Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Actualitate religioasă An omagial Sfântul Mucenic Evghenie, medic martir din secolul XX

Sfântul Mucenic Evghenie, medic martir din secolul XX

Galerie foto (2) Galerie foto (2) An omagial
Un articol de: Ionuț-Daniel Barbu - 18 Iulie 2024

În urmă cu peste un veac, în contextul dramatic al tulburărilor Revoluției din Octombrie, în ceasurile nopții dintre 16-17 iulie 1918, laolaltă cu membrii familiei imperiale a Țarului Nicolae al II-lea, era ridicată și viața unui devotat medic pe care Biserica avea să îl treacă în rândul sfinților tămăduitori.

Evghenie Sergheevici, viitorul sfânt mucenic, s-a născut la 27 mai 1865, lângă Sankt Petersburg, în familia unui renumit doctor și profesor, Serghei Petrovici Botkin. Fratele său Petru, emigrat în Franța, își amintea despre el că „era de o bunătate fără de sfârșit; se putea spune că a venit pe lume de dragul oamenilor și ca să se jertfească pe sine”.

Mai întâi a primit educație de bază în cadrul organizat al familiei. În 1882 devine student la Facultatea de Fizică-Matematică din Sankt Petersburg, iar în anul următor și la Academia Militară de Medicină. Alegerea profesiei medicale dintru început a fost conștientizată. „Ca profesie și-a ales medicina. Aceasta corespundea chemării lui de a ajuta, de a sprijini în clipa grea, de a alina suferința, de a vindeca fără contenire.” În anul 1889, Evghenie a absolvit magna cum laude academia, iar în ianuarie 1890 și-a început activitatea medicală în spitalul marinei, pentru oamenii lipsiți și neajutorați.

La vârsta de 25 de ani, tânărul medic s-a căsătorit cu Olga Vladimirovna Manuilova, provenită dintr-o familie aristocrată. Soților Botkin li s-au născut patru copii, însă au fost pără­siți de mama lor, rămânând în grija tatălui.

Paralel cu lucrul în spital, Evghenie Botkin se ocupa și de studiu. A fost preocupat mai ales de natura procesului imunologic al leucocitozei. În anul 1893 și-a prezentat cu succes teza de doctor în științe medicale. Ulterior a urmat stagii de practică în instituții medicale din Heidelberg și Berlin. În 1897 a fost distins cu titlul de profesor asistent pentru medicină internă. La prima sa lecție i-a îndemnat pe studenți: „Mergeți cu toată iubirea către omul bolnav, ca să învățați împreună cum să-i fiți de folos”. Slujirea ca medic era considerată de Evghenie Sergheevici ca fiind cu adevărat lucrare creștină. Cu o viziune spirituală de ansamblu, sesiza legăturile dintre boală și starea sufletească a omului. Într-o scrisoare către fiul său Gheorghe vorbea despre raportarea sa la profesie ca fiind mijloc de cunoaștere a înțelepciunii lui Dumnezeu: „Cea mai mare încântare pe care o trăim în activitatea noastră constă în aceea că noi trebuie să pătrundem din ce în ce mai adânc în amănuntele și în taina creației lui Dumnezeu, nefiind posibil să nu ne desfătăm de raționa­litatea și armonia înțelepciunii Lui”.

Începând din 1897, Serghei Botkin a lucrat cu obștile de surori milostive care activau în cadrul Societății Crucea Roșie Rusă. Pacienții frecvenți erau oameni nevoiași. Medicii și personalul asistent se potriveau cu nevoile lor, tratându-i cu atenție. În aceste obști caritative domina o așa dragoste pentru omul suferind, încât erau asemănate cu primele comunități creștine.

În 1904, odată cu izbucnirea Războiului ruso- japonez, Evghenie Sergheevici a plecat voluntar în Orientul Îndepărtat, unde Crucea Roșie l-a numit adjunct al Serviciului medical al armatei. În vremea războiului și-a dovedit atât iscusința medicală de excepție, cât și bărbăția și curajul personal. A expediat de pe front nenumărate scrisori, din care s-a alcătuit o carte întreagă, sub titlul Lumina și umbrele războiului ruso-japonez 1904-1905. Lucrarea a fost curând publicată și mulți oameni, citind-o, au descoperit laturi noi ale doctorului petersburghez: iubitoarea și compătimitoarea lui inimă creștină fără de margini și credința neclătinată în Dumnezeu. După ce a lecturat cartea, împărăteasa Alexandra Teodorovna și-a dorit ca Evghenie să fie medicul personal al familiei imperiale. În Duminica Învierii din anul 1908, țarul Nicolae l-a desemnat medic privat al Înaltei Curți. De acum trebuia să fie permanent în preajma membrilor familiei imperiale, slujba sa la curte decurgând fără zile libere sau concedii. Poziția înaltă și apropierea de familia imperială nu au adus nici o schimbare, rămânând în continuare la fel de bun și atent față de toți.

Când a început Primul Război Mondial, Evghenie Sergheevici s-a adresat țarului cu rugămintea de a-l trimite pe front pentru reorganizarea serviciului sanitar, însă a fost delegat să rămână pe lângă țarină și copii la reședința imperială, unde, prin străduințele lor, s-au deschis infirmerii militare.

În februarie 1917, în Rusia a fost declanșată cunoscuta revoluție. În 2 martie, țarul a scris manifestul de abdicare. Familia imperială a fost arestată și pusă sub pază în Palatul Alexandrin. Evghenie nu și-a lăsat pacienții imperiali, ci a hotărât voluntar să-i urmeze, fără să țină cont că îndatorirea sa încetase și nu mai primea salariu. În acest timp, medicul a devenit pentru prizonierii imperiali mai mult decât prieten. A luat asupra sa obligația de a fi mediator între familia imperială și comisari, îngrijindu-se de toate cele necesare.

Când s-a hotărât ca familia țarului să fie transferată în Tobolsk, doctorul Botkin s-a numărat printre puținii apropiați care au urmat-o, senin, în exil. Scrisoarea trimisă de doctor din Tobolsk surprinde prin revelarea stării lui autentic creștine, deoarece nu exista nici un cuvânt de cârtire, de judecată, de nemulțumire sau de ofensă, ci numai de împlinire și chiar de bucurie. Izvorul acestei stări era credința neclintită în purtarea de grijă a lui Dumnezeu: „Ne țin numai rugăciunea și nădejdea fierbinte nemărginită în revărsarea milei lui Dumnezeu, a Tatălui Ceresc, asupra noastră”. În acest timp și-a îndeplinit în continuare îndatorirea, tratând nu numai pe membrii familiei imperiale, ci și pe locuitori ai orașului în care erau exilați. Personalitate foarte instruită, mulți ani ocupându-se cu studiul medicinei și având legături cu elita administrativă a Rusiei, slujea cu smerenie ca un simplu medic țăranilor, soldaților și muncitorilor. În aprilie 1918 a fost solicitat să înso­țească cuplul imperial în Ekaterinburg. Aici, bolșevicii au propus din nou însoțitorilor să-i lase pe întemnițați, însă toți au refuzat. La momentul respectiv, agentul de securitate I. Rodzinskiy aducea la cunoștință următoarele: „În principiu, după transferul la Ekaterinburg, o singură dată s-a avut în vedere separarea de toți ceilalți; chiar fiicelor țarului li s-a propus să plece. Însă toți au refuzat. Și lui Botkin i s-a propus. El a declarat că vrea să împărtășească soarta familiei”. Astfel, în noaptea dintre 16-17 iulie 1918, familia imperială împreună cu apropiații ei, printre care și doctorul Botkin, au fost executați în pivnița casei lui Ipatev.

Evghenie Sergheevici Botkin, medic martir din secolul XX, canonizat în martie 2016, a fost caracterizat de o adâncă pietate interioară, de slujirea jertfelnică a aproapelui, oricine ar fi fost acesta, de fidelitatea față de credința în Dumnezeu și de poruncile Sale în toate împrejurările vieții, până la sfârșit. O așa viețuire Dum­nezeu o primește ca pe o jertfă curată și dăruiește pentru ea cunună cerească, întocmai după cuvântul Sfintei Scripturi: „Fii credincios până la moarte și îți voi da cununa vieții” (Apocalipsa 2, 10).