Sfântul Arsenie de la Prislop, despre răsturnarea valorilor

Unii dintre noi nu izbutesc să înțeleagă vremurile, oricât ar pretinde. Cu toate că sunt și ei „oameni ai Bisericii” sau, ca să zicem așa, nu mai puțin creștini și nu mai puțin români decât noi, totuși au cu totul alte poziționări. Ca să fie pe înțelesul tuturor, am recurs la o radiografie profetică și pătrunzătoare, cum rar găsim altundeva, făcută de Sfântul Arsenie. Această radiografie se potrivește timpului nostru și oamenilor acestui veac.

Oamenii sunt de două feluri: înțelepți și „nebuni”. Și pe unii și pe alții îi cunoaștem după cugetarea lor. Înțelepți sunt cei care-L recunosc pe Dumnezeu drept Tată, iar „nebuni” sunt „cei care zic că nu este Dumnezeu” (Ps 52, 1). Totodată, înțelepți sunt aceia ­care nu se lasă stăpâniți de bo­găția lumii și de poftele ei, iar „nebuni” sunt cei pentru care stomacul este Dumnezeul lor (Flp 3, 19).

„În aceia - spune Sfântul Arsenie, referindu-se la nebuni, e una și aceeași cugetare greșită: tăgăduirea oricărui rost sau destin al omului și al lumii, mai presus de lumea aceasta și de stomacul ei. A tăgădui o conducere supremă a Cerului și a pământului e totuna cu a propovădui domnia întâmplării, a haosului sau a anarhiei universale” (Părintele Arsenie Boca, Cuvinte vii, Editura Episcopiei Devei și a Hunedoarei, Dev, 2006, p. 209).

Nebunia veacului are în sine ceva molipsitor, patologic. Și nu-i de mirare că și dintre cei mai sclipitori oameni ajung „nebuni”. Ei sunt artizanii răsturnării valorilor. Și tot ei sunt cei care redefinesc „înțelepciunea” și „nebunia”. Desigur că „nebuni” vor fi de-acum înainte toți cei care nu sunt ca ei sau nu cugetă asemenea lor și le resping proiectele, ambițiile, ideile nihiliste.

Lumea este în ordine

Într-un asemenea context tulbure, dominat de nebunul ateu și de nebunul bogat, să luăm aminte la ce spune Sfântul Arsenie: „Dar lumea este în ordine. Aceasta dovedește că este o conducere mai presus de ea. Dar fără ordine este mintea care o vede fără stăpân. Mintea care cugetă că nu este Dumnezeu cade în propria sa sentință: va trebui să se tăgăduiască și pe sine. Căci: a te lupta din toate puterile împotriva a ceva ce nu există dovedește nebunia acestei lupte; dovedește nonsensul, absurdul ei și, prin urmare, și al minții care o conduce”.

Într-adevăr, semnele a ceea ce vine tăvălug peste noi sunt nonsensul și absurdul. Cei care nu cred în Domnul își instaurează noua lor ordine, noile lor criterii. Și sunt capabili de orice, atâta vreme cât n-au nici un Dumnezeu. Pot ucide valori și-i pot condamna pe cei care le susțin. Ei sunt noii tirani, care consideră infirm și monstruos tot ceea ce are legătură cu Dumnezeu.

„Al doilea nebun - spune Sfântul Arsenie - este bogatul, care îngustează zarea rosturilor sale pe pământ la dimensiunile stomacului - chiar dacă acest stomac ar înghiți pământul. Mai mult: un atare bogat va căuta să convingă pe toată lumea că numai acesta e singurul scop al vieții omului pe pământ. Atare con­cepție despre om și despre destinele sale ultime e cu adevărat miezul nopții minții. Noaptea aceasta va culmina sfârșind prin a se crede omul acela pe sine «dumnezeul veacului acestuia»” (II Co 4, 4).

Nebunul ateu și nebunul bogat sunt la cârma acestui veac. După cum vedem - cine are ochi să vadă -, istoria a intrat sub semnul acesta rău, iar noaptea minții se tot întinde. Nebunul bogat vrea să câștige lumea toată, iar această poftă va duce la război și sărăcie. E foarte clar. Nebunul ateu are lupta sa de veacuri împotriva Bisericii. Nu se va lăsa până nu o va sfărâma pe ea și pe slujitorii ei. Atunci când nu reușește de-a dreptul, încearcă prin vicleșug, rupând Biserica. O Biserică scindată e bucuria nebunului ateu.

Trebuie să știm la ce să ne așteptăm

Semnele vremurilor sunt rele, radiografia Sfântului Arsenie e justă. Trebuie să știm la ce să ne așteptăm, nu să ne amăgim că va fi bine. Nebunului bogat nu-i va păsa de sărăcia cea mare care vine peste oameni. Lui nu-i va păsa de nimic, fiindcă n-are suflet. Atât de împietrit este, încât nu i-ar păsa nici dacă ar înstrăina provincii istorice. Și asta are în plan. Căci, să nu uităm, planul lui este diavolesc.

Atât nebunul ateu, cât și nebunul bogat urăsc unirea. Unirea este un dar de la Dumnezeu. Amândoi nebunii luptă să desfacă, să rupă, să destrame. Ei sunt protagoniștii veacului și artizanii nopții minții. Așadar, cu acești atotputernici ai epocii noastre ne confruntăm astăzi.

Omenește, nu sunt șanse reale să ne împotrivim lor. Suntem în pragul unei perioade de sărăcie și chiar foamete, de robie, de umilințe și jafuri teritoriale, de pătimire a întregii Biserici. Nu știm cât de îndelungată va fi.

Totuși, lucrurile nu vor sta așa până în sfârșit, după cum spune Sfântul Arsenie: „Deci ­într-o atare noapte a minții, când va crede bogatul că țarina sa, lumea, îl va face în sfârșit fericit, își va pierde sufletul cu sunet, căci va fi răpit cu moarte din vârful bogăției sale. Dumnezeu nu îngăduie la nesfârșit îngustarea vederii omului numai la stomacul său, de vreme ce omul e destinat spre alte zări, ale Împă­răției lui Dumnezeu, ale veșniciei Sale și îndumnezeirea veacului viitor”.