Scrierile Sfântului Cuvios Paisie de la Neamț spre apărarea rugăciunii minții (III)

CITEȘTE ȘI: Scrierile Sfântului Cuvios Paisie de la Neamț spre apărarea rugăciunii minții (I)

Scrierile Sfântului Cuvios Paisie de la Neamț spre apărarea rugăciunii minții (II)

O ultimă scriere prin care Sfântul Cuvios Paisie de la Neamț apără rugăciunea lui Iisus și care o continuă, de fapt, pe cea din anul 1770, prezentată anterior, este un răspuns, de această dată, la defăimările călugărului Teopempt de la Mănăstirea Poiana Voronei asupra căr­ților Sfinților Părinți despre rugăciunea inimii. Această scrisoare a Sfântului Paisie din anul 1793 cuprinde o serie de povățuiri despre rugăciunea neîncetată, înche­in­du-se cu o listă în care sunt enu­me­rați Sfinții Părinți care au scris despre rugăciunea inimii, cu o scurtă descriere a lucrărilor acestora. Originalul slavon al lucrării se păstrează în Biblioteca Academiei din Sankt-Petersburg, în colecția lui A.I. Iațimirski, iar cea mai veche copie a acestuia pare a fi cea păstrată în Biblioteca Academiei Române mss. slavon nr. 380, ff. 68-89v, alcătuită de schimonahul Mitrofan, la Mănăstirea Neamț, în anul 1793. Din anul următor, 1794, datează o traducere în limba română a acestei scrisori, păstrată la Chișinău în fondul de carte al Bibliotecii Mănăstirii Noul Neamț (cf. Sfântul Paisie de la Neamț, Cuvinte și scrisori duhovnicești, vol. 2, p. 245). Părintele Paul Mihail a editat corespondența starețului Paisie cu obștea de la Mănăstirea Poiana Voronei din alte copii ale manuscrisului paisian, păstrat la Mănăstirea Rila din Bulgaria: „La Mănăstirea Rila din Bulgaria, în 1931, în manuscrisul L 4/20, am dat de toată corespondența mănăstirii Poiana Vorona cu starețul Paisie, și ulterior cu arhimandritul Sofronie tot de la Mănăstirea Neamț. E o copie scrisă îndată după moartea starețului Paisie, ca și atâtea alte scrieri ale sale răspândite pe la mănăstirile unde a fost sau a avut legături și ucenici” (Paul Mihailovici [Pr. Paul Mihail], „Stare­țul Paisie Velicicovscki și erezia de la Poiana Voronei”, în Arhivele Basarabiei, nr. 1-4, 1938, p. 69). Co­respondența Cuviosului Paisie referitoare la această problemă „se compune din jalba de la sobor către superiorul Mănăstirei Poiana Voronei, asupra ieromonahului Teopempt, hulitorul scrierilor Sf. Pă­rinți și a rugăciunei lui Iisus. E datată la 1793, Iunie, 14 (În ediția scri­sorilor publicate de Valentina Pelin apare data 17 iunie). A doua scrisoare e a superiorului Agathon către arhimandritul Paisie, starețul Mănăstirii Neamț, în care expunând jalba soborului, roagă să nu-i lase în această chestiune fără îndrumare și lumină, după cum Însuși Duhul Sfânt îi va vesti” (Pr. Paul Mihail, „Starețul Paisie Velicicovscki și erezia de la Poiana Voronei”, p. 69). Sfântul Cuvios Paisie de la Neamț, expunând motivele care l-au făcut să alcătuiască scrisoarea sa, scria: „Fiindcă oarecare din soborul părinților de la Poiana Voronei cu numele Teopempt, cu vrednicia ieromonah, făcându-se al doilea Calavrit, a început cu grele hule pe Sfânta Rugăciune a Domnului nostru Iisus Hristos și pe Sfinții Părinți, care au învățat aceasta, încă și pe cei ce o au avut și o au acum, a-i huli și eretici a-i face pe părinții schitului, încă și farmazoni a-i numi” (Sfântul Paisie de la Neamț, „Adeverire pentru rugăciunea minții”, în: Cuvinte și scrisori duhovnicești, vol. 2, p. 245). De aceea părinții din soborul Mănăstirii Poiana Voronei au cerut Sfântului Paisie să alcătuiască o lucrare întru apărarea rugăciunii inimii: „Neapărata trebuință ne silește pe noi a dezodihni pe sfinția voastră și părinteasca dragoste către care noi alergăm fără îndoială, fiind ca niște orfani, și mulțumim Atotputernicului nostru Ziditor că te mai ține încă întru această viață pentru folosul nostru cel de obște. Iar prin aceasta, arătăm sfinției tale pentru ieromonahul Teopempt, care viețuiește în schitul Voronii, despre care cu dovadă fățișă s-a dovedit acum că el s-a descoperit a fi hulitor nerușinat asupra Dumne­zeieștii Scripturi, adică a sfintelor cărți ale de Dumnezeu insuflaților Sfinților Părinți care învață despre rugăciunea lui Iisus. Drept aceea, toți bieții frați ai acestui schit de obște nu au mai putut răbda hula cea fără de Dumnezeu a aceluia și mi-au înfățișat în scris despre el [...]. Căzând la picioarele sfinției voastre, cu smerenie ne rugăm dragostei părintești a sfinției tale să nu ne lași în această tulburare” (Sfântul Paisie de la Neamț, „Adeverire pentru rugăciunea minții”, pp. 250-251).

Cuviosul Paisie de la Neamț ves­tește că a primit scrisoarea starețu­lui dimpreună cu cea a soborului „cu bucurie prin preaiubitul întru Domnul fratele nostru, duhovnicul Iachint” (Sfântul Paisie de la Neamț, „Adeverire pentru rugăciunea minții”, p. 252) și având în vedere faptul că această „chestiune despre care se scrie e mare, atunci și răspunsul nu e mic și în scurt timp nu poate să le trimită. Copiind cele trimise, restitui originalul, făgăduind cu timpul a răspunde spre întărirea bisericii și folosul fraților iubitori. Urmează răspunsul pre larg - al starețului Paisie, care în fond e istoricul rugăciunii lui Iisus cu mărturisirile Sfinților Părinți”  (Pr. Paul Mihail, „Starețul PaisieVelicicovscki și erezia de la Poiana Voronei”, p. 70).

Starețul Paisie le scrie părinților din soborul acestei mănăstiri că, pe pământul moldovenesc, „această pravoslavnică și creștinească țară și mai mult decât altele iubitoare de străini și primitoare pentru străini”, defăimarea rugăciunii lui Iisus vine de la „un oarecare deșert la minte filosof monah din Munții Moșenski” (Sfântul Paisie de la Neamț, „Adeverire pentru rugăciunea minții”, p. 253) și îi îndeamnă să aibă o sfântă râvnă și o credință nezdruncinată în cărțile Sfinților Părinți care au scris pe această temă.

Sfântul Paisie prezintă rugăciunea inimii conform învățăturii Sfinților Părinți, arătând că „această sfântă rugăciune pentru unii, care n-au crezut și s-au îndoit de dânsa, s-a făcut piatră de poticnire și piatră de sminteală, după cum vedem în cărțile grecești ale prea­cuvioșilor noștri părinți Simeon Noul Teolog și ale ucenicului său Nichita Stithat, acum tipărite, prin purtarea de grijă a lui Dumnezeu” (Sfântul Paisie de la Neamț, „Adeverire pentru rugăciunea min­ții”, p. 254). Înainte de a da o listă cu mărturii din Sfinții Părinți care au scris despre „sfânta și sfințita rugăciune a minții, adică cea săvâr­șită cu mintea în inimă”, Sfântul Cuvios Paisie îi îndeamnă pe monahii din Mănăstirea Poiana Voronei: „Voi însă, credincioși și adevărați fii ai Pravoslavnicei Biserici a lui Dumnezeu, ținându-vă de adevăr, fiți întemeiați pe piatra cea neclintită a credinței, având pentru adevărata lucrare a poruncilor lui Hristos și pentru această preasfântă rugăciune, atât mulțime de martori - pe preacuvioșii și de Dum­nezeu purtătorii părinții noș­tri, a căror cuprindere în scurt lângă aceasta o alăturez - , urmați cu toată osârdia sfintelor învăță­turi, silindu-vă cu sufletul și cu trupul spre tot lucrul bun și plăcut lui Dumnezeu, după puterea voastră, ajutorându-vă darul lui Dumnezeu” (Sfântul Paisie de la Neamț, „Adeverire pentru rugăciunea minții”, p. 257).

În concluzie, vedem lămurit că Sfântul Cuvios Paisie de la Neamț nu doar că a fost un practicant al rugăciunii neîncetate, ci și a apărat-o, atât prin traducerile Sfinților Părinți care tratează în scrierile lor despre această rugăciune, cât și prin scrieri proprii, apologetice. Rugăciunea inimii este prezentată în învățătura Sfântului Paisie ca „sabie duhovnicească pentru înjunghierea vrăjmașului, de Dumnezeu nouă dăruită [...]. Rugăciunea aceasta încă, zic, nu este numai a minții, adică nu este săvârșită numai cu mintea și cu gura, căci aceasta fiecărui creștin ce vrea să se mântuiască se cuvine a o face, ci prin iscusința minții în inimă lucrată, cu numele lui Dumnezeu, străpungere este a vrăjmașului nevăzut” (Sfântul Paisie de la Neamț, „Preacinstitului Părintelui Theodosie, Arhimandritul Sihăstriei Sofroniev”, în Cuvinte și scrisori du­hov­­nicești, vol. 1, p. 71).