Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Actualitate religioasă An omagial Sergiu Celibidache şi arta dirijatului ca filosofie de viaţă

Sergiu Celibidache şi arta dirijatului ca filosofie de viaţă

Galerie foto (8) Galerie foto (8) An omagial
Un articol de: Daniela Șontică - 22 Ian, 2021

Sergiu Celibidache este unul dintre cei mai cunoscuţi români din toate timpurile. A încântat lumea întreagă cu muzica interpretată de marile orchestre dirijate de el. Expresivitatea, perfecţionismul, francheţea şi viziunea originală asupra muzicii, de la care nu se abătea atunci când lucra la realizarea unui concert, toate acestea se întrupau la el într-un fel de a fi, o filosofie de viaţă. A stârnit atât o vie admiraţie din partea muzicienilor şi a publicului, cât şi invidii din partea confraţilor.

S-a născut la Roman, în 1912. Tatăl său, Demostene, de origine greacă, era ofiţer de armată, iar mama sa, Maria, născută Brăteanu, a fost profesoară de chimie. Copilăria şi adolescenţa le-a petrecut la Iaşi. Vocaţia muzicală a avut-o încă de la patru ani, când a început să cânte la pian. A studiat cu aceeaşi pasiune, în paralel, matematica, filosofia şi muzica. După anii de Matematică de la Iaşi şi de Politehnică la Bucureşti, a plecat peste hotare. Hotărâtoare în devenirea sa a fost bursa primită de la Berlin, la 23 de ani, pentru a studia la Academia de Muzică, unde i-a avut profesori, printre alţii, pe compozitorul Heinz Tiessen, pe care îl admira foarte mult, şi pe Fritz Stein, în arta dirijatului.

În paralel cu muzica, a studiat şi filosofia la universitate, audiind cursurile lui N. Hartmann, rămânând toată viaţa un om interesat de mai multe forme de cunoaştere. Când a început să dirijeze era deja doctor în matematică şi în filosofie.

La academia berlineză de muzică şi-a uimit profesorii prin viziunea sa unică asupra artei dirijorale şi asupra muzicii în general, iar mai târziu, muzicienii din orchestre prin memoria uimitoare, neavând nevoie să se uite în partitura unei compoziţii când dirija.

Sucesul ca dirijor al lui Sergiu Celibidache a fost fulminant încă de la început. În 1945 a dirijat primul său concert la pupitrul Filarmonicii berlineze, înlocuindu-l pe maestrul Wilhelm Furtwängler, căruia i se interzisese activitatea, fiind acuzat de nazism. Acuzaţiile s-au dovedit a fi nefonate, dar Celibidache a condus orchestra din capitala Germaniei până în 1952, timp în care a susţinut peste 400 de concerte. Acesta fusese visul lui, să dirijeze Filarmonica din Berlinul occidental. Numai că bătrânul Furtwängler, pe care românul îl admira mult, de altfel, a revenit la postul său. Deşi acesta a murit peste doi ani, dirijor al celebrei orchestre a fost chemat să fie austriacul Herbert von Karajan.

„Muzica devine, se naşte şi pleacă”

Celibidache şi-a continuat drumul muzical şi a urcat pe marile înălţimi ale artei dirijorale, conducând alte orchestre muzicale: Orchestra Radio din Stuttgart, Orchestra Națională din Paris, Orchestra Simfonică Radio din Stock­holm. A susţinut cursuri dirijorale în Italia, Franţa şi Germania pentru tineri dirijori pe care îi selecta cu mare atenţie. În 1979, a devenit director muzical general al orașu­lui München și dirijorul permanent al orchestrei filarmonice din acest oraș. A dus astfel Filarmonica din München la cel mai înalt nivel. Sergiu Celibidache este recunoscut drept un dirijor neîntrecut al simfoniilor lui Anton Bruckner, precum şi al impresio­niştilor francezi.

A rămas notorie reticenţa lui faţă de înregistrările pe disc („clătite cântătoare”), el considerând că muzica „nu este ceva, nu este nimic, ci muzica devine, se naşte şi pleacă”. Studiourile de înregistrări, în opinia sa, nu fac decât să distorsioneze adevărata muzică, reuşind să o capteze doar în două dimensiuni. În schimb, permitea înregistrările live din concerte.

Germanul Klaus Umbach, care i-a dedicat o carte biografică, scria despre fizionomia şi puterea de comunicare cu orchestra pe care le avea marele dirijor: „Celibidache poate sfâşia cu privirile încă în timpul concertului, fără să spună un cuvânt. (…) Dar această faţă poate exprima şi bunătatea întruchipată. (...) Între frunte şi bărbie acesta dispune de mai multe registre decât are orga tuburi” (citat de Medana Eident pe site-ul postului de radio Deutsche Welle România, la 11 august 2006).

„Am rămas bun român, mândru că sunt român”

În România a ajuns prima dată abia în 1970 cu orchestra radioului suedez. Spunea despre sine într-un interviu din 1990 la Radio Europa Liberă: „Am rămas bun român, mândru că sunt român, însă nu pot să fac nimic pentru România. Or, ăsta este un sentiment tragic pentru mine” (interviu realizat de Victor Eskenasy). Spunea acest lucru deoarece ar fi dorit să ajute la construirea unei săli de concerte în Bucureşti, una mai mare şi adecvată pentru muzica de cea mai înaltă calitate a lumii. După 1990, când situaţia politică nu-l mai oprea, a fost însă dezgustat de anumite intrigi la adresa lui. A primit diverse distincţii: Cetăţean de onoare al oraşului München (1992), membru de onoare al Academiei Române (1992), Doctor Honoris Causa al Universităţii din Iaşi (1992).

Compozitorul Sergiu Celibidache este autorul unui Requiem, a patru simfonii și al unui Concert pentru pian și orchestră. A fost căsătorit cu pictoriţa Ioana Dumitrescu, împreună cu care a avut un singur fiu, Serge Ioan, născut în 1968. Acesta este un regizor apreciat, fiind realizatorul filmului documentar „Grădina lui Celibidache”, care îl prezintă pe tatăl său în turneele și la repe­tițiile cu Filarmonica din München.

S-a stins din viaţă la 14 august 1995, la reşedinţa sa din localitatea La Neuville-sur-Essonne, la 100 de kilometri de Paris, acolo fiind înmormântat.

Avea dosar de urmărire la Securitate

Celibidache ajunsese atât de cunoscut în întreaga lume, atât de ovaţionat de public cum nu mai fusese nimeni până la el dintre dirijori, încât cronicarii muzicali din America au considerat ceea ce făcea el „o nouă eră a dirijatului”. Acest succes nu putea să nu atragă atenţia Securităţii de la Bucureşti. Celibidache îşi lăsase în ţară părinţii şi fraţii. Scrisorile şi coletele trimise către ei au fost interceptate şi urmărite aproape 20 de ani. Autorităţile române ar fi dorit ca marele dirijor să vină în România, să formeze o mare orchestră şi s-o dirijeze spre lauda regimului, dar în acelaşi timp este mai mult ca sigur faptul că nu l-ar fi lăsat să se manifeste aşa cum şi-ar fi dorit el. Problema venirii lui măcar ca dirijor invitat la un eveniment muzical la Bucureşti nu s-a pus decât cu subînţeles când s-a organizat în Cehoslovacia Festivalul Muzical „Primăvara de la Praga”, în 1965, iar Celibidache a dirijat acolo. Abia i s-a dat voie surorii lui să participe pentru a se întâlni cu celebrul său frate. Toate acestea şi multe altele sunt consemnate în sutele de pagini găsite în dosarul de urmărire pe care i l-a deschis Securitatea şi din care citează în bogatul său material documentar Ioana Raluca Voicu-Arnăuţoiu, pe site-ul Muzicieni în arhive.

 

Citeşte mai multe despre:   muzica  -   Sergiu Celibidache