Taina Maslului nu este o slujbă prea lungă

Există suficiente persoane din afara Bisericii care critică în special lungimea "excesivă" pe care anumite Sfinte Taine ar avea-o. Din păcate, există de asemenea şi persoane care se grăbesc să afirme că o eventuală reducere a timpului de desfăşurare a Tainelor nu ar fi chiar o decizie negativă. Trebuie să înţelegem că atât Taina Maslului, cât şi alte Sfinte Taine nu trebuie scurtate pentru că acest obicei nu ajută pe nimeni. Nici pe slujitori şi nici pe credincioşi.

În Psalmul 45:10 se spune astfel: "Opriţi-vă şi cunoaşteţi că Eu sunt Dumnezeu." Dumnezeu nu poate fi cunoscut niciodată în grabă, pe alergătură, eventual într-o pauză de cinci minute de la treburile extrem de importante care ne preocupă. Această regulă este valabilă atât pentru rugăciunea privată, cât şi pentru cea din cadrul Tainelor Bisericii. Ceasul este un element interzis acolo unde veşnicia pătrunde. Din nefericire, mulţi creştini suferă de această boală a grabei. Ei vor să vadă lucrurile terminate cât mai repede şi aplică această regulă negativă inclusiv Tainelor Bisericii. Însă, aşa cum spunea Sfântul Isaac Sirul: "Orice vieţuire nestatornică şi de scurtă durată va fi lipsită de roade" (Scrisoare către Mar Ishozeka despre felurite lucruri privitoare la vieţuirea în linişte, în: "Cuvinte către singuratici", vol. II, trad. diac. Ioan I. Ică jr, Editura Deisis, Sibiu, 2003, p. 89). Această patimă a grabei face ca omul să fie tot mai alipit de timpul acestei lumi. Timpul nu ne mai ajunge. Ne sufocăm sub condensarea sa tot mai mare. În realitate, am uitat să ne "înveşnicim" existenţa noastră trecătoare pe acest pământ, iar acest lucru ne conduce la ideea că toate actele vieţii noastre durează prea mult, ne fură prea mult din ceea ce este important. Ce este însă important şi merită graba noastră nebună? Creştinii care consideră Tainele Bisericii mult prea lungi nu pot răspunde la această întrebare cu uşurinţă. Vom pune noi, însă, întrebarea în locul lor: este Taina Maslului prea lungă?

Nu trebuie făcut exces nici într-o direcţie...

Există două feluri de excese: patimile şi "virtuţile" pătimaşe. Patimile se nasc din păcate. "Virtuţile" pătimaşe apar atunci când considerăm diverse instrumente din viaţa noastră ascetică mai importante decât unirea noastră cu Dumnezeu (de exemplu, atunci când ţinem postul aspru, dar ne mândrim cu el şi îi judecăm pe alţii sau atunci când ne rugăm cu mult peste puterile noastre pentru a le arăta altora cât de sfinţi suntem). Taina Maslului nu este nici prea lungă, nici prea scurtă. Este o Taină potrivită. Nu trebuie să existe de asemenea nici exagerări. Părintele Vasile Răducă afirma următoarele: "Unii preoţi se conduc după ideea că în Sfintele Taine sunt lucruri mai importante şi mai puţin importante, ba mai mult, îşi permit ei înşişi să se pronunţe care părţi ale Tainelor sunt mai mult sau mai puţin importante. Trebuie să precizăm că simpla ascultare a Sfintei Evanghelii nu aduce harul vindecător peste bolnav, oricâtă evlavie ar arăta credincioşii la Cuvântul Evangheliei. Pentru că Cuvântul niciodată nu acţionează separat de Duhul; în rânduiala Tainei Maslului (ca de altfel la toate Tainele) lecturile biblice sunt urmate imediat de o invocare a lui Dumnezeu. Molitfa de după pericopa Evangheliei şi pericopa propriu-zisă formează, aşadar, un tot, care nu trebuie scindat nici numai prin citirea Cuvântului şi neglijarea rugăciunii, nici numai prin citirea molitfei şi lăsarea de-o parte a Cuvântului Evangheliei" (diac. asist. V. Răducă, Taina Sfântului Maslu în viaţa creştinului..., p. 186). Aşadar, Taina Maslului nu trebuie scurtată absolut deloc. Obiceiul de a sări anumite rugăciuni sau pericope scripturistice (în special cele din Apostol) nu ajută pe nimeni. Credincioşii primesc mai mult timp, dar mai puţină hrană spirituală. Este oare acest lucru absolut necesar? Trebuie să cădem sub patima grabei numai pentru a economisi 20 de minute în plus pentru câteva persoane care oricum nu au timp pentru nimic? De multe ori totul se face "de dragul" credincioşilor. Credincioşii sunt rareori întrebaţi ei înşişi ce cred despre această practică. Sunt ferm convins că ar accepta să mai stea încă 15 minute în plus şi să asculte pericopele scripturistice sau rugăciunile omise. Când vii la biserică trebuie să înveţi să nu te mai gândeşti cât de repede trebuie să pleci, altfel nu vei pleca prea împăcat cu sine la finalul slujbei.

Din păcate, ne confruntăm cu un exces de zel şi în cealaltă direcţie. Există unii preoţi şi credincioşi care suferă de o lipsă de discernământ atunci când se confruntă cu situaţii inedite în care trebuie să activeze.

O altă situaţie apare de obicei în Occident, unde spitalele au uneori o politică antireligioasă, dar cazurile pot fi întâlnite şi în alte regiuni. Unii doctori consideră că preoţii nu fac nimic altceva decât să îi întoarcă pe bolnavi împotriva lor sau să îi influenţeze negativ cu privire la decizii cruciale (vezi Stanley S. Harakas, Health and Medicine in the Eastern Orthodox Tradition, The Crossroad Publishing Company, New York, 1990, pp. 107-108, unde există şi câteva propuneri pentru scurtarea slujbei în cazul în care împrejurările sunt total nefavorabile). Nu trebuie să facem exces de zel acolo unde starea bolnavului nu ne permite acest lucru. Până la urmă, Tainele sunt pentru om, nu omul pentru Taine. Discernământul este cel care trebuie să guverneze fiecare decizie a creştinului unit cu Hristos. În definitiv, suntem meniţi să dobândim "mintea (gândul) lui Hristos" (1 Corinteni 2, 16)...