Sibiu, locul în care s-a tipărit prima carte românească

Constituind una dintre principalele probleme ale devenirii noastre istorice, apariţia scrisului în limba română a intrat de timpuriu şi a rămas constant una dintre preocupările elitei ştiinţifice, atât ale celei istoriografice cât şi ale celei lingvistice. Atât în domeniul profan, cât şi în cel religios, limba română se va manifesta plenar abia de la începutul secolului al XVII‑lea în Moldova şi Ţara Românească, pentru că abia atunci societatea românească a simţit nevoia acestei schimbări, în timp ce în Transilvania cărţile în limba română încep să circule încă de la prima jumătate a secolului al XVI‑lea.

Unii istorici consideră că tipărirea de cărți în limba română dincolo de munți s‑a datorat prezenţei Reformei în Transilvania. Mai târziu, traducerile făcute aici vor influenţa, mai mult sau mai puţin, direct sau indirect, lucrările ce se vor alcătui în ţările române extracarpatice.

Puţină lume cunoaşte faptul că prima tipăritură în limba română a fost realizată în anul 1544 la Sibiu. Pe lângă tipografiile existente în Ţara Românească în acea vreme, funcţiona şi în Transilvania, în burgul Sibiului, o tipografie care imprima cărţi cu litere latine, în limbile latină şi germană, dar şi cărţi slavone şi româneşti, cu caractere chirilice, pentru românii ortodocşi. Aceasta a fost prima tipografie din Transilvania înfiinţată în anul 1528 sau chiar mai înainte de Theobaldus Gryphius din Reutlingen. Prima carte care a ieşit de sub teascurile acestei tipografii a fost Gramatica latină a lui Thomas Gemmarius în anul 1529 şi a fost folosită ca manual în şcoala sibiană, iar apoi a urmat Tratatul despre ciumă în limba germană din anul 1530, alcătuit de medicul sibian Sebastian Pauschner. Din păcate, nu se mai păstrează nici un exemplar din aceste două cărţi.

Catehismul de la Sibiu, prima tipăritură în limba română

Theobaldus Gryphius († 1540) a avut mai mulţi ucenici şi discipoli. Dintre aceştia, Lukas Trapoldner îşi deschide şi el la Sibiu o tipografie proprie, în cadrul căreia a funcţionat şi o secţie româno‑slavă, cu caractere chirilice, ce se afla sub conducerea lui Filip Moldoveanul, identificat şi de Nicolae Iorga în anul 1931 cu acel Philippus Pictor (sau Maler), menţionat de peste 50 de ori în actele magistratului din Sibiu, între anii 1521 şi 1554. În anul 1880, istoricul Friederich Teutsch a publicat pentru prima dată o însemnare din Socotelile consulare ale Sibiului, potrivit căreia, la data de 16 iulie 1544, sfatul oraşului Sibiu a acordat o recompensă de doi florini lui Philippus Pictor „pentru tipărirea catehismului romînesc” - „pro impressione Catechismi Valachici”. Acest Catehism de la Sibiu este prima tipăritură în limba română, din păcate din el nemaipăstrându‑se nici un exemplar.

În ultimele decenii, cercetările au adus multe contribuţii noi cu privire la viaţa şi activitatea primului tipograf român. S‑a identificat în acest sens un Evangheliar slavon, tipărit la Sibiu, în 1546, de către „Filip Moldavenin”. De asemenea, s‑a constatat că datorăm aceluiaşi tipograf un Evangheliar bilingv slavo‑român, din anii 1552‑1553, care reprezintă cea mai veche tipăritură, cu textul în limba română, cunoscută în prezent, aşa cum menţionează Gernot Nussbächer. Ambele tipărituri ale lui Filip Moldoveanul sunt primele produse păstrate până azi ale tipografiei din Sibiu.

Filip Moldoveanul. Pictor, scrib și tipograf

În anul 1968, cercetătorii braşoveni A. Huttmann şi P. Binder, folosind şi cercetările Hertei Gündisch din Sibiu, au publicat o lucrare valoroasă, intitulată „Contribuţii la biografia lui Filip Moldoveanul, primul tipograf român”. În acest studiu se publică din surse arhivistice sibiene 52 de însemnări din anii 1521‑1555 privindu‑l pe Philippus Pictor sau Philipp Maler (Filip Moldoveanul). Din însemnările publicate reiese faptul că Filip Moldoveanul, între anii 1521 şi 1554, a fost angajat al Sfatului oraşului Sibiu ca scriitor şi traducător de acte româneşti, iar începând din anul 1537, el a fost trimis în mai multe rânduri în misiuni diplomatice la curtea domnilor Ţării Româneşti. În postul de şef al secţiei româneşti a Cancelariei din Sibiu, Filip Moldoveanul a fost ajutat uneori şi de preoţii răşinăreni Matei şi Dumitru sau de alţi români (cneazul Ivan din Răşinari, Ioan Literatul - Ioannes Litteratus ş.a.). În această calitate, el apare şi sub numele de „Magister Philippus Pictor et scriba litterarum valachicarum”, ceea ce denotă că era un „pictor” sau caligraf profesionist, angajat pentru scrierea corespondenţei în româneşte. Pe lângă activitatea sa de „scrib” şi „diplomat”, Filip Moldoveanul a fost şi un iscusit meşter tipograf.

Aşa cum am menţionat, în anul 1544 se tipărește la Sibiu un Catehism românesc, azi pierdut; în anul 1838, Timotei Cipariu îl văzuse la Blaj. Există două ştiri contemporane despre tipărirea acestei cărţi: prima în Socotelile oraşului Sibiu, din care rezultă că s‑a plătit doi florini pentru tipărirea acestuia, şi a doua menţiune este furnizată de o scrisoare din anul 1546 a preotului bistriţean Adalbert Wurm­loch adresată cărturarului Johann Hess din Breslau, în care se relata că „s‑a tradus Catehismul în limba română şi s‑a tipărit la Sibiu, capitala noastră a saşilor din Transilvania, cu litere sârbeşti. Mulţi dintre preoţi au primit această carte, socotind‑o sfântă, alţii însă o dispreţuiesc”.

Schimbarea limbii liturgice, un act revoluționar pentru secolul al XVI‑lea

Părintele acad. Mircea Păcurariu e de părere că acest Catehism conţinea principalele rugăciuni şi învăţături creştineşti care se întâlnesc şi în Catehismele de mai târziu. Adică: cele 10 porunci, Simbolul credinţei, Tatăl nostru ş.a., cunoscute de marea masă a credincioşilor români în propria lor limbă. De aceea, este mult mai corect, afirma părintele Mircea Păcurariu, să fie numit Catehismul românesc din 1544. Faptul că unii preoţi l‑au privit cu oarecare ezitare nu trebuie să ne surprindă, căci unii dintre ei, tradiţionalişti, obişnuiţi de sute de ani cu limba slavonă în cult, iniţial au acceptat cu greu schimbarea limbii liturgice, ceea ce pe atunci constituia un act revoluţionar, considerat de unii ca o alunecare spre erezie, mai ales că introducerea limbii naţionale în cult era cerută de toate confesiunile protestante care au luat naştere atunci.

O a doua carte tipărită de Filip Moldoveanul la Sibiu a fost Tetraevanghelul slavon din 1546, o reeditare a celui tipărit de Macarie la 1512. Până acum se cunosc două exemplare, unul, incomplet, în Biblioteca M.E. Saltâcov‑Scedrin din Petersburg, iar altul, complet, în Biblioteca Universităţii din Ujgorod. Tipărirea Tetraevanghelului la Sibiu este dovedită prin stema oraşului, două săbii încrucişate, aşezate cu vârful în jos, având deasupra o coroană şi care apare în cuprinsul cărţii de patru ori.

Acest Tetraevanghel de la Sibiu prezintă un interes deosebit pentru istoria culturii româneşti datorită faptului că este prima tipăritură de la noi împodobită cu xilogravuri. Cercetările făcute de specialişti arată că până la data imprimării acestei cărţi nu au mai existat xilogravuri asemănătoare, ceea ce arată că ele au un autor - Filip Moldoveanul.

O a treia carte tipărită de Filip Moldoveanul la Sibiu a fost Tetraevanghelul slavo‑român din 1551‑1553, prima tipăritură în limba română cunoscută până astăzi. Un exemplar incomplet se găseşte în Biblioteca Saltâcov‑Scedrin din Petersburg şi un fragment s‑a descoperit în biserica din Oiejdea, judeţul Alba.

Din toate aceste informaţii rezultă că Filip Moldoveanul a fost un om de înaltă cultură pentru timpul său, cunoscător al mai multor limbi: germană, latină şi slavonă. El a fost primul tipograf şi gravor de neam român şi cel care a pus bazele primei tipografii româneşti, care funcţiona în paralel cu cea slavonă de la Târgovişte, condusă de Dimitrie Liubavici. Cu Filip Moldoveanul încep tipăriturile în limba română, care vor continua apoi, într‑un ritm tot mai susţinut, în a doua jumătate a secolului al XVI‑lea.