Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Actualitate religioasă An omagial Sfântul Cuvios Ioan Iacob, „Românul sfânt din Țara Sfântă”

Sfântul Cuvios Ioan Iacob, „Românul sfânt din Țara Sfântă”

Galerie foto (9) Galerie foto (9) An omagial
Un articol de: Arhimandrit Paisie Teodorescu, Vicar Patriarhal - 05 Aug, 2021

Sfântul Cuvios Ioan Iacob este unul dintre ocrotitorii românilor din afara graniţelor României, fiind pictat în icoana Anului omagial, alături de Sfinţii Ioan Casian şi Dionisie Exiguul. Câteva versuri din poezia „Îndemn frățesc” a Sfântului Ioan Iacob Hozevitul constituie deviza Anului omagial al pastoraţiei românilor din afara României: „Fii pribegi ai Țării mele/ Necăjiţi între străini,/ Nu uitați menirea voastră/ De Români şi de Creştini!” La proclamarea Anului omagial 2021, Părintele Patriarh Daniel a afirmat despre aceste versuri că prin ele sfântul „îi cheamă pe toţi românii care se află printre străini să nu-şi piardă identitatea de neam şi de credinţă”.

Sfântul Cuvios Ioan Iacob de la Neamţ s-a născut în anul 1913, în localitatea Crăiniceni, din Botoșani şi a primit la botez numele Ilie. La câțiva ani de la naşterea sa, în anul 1916, când sfântul avea doar 3 ani, România a intrat în Primul Război Mondial, Războiul pentru Întregirea Neamului. Atunci, tatăl său, care se numea Maxim, a fost înregimentat pe front, iar mama sa, Ecaterina, din cauza sărăciei şi a suferinţelor războiului, s-a îmbolnăvit şi a murit. Copil fiind, sfântul a crescut în suferinţă şi în lipsuri, cunoscând din pruncie durerea de a rămâne mai întâi orfan de mamă, apoi orfan de tată, când tatăl său Maxim a murit pe front pentru împlinirea idealului întregirii României, pentru care noi am serbat în anul 2018 împlinirea a 100 de ani. Rămânând orfan, copilul a fost crescut de bunica sa, Maria. După zece ani a decedat și ea, iar copilul Ilie a fost îngrijit de un frate de-al tatălui său, Alecu Iacob, care l-a purtat la școala gimnazială şi apoi la liceu.

Pelerin şi vieţuitor în Ţara Sfântă

În anul 1933, la vârsta de 19 ani, tânărul Ilie a intrat în viața monahală la Mă­năstirea Neamț, fiind ales de Duhul Sfânt să slujească lui Hristos. Aici a fost călugărit la 8 aprilie 1936, primind numele de Ioan, iar în toamna acelui an a plecat ca pelerin să se închine la Mormântul Domnului și a rămas în Țara Sfântă până la sfârșitul vieții. Intrând în obștea Mănăstirii „Sfântul Sava”, s-a nevoit acolo zece ani ca paraclisier și infirmier, apoi a fost hirotonit preot la Mormântul Domnului și a fost apoi timp de cinci ani stareț la mănăstirea româ­nească de la Iordan, cu hramul „Sfântul Ioan Botezătorul”, având ucenic pe monahul Ioanichie.

Din anul 1952, Cuviosul Ioan Iacob se retrage împreună cu ucenicul său, Ioanichie, la peștera „Sfânta Ana” de lângă Mănăstirea „Sfântul Gheor­ghe Hozevitul”. Aici se nevoiește în neîncetată rugăciune şi post până la 5 august 1960, când îşi dă sufletul în mâinile lui Dumnezeu, fiind în vârstă de doar 47 de ani.

Aceasta este, pe scurt, viața Sfântului Ioan Iacob, numit și „Hozevitul”, după numele pustiei Hozeva, unde s-a nevoit. Poate nu întâmplător, la botez primise numele Sfântului Proroc Ilie, iar la tunderea în monahism numele Sfântului Proroc Ioan Botezătorul, pentru că acestor doi sfinţi s-a făcut următor prin viaţa de asceză aspră pe care şi-a ales-o în urcușul său duhovnicesc început în Mănăstirea Neamţ şi desăvârșit în Valea Hozevei din Ţara Sfântă.

Fiind înmormântat în peștera „Sfânta Ana”, unde s-a nevoit în ul­timii opt ani de viaţă, trupul Sfântului Ioan a stat acolo timp de 20 de ani, până la 8 august 1980, când prin minune s-a desfăcut mormântul și i s-a aflat trupul întreg, neputrezit, răspândind bună mireasmă. Apoi, cu binecuvântarea Patriarhului Benedict al Ierusalimului, a fost dus la Mănăstirea „Sfântul Gheorghe Hozevitul”, în Biserica Sfântului Ștefan, unde se află şi astăzi, fiind căutat de mulți pelerini care mărturisesc despre minunile pe care Sfântul Cuvios Ioan Iacob le săvârșește.

Primul român în Sinaxarul sfinților Patriarhiei Ierusalimului

După cum este cunoscut, în data de 20 iunie 1992, Biserica Ortodoxă Română l-a trecut în rândul sfinților pe Cuviosul Ioan Iacob de la Mănăstirea Neamț, cu data de prăznuire 5 august, ziua trecerii sale la Domnul (†1960). La sfârșitul anului 2015, Sfântul Sinod al Patriarhiei Ierusalimului a hotărât recunoașterea sfințeniei Cuviosului Părinte Ioan Iacob Noul Hozevit şi înscrierea lui în Sinaxarul sfinților. Cuviosul Ioan Noul Hozevit este primul sfânt de neam român înscris în Sinaxarul sfinților Patriarhiei Ierusalimului, este făcător de minuni şi rugător fierbinte pentru neamul românesc şi pentru toți cei care îl venerează cu evlavie şi credință în ajutorul său.

Sfântul Cuvios Ioan Iacob Hozevitul a fost şi un inspirat poet versificator. A scris numeroase poezii şi sfaturi duhovniceşti, „rucodelia” sa, cum o numea, versuri pe care cu dragoste părintească şi smerenie ni le-a lăsat moştenire. Unele dintre versurile Sfântului Ioan Iacob Hozevitul de la Neamţ, care au devenit o preafrumoasă priceasnă, spun că „De n-ar avea, la ceruri, lumea/ Rudenie de pe pământ,/ Atunci ar fi pustie viaţa,/ asemenea unui mormânt”, şi se referă, desigur, la Maica Domnului. Acesta este unul dintre dorurile pe care le-a avut Sfântul Ioan Iacob Hozevitul de la Neamţ. Dorul de Maica Domnului, dor de a fi şi de a deveni rudă a Maicii Domnului! El ştia de revelaţia pe care a avut-o Sfântul Serafim din Sarov, cel care, la un moment dat, arătându-i-se Maica Domnului, înconjurată de sfinţi, a auzit-o mângâietor spunând: „Acesta este din neamul meu”. Maica Domnului l-a numit rudenia ei!

Sfântul Ioan Iacob Hozevitul, pe care îl prăznuim în fiecare an în 5 august, în Postul Adormirii Maicii Domnului, a căutat o viaţă întreagă să îşi împlinească acest dor. Intrând în obştea de la Mănăstirea Neamţ, nu şi-a gă­sit odihnă, deşi era acolo o icoană făcătoare de minuni a Maicii Domnului, care străjuiește aşezământul monahal până astăzi. A vrut să fie mai aproape de Maica Domnului şi s-a dus la Ierusalim, ca să-şi împlinească dorul. Acolo s-a aşezat - aşa cum citim în Acatistul sfântului - în peștera Sfintei Ana, mama Preasfintei Născătoare de Dumnezeu. Acolo s-a nevoit, şi-a sfințit viaţa şi a devenit rudenie cu Maica Domnului.

Nu din întâmplare, Biserica a rânduit pomenirea lui în Postul Maicii Domnului, al Adormirii ei. Nu din întâmplare Dumnezeu l-a chemat la cer pe Sfântul Ioan Iacob în Postul Adormirii Maicii Domnului! I-a împlinit dorul mai cu adevărat! Acum, el sălășluiește, împreună cu sfinţii, în Împărăţia lui Dumnezeu, unde Maica Domnului împărățește. Fie, aşadar, ca această zi binecuvântată de prăznuire a Sfântului Ioan Iacob să ne trezească dorinţa - acest dor pe care l-a avut Sfântul Ioan Iacob şi pe care ar trebui să îl aibă orice creştin - de a ne înrudi cu Maica Domnului, astfel încât să rămânem rudenie de neam cu Sfântul Ioan Iacob şi să căutăm mereu pe Hristos Domnul.

Legătura dintre Catedrala Națională și Sfântul Ioan Iacob Hozevitul

Deși Sfântul Cuvios Ioan Iacob a ales să trăiască în pustiul Hozevei, un fragment din moaștele sale va fi așezat în Catedrala Națio­nală a României și acest lucru este plin de semnificații. După cum este cunoscut, un fragment din moaștele Sfântului Ioan Iacob Hozevitul și epitrahilul pe care sfântul l-a purtat în timpul vieții, împreună cu fragmente din moaștele unor mucenici din Hozeva, au fost dăruite, în anul 2018, Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, cu prilejul sfințirii Catedralei Naționale, de către Patriarhul Teofil al Ierusalimului.

În primul rând, prezența sa în Catedrala Națională este justificată prin faptul că el este un sfânt român: „Românul sfânt din Țara Sfântă”, cum l-a numit Preafericitul Părinte Patriarh Daniel.

Un al doilea motiv este acela că paraclisul aflat la subsolul Catedralei Naționale va avea hramul „Sfântul Cuvios Ioan Iacob”. Acolo va fi așezată racla cu un fragment din moaștele sale, precum și epitrahilul pe care l-a purtat în timpul vieții.

Un lucru mai puțin cunoscut este faptul că în piciorul Sfintei Mese a Altarului Catedralei Naționale, împreună cu numele tuturor eroilor cunoscuți ai neamului românesc, a fost așezat și numele tatălui Sfântului Ioan Iacob, soldatul Maxim, care a murit ca erou în Primul Război Mondial, luptând pentru apărarea şi întregirea țării.