Smârda, o parohie giurgiuveană învingătoare

O parohie se legitimează în conştiinţa credincioşilor şi în viaţa Bisericii atât cu istoria şi tradiţia, cu râvna generaţiilor de creştini care se nevoiesc în timp în ea, dar şi cu osteneala şi vrednicia slujitorilor Altarului ei. Parohia „Sfânta Treime“ - Smârda din municipiul Giurgiu însumează emblematic în lucrarea ei toate aceste adevăruri.

Smârda este numele slav al vechiului ciftlic (cătun) din răsăritul istoricei cetăţi a Giurgiului. Prin înţeles („mizerie“, „murdărie“, „loc de îngropăciune“), numele defineşte un tărâm al sordidului. Dar prin locaşul creştin ridicat exact în inima acestui pustiu, unde „morţii se îngroapă afară,“ „unde nu e nici biserică, nici îngrădire“, iar „mormintele le râmă porcii, le calcă dobitoacele“, cum descria locul magistratul fostei „kazale“ (district) Giurgiu, la 1837, într-o scrisoare către „cinstita şi de bun neam Dumneaei Marea Băneasa Brâncoveneasa“, se adevereşte victoria vieţii asupra morţii. Izbânda lui Hristos Mântuitorul asupra răului şi chiar a timpului.

Cu viaţă de la Domnul

În acest loc din afara „tabiei“ (zidului fortificat) cetăţii, în perioada administraţiei otomane asupra Giurgiului, vieţuia o comunitate românească creştină, cu tradiţia ei, cu viaţa ei, oprimată, dar vie şi roditoare în Hristos. În vechiul port Smârda, au fost botezate navele militare româneşti „România“ şi „Fulgerul“; aici a oprit „Orient Expresul“ şi s-a făcut transbordarea călătorilor spre Peninsula Balcanică; au călcat domnitorii Gheorghe Bibescu, Barbu Ştirbei, regele Carol I şi regina Elisabeta, prinţul moştenitor Ferdinand şi au trăit, alături de români, bulgari, greci, sârbi, aromâni, turci, evrei, italieni, belgieni, francezi sau germani. Aici, la 1805, fiinţa prima biserică, „Sfânta Troiţă“. O alta, de lemn, a continuat slujirea, pentru ca la 1864 să se ridice actuala Biserică „Sfânta Treime“, purtând în zidurile şi pardoseala ei blocuri de piatră din cetatea lui Mircea cel Bătrân. Peste ea au trecut cutremurele, războaiele, dar prin osteneala preoţilor şi prin osârdia enoriaşilor a rezistat până astăzi.

În acest început de primăvară, am vizitat-o şi noi şi i-am aflat istoria, dar mai ales lucrarea ei ziditoare în acest prezent rătăcitor şi bulversant.

Însoţitor ne-a fost părintele Ştefan Bogdan Nicolae, parohul Smârdei din 2012. „M-am născut şi am copilărit în acest cartier. De aceea am o legătură sentimentală specială cu biserica aceasta, cu parohia. Bunica mea, de pe la 18 ani, a fost îngrijitoarea sfântului locaş. La fiecare Sfântă Liturghie îmi amintesc de predecesorii mei preoţi, pe care i-am cunoscut şi care mi-au îndrumat paşii în viaţă: vrednicul de pomenire protopop Marcel Croitoru, părintele Ion Chioseua, părintele Alexandru Vătăşanu“, ne-a mărturisit părintele paroh.

Caritate şi educaţie

Parohia are aproximativ 4.000 de suflete, în general oameni sărmani. O realitate dureroasă, dar un imbold pentru părintele paroh de a-i sprijini, după puterile lui. „Pentru aceşti oameni am organizat o cantină socială, care va deservi, zilnic, 60 de familii nevoiaşe. Ea se va deschide în curând în fosta casă parohială, amenajată în acest sens cu binecuvântarea Preasfinţitului Părinte Ambrozie, chiriarhul nostru, şi ajutorul financiar a doi binefăcători, după proiectul şi standardele cerute de autorităţi. Ea va deservi atât membrii parohiei, cât şi alte familii sărmane din municipiu. Tot în acest spaţiu, o dată pe săptămână, după-amiază, ne strângem împreună cu copiii din parohie, eu şi părinţii coslujitori Ilie Alexandrescu, Emilian Vâlcan şi Teodor Teodorescu, şi desfăşurăm împreună activităţi catehetice şi meditaţii la limba română şi matematică, pentru că am constatat că elevii sunt deficitari la aceste discipline. Necunoscând corect limba română, nu vor cunoaşte nici neamul şi nici nu-şi vor putea fundamenta ceva serios în viaţă. Le proiectăm şi filme documentare, încercând să-i aducem mai aproape de lumea culturii, să le deschidem un alt orizont, diferit de cel pe care îl descoperă la colţul străzii“, ne-a  mai spus părintele.

Biserica, un etalon

Privim icoanele vechi, fresca şi admirăm „hora“ sfinţilor care „îmbracă“ marginea interioară a cupolei, de unde ne priveşte şi ne binecuvântează Mântuitorul. Afară, doi stejari uriaşi (altul a fost tăiat cu ani în urmă) se pregătesc să adumbrească, odată cu vara, zidurile şi vechea cărare care urcă spre biserică. „Eu cred că hramul bisericii noastre are legătură cu aceşti stejari seculari. În 1990, primăria i-a datat ca având vârsta de 208 ani. Ei au fost martori peste secole a ceea ce s-a întâmplat cu parohia noastră. În aceste vremuri tulburi, care ne îndepărtează de sacru, de Dumnezeu, Biserica rămâne un etalon pentru societate. Aşa cum a fost de-a lungul timpurilor. Ea îşi asumă sprijinul enoriaşilor, le vine în ajutor cu numeroase acte caritabile, este prezentă în mijlocul copiilor cu care lucrează, pentru ca ei să nu se transforme în cauze pierdute ale societăţii. Mă înduioşează şi mă marchează faptul că săptămână de săptămână creşte numărul celor care au nevoie de hrană. De aceea am făcut front comun cu primăria în această activitate de asistenţă socială“, precizează părintele Ştefan Bogdan Nicolae.

Înainte de plecare, ne-am mai închinat încă o dată la icoana Izvorului Tămăduirii, pe care, în fiecare an, vin să o cinstească, în mod aparte, enoriaşii parohiei, dar şi creştini din comunităţile apropiate oraşului. Şi tot privind-o, descoperim în simbolistica ei, de fapt, viaţa Bisericii noastre înseşi . Izvorul viu, permanent, harul de la care şi cu care ne umplem sufletele. În această ecuaţie existenţială se încadrează şi micul muzeu amenajat în 2013, într-un spaţiu de la intrarea în biserică, unde sunt puse în valoare lucrurile vechi, de preţ, ale sfântului locaş. Astfel, Smârda, „mizeria“, „murdăria“, mormântul“ de altădată, s-a preschimbat în altar al parohiei, unde „noi toţi, într-un singur Duh“, suntem  botezaţi „ca să fim un singur trup..., adăpaţi printr-un Duh“, să-L putem mărturisi, în pace şi lumină pe Hristos, Mântuitorul nostru…