„Tămăduieşti zdrobirile sufletelor şi ale trupurilor...”

Sfinţirea untdelemnului şi ungerea credincioşilor constituie acţiunile centrale ale Tainei Sfântului Maslu. În primele veacuri, Taina Maslului cuprindea o singură rugăciune, cea a sfinţirii untdelemnului, şi putem afirma aici că celelalte elemente ale slujbei s-au construit practic în jurul acesteia, dezvoltând fiecare aspect enunţat în ea.

Rugăciunea centrală a Tainei Sfântului Maslu constituie esenţa actului liturgic profund şi trebuie, aşadar, cercetată cu o deosebită atenţie.

În primele materiale dedicate acestei secţiuni, am analizat o serie de rugăciuni de sfinţire a untdelemnului pentru creştinii bolnavi cuprinse în diferite documente importante din primele veacuri ale Bisericii. Am discutat pe îndelete surse liturgice precum Molitfelnicul episcopului Serapion de Thmuis, "Testamentum Domini", dar şi surse patristice precum scrierile lui Cezar de Arles, Beda Venerabilul, Ioan Gură de Aur sau Chiril al Alexandriei. În toate aceste lucrări apar fie fragmente, fie rugăciuni întregi în care se exprimă cererea ca Dumnezeu să binecuvânteze untdelemnul pentru folosul creştinilor bolnavi. Observam atunci că folosul principal care urma să apară din ungerea cu untdelemnul sfinţit era îndreptat mai mult spre vindecarea trupească a celui bolnav. De asemenea, uneori, rugăciunile de sfinţire a untdelemnului cuprind cereri ca Dumnezeu să acorde creştinilor biruinţă asupra demonilor şi a patimilor pe care aceştia încearcă să le insufle lor. Desigur, se resimte aici legătura făcută adesea între păcat şi boală, dar, mai mult decât atât, suferinţa este considerată nu doar un efect al unei patimi, ci şi al unui atac al celui rău care este menit să ne ajute să progresăm în virtute şi pe care Dumnezeu îl îngăduie tocmai cu acest scop. Într-un fel sau altul, rugăciunea de sfinţire a untdelemnului şi ungerea cu acest untdelemn constituie şi un act de exorcizare. Atunci când ne gândim la persoane posedate de demoni, ne vin în minte imagini cu oameni care au puteri fizice incredibile, care vorbesc în limbi pe care nu le cunosc şi care rostesc numai imprecaţii verbale. Posedarea demonică se realizează însă la primul nivel prin patimi adâncite tot mai mult prin repetare. Aşadar, nu trebuie să ne mirăm atunci când observăm un puternic accent exorcizator în rugăciunea care priveşte sfinţirea untdelemnului din Taina Sfântului Maslu.

Un rezumat al Tainei

Rugăciunea de sfinţire a untdelemnului este următoarea: "Doamne, Care cu mila şi cu îndurările Tale tămăduieşti zdrobirile sufletelor şi ale trupurilor noastre, Însuţi, Stăpâne, sfinţeşte untdelemnul acesta (în acest moment al citirii rugăciunii acesteia, toţi preoţii binecuvântează untdelemnul), ca să fie celor ce se vor unge din el spre tămăduire şi spre izbăvirea de toată patima şi întinăciunea trupului şi a sufletului şi de toată răutatea. Ca şi întru aceasta să se preaslăvească Preasfânt numele Tău, al Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin" (Molitfelnic, EIBMBOR, Bucureşti, 2002, pp. 136-137). Rugăciunea sună la prima vedere ca una foarte simplă, directă şi clară. Cu toate acestea, ea cuprinde o serie de elemente care nu pot fi observate cu uşurinţă de la prima vedere. În primul rând, Dumnezeu este considerat drept vindecătorul nostru absolut, Cel Care poate să vindece atât "zdrobirile sufletelor", cât şi pe cele "ale trupurilor noastre". Dumnezeu nu poate fi preocupat doar de sufletul sau de trupul nostru. Fiecare om nu poate fi separat total în suflet şi trup, deoarece cele două elemente formează numai împreună un întreg. Aşadar, o vindecare sufletească umple totodată trupul nostru de bucurie, la fel cum o vindecare trupească ne întăreşte sufleteşte. În al doilea rând, se recunoaşte faptul că Dumnezeu este Cel care sfinţeşte untdelemnul prin preoţi, iar nu preoţii prin sine. Nu puterea umană este cea care stă la baza transformării unui untdelemn obişnuit într-o materie sfântă, încărcată de putere dumnezeiască, ci harul lui Dumnezeu. Însuşi Dumnezeu este chemat să sfinţească untdelemnul de vreme ce doar El poate să ne vindece cu adevărat de orice boală şi de orice neputinţă. Aici observăm cum sunt enumerate pe scurt scopurile Tainei Maslului, adică vindecarea trupească şi cea sufletească.

În ce constau vindecarea trupească şi cea sufletească?

În continuare, rugăciunea cuprinde cererea vindecării în sine. Se cere "tămăduirea" şi "izbăvirea" celor care se vor unge cu acest untdelemn. De ce erau necesare două cuvinte care par literalmente să aibă acelaşi înţeles? Pentru că ele doar par identice. Tămăduirea este una, dar izbăvirea pare aici cu totul altceva. Să luăm o situaţie concretă: suntem răciţi şi am ajuns astfel deoarece organismul nostru are sistemul imunitar slăbit. Tămăduirea constă în vindecarea răcelii, dar izbăvirea constă în întărirea sistemului imunitar astfel încât să nu mai răcim pe viitor. Tămăduirea ne scapă de un efect al unei cauze mai profunde, în timp ce izbăvirea apare atunci când cauza în sine este distrusă. Ce se spune în continuare? Care sunt elementele de care trebuie să fim tămăduiţi şi izbăviţi? Acestea sunt: "toată patima şi întinăciunea trupului şi a sufletului şi toată răutatea" (Molitfelnic, EIBMBOR, Bucureşti, 2002, pp. 136-137). Avem trei elemente care se întreţes reciproc: patima, întinăciunea, răutatea. Păcatele repetate conduc la patimi sufleteşti şi la întinăciuni trupeşti. Patimile şi întinăciunile se transformă în răutate. Omul începe să nu mai fie pătimaş, ci diabolic. Deşi omul este creat bun, el poate perverti natura sa într-o stare împotriva naturii. Dumnezeu ne poate tămădui de efectele acestor stări, dar tot El poate să ne şi izbăvească de ele pe măsura pocăinţei noastre. În cele din urmă, aşa cum se precizează la finalul rugăciunii de sfinţire a untdelemnului, actul de tămăduire/izbăvire este unul care se face spre "preaslăvirea numelui" lui Dumnezeu. Dumnezeu Îşi preaslăveşte numele, dar doreşte ca şi noi să ne facem părtaşi la acest act de sărbătoare şi împlinire. De altfel, unul dintre troparele care se cântă imediat după această rugăciune cuprinde exact această idee: "Unule, Cel Ce eşti grabnic spre ajutor, Hristoase, arată de sus grabnică cercetare robilor Tăi celor ce pătimesc; izbăveşte-i de boli şi de durerile cele amare; ridică-i ca să Te laude şi să Te slăvească neîncetat, pentru rugăciunile Născătoarei de Dumnezeu, Unule, Iubitorule de oameni" (Molitfelnic..., p. 137). Această slăvire şi laudă adusă lui Dumnezeu constituie încununarea actului de vindecare cerut încă de la sfinţirea untdelemnului. Tot ceea ce trebuie să reţinem este că tămăduirea noastră este inutilă atât timp cât nu dorim să fim izbăviţi de cauzele care ne-au condus la boală şi suferinţă, iar această izbăvire nu ne poate veni decât din mila lui Dumnezeu. O milă infinită şi care se întinde dincolo de limitele minţii noastre create...