Sibiu, orașul Marii Uniri de la 1918

Așezat în inima României, cu o poveste fascinantă, Sibiul a fost martorul și actorul principal al unor evenimente importante înscrise cu litere de aur în istoria țării. Chiar dacă în decursul timpului străini de alt neam au condus Transilvania, la mijlocul secolului XIX, în Sibiu începe o adevărată luptă de eman­cipare a românilor: tipărire de cărți, înființare de instituții (Mitropolia, Banca Albina, Asociațiunea ASTRA), tipărire de ziare și reviste (Tribuna, Luceafărul, Tele­graful Român, Transilvania), înființare de școli și gimnazii, propo­vă­duire a cuvântului mântuitor și al unității de către zeci și sute de slujitori. Aceste eforturi au dus la evenimentul major de la 1 Decembrie 1918 - Marea Unire.

îFie pâinea cât de rea, tot mai bine-n țara mea!... Căci nu numai cu pâine tră­iește omul! Un român scria odată, aflat într-o țară sub stăpânire străină, cum patria este casa noastră părintească și vatra ei, cu întreaga lume de amintiri care ne leagă de ea.” Cel care rostea aceste cuvinte la 1900, Elie Miron Cris­tea, știa din suferința multisecu­lară a transilvănenilor ce este patria și ce înseamnă suferința pentru patrie. Transilvănenii au simțit unitatea cu românii de peste munți în fiecare din clipele în care le-a fost negată, impunându-li-se în loc alta, una „mașteră”, cum spunea același Miron Cristea pe la 1898, într-o carte publicată la Sibiu sub pseudonimul Ilie Dunurseni. A fi pronunțat asemenea cuvinte sub scrierea numelui său adevărat putea să îl pună în mare primejdie. Dar ceea ce era de spus, trebuia spus.

La Sibiu și în Transilvania s-au spus multe asemenea cuvinte. Să nu uităm Deșteaptă-te, române! În Transilvania s-a născut și aici s-a cântat întâi. Din sufletul Transilvaniei a ieșit ca „Iisus din mormânt, tocmai atunci când toți îl credeau mai mort decât toți morții”, cum frumos sublinia Mi­tropolitul Transilvaniei, Antonie Plămădeală. Și să nu uităm acum, la Centenarul Marii Uniri, că dorința Vrem să ne unim cu țara! s-a rostit în Transilvania încă din 1848, fiind strigătul cel mai sfâșietor, cel mai disperat al sufletului românesc transilvănean. Într-o dizertație din 1743 tipărită la Viena, un german originar din Brașov scria cu convingere că „însuși Dumnezeu a dat poporului român Transilvania spre adăpost și locuință”.

Emanciparea națională

În cadrul mișcărilor revoluțio­nare, care au izbucnit în mai multe părți ale Europei în primăvara anului 1848, s-a ridicat și poporul român din Transilvania. După adunarea de pe Câmpia Libertății din Blaj și lupta lui Avram Iancu, orașul Sibiu devine farul călău­zitor al Transilvaniei în lupta de emancipare națională. Venirea lui Andrei Șaguna la Sibiu a făcut ca acesta să fie, pe lângă un ierarh cu viață sfântă, și o figură politică dominantă. El a fost cel care a încercat în toată viața sa să contribuie la ridicarea și emanciparea poporului, odată cu emanciparea și educarea preoților. Tipărirea a zeci de cărți și circulația acestora în cele trei provincii românești arată faptul că Biserica a fost instituția care a dus mai departe, prin slujbe și cuvântări, unitatea națională. La mijloc de secol XIX, orașul Sibiu găzduia cele mai importante instituții românești, precum Mitropolia Ardealului, Institutul Teologic, Banca de economii Albina, care a marcat viața româ­nilor din Transilvania și care alături de Asociațiunea ASTRA, Biblioteca ASTRA, ziarul Telegraful Român sau Tribuna, care își începe activitatea în anul 1884, vor face din Sibiu un oraș exponent al românismului. Datorită acestor condiții prielnice, de aici pornesc primele discursuri legate de dezvoltarea culturală a românilor transilvăneni, dar și primele manifestări politice care înclinau balanța spre București și spre descoperirea unui fond cultural istoric comun.

Plămădită din efervescența marilor idei înnoitoare și cute­ză­rilor îndrăznețe ale generației re­vo­luționare de la 1848 și ale Școlii Ardelene, Asociațiunea ASTRA reprezintă până astăzi o sinteză superioară a tuturor aspirațiilor românești de emancipare, simbolizând însăși unitatea națio­nală, culturală și politică întru­ch­ipată în idealurile și alcătuirea ei. Veritabilă academie națională, premergătoare a Academiei Ro­mâ­ne, ASTRA a devenit o „școală autentică”, cum o considera Octavian Tăslăuanu, un centru cultural național ce polariza în jurul său toate forțele intelectuale din toate domeniile. Alături de celelalte instituții din oraș, Sibiul a devenit capitala românilor tran­silvăneni.

Părinți ai Unirii

După 1848, Sibiul a devenit rapid o casă primitoare pentru o seamă de personalități care au contribuit la făurirea Marii Uniri. Ioan Piuariu Molnar este unul dintre autorii și editorul documentului Supplex Libellus Valachorum din 1791, în care s-a cerut, cu mare curaj, recunoașterea națiunii române. Sava Popovici Barcianu a fost autorul a nu mai puțin de 14 manuale, plus încă două de gramatică. Gheorghe Lazăr, profesor la Școala de teologie din Sibiu, pe al cărui monument funerar Scarlat Rosetti scria: „Precum Hristos pe Lazăr din morți a înviat/ Așa tu România din somn ai deșteptat”. Tot la Sibiu a trăit și activat George Barițiu, cel care a devenit președintele ASTRA, iar în 1893, al Academiei Române. Onisifor Ghibu devine, după momentul 1 Decembrie 1918, secretar al Resortului de Instrucție și Culte condus de Vasile Goldiș, al Consiliului Dirigent.

Elie Miron Cristea este primul Patriarh, cel care a supravegheat construcția Catedralei sibiene, punându-i în chip simbolic hramul Sfintei Treimi și care a pledat mai apoi pentru ridicarea unei catedrale naționale la București. A lăsat la Sibiu „cea mai scumpă dintre creațiunile sale - Tribuna”, Ioan Slavici fiind cel care a pus pe hârtie convingerile ferme pentru apărarea drepturilor româ­nilor, scriind: „Pentru toți românii, soarele de la București răsare”.

Octavian Smigelschi este pictorul Catedralei sibiene, cel dintâi care eternizează în pictura bisericească elemente ale broderiei tradiționale și care o decorează încă de la intrare cu tricolor. Octavian Goga, arestat și condamnat pentru idealurile și manifestele sale, revine la Sibiu, unde este ales în Consiliul Dirigent și mai apoi ministru în mai multe guverne. Mediator, diplomat bisericesc și un ierarh cărturar, Nicolae Bălan a fost cel care a avut un rol important în făurirea Marii Uniri. Alături de aceștia se numără și Corneliu Diaconovici, un veritabil cărturar, luptător pentru drepturile românilor, care a făcut din Sibiu orașul ce avea să dea României prima Enciclopedie. Martor al Unirii și mai apoi președinte al Secției Istorice a Academiei Române, profesorul și preotul Ioan Lupaș a fost o prezență importantă a cetății Sibiului împreună cu colegii săi, Silviu Dragomir sau Alexandru și Ion Lapedatu.

Un rol activ

Sibiul este cuprins de revoluţia naţională şi democrată la început de 1918. Sub preşe­dinţia lui Andrei Bârseanu, în oraş se desfăşoară o mare întrunire la 31 octombrie, unde au fost precizate măsurile ce trebuiau luate de români în temeiul decla­raţiei de autodeterminare din octombrie. S-a ales un comitet executiv, sub preşedinţia lui Andrei Bârseanu, format din: N. Bălan, N. Ivan, S. Dragomir, I. Stroia, I. Broşu, L. Borcea, O. Russu, Ilie Beu şi I. La­pedatu, care s-a pus la dispoziţia Marelui Sfat Naţional de la Arad şi a avut misiunea de a-i conduce pe românii din zona Sibiului în eveni­mentele ce vor urma. La propunerea lui A. Bârseanu, preşedintele ASTRA, a luat fiinţă Sfatul Naţional Român din oraşul şi comitatul Sibiu, care a preluat conducerea efectivă a teritoriului şi a coordonat acţiunea de con­stituire a consiliilor şi gărzilor naţionale în oraşele şi comunele comitatului (judeţului).

Ca o recunoaştere a rosturilor însemnate pe care Sibiul le-a îndeplinit în mişcarea românilor pentru libertate şi apoi pentru unitate naţională, la Alba Iulia s-a hotărât ca Sibiul să fie reşedinţa Marelui Sfat Naţional, adunare legislativă provizorie până la unificarea instituţională cu România, şi a Consiliului Dirigent, forul executiv provizoriu şi acesta. Astfel că după Marea Unire prezența lui Iuliu Maniu sau a lui Alexandru Vaida Voievod în cetatea seculară a Sibiului erau mișcătoare.

Fără îndoială, românii din ţinutul sibian au fost dintotdeauna propagatori şi luptători pentru idealul naţional. Iar privit în ansamblul său, instituții și oameni, marea ctitorie a Sibiului, urmărită cu înțelepciune, răbdare, pasiune, perseverență și jertfe a fost Marea Unire de la 1 Decembrie 1918.