Sfinţirea Marelui Mir la Sibiu

Sfinţirea Marelui Mir a constituit şi constituie un eveniment deosebit în viaţa unei Biserici, atât prin solemnitate şi rânduială, cât şi prin afirmarea autocefaliei acesteia. Acest lucru s-a înfăptuit şi în Mitropolia Transilvaniei, la Sibiu, acum un secol şi jumătate.

Sfinţirea Mirului de către orice episcop

La început, Sfinţirea Marelui Mir se săvârşea de către orice episcop, în Pidalion găsindu-se un singur canon care vorbeşte despre actul sfinţirii Sfântului Mir, poruncind ca acesta să nu se săvârşescă de către preoţi, rezervând aceasta episcopilor. Canonul 6 al Sinodului de la Cartagina din anul 449 precizează dreptul fiecărui episcop de a sfinţi Marele Mir. Prerogativa fiecărui episcop de a sfinţi Marele Mir s-a datorat, în primul rând, dreptului de autocefalie de care s-au bucurat în primele secole episcopii tuturor comunităţilor. Şi în cel mai vechi Euchologhion bizantin: Barberini gr. 336, în capitolul Pregătirea şi sfinţirea Mirului se menţionează faptul că "facerea Mirului are loc în Sfânta Joi a Săptămânii Mari numai de către episcop". Liturgiştii Vasile Mitrofanovici şi Teodor Tarnavschi afirmă şi ei că sfinţirea Mirului este săvârşită de către episcop sau mitropolitul ţării. Sfinţirea Mirului era săvârşită, la început, de orice episcop, pentru eparhia sa, mai târziu însă s-a impus de către Patriarhia Ecumenică ca Bisericile dependente de aceasta să primească Sfântul şi Marele Mir de la Constantinopol.

Prima mitropolie autocefală românească

În ceea ce priveşte situaţia Bisericii Ortodoxe din Transilvania, în comparaţie cu cea din Moldova şi Ţara Românească, aceasta este cu totul alta, specială, pe lângă multe altele şi datorită faptului că provincia istorică a Transilvaniei era parte integrantă din Imperiul Austro-Ungar.

Biserica Ortodoxă de aici cât şi poporul român, deşi constituiau majoritatea, au fost nerecunoscute, fiind doar tolerate. Cu toate acestea, românii de aici au avut strânse legături cu românii, fraţii lor, de dincolo de Carpaţi, cu cei din Moldova şi Ţara Românească. Mulţi dintre ierarhii din Transilvania erau hirotoniţi până în anul 1701 la Argeş, Târgovişte sau Bucureşti.

De multe ori, primeau şi Sfântul Mir tot de la ierarhii români de peste munţi. Această situaţie a durat până în anul 1761, în primă fază, iar apoi până în 1864, când se înfiinţează Mitropolia Transilvaniei.

Biserica Ortodoxă din Transilvania a fost cea care a dobândit cea dintâi, dintre Mitropoliile româneşti, autocefalia sau independenţa recunoscută la nivelul interortodox. Mitropolia de la Sibiu s-a deprins de cea sârbă în 1864. Sinodul episcopesc de la Karlowvitz i-a acordat, în august 1864, statutul de autocefalie. Ea însă a fost recunoscută de către împărat, printr-un autograf din 24 decembrie 1864, iar apoi de Parlamentul ungar prin AL 9 din mai 1868. Toate acestea au fost duse la îndeplinire prin grija şi munca asiduă a marelui mitropolit Andrei Şaguna. Noua mitropolie avea ca eparhii sufragane Aradul şi Caransebeşul, înfiinţată imediat după recunoaşterea autocefaliei. "Devenită autocefală, Biserica Ortodoxă Română a Transilvaniei, sub înţeleptul şi energicul ei mitropolit Andrei Şaguna, va fi în fruntea luptei pentru unitatea cultural-naţională a românilor de o parte şi de alta a Carpaţilor şi pentru drepturile naţionale ale românilor din Transilvania în condiţiile grele ale dualismului austro-ungar (1867)." Ministrul Cultelor Al. Lepădatu a afirmat în şedinţa Sfântului Sinod din 4 februarie 1925, cu ocazia proclamării Patriarhiei Române: "Cu excepţia Arhiepiscopiei Basarabiei, care făcea parte din Biserica rusească, cele două mitropolii..., cea a Ardealului şi aceea a Bucovinei, au intrat în unitatea română ca Biserici autocefale".

Episcopul Vasile Moga a sfinţit Mirul înainte de 1864

Marele cărturar şi ierarh Melchisedec Ştefănescu afirma, în răspunsul Bisericii Ortodoxe Române către Patriarhia Ecumenică din 1882, că şi în Ardeal, la Sibiu, s-a săvârşit sfinţirea Sfântului Mir, aceasta datorită faptului că Mitropolia de aici era autocefală, "în fiecare ţară cu Biserică autocefală sfinţirea Mirului se face numai în Bisericile principale, la patriarhii şi mitropolii. Aşa în Orient se face la Patriarhia de Constantinopol, la a Ierusalimului, a Antiohiei, Alexandriei, la Crit; în Rusia la Mitropoliile din Petersburg, Moscova şi Kiev, în Austria la Mitropoliile din Carloviţ, din Sibiu şi din Cernăuţi".

Cât priveşte sfinţirea Marelui Mir la Sibiu, în Transilvania, există un document din care se deduce faptul că sfinţirea Mirului s-a săvârşit înainte de 1864. Ilarion Puşcariu publică, printre alte documente, o scrisoare din 15 noiembrie 1822, a episcopului român de la Sibiu, Vasile Moga, către preoţi, în care se spune: "Fiindcă sfântul mir s-a împuţinat şi trebuie sfinţit altul de ajuns la toată eparhia... Sfinţia ta de la toată biserica, care are lipsă de mir să trimită încoace un zlot, ca să avem pe ce cumpăra untul de lemn şi aromate. După tipic se sfinţeşte mir, se trimite la toate bisericile de ajuns." Astfel, din aceasta reiese faptul că întâiul episcop român la Sibiu, Vasile Moga, a săvârşit într-una din bisericile româneşti din Sibiu sfinţirea Marelui Mir.

Andrei Şaguna şi procurarea Mirului

Din timpul păstoririi la Sibiu a marelui mitropolit Andrei Şaguna, există o scrisoare adresată prin intermediul lui C. Hurmuzachi arhimandritului Neonil, stareţul Mănăstirii Neamţ. Aceasta este datată din anul 1849, când Andrei Şaguna era doar episcop la Sibiu. Prin această scrisoare se cereau ajutoare pentru bisericile de aici, cărţi, veşminte, bani şi Marele Mir. O scrisoare, se pare ca răspuns, a arhimandritului, nedatată, precizează printre altele că a trimis şi "puţin Sfântul Mir din cel ce avem, căci mai mult acum deodată nu-i de unde". Într-o altă scrisoare, arhimandritul Neonil îl informează într-un post-scriptum că "vă vestesc că de vreo câteva zile s-au trimis din mănăstirea noastră pe părintele Nathanail, întâi duhovnic şi cu alţi părinţi spre aducerea Sf. Mir de la Kiev pentru ţara noastră, pe care i-am însărcinat a cere şi pentru Prea Sfinţia Voastră..." O altă informaţie despre procurarea Sfântului Mir pentru nevoile Episcopiei Ortodoxe la Sibiu, o întâlnim într-o scrisoare a protopopului Verzea către Andrei Şaguna, pe care îl informează că episcopul Filotei al Buzăului a trimis, pe lângă câteva cărţi, şi o "sticluţă cu Sfântul Mir".

În timpul mitropolitului Miron Romanul

Una dintre cele mai evidente informaţii despre sfinţirea Marelui Mir la Sibiu, după reînfiinţarea Mitropoliei Transilvaniei, o întâlnim abia în timpul păstoririi celui de al doilea mitropolit Miron Romanul (1874-1898). În "Telegraful Român" din 7/19 aprilie 1884, la rubrica Varietăţi, în primă ştire apare scris: "(Sfinţire de mir) Sub Sfânta Liturghie din joia mare Excelenţa Sa Pr. Arhiepiscop şi mitropolit Miron Romanul a săvârşit Sfinţirea Marelui Mir asistat de P. Protosincel Nicanor Frateşiu, asesorii consistoriali Zaharia Boiu şi Moise Lazăr P. Dumitru Cunţan profesor de cântări P. Ioan Ghibu profesor seminarial şi de diaconul ceremonial." Mitropolitul Miron Romanul a sfinţit astfel, în vechea biserică grecească cu hramul "Schimbarea la Faţă" (demolată în anul 1902, pentru ridicarea măreţei catedrale mitropolitane), Marele Mir pentru nevoile Mitropoliei Ardealului care avea în componenţă şi Episcopia Aradului şi Episcopia Caransebeşului.

Este o informaţie care vine în întărirea atât a spuselor episcopului Melchisedec Ştefănescu cât şi a stării de jure a autocefaliei Mitropoliei Transilvaniei.