Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Actualitate religioasă An omagial Sfântul Vasile cel Mare - dascăl al familiei creştine

Sfântul Vasile cel Mare - dascăl al familiei creştine

Un articol de: Mihai Grobnicu - 06 Iul, 2009

Sfântul Vasile cel Mare este unul dintre cei mai mari organizatori ai monahismului, din regulile sale inspirându-se cea mai mare parte a regulilor monahale răsăritene, dar şi cele apusene. Cu toate că este iubitor al vieţii monahale, marele ierarh nu dispreţuieşte familia şi căsătoria, ci îi arată măreţia ei sublimă. Crescut el însuşi într-o familie deosebită, Sfântul va evidenţia iubirea şi armonia ce trebuie să fie între cei doi soţi, astfel încât să existe o completare reciprocă. Această iubire trebuie dezvoltată prin lucrarea virtuţilor, care nu lasă loc diverselor vicii. Din experienţa trăită în cadrul familiei sale, ierarhul dă sfaturi privind educaţia copiilor, al căror suflet, din care lipseşte mândria sau invidia, este prielnic unei bune creşteri.

Secolul al IV-lea a însemnat o explozie a monahismului pe întreg cuprinsul Imperiului Roman. S-au dezvoltat forme mai aspre de monahism, ca în Siria, dar şi forme moderate ca, de exemplu, în Capadocia. Monahii au devenit exemple vii ale unei învăţături tot mai greu de împlinit în spaţiul unei lumi secularizate. Astfel, pe fondul unui monahism riguros şi a unei concepţii gnostice asupra lumii (în care trupul era văzut rău prin sine), familia începuse să fie devalorizată, vorbindu-se de o superioritate a monahismului faţă de familia creştină. Adevărat reformator al monahismului, Sfântul Vasile vorbea zilnic oamenilor simpli, căsătoriţi, care rămăseseră în lume, aveau copii şi încercau să împlinească învăţătura Mântuitorului Hristos. Astfel, ierarhul capadocian simte că trebuie să scoată în evidenţă măreţia familiei creştine, modul de vieţuire adecvat familiei creştine, fundamentele acesteia, dar şi păcatele care pot afecta temelia ei.

„Ascultarea de Evanghelie se va cere şi de la monahi, şi de la cei căsătoriţi“

Conştient de responsabilitatea sa de păstor peste întreaga turmă a lui Hristos, Sfântul Vasile cel Mare va pune faţă în faţă cele două moduri de vieţuire, pentru a arăta că nici unul nu este superior faţă de celălalt. Cu siguranţă, Sfântul auzise de superioritatea pe care şi-o derogau mulţi monahi, dar şi de laxismul unor membri ai societăţii, care socoteau că poruncile evanghelice mai greu de îndeplinit vizează doar feţele monahale. „Ascultarea de Evanghelie se va cere de la toţi oamenii, şi de la monahi, şi de la cei căsătoriţi. Căci nu este de ajuns pentru cel căsătorit îndreptăţirea cumpătării şi a dorinţei către soţie şi chiar a îndatoririi conjugale, ci toate celelalte porunci“.

După marele ierarh, vieţuirea monahicească nu este un criteriu pentru sfinţenie, sfinţenia fiind cerută şi de la cei ce întemeiază familii. „Căci pentru aceasta Iubitorul de oameni Dumnezeu, Care poartă grijă de mântuirea noastră, a împărţit viaţa oamenilor în două feluri de vieţuire, adică în viaţa de căsătorie şi în cea de feciorie, aşa încât cel care nu poate să ducă lupta fecioriei să-şi ia femeie (soţie) legiuită, cunoscând că i se va cere făgăduinţă de înfrânare, sfinţenie şi asemănare cu sfinţii care au avut soţie şi au crescut fii“. Cu alte cuvinte, cei căsătoriţi trebuie să urmeze o viaţă asemănătoare celei a lui Avraam, Iov, David, Samuel, Petru şi a celorlalţi apostoli.

„Virtutea bărbatului şi a femeii este una singură“

Constituind un singur trup, soţul şi soţia trebuie să dea dovadă de iubire şi de înţelegere. În acest context, Sfântul va lăuda frumuseţea şi curăţia morală a femeii creştine, care poate să îndulcească firea dezlănţuită a bărbatului: „Chiar dacă soţul ar avea o fire aspră şi sălbatică, soţia trebuie neapărat să-l suporte şi nici o pricină să n-o facă să rupă unirea. Este pornit spre bătaie? Dar îi e bărbat! Este beţiv? Dar este unită cu el potrivit firii!“.

Aceasta nu înseamnă că doar soţia trebuie să dea dovadă de înţelepciune şi înţelegere, ci şi soţul, aceasta întrucât au aceeaşi natură şi au devenit, prin nuntă, un singur trup. „Virtutea bărbatului şi a femeii este una singură, fiindcă atât crearea lor este deopotriv de vrednică pentru amândoi, cât şi răsplata pentru amândoi aceeaşi. Astfel, Cartea Facerii zice «Şi a făcut Dumnzeu om; după chipul lui Dumnezeu l-a făcut pe el; bărbat şi femeie i-a făcut pe ei». Pentru că au o singură natură, ei au aceleaşi lucrări, iar cei ce fac aceeaşi faptă primesc aceeaşi răsplată.“ În aceeaşi direcţie, Sfântul va spune: „Să asculte şi bărbatul îndemnul ce şi lui i se cuvine“.

„Bărbaţii să-şi iubească femeile lor cu iubirea cu care Hristos a iubit Biserica“

Sfântul Vasile consideră că familia este o instituţie dumnezeiască şi vorbeşte mereu despre armonia, unitatea şi indisolubilitatea acesteia. Scopul căsătoriei este, spune marele ierarh, de ajutorare reciprocă, creştere în iubire şi naştere de copii. Exemplu pentru unitatea şi armonia ce trebuie să existe între soţ şi soţie stă iubirea dintre Hristos şi Biserică: „Se cuvine ca bărbaţii să-şi iubească femeile lor cu iubirea cu care Hristos a iubit Biserica, dându-se pe Sine pentru ea, pentru ca să o sfinţească“. Sfântul Vasile exemplifică această iubire şi prin modelul turturicii, care, „dacă se desparte vreodată de soţul ei, nu mai vrea să trăiască cu altul, ci rămâne singură“.

În ceea ce priveşte indisolubilitatea familiei, ierarhul capadocian va comenta porunca Mântuitorului, care spune că doar adulterul poate constitui un motiv bine întemeiat pentru desfacerea căsătoriei. Prin infidelitatea conjugală se sparge unitatea familială, iar între soţ şi soţie intervine un gol care-i face să nu mai fie un singur trup. De asemenea, marele ierarh precizează şi faptul că doar un bărbat şi o femeie pot forma o familie şi doar aceasta este binecuvântată de Dumnezeu: „Pentru ce au căzut în patimi ruşinoase, pentru ce femeile au schimbat întrebuinţarea firească a firii în una împotriva firii, iar bărbaţii au săvârşit lucruri ruşinoase cu bărbaţii?“

Rugăciunea şi postul, păzitoare şi întăritoare ale familiei

Marele ierarh capadocian îndrumă pe membrii familiei să săvârşească împreună cerinţele vieţii duhovniceşti, ca nici unul să nu fie mai prejos decât celălalt: „Bărbaţilor, să nu vă arătaţi în credinţă mai prejos decât femeile! Femeilor, stăruiţi în credinţă!“ Dintre aceste cerinţe, Sfântul Vasile cel Mare enumeră mai ales rugăciunea şi postul. Aşadar, rugăciunea practicată în comun în familie o arată pe aceasta ca pe o Biserică în miniatură. „Trebuie, spune Sfântul Vasile, să ne eliberăm de grijile căsătoriei, ca să ne îndeletnicim cu rugăciunea.“

Pe lângă rugăciune, postul este o altă valoare spirituală care întăreşte familia, fiind numită de Sfânt „talismanul căsniciei“. Postul ne înaintează în virtute, el fiind „tovarăş credincios al soţilor. Căci bărbatul nu pune la îndoială cinstea casei sale când vede că femeia lui posteşte; nici femeia nu se topeşte de gelozie când bărbatul său sfinţeşte postul“. Postul este recomandat tuturor membrilor familiei: „Femeile să postească şi ele, că şi lor le este postul tot atât de potrivit şi de firesc ca şi respiraţia. Copiii să fie adăpaţi cu apa postului ca şi plantele bine crescute; postul este frâu pentru oamenii în floarea vârstei, balsamul căsniciei, păzitorul căsniciei“.

„Părinţii trebuie să-şi crească copiii întru învăţătura şi certarea Domnului“

Amintind de porunca Decalogului, Sfântul Vasile spune: „Copiii trebuie să-şi cinstească părinţii şi să li se supună în toate, iar părinţii trebuie să-şi crească copiii întru învăţătura şi certarea Domnului, cu toată blândeţea şi răbdarea“. Aceste îndemnuri sunt prezentate foarte plastic în „Omilii la Cartea Facerii“, prin exemplele din lumea animală: „Iar grija pe care o au de berzele bătrâne puii lor e îndestulătoare copiilor noştri, dacă ar vrea să vadă, pentru a-i face să-şi iubească părinţii! Berzele, când văd că tatălui lor i-au căzut penele, la bătrâneţe, stau în jurul lui şi-l încălzesc, îi pregătesc din belşug hrana, iar la zbor îi dau ajutorul ce-l pot da“. Întru totul la fel, părinţii trebuie să-şi iubească fiii, căci „dacă leoaica îşi iubeşte pe cei născuţi din ea, iar lupul se luptă pentru căţeluşii lui, ce va spune omul, care nu ascultă de poruncă şi strică firea?“.

Sfântul Vasile acordă un mare rol educaţiei în familie, educaţie ce trebuie realizată prin mijloacele cele mai eficiente. Ierarhul Cezareei Capadociei îndeamnă spre blândeţe şi răbdare, dar mijloacele coercitive îşi au şi ele rolul lor, „căci părinţii se mânie şi se supără pe copii, nu ca să le facă rău, ci ca să-i abată de la copilăriile şi păcatele tinereţii spre o purtare bună“.