Sfântul Ierarh Iacob, cărturar şi nou ctitor al Putnei

Sfântul Ierarh Iacob, Episcop al Rădăuţilor şi Mitropolit al Moldovei în secolul al 18-lea, înscris în rândul sfinţilor de Biserica noastră în anul 2016, a fost unul dintre arhiereii care s-au preocupat îndeaproape de luminarea poporului pe care-l păstorea. Istoria vieţii lui este incredibilă pentru noi, cei de azi. Preot la 17 ani, stareţ la Putna la 25 şi Episcop de Rădăuţi la 26 de ani, iar apoi zece ani Mitropolit al Moldovei, între 1750 şi 1760, sunt nişte date pe care cu greu ni le putem imagina. Toate acestea au fost posibile în viaţa unui om devotat în totalitate credinţei sale nestrămutate.

Sfântul Iacob s-a născut la 20 ianuarie 1719, într-o familie de ţărani credincioşi cu mulţi copii, dintre care mulţi au devenit călugări, la fel cum au făcut şi părinţii săi, la o anumită vârstă. La vârsta de 12 ani, mânat de râvna pentru cele sfinte, viitorul ­arhiereu s-a dus la mănăstire, unde a deprins cu repeziciune rânduiala, a învăţat carte şi a fost tuns monah, iar apoi hirotonit în treapta preoţiei de către Mitropolitul Moldovei, Antonie, care avea de asemenea metania la Mănăstirea Putna, ctitorie veche a lui Ştefan cel Mare. În opt ani de slujire la Altarul mănăstirii şi de râvnă pastorală a fost cunoscut astfel încât a fost ales de obşte şi confirmat ca egumen sau stareţ al mănăstirii în anul 1744. La nici un an după această alegere, Iacob a fost numit episcop la Rădă­uţi, unde a început să păstorească ­poporul drept­măritor cu aceeaşi râvnă. 

Primele şcoli organizate şi tipărituri în română

După o decizie a Divanului Moldovei, pe când domnitor era Grigorie al II-lea Ghica, iar Mitropolit, Nichifor, în cele trei episcopii sufragane ale mitropoliei, respectiv la Huşi, Rădăuţi şi Roman, s-a primit sarcina de a înfiinţa pe lângă sediile episcopale câte o şcoală. Arhiereii au trebuit atunci să se îngrijească de spaţii, profesori şi să vegheze la buna desfăşurare a învăţământului. La Rădăuţi, această şcoală a funcţionat chiar în sediul episcopiei. Activitatea didactică şi de cărturar a fost ulterior o constantă în viaţa Sfântului Iacob. Astfel, vrednicul arhiereu insistă şi reuşeşte să obţină tipărirea la Rădăuţi şi la Iaşi, ca mitropolit, între 1750 şi 1760, a mai multor cărţi în limba română, cu litere slavone. El este cel care tipăreşte primul abecedar, fiind mitropolit la Iaşi, cu ajutorul căruia elevii şcolilor din Moldova acelui veac ar fi putut mai lesne învăţa carte. În prima pagină a acestui abecedar, numit în limba slavonă „Bucvar”, tipărit în 1755, scria astfel: „Bucvar sau începere de învăţătura celor ce vor să înveţe carte cu slove sloveneşti, ce s-au tipărit acum întâi, cu porunca Preasfinţitului Mitropolit al Moldovei Kyr Iacov, în sfânta mitropolie în Iaşi”. În 1759, ca mitropolit, Sfântul Iacob a insistat pentru înfiinţarea primei şcoli rurale din Moldova în satul Putna, alături de mănăstirea sa de metanie. Primul dascăl al şcolii a fost arhimandritul Vartolomei Măzăreanu, apoi alţi monahi de la Putna au predat carte acolo până în secolul 19. Şcoala funcţionează şi în zilele noastre.

Alte cărţi tipărite prin grija Sfântului Iacob în limba română au fost Liturghierul, în anul 1745, la Rădăuţi, tradus din greacă, apoi la Iaşi, Sinopsis sau Adunarea laudelor bisericeşti, în 1751, Canoane din Sfânta Pravilă ce sunt trebuincioase la taina duhovniciei, tot în 1751, Penticostarul, în 1754, Antologhionul, în 1755, Alfavita sufletească, tot în 1755, atunci când a fost tipărit şi Bucvarul despre care am amintit mai înainte, Apostolul, în 1756, Psaltirea în 1757, Sinopsis adică adunare de multe învăţături, tot în 1757, alt Liturghier în 1759.

Sprijin pentru credincioşii nevoiaşi şi bolnavi din ţară

Atât în calitate de episcop la Rădăuţi, cât şi de mitropolit la Iaşi, Sfântul Iacob a intervenit în multe rânduri pe lângă boierii Divanului şi domnitorii care se succedau des la tron, pentru a uşura greutatea impozitelor pe care autorităţile le strângeau de la populaţie. Dacă amintim doar de eliminarea veciniei (iobăgia) în Moldova în anul 1749, pe când era domnitor Constantin Mavrocordat, ne vom da seama de timpurile în care a trăit arhiereul şi schimbările la care a fost martor. Ulterior, în calitate de mitropolit la Iaşi, Sfântul Iacob va interveni pentru înlăturarea impozitului pe animalele mari din curtea ţăranilor, numit „văcărit”. Acest impozit mai fusese abolit, dar domnitorul Constantin Racoviţă l-a impus din nou în 1756, spre nemulţumirea ţăranilor nevoiaşi, care abia îşi duceau zilele oricum, ţinând cont de nivelul de trai de atunci. La insistenţele mitropolitului, care a trimis o scrisoare inclusiv la Patriarhul Constantinopolului, în jurisdicţia căruia era Moldova, domnitorul a renunţat la impozit în mai puţin de un an, impozitul fiind obiectul unui blestem asupra oricărui domnitor care ar mai fi îndrăznit să-l impună din nou. Din păcate, fiecare domnitor care a venit după aceea la Iaşi în timpul Sfântului Iacob a insistat la mitropolit să dezlege blestemul, pentru a impozita din nou aspru populaţia. Mitropolitul a refuzat trei domnitori, în anul 1760 fiind nevoit, din această cauză, să se retragă la Putna, mănăstirea sa de metanie, unde a vieţuit până la moartea sa, în 1778. Această jertfă a Sfântului Iacob a însemnat atunci abolirea definitivă în Moldova a văcăritului, chiar dacă domnitorii ulteriori ar fi vrut să-l impună din nou. 

Tot prin grija Sfântului Iacob, la Iaşi a apărut primul spital public, în 1757, pe lângă care a fost înfiinţată Mănăstirea `Sfântul Spiridon~, care urma să se îngrijească de buna funcţionare a spitalului. Astfel a continuat tradiţia de îngrijire a bolnavilor de către creştini, dar mai ales de către monahi, lucru început încă din vremea Sfântului Vasile cel Mare, în veacul al 4-lea, în Capadocia.