Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Actualitate religioasă An omagial Sfântul Cuvios Dionisie Exiguul, punte spirituală între Răsărit și Apus

Sfântul Cuvios Dionisie Exiguul, punte spirituală între Răsărit și Apus

Galerie foto (2) Galerie foto (2) An omagial
Un articol de: † Visarion, Episcopul Tulcii - 01 Sep, 2021

Ziua de 1 septembrie ne prilejuiește intrarea într-un nou an bisericesc, întâlnirea cu sfinții bineplăcuți lui Dumnezeu, pomeniți de veacuri în această zi, iar în vremurile din urmă și bucuria întâlnirii cu Sfântul Cuvios Dionisie Exiguul, „cel smerit” sau „cel neînsemnat”, trecut în rândul sfinților de către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române în ședința sa de lucru din 8-9 iulie 2008 și proclamat solemn la 26 octombrie acelaşi an. Îl cinstim în chip deosebit când privim icoana Anului omagial al pastoraţiei românilor din afara României, unde îl regăsim zugrăvit împreună cu Sfinţii Cuvioşi Ioan Casian şi Ioan Iacob de la Neamţ.

Ortodoxia credinței, viața curată și sfântă a Cuviosului Dionisie Exiguul, sprijinul adus monahismului dobrogean, erudiția și contribuția sa la cunoașterea valorilor creștinismului răsăritean în Apus, traducerile din operele Sfinților Părinți, precum și alte lucrări de cronologie - fiind cunoscut ca părinte al erei creștine - au stat la baza canonizării lui de către înaltul for bisericesc.

De origine daco-romană, născut în Scythia Minor (Dobrogea de astăzi), potrivit spuselor lui Cassiodor, dar și propriei sale afirmații, în jurul anului 460, cu o educație bisericească și literară de înalt nivel pe care o începuse probabil într-una din mănăstirile dobrogene de unde venea și Sfântul Ioan Casian, Cuviosul Dionisie Exiguul a intrat în monahism de tânăr, ajungând mai întâi în Orient, apoi la Constantinopol și mai apoi la Roma, unde a fost colaborator apropiat al papei Ghelasie (492-496), care avea nevoie de un bun cunoscător al limbilor greacă și latină.

În iarna anului 496 a ajuns la Roma, unde a fost primit la Mănăstirea Sfântului Atanasie, de la poalele Palatinului, sub conducerea starețului cardinal Iulian. Acesta, având atribuții în cancelaria pontificală și a arhivei, îl primește pe Sfântul Dionisie și îi încredințează responsabilități legate de arhiva pontificală pe care el o va reorganiza în așa fel încât va fi socotit pe drept cuvânt „noul fondator al arhivelor romane”. Această activitate laborioasă și grea în același timp va constitui pentru Cuviosul Dionisie Exiguul un fundament solid al muncii sale plurivalente de traducător, canonist și prelucrător al datelor cuprinse în acea vastă arhivă.

Strădania și munca lui s-au concentrat în primul rând prin prezentarea în mod fidel a mărturisirii ortodoxe, lucru ce l-a făcut prin traducerea din limba greacă în limba latină a operelor Sfinților Părinți, dar și a Sfintelor Canoane de la primele patru Sinoade Ecumenice. A stat la Roma lucrând sub zece papi, de la Anastasie al II-lea până la papa Vigiliu, toți apreciindu-i elocința și alesele sale virtuți.

Prin trei virtuţi a strălucit în chip deosebit

Viața Cuviosului Dionisie Exiguul a fost împodobită cu multe virtuți, dar trei au strălucit în chip deosebit: credința ortodoxă păstrată cu sfințenie de-a lungul întregii sale vieți, smerenia inimii întărită prin rugăciune și meditație, precum și dragostea față de Dumnezeu și de oameni.

Un prieten al său, istoricul Cassiodor, fost prim-ministru al regelui Teodoric, îi face smeritului monah dobrogean o caracterizare de o frumusețe aparte, marcată de respect, prețuire și admirație, ce se constituie în același timp ca un mesaj pentru posteritate: „Naște încă și astăzi Biserica Universală bărbați iluștri, strălucind de podoaba dogmelor adevărate. Căci a fost în zilele noastre și călugărul Dionisie, scit de neam, dar după caracter cu totul roman, foarte învățat de amândouă limbile, dovedind prin faptele sale echilibrul sufletesc pe care îl învățase în cărțile Domnului”.

Despre el spune același Cassiodor că era cunoscător al Sfintei Scripturi, neîntrecut în mânuirea limbilor greacă și latină, traducând fluent dintr-una în alta, înțelept și simplu, învățat și smerit, cu vorbă puțină, feciorelnic, blând, plângând când auzea vorbe de veselie nepotrivită, postitor fără să osândească pe cei ce mâncau, mânca rar și atunci lucruri obișnuite, știa să se abțină în mijlocul plăcerilor, la mese aducea întotdeauna și hrană duhovnicească. Era un ortodox desăvârșit și legat strâns întru totul „rânduielilor părintești” pe care le deprinsese în mănăstirile dobrogene de unde venea.

Părintele erei creştine şi al Dreptului bisericesc

Ajuns încă din timpul vieții o autoritate recunoscută, s-a menținut mereu pe aceleași coordonate: întărirea legăturilor între valorile creștine și romane, traduceri clare și ordonate ale documentelor mai importante ale vremii, calculul pascal și mai ales propunerea făcută ca timpul să fie socotit de la Nașterea Domnului nostru Iisus Hristos. Ca inițiator al cronologiei creștine, poate fi considerat pe bună dreptate „părintele erei creștine”, iar ca traducător al Sfintelor Canoane în limba latină este considerat și „părintele Dreptului bisericesc”.

Sistemul cronologic al lui Dionisie a devenit „cronologia lumii civilizate” ce începe de la întruparea lui Hristos, care, așa cum spunea el, „este începutul speranței” și „pricina reparării noastre prin patima Sa, care se cuvine să strălucească și mai tare”.

A trecut la cele veșnice în anul 545, la Mănăstirea Vivarium din Calabria (Italia), unde exista și o universitate în care preda studenților.

Sfântul Dionisie Exiguul, deși trăitor la Roma, nu și-a uitat obârșia natală, vorbind în cuvinte duioase despre locurile Schytiei Minor, care, deși „se arată îngrozitoare prin frig și în același timp prin barbari, a crescut bărbați plini de căldură și minunați prin blândețea purtării”. El amintește și de faptul că în acele locuri a fost renăscut „cu harul lui Dumnezeu, prin taina Botezului” și că s-a învrednicit să vadă „viața cerească în trup fragil a preafericiților părinți, cu care acea regiune se slăvește ca de o rodire duhovnicească deosebită”.

Pe lângă vasta sa erudiție, a fost un om plin de smerenie, o smerenie constantă, care lumina ca un far viața sa sfântă, calitate recunoscută de contemporanii săi, dar și de cercetătorii moderni. Despre el spunea patrologul Amelli că „sub numele și haina lui smerită se ascundea un mare geniu, expert în aproape toate științele, unul din acei bărbați pe care obișnuim a-i numi «biblioteci vii» sau «ambulante»”, iar Cassiodor spunea că „tot ce putea căuta cititorul la alții găsea în știința lui în chip strălucit” și conchidea că: „pe drept cuvânt îl putem considera ca fiind un alt Hieronim al veacului său”.

„A prețuit mult timpul unit cu veșnicia și pe oamenii uniți cu Hristos”

El însuşi, din smerenie, s-a numit pe sine Exiguus, adică „cel neînsemnat” sau „smerit”, acoperindu-și astfel virtuțile sale cu smerenia, așa cum remarca Preafericitul Părinte Patriarh Daniel: „Biserica noastră l-a însemnat în calendar pe cel ce se considera «neînsemnat», recunoscându-i sfințenia lui și înțelepciunea lui, pentru că a prețuit mult timpul unit cu veșnicia și pe oamenii uniți cu Hristos-Înțelepciunea Divină”.

Toți cercetătorii care au studiat contribuțiile teologice ale monahului dobrogean, între care se numără și preotul patrolog Ioan G. Coman, l-au caracterizat ca un „erudit daco-roman” sau ca pe o „podoabă a Bisericii noastre strămoșești”, care a slujit atât de pozitiv interesele Bisericii și ale Europei secolului al VI-lea.

De fapt, trecerea lui în rândul sfinților reprezintă, pe de o parte, confirmarea credinței lui dreptmăritoare și a vieții lui sfinte, iar pe de alta, și recunoașterea contribuțiilor lui la istoria creștinismului primar.

Ca o încununare a acestui fapt și ca o binecuvântare a pământului dobrogean din care el a răsărit, la 2 noiembrie 2008, în cetatea Tomisului de altădată - Constanța de astăzi - exact la împlinirea a 130 de ani de la revenirea Dobrogei la Patria-mamă, România - a avut loc proclamarea locală a canonizării Sfântului Cuvios Dionisie Exiguul, sărbătoare ce a umplut de bucurie și de speranță sufletele credincioșilor dobrogeni.

Să-l rugăm pe Sfântul Cuvios Dionisie Exiguul, acum la început de nou an bisericesc, să mijlocească la Părintele Luminilor, Cel care are în stăpânire anii și vremurile, ca să punem început bun strădaniilor spre mântuire, să dobândim cele de folos vieții noastre, învățându-ne „să socotim bine zilele noastre, ca să ne îndreptăm inimile spre înțelepciune” (Ps. 89, 14).