 

Profesori dedicați, peste 400 de absolvenți formați cu dragoste și temeinicie, o profesionalizare a cântăreților bisericești au fost realizările majore ale acestei școli care, așa cum frumos scria cotidianul național „Universul”, „a răspândit cântăreţi de strană pe la bisericile ortodoxe din întreg cuprinsul Transilvaniei. Există însă asemenea slujitori ai Bisericii până şi în cele mai îndepărtate colţuri ale pământului românesc”. Școala aceasta de cântăreți bisericești a fost parte integrantă a posterității lui Dimitrie Cunțan și, totodată, semn că munca în sprijinul semenilor este prețuită și niciodată uitată.