Şi cel căsătorit, şi feciorelnicul să trăiască după Hristos

Este de folos să se însoare cineva? Şi eu, ca şi Pavel, accept aceasta: "Cinstită să fie nunta întru toate şi patul nespurcat". Este de folos celor ce în toate trăiesc cu măsură, nu însă celor nesăţioşi şi mai ales celor ce vor să cinstească trupul mai mult decât trebuie. Atunci când căsătoria este numai aceasta, adică nuntă şi unire a soţilor şi dorinţa de a dobândi fii moştenitori, atunci este bună nunta; căci aduce pe lume mai mulţi oameni care să urmeze voii lui Dumnezeu. Când însă îşi aprinde dorinţa trupească şi îmbrăţişează neînfrânarea şi, într-un anume chip, nunta-i devine cale spre cele rele, atunci şi eu spun că nu este de folos omului să se însoare.

Nunta şi fecioria întru Domnul

Bună este căsătoria, dar nu pot spune că este mai înaltă decât fecioria. Căci nu ar fi un lucru mare fecioria, dacă n-ar fi mai bună decât ceea ce este bun. Nu vă mâhniţi însă cei ce sub căsătorie vă aflaţi. "Trebuie să ascultăm pe Dumnezeu mai mult decât pe oameni." Însă una cu alta să vă aflaţi în legătură, şi fecioara, şi femeia măritată, şi una să fiţi în Domnul, şi una pentru cealaltă în Domnul să vă înfrumuseţaţi. Nu ar exista om necăsătorit dacă nu ar exista căsătoria. Aşadar, cum va trece prin această lume viaţa feciorelnică? Căsătoria nu ar fi de cinste dacă nu ar aduce ca roadă pentru Dumnezeu şi pentru viaţă fecioria. Cinsteşte-o şi tu şi pe mama ta, din care te-ai născut. Cinsteşte-o şi tu pe aceea care din mamă s-a născut, chiar dacă ea nu este mamă. Ea este mireasă a lui Hristos. Frumuseţea văzută nu se ascunde, iar pe cea nevăzută o vede Dumnezeu. "Toată slava fiicei Împăratului este înăuntru, îmbrăcată cu ţesături de aur şi preaînfrumuseţată", fie din activitatea practică, fie din cea contemplativă. Cea căsătorită este şi ea într-o anumită măsură a lui Hristos. Prima să nu fie legată cu totul de lume, a doua să nu aparţină lumii deloc. Pentru că ceea ce este în parte pentru cea căsătorită este în întregime pentru fecioară. Ai ales viaţa îngerească? Te afli în rândul celor necăsătoriţi? Nu te coborî spre trup, nu te lăsa mistuit de materie, nu te amesteca cu materia, chiar dacă în calitate de necăsătorit ai să fii altfel decât alţii. Ochiul care desfrânează nu păzeşte fecioria, iar limba care rosteşte vorbe desfrânate se uneşte cu cel viclean. Iar picioarele care păşesc fără rânduială iscă boală şi primejdie. Să-ţi fie feciorească şi cugetarea; nu fi fără băgare de seamă, nu te amăgi cu mintea, nu aduce în minte chipuri ale lucrurilor desfrânate; căci şi închipuirea este parte a desfrânării. Să nu păstrăm în suflet idolii lucrurilor vrednice de urât.

Îndreaptă-te cu toată dorirea spre Dumnezeu

"Iar El le-a zis: Nu toţi pricep cuvântul acesta, ci aceia cărora le este dat." Priviţi înălţimea lucrului? Încă puţin şi se va afla cu totul de necuprins cu mintea. Căci cum nu va fi mai bun decât trupul să nu nască trupeşte aceea ce din trup a fost născută? Cum, dar, nu este îngeresc a nu trăi trupeşte aceea ce de trup este legată, ci să fie mai presus de propria fire? Trupul l-a făcut să tragă înspre lume, însă gândul către Dumnezeu, spre cele de sus l-a ridicat pe om; trupul a îngreunat, însă gândul a întraripat; trupul a legat, însă dorirea a liberat. O, fecioaro, îndreaptă-te cu toată dorirea şi cu tot sufletul tău spre Dumnezeu; aceasta o legiuiesc şi pentru bărbat, şi pentru femeie; şi să nu ţi se pară bun ceva din cele pe care cei mulţi le socotesc bune; nici neamul, nici bogăţia, nici tronul împărătesc, nici domnia, nici frumuseţea ivită din culorile plăcute şi din buna armonie a mădularelor trupului, care sunt toate jucării în mâna vremii şi a bolii. Dacă toată puterea iubirii tale ţi-ai golit-o pentru Dumnezeu, dacă dorirea nu ţi se îndreaptă deodată spre două lucruri, şi spre ce-i curgător şi spre Cel nevăzut, înseamnă că ai fost rănită de o aleasă săgeată şi ai aflat frumuseţea Mirelui, şi poţi spune din vederea (duhovnicească) nupţială precum şi din Cântare că "El este dulce şi cu totul fermecător".

Priviţi apele cuprinse în conducte de plumb, cum fiind ele foarte strâmtorate şi purtate într-o singură direcţie, atât de mult şi în multe feluri se abat de la firea apei, într-un asemenea mod încât să înainteze în sus, fiindcă sunt împinse totdeauna de cele ce vin din urmă. În acest chip, dacă şi tu îţi vei strânge dorirea şi o vei uni nemijlocit cu Dumnezeu, spre cele de sus vei înainta şi nu vei cădea în cele de jos, nici nu te vei risipi, ci vei rămâne în întregime în Hristos, până într-acolo încât şi pe Hristos Îl vei vedea, pe Mirele tău adică. Să-ţi păzeşti sinele neapropiat în ce priveşte raţiunea şi lucrarea, în ce priveşte viaţa şi cugetarea, şi mişcările tale. Căci diavolul din toate laturile meşteşugeşte împotriva ta şi pe toate le iscodeşte cu gând viclean, ca să descopere unde să te lovească, unde să te rănească, nu cumva va găsi vreun loc gol şi potrivit pentru a fi tu rănit. Cu cât te vede mai curat, cu atât mai mult va vrea să te păteze; căci şi petele cu atât mai mult se văd, cu cât este mai luminoasă îmbrăcămintea. Să nu atragă după sine ochiul tău alt ochi, nici râsul tău alt râs, nici obiceiul noaptea, nici noaptea pierzania. Căci lucrul care în chip deosebit atrage şi-i ascuns, pe nesimţite se arată a fi vătămător, şi în latura răutăţii îşi află începătura.

Lucrarea mântuirii să fie şi din partea noastră, şi de la Dumnezeu

"Nu toţi", spune, "pricep cuvântul acesta, ci aceia cărora le este dat." Atunci când auzi "le este dat", vezi să nu pătimeşti cele ale ereticilor, adică să începi a vorbi despre firi "materiale", spirituale şi intermediare. Căci există unii oameni care se află într-o stare atât de rea, încât să creadă că alţii sunt alcătuiţi dintr-o fire ce se va pierde cu totul, alţii dintr-o fire ce se va mântui şi alţii care se vor mântui sau se vor pierde potrivit intenţiei lor, care-i conduce spre rău sau spre mai bine. Şi eu accept că unul are mai multă sau mai puţină destoinicie decât altul, însă doar această destoinicie nu este de ajuns pentru a se desăvârşi cineva. Gândul este cel care mână această destoinicie, pentru ca spre lucrare să înainteze firea, aşa cum piatra de pirită este lovită de fier, şi în acest chip se naşte focul. Atunci când auzi cuvântul: "Celor ce le-a fost dat", să adaugi că le-a fost dat celor ce au fost chemaţi şi au răspuns chemării aşa cum se cuvine. Iar când auzi: "Nu este nici de la cel care voieşte, nici de la cel ce aleargă, ci de la Dumnezeu care miluieşte", te sfătuiesc pe tine acelaşi lucru să primeşti. Întrucât sunt unii cu o cugetare foarte înaltă despre izbânzile lor, într-un asemenea chip încât să-şi atribuie loruşi toate acestea, şi să nu atribuie nimic Creatorului şi Dătătorului înţelepciunii şi Dăruitorului binelui, pentru aceasta îi învaţă cuvântul că şi a voi cineva în chip bun, are trebuinţă de ajutorul lui Dumnezeu sau, mai bine zis, că şi însăşi dorirea celor de cuviinţă este un lucru dumnezeiesc şi darul dumnezeieştii filantropii. Întrucât trebuie ca lucrarea mântuirii să fie şi din partea noastră, şi de la Dumnezeu. De aceea şi Scriptura spune: "Nu este nici de la cel ce voieşte", adică nu numai de la cel ce voieşte, nici numai de la cel ce aleargă, ci şi de la milostivul Dumnezeu. Apoi, întrucât şi a voi de la Dumnezeu vine, toate îi sunt atribuite după cuviinţă lui Dumnezeu. Oricât de mult ai alerga, oricât de mult te-ai sârgui, ai nevoie de Dătătorul cununii. "De n-ar zidi Domnul casa, în zadar s-ar osteni cei ce o zidesc; de n-ar păzi Domnul cetatea, în zadar ar priveghea cel ce o păzeşte." Şi iarăşi am văzut, spune înţeleptul, că "izbânda în alergare nu este a celor iuţi, nici războiul al celor puternici, nici biruinţa a celor ce se luptă, nici porturile ale celor ce plutesc pe mare", ci că de Dumnezeu depinde dobândirea biruinţei şi izbăvirea corăbiei în port. (Sfântul Grigorie Teologul, Cuvântul 37, traducere şi prezentare de drd. Nicuşor Deciu)