Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Ziarul Lumina Actualitate religioasă An omagial Soborul paisian vine în Moldova

Soborul paisian vine în Moldova

Galerie foto (4) Galerie foto (4) An omagial
Un articol de: Prof. Neculai Gheorghe - 13 Noi, 2022

Înmulțindu-se numărul fraților de la Schitul „Sfântul Ilie” din Athos, care ajunsese cam la 40, Sfântul Paisie a primit sfatul membrilor Soborului Sfântului Munte, al Kinotitei, de a se muta la Mănăstirea Simonospetra. Aici, însă, au fost supărați de turci, care le-au pretins să plătească datoria celor care au stat înainte în această mănăstire, lucru pe care ei nu puteau să-l onoreze, fiind oameni fără putere financiară solidă. După această neplăcere, Sfântul Paisie se hotărăște, în urma unei descoperiri dumnezeiești, să vină în Țările Române. Așa începe, din pronia lui Dumnezeu, lucrarea de revigorare a isihasmului pe meleagurile noastre.

Pentru călătorie, Sfântul Paisie a plătit două corăbii. Când a plecat din Sfântul Munte, obștea paisiană număra 64 de frați. Ei au mers pe drumul obișnuit pe apă spre Țările Române, adică prin Constantinopol, ajungând mai apoi la Galați. De aici, soborul a mers la Vărzărești, dar negăsind loc pentru a se așeza, Sfântul Paisie a mers la Mitropolitul Ungrovlahiei, Grigorie II (1760-1770), rugându-l să le dea o mănăstire în care să se așeze.

Mitropolitul i-a refuzat, așa că au mers la Mitropolitul Moldovei, Gavriil Calimachi (1760-1786), care le-a dat binecuvântarea să se așeze în Mănăstirea Dragomirna, care avea hramul „Pogorârea Sfântului Duh”. Acest lucru s-a întâmplat în septembrie 1763. Mănăstirea nu se afla în cea mai bună stare, dar era foarte potrivită nevoilor obștii paisiene, aflându-se la mare depărtare de orice așezare omenească și având pășuni și alte lucruri necesare pentru ca monahii să se poată întrețină din fonduri proprii. La puțin timp de la așezarea la Dragomirna, a venit aici ieroschimonahul Alexie, colegul de la Academia din Kiev al starețului. Acesta l-a tuns pe Sfântul Paisie în schima mare, lucru pe care starețul îl dorea foarte mult. 

Rânduiala obștii paisiene era ca în Muntele Athos

Cântarea se făcea la amândouă stranele, la cea din dreapta cântând părinții de limbă rusă, iar la cea din stânga românii. La ascultări trebuia păzită liniștea și fiecare trebuia să lucreze rugăciunea. Rugăciunea inimii era lucrarea de căpătâi a fiecărui monah. Sfântul Paisie a transferat responsabilitatea aceasta unor monahi mai experimentați din obștea sa pentru că el primise într-un mod suprafiresc darul acestei rugăciuni și din această cauză se temea să le descopere și altora tainele pe care el le cunoștea și care, probabil, nu ar fi putut fi înțelese și de alții. La chilie, frații trebuiau să citească din scrierile Sfinților Părinți. Mărturisirea gândurilor era făcută de frați în fiecare seară la duhovnicii lor. Starețul Paisie a organizat temeinic viața monahală de la Dragomirna, reușind chiar să înfiin­țeze și o bolniță.

Chemat de Maica Domnului la Neamțcoltul de rugaciune din chilia sfantului paisie de la neamt

Celelalte lucrări de con­strucție au solicitat din partea monahilor un mare efort fizic și o exemplară mobilizare lângă starețul lor, pentru că a fost nevoie să se construiască o biserică nouă, mai multe chilii, un arhondaric și alte anexe necesare mănăstirii. În această perioadă, Sfântul Paisie a făcut un pelerinaj la Mănăstirea Neamț, unde s-a închinat icoanei făcătoare de minuni a Maicii Domnului. A povestit mai târziu că a simțit în acele momente dulceață și mare bucurie în inimă, înțelegând  aceasta ca pe o revelație a stăreției lui la Neamț. După sosirea la Dragomirna, din pricina multelor lucruri pe care le avea de rezolvat în legătură cu buna chivernisire a treburilor mănăstirii, Sfântul Paisie ezita în a se ocupa de traducerea de cărți patristice. Această ezitare era întreținută și de faptul că era conștient de greutatea unui astfel de demers care ridica probleme fine de filologie, de teologie și nu numai.

Îndoielile Sfântului Paisie au fost înlăturate atunci când el a văzut dragostea și dorința arzătoare și vie a fiilor săi duhov­nicești pentru cuvântul lui Dumnezeu, cel statornicit de către Sfinții Părinți. Astfel, în timpul în care nu se ocupa de nevoile adminis­tra­tiv-gos­podărești sau de nevoile sufletești ale fraților, starețul dedica acest timp traducerii din cărți patristice împreună cu monahii Macarie și Ilarion Dascălul și cu ceilalți părinți care știau greaca veche.

Ei au tradus în această perioadă din scrierile mai multor Sfinți Părinți: Sfântul Antonie cel Mare, Sfântul Ioan Scărarul, Sfântul Isihie Preotul Ierusalimului, Sfântul Filotei Sinaitul, Sfântul Nil Sinaitul (Pentru rugăciune), Sfântul Isaia Pustnicul (Capete pentru rugăciune), Sfântul Talasie. De asemenea, a îndreptat unele traduceri slavone din scrierile următorilor Sfinți Părinți: Sfântul Diadoh al Foticeii, Sfântul Macarie Egipteanul, Sfântul Isaac Sirul, Sfântul Grigorie Sinaitul, Sfântul Simeon Noul Teolog („Cuvânt despre rugăciune și luare aminte”), Sfântul Ioan Casian („Despre cele 8 gânduri ale răutății” și „Cuvânt pentru dreapta socoteală”).

Paisie, teologul poliglot și traducătorul iscusit al Filocaliei

sfantul paisie de la neamt, icoana

Spre sfârșitul perioadei de la Dragomirna a sosit un călugăr grec din Sfântul Munte Athos cu numele Constanție, care avea o carte copiată chiar de el în care se aflau multe texte ale Sfinților Părinți. Pe unele, Sfântul Paisie nu le văzuse niciodată, nici nu auzise să fi fost traduse înainte în slavonă. Pe acestea, Constanție le-a copiat la rugămințile stăruitoare ale sta­rețului, dar cu greșeli de ortografie din pricina neiscu­sinței sale. Trecând peste acest neajuns, Sfântul Paisie a tradus în slavonă câteva din cărțile copiate de grec: Cartea Sfântului Marcu Ascetul, Cartea Sfântului Teodor al Edessei, Cele trei sute de capete ale Sfântului Nichita Stithatul, Cartea Sfântului Calist și Ignatie Xantopol și Cartea a doua a Sfântului Calist Catafigiotul.

În 1769, un monah din obște, copistul Rafail, a realizat o antologie de 626 de pagini conți­nând o serie de texte patristice despre rugăciunea minții, unele traduse de obștea paisiană, iar altele din traduceri românești mai vechi. În această antologie se găseau: Sfântul Simeon Noul Teolog, Evagrie, Avva Dorotei, Sfântul Grigorie Sinaitul, Sfântul Nichifor din singurătate, Sfântul Nil Ascetul, Sfântul Nil Sorski și Sfântul Vasile de la Poiana Mărului.

Aceasta este prima Filocalie în limba română, realizată cu 13 ani înaintea celei grecești (1782, Veneția) și cu 24 înaintea celei slavone (1793, Moscova). Deși a rămas în manuscris, această ­Filocalie a avut o influență considerabilă în epocă, similară celei grecești în sânul poporului elen. Cea slavonă nu a avut un ecou foarte mare în mediul rusesc ­deoarece mai erau foarte puțini cunoscători ai limbii slavone chiar și în Rusia.