Sfânta Euharistie, o iconomie a veşniciei

Sfânta Biserică, fiind întemeiată de Mântuitorul Hristos pe Cruce, se află într-o continuă înaintare spre Înviere şi spre Împărăţia cerurilor, hrănită de sfinţenia, dumnezeirea şi Învierea Domnului. Întrucât Îl are în ea pe El ca ipostas divin întrupat, ca trup ipostaziat în Dumnezeu, Jertfa şi Învierea Lui sunt aduse Tatălui o dată pentru toţi, iradiind din El puterea de jertfă şi puterea de a urca spre învierea cea de obşte.

Domnul slavei este prezent în Biserica Sa până la sfârşitul veacului, în toate zilele (cf. Matei 18, 20), ca Împăratul Care, conducând Biserica din slavă în slavă la mântuire, este Însuşi „Calea“, ca Învăţătorul care, identificându-Se cu învăţătura Sa, este Însuşi „Adevărul“, ca Arhiereul care, oferindu-Se pe Sine ca Jertfă permanentă, pentru Viaţa lumii, este Însuşi „Viaţa“. Deci, taina Domnului Hristos este centrul vieţii creştine de aici şi de dincolo, e punctul culminant la care poate omul să ajungă în comuniune cu Dumnezeu, omul cel înviat şi preamărit. Această taină a lui Dumnezeu s-a descoperit prin Cel care e „Unul din Treime, Care a pătimit pentru noi“, El fiind „Dumnezeu desăvârşit“ şi „om desăvârşit“. Datorită acestui fapt, Mântuitorul dă Bisericii Sale însuşirea de plenitudine ontologică, însuşire subliniată de Sfântul Apostol Petru, când îi numeşte pe creştini „părtaşi dumnezeieştii firi“ (II Petru 1, 4). În acest sens, el afirmă că „Dumnezeu este credincios faţă de cei chemaţi la împărtăşirea cu Fiul Său Iisus Hristos, Domnul nostru“ (I Corinteni 1, 9). Această „koinonie“ a noastră cu Domnul cel înviat şi preamărit este „o unire maximă“ după har cu El, adică o pătrundere a Lui în sufletele noastre prin Sfintele Taine şi o pătrundere a noastră în Dumnezeu. În felul acesta, recapitulaţi în Mântuitorul Hristos şi actualizaţi mereu prin Biserică în această recapitulare, devenim prin Învierea Lui obiectul iubirii Tatălui faţă de Fiul şi totodată suntem pătrunşi de iubirea cu care Fiul iubeşte pe Tatăl. Participăm, prin Fiul, la mişcarea de iubire faţă de Tatăl în Duhul Sfânt. Dinamismul acestei uniri este evident iubirea de oameni în numele Domnului Hristos, care „recapitulează“ unitatea comună a tuturor. În spiritul Învierii Lui, jertfa şi nemurirea sunt „calea“ şi condiţia vieţii veşnice, aşa că prin Jertfa Lui şi prin Duhul Sfânt, omenirea devine Biserică, iar Biserica devine locul acţiunii Duhului. În acest organism oamenii trăiesc un nou început, acela de a fi „în Hristos“ şi de a aparţine Lui în veşnicie.

Prezenţa Mântuitorului Hristos în viaţa Bisericii Sale

Fără îndoială că această nouă viaţă în Domnul există în istorie, şi nu în afara ei. De aceea, Biserica este în lume şi relaţia dintre ea şi lume este determinată pentru „un cer nou şi un pământ nou“ (Apocalipsă 21, 1). Prin urmare, începând din ziua Pogorârii Sfântului Duh, când s-a actualizat Biserica instituită de Mântuitorul Hristos mai înainte şi s-a întemeiat prin Jertfa, Moartea şi Învierea Sa, atitudinea celor care cred faţă de lume s-a schimbat, fiindcă şi lumea se schimbă prin apariţia Bisericii în ea. Ca atare, omenirea, inclusă în planul desăvârşirii, aşteaptă revelarea slavei Domnului, trăind sub semnul celei de a doua veniri a Lui (Matei 25, 31-46; Apocalipsă 21, 1-6). Aşa fiind, planul iconomiei divine este ca Biserica să fie prezentă în lume şi să actualizeze lucrarea de răscumpărare a neamului omenesc. Ogorul ei este lumea, iar sămânţa cea bună sunt fiii Împărăţiei, cum ne spune Mântuitorul (cf. Matei 13, 38). Până la Judecata din urmă, Mântuitorul, Cel răstignit şi înviat, rămâne în lume, cuprinzând în sine pe toţi din trecut, prezent şi viitor, fiind în acelaşi timp „Lumina lumii“ (Matei 5, 14-15; Ioan 1, 9). Ca atare, omenirea este cuprinsă în viaţa Sa şi are posibilitatea sigură de îndumnezeire, Mântuitorul lucrând cu fiecare persoană în parte. El ne oferă harul divin prin Sfintele Taine, dar cere şi un efort personal şi permanent pentru transformarea lăuntrică şi pentru unirea noastră cu El. Această transformare presupune lepădarea omului vechi şi îmbrăcarea noastră „în omul cel nou“, prin harul Duhului Sfânt. Bineînţeles, aceste efecte ale lucrării iconomiei mântuirii vor fi desăvârşite în viaţa viitoare, când toate se vor uni în Hristos şi „Dumnezeu va deveni totul în toate“ (I Corinteni 15, 28). Atunci oamenii îndumnezeiţi şi recapitulaţi în Domnul vor străluci ca stelele în jurul unicului Soare - Hristos şi vor împărăţi în aceeaşi slavă a Preasfintei Treimi, slavă împărtăşită fără măsură fiecărei fiinţe în parte, prin Duhul Sfânt. Când Mântuitorul ne spune: „Eu cu voi sunt în toate zilele, până la sfârşitul veacului“ (Matei 28, 20), El ne-a făgăduit că va fi permanent prezent în viaţa noastră, ceea ce înseamnă că atunci când vorbim de actualizarea iconomiei Lui în lume, prin Biserică, înţelegem că El Însuşi realizează prezenţa Sa mântuitoare în noi prin Sfintele Taine. Deci, prin învăţătura şi prin activitatea Sa divino-umană, El urmăreşte tocmai ca viaţa Lui să fie permanentă în noi, aşa cum a spus: „Eu am venit ca lumea viaţă să aibă şi să aibă din belşug“ (Ioan 10, 10). În acest caz, Dumnezeu se serveşte de Biserica Sa pentru a duce la îndeplinire în mod liber prezenţa Sa în viaţa oamenilor şi în lume.

Sfânta Euharistie ca perspectivă eshatologică

Sfânta Euharistie este în primul rând, ca rugăciune celebrată de toţi fiii şi fiicele ei, manifestare şi realizare a Bisericii. Pentru mesajul şi conţinutul ei liturgic, ea este trăită în Biserică nu numai ca o amintire a unui act istoric - Cina şi viaţa pământească a Mântuitorului Hristos, incluzând Crucea şi Învierea -, ci şi ca împlinire a unui act eshatologic, numit „ziua eshatonului“. Totodată, în Biserică şi în Euharistie, prin lucrarea Sfântului Duh, credincioşii intră în comuniune de iubire cu Dumnezeu şi cu semenii lor, intră în Împărăţia lui Dumnezeu. Aşa se face că Liturghia ortodoxă începe şi se sfârşeşte cu anunţarea Împărăţiei Tatălui, a Fiului şi a Sfântului Duh. Prin această proclamare se recunoaşte şi se mărturiseşte că Împărăţia lui Dumnezeu este valoarea supremă şi ultimă a vieţii creştine. Aşadar, dacă prin Botez devenim mădulare ale Trupului lui Hristos, care este Biserica, prin Sfânta Euharistie ne întărim apartenenţa noastră la Trupul Mântuitorului Hristos, cum spune Sfântul Apostol Pavel: „Pâinea pe care o mâncăm nu este oare împărtăşirea cu Trupul lui Hristos?“ (I Corinteni 10, 16). Când spune Fericitul Pavel că noi formăm un singur trup (I Corinteni 12, 12) şi că suntem toţi mădularele unii altora (Romani 12, 5), el ne arată că sunt multe mădulare care se adaugă Trupului, al cărui Cap este Hristos şi a cărui unitate o asigură El. Acest trup se edifică progresiv, având ca fundament pe Domnul Hristos, care este „piatra cea din capul unghiului“ (Efeseni 2, 20-22). El este Cel care ajustează construcţia şi se înalţă ca să formeze un templu sfânt în Dumnezeu.

După cum se poate constata, Mântuitorul Hristos este Cel care intră în omul care se cuminecă cu Trupul şi Sângele Lui şi acesta devine cămara de nuntă a Mirelui ceresc. De aici ajungem la concluzia că la fiecare Sfântă Liturghie, care are loc în timpul istoric, mireasa e colectivitatea Bisericii, pe când la nunta eshatologică mireasa este fiecare suflet în parte. Aşa fiind, Dumnezeu este în fiecare fiinţă, în sensul că tot ceea ce o inteligenţă gânditoare, purificată de toate mizeriile viciilor şi curăţită complet de orice nor de răutate, poate să simtă, să înţeleagă şi să creadă, într-un cuvânt Dumnezeu va fi în toate mişcările acesteia. Procesul, fireşte, se va realiza treptat, cerând multă osteneală din partea primitorului Tainelor, pregătire care se prelungeşte până la sfârşitul vieţii lui. Numai că, la sfârşitul vieţii, unii vor ajunge la îndumnezeire, iar alţii vor fi departe de Împărăţia cerurilor. Dacă reconsiderăm importanţa acestei uniri cu Dumnezeu, fără îndoială, în această pregătire sufletească şi pentru a deveni moştenitori ai vieţii veşnice, oamenii botezaţi şi împărtăşiţi cu Sfintele Taine ar trebui să se supună Tatălui ceresc cu mai multă ascultare, aşa cum şi Fiul este ascultător Tatălui.

Sfânta Euharistie, „mâncarea nemuririi“

Sfânta Euharistie este orientată şi legată deplin de taina Învierii, de Înălţare, de Cincizecime şi de cea de-a doua venire a lui Hristos. Ea poate fi înţeleasă în funcţie de Învierea lui Hristos, ai cărei mărturisitori noi suntem în Euharistie, de Cincizecime, ai cărei beneficiari suntem în Euharistie şi de Înălţarea lui Hristos, pe care Îl însoţim şi la a cărui slavă participăm prin ea, cum subliniază părintele Stăniloae. Ea reflectă dragostea lui Dumnezeu pentru mântuirea lumii. Mântuitorul, împărăţind în cei botezaţi şi împărtăşiţi cu Trupul şi Sângele Său, îi ajută să lupte cu păcatul ca să nu domnească în trupurile lor muritoare. În ei, Domnul se plimbă ca într-un paradis spiritual, domnind asupra sufletelor şi trupurilor lor. Împărăţia Lui în aceştia este veşnică, iar vrăjmaşii Lui, care se luptă cu ei, vor deveni aşternut picioarelor Sale. Desigur, ultimul vrăjmaş, moartea, va fi învins în viaţa oamenilor, iar ceea ce este stricăcios în ei va deveni sfânt şi nestricăcios. După distrugerea celor trecătoare din firea omenească şi după ce tot ce este muritor în fiecare dintre oameni va cunoaşte fericirea naşterii celei noi şi a învierii veşnice, Fiul va înapoia Împărăţia Sa Tatălui, adică pe noi, mădularele Trupului său. Acestea, fireşte, vor rămâne în continuare în Mântuitorul, dar se vor supune întru totul lui Dumnezeu Tatăl, astfel încât Împărăţia Preasfintei Treimi nu va cunoaşte niciodată sfârşitul şi nici vreun obstacol.

În concluzie, Taina Botezului este o participare la „viaţa cea nouă“, adusă de Mântuitorul Hristos înviat şi o introducere în taina morţii şi a Învierii Lui, iar Sfânta Euharistie este o sădire în noi a seminţei noii vieţi, ca forţă de transformare progresivă a fiinţei noastre până ce El va prinde chip în noi. Evident, cel care s-a botezat în numele Preasfintei Treimi este considerat ca unul care s-a îngropat şi a înviat în Domnul Hristos şi se hrăneşte cu „mâncarea nemuririi“. Toate aceste experienţe eclesiale ocupă un loc central în viaţa creştină, înţeleasă ca o tensiune dintre ceea ce sărbătoarea pascală a botezului inaugurează pentru credincios şi împlineşte prin Sfânta Euharistie.

† Dr. Irineu,

Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei