„Spune-mi o poveste ziditoare!”

Este o știință să spui povești. Povestea este cel mai bun vehicul pentru a transmite valori și atitudini și a schimba comportamente. Mântuitorul Însuși ne-a înfățișat în pilde învățătura Sa ziditoare. Încă de la o vârstă fragedă, povestea ne pregătește pentru viață. Ne poate pregăti și să fim pro-viață, adică deschiși către darul vieții în familia noastră. De aceea, Asociația „România pentru viață” a organizat în București, la finele anului trecut, un atelier de povestire care a avut-o ca formator principal pe Adriana Ene, realizator al emisiunii „Bucuria poveștilor”, difuzată la TRINITAS TV.

Cum educăm copiii pentru a înțelege darul vieții, a se bucura de frații pe care îi primesc de sus și pentru a deveni viitori părinți deschiși acestui dar neprețuit? Spunându-le povești. Ideea de a organiza o formare în „arta” povestirii i-a venit Alexandrei Nadane, președintele Asociației „România pentru viață”, după ce a observat că în ultimii ani s-au dezvoltat foarte mult activitățile de lectură cu copiii desfășurate în luna martie, declarată Luna pentru Viață. Aceasta se încheie cu Marșul pentru viață, mișcare de recunoaștere a valorii maternității în societate și de sprijin pentru femeia însărcinată. 
Un ajutor neprețuit în propovăduirea valorilor vieții și familiei au fost atelierele „Spune-mi o poveste”, realizate cu cărțile pentru copii scrise și ilustrate de Veronica Iani: „Bebe. O poveste din burtică”, „Ioana. O poveste despre sindromul Down”, „Tudor. O poveste despre adopție” și „Copilăria. O poveste despre bucurie”, apărute în colecția „Fiecare viață este un dar” a editurii Life Learning Education. Acestea ajută părinții să-și educe copiii și ajută copiii să-și dezvolte empatia, spune Alexandra Nadane: „Dacă un copil învață de mic că un copil nenăscut, un copil adoptat, un copil cu dizabilități este la fel de valoros ca orice alt copil, lucrul acesta este foarte important pentru viitorul nostru ca oameni”. 

Gândurile participanților

Evenimentul a fost găzduit în zilele de 15 și 16 noiembrie 2019 la Liceul Pedagogic Ortodox „Anastasia Popescu” din București. Prof. Mona Șerbănescu, directorul instituției, a declarat: „A construi copiii prin povești este o temă generoasă și cu bătaie lungă. Noi formăm pedagogii de mâine, dar și părinții de mâine. Încă din familie, primul pedagog este părintele, apoi bunica și familia întreagă”. 
La începutul formării am aflat și gândurile cu care au venit participanții. Daniela P., specialist în resurse umane, și Carmen C., programator, lucrează la asociații diferite ca voluntari pentru copiii defavorizați. „Vreau să aflu cum să lucrăm cu povestea pentru acești copii, cum să numim lucrurile pentru ei”, spune Daniela. Elena D., profesoară și mamă a trei copii, simte că elevii au nevoie de metode inovative de predare-învățare: „Materiile li se par seci. Cred că trebuie îmbrăcate în ceva frumos, ca să îi atragi. Clasele sunt altfel, mai mulți copii au probleme de concentrare sau integrare”. Două studente din Iași, Iulia P. și Georgiana N., vor să aplice ce învață aici în taberele unde fac voluntariat. Părintele paroh Caesar Cranta de la Parohia „Micșuneștii Mari” din comuna Nuci, județul Ilfov, vrea să facă activități care să-i apropie pe copii de Biserică. „Se schimbă generațiile foarte mult. Au alte interese. Atașamentul față de media și tehnologii îi schimbă. E important să știi să le vorbești într-un limbaj care să ajungă la ei”, spune el. 

Utilitatea poveștii

Cum alegem și cum spunem poveștile? Cum creăm cadrul pentru aceasta? Cum construim, cu ajutorul poveștilor, comunități în jurul valorii vieții? La acestea și la alte întrebări au răspuns formatorii invitați de Asociația „România pentru viață”. 

Atracția atelierelor a fost Adriana Ene, îndrăgita povestitoare de la TRINITAS TV și Radio TRINITAS. Ea a lucrat unu la unu cu toți cei 30 de participanți. Le-a explicat câteva „trucuri” de story-telling, sau arta de a spune povești, pe care a studiat-o în Anglia. „Este una dintre cele mai interesante forme de a transmite mesaje, de a interacționa și comunica și, mai ales, de a crea comunități”, spune ea. „Dezvoltă vocabularul și abilitățile de comunicare ale copiilor, încrederea în ei, le oferă modele și valori”. Sub supravegherea ei, participanții s-au jucat și au improvizat povești. Adriana Ene a mai atras atenția cu privire la valoarea terapeutică a poveștii, amintind că psihologii nu recomandă filtrarea episoadelor violente din basme, deoarece acestea constituie simboluri a căror procesare la vârsta copilăriei ajută viitorii tineri și adulți să-și depășească problemele din viața reală. 

Ioana Revnic, scriitoare și profesoară de limba română la Liceul Pedagogic Ortodox „Anastasia Popescu”, a deschis propria „valiză cu povești” și le-a împărtășit participanților din experiența atelierelor de lectură „Spune-mi o poveste”. Ea folosește povestea și la clasă, pentru a atinge obiectivele de învățare. „Cititul de povești ajută la dezvoltarea socio-emoțională și rezolvă sau ameliorează probleme de comportament. Un studiu a constatat că acest lucru le transmite copiilor de două-trei ori mai multe cuvinte decât conversația uzuală. În plus, formează viitori cititori și buni ascultători, ceea ce îi va ajuta pe copii să se concentreze mai bine la școală”, spune profesoara. Ea îi încurajează pe părinți să le citească celor mici chiar înainte de vârsta de trei ani: „Își vor însuși mai bine structurile gramaticale și vor beneficia de o mai bună interconectare a rețelelor neuronale din creier. Un studiu a arătat că aceasta se întâmplă doar în cazul lecturii de cărți de povești ilustrate, nu și când copiii ascultă audiobookuri sau se uită la desene animate”, avertizează ea. 

Cum spunem povești pro-viață

După ce au învățat de la Adriana Ene și Ioana Revnic cum să spună o poveste, participanții au aflat cum să spună povești pro-viață. Le-a explicat Veronica Iani, scriitoare și ilustratoare, autoarea cărților din seria „Fiecare viață este un dar”. „Sunt povestiri cu folos, pe care vă încurajez să le folosiți la atelierele voastre de povești. Îmi doresc foarte mult să schimbăm atitudini și percepții față de copilul nenăscut, de copilul cu dizabilități sau adoptat, față de copilărie în general”, a spus ea. O carte precum „Bebe. O poveste din burtică” ar putea schimba gândul unei mame în criză de sarcină care ezită să aleagă viața pentru copilul ei. 

Prof. Mona Șerbănescu, pedagog experimentat, apreciază valoarea demersului: „Niciodată nu este prea devreme pentru a-l învăța binele pe copil. Faptul că eu îl pot educa încă de când este extrem de mic cred că este provocarea cea mai importantă pentru părinți. Și poate începe chiar înainte ca ei să-și propună să devină părinți. Pentru tineri în general, acest «niciodată nu e prea devreme» mi se pare foarte important ca perspectivă de viață”.

Cartea „Bebe. O poveste din burtică” povestește la persoana întâi, pe un ton naiv-comic, adevărul științific despre dezvoltarea copilului în pântecele matern. Povestea pro-viață începe cu Dumnezeu. Mâna Lui pune copilul în burtica mamei. „De aceea, în cei câțiva ani de când țin ateliere de povești pro-viață, absolut nici un copil nu m-a întrebat cum a ajuns bebelușul acolo”, spune autoarea. „Vă spun aceasta pentru că în general educatorii și părinții se tem că ar putea să primească de la copii întrebări al căror răspuns ar fi inadecvat vârstei. Copiii în schimb nu au avut nici o reticență. Cartea le-a plăcut foarte mult. Interesul lor se îndreaptă exclusiv asupra miracolului vieții în sine”. 

Lucrurile mici care contează

Din formare nu au lipsit sfaturile despre cum se poate promova atelierul de lectură printr-un afiș adecvat, oferite de arhitecții Alexandra Mihailciuc și Andrei Tache, precum și elementele de dramaturgie și interpretare și sugestiile de jocuri și activități, oferite de Ileana Machidon, profesor de teatru și canto popular la Clubul Copiilor din Curtea de Argeș. Într-o scurtă prezentare, Eliza-Maria Cloțea, președintele Asociației „Studenți pentru viață”, care organizează Marșul pentru viață de la București, le-a explicat parti­cipanților cum se poate lucra și cu adolescenții, păstrându-i implicați în „povestea pro-viață”: ei au nevoie să se simtă parte din poveste, să-și scrie propriile povești prin idei și acțiuni, fie că este vorba de socializare, creare de obiecte cu scop caritabil sau alte activități în sprijinul vieții.

Participanții au dobândit încrederea de care aveau nevoie. Părintele Dan-Marian Ștefan, de la Parohia Ghermănești, din comuna Snagov, județul Ilfov, a mărturisit: „Abia aștept să ajung acasă și să pun în aplicare ce am învățat. Mă și văd în sala de bibliotecă, în fața copiilor din parohie. Chiar mă văd povestitor”. Claudia Făcăleț, directoarea Librăriei Ortodoxe „Epifania” din Brașov, își va putea înlocui colega, acum în concediu maternal, care organiza serile de lectură și ateliere creative de la librărie: „Mi-am dorit să devin învățătoare, dar am făcut studii economice. Iată că acum am ocazia să lucrez direct cu copiii. Revin la ceea ce mi-a plăcut dintotdeauna”.

Astfel de formări sunt esențiale pentru răspândirea binelui prin lucruri mici, vizibile la nivel local. În prezentarea susținută la eveniment, arhitecta Alexandra Mihailciuc a dat drept exemplu cazul administratorului care caligrafia toate anunțurile de la avizierul blocului. Treptat, oamenii au început să scrie și ei anunțuri îngrijite și frumos aliniate la avizier, dovedind că binele și frumosul sunt și ele contagioase, nu numai răul și urâtul. „Dumneavoastră deveniți niște mici creatori în societate, iar lucrurile acestea mici contează”, a explicat arhitecta.