Terapie pentru trup şi suflet prin încercări şi biruinţe

Fundaţia „Mihai Neşu” de la Oradea s-a născut din încercarea prin care trece fostul fotbalist internaţional. După accidentarea din anul 2011, acesta a decis să se pună în slujba semenilor săi mai tineri, la fel de greu chinuiţi, dar cu posibilităţi materiale reduse. Are în jur o echipă de oameni inimoşi, condusă de directorul executiv Maria Iulia Băcăran. Au trecut cu greu provocările pandemiei, iar în aceste zile sunt îndoliaţi după pierderea fulgerătoare a lui Vasile Bâlc, un kinetoterapeut răpus de leucemie la doar 28 de ani.

Pe Maria Iulia Băcăran, director executiv al Fundaţiei „Mihai Neşu”, am cunoscut-o chiar înainte de pandemie, în cadrul unei vizite de documentare efectuate în Episcopia Oradiei. Ne-a primit în biroul ei şi ne-a însoţit prin toate saloanele actualului sediu al Fundaţiei „Mihai Neşu”, prezen­tân­du-ne pacienţii, angajaţii, aparatura şi mai ales planurile de viitor. Este bănăţeancă la origine, însă a lăsat oraşul de pe Bega pentru Capitală, unde şi-a definitivat studiile şi a început să lucreze pentru o fundaţie internaţională din domeniul educaţiei. După absolvire, singurul lucru care o mai lega de Bucureşti era locul de muncă. Nu era pasionată de fotbal şi nici la curent cu accidentul lui Mihai Neşu de pe terenul de antrenament al echipei FC Utrecht, din Olanda, din martie 2011. Îi povestea din când în când Andreea, soţia fostului fotbalist George Ogăraru, prieten devotat al lui Mihai, despre o încercare grea a unui apropiat. „Ea îmi povestise de mult timp de Mihai, cu mai bine de 2 ani înainte, dar la acea vreme lucram în București. Nu mă pricepeam la fotbal, nu știam nimic despre Mihai, dar îmi povestea ca despre un prieten bun, care are o încercare”, îşi începe Maria povestea. Pe parcurs, a aflat că Mihai Neşu ar dori foarte mult să aducă în România fundaţia pe care o înfiinţase în Olanda şi căuta un om care să-l ajute. „La un moment dat, am plecat de la locul de muncă și la doar câteva zile Andreea m-a sunat, i-am povestit și mi-a spus că acest lucru înseamnă că sunt liberă și îl pot ajuta pe Mihai. Nu aveam de gând să mă mut din București, Oradea părea prea departe, dar cu câteva sfaturi mi-am manifestat disponibilitatea de a-l ajuta, pentru că lucrasem tot în cadrul unei fundații, al unei școli și grădinițe private și eram familiarizată cu domeniul. La foarte puțin timp, m-a sunat Mihai și mi-a povestit ce planuri are. Atunci mi-am dat seama că nu mai aveam multe motive să rămân în București, iar proiectul său, cauza la care eram chemată, mi s-a părut foarte necesar datorită numărului mare de copii care aveau nevoie de aceste servicii. Am venit la Oradea, am făcut câteva planuri și în trei zile am hotărât că este posibil să realizăm ceea ce își dorește el”, spune directorul executiv al fundaţiei.

Încurajările au venit încă de la început, când au văzut cât de mulţi copii au nevoie de terapie şi se înscriu la serviciile pe care le ofereau: „Ne-am apucat de treabă, a durat mult până am deschis efectiv, documentația este foarte stufoasă. Dar nu a fost un timp mort, pentru că am făcut angajările și am putut aduna primii 30 de beneficiari. Practic, noi în prima zi aveam deja 30 de copii programați, care au început terapia”. 

Terapia TheraSuit în România

La scurt timp s-a concretizat primul proiect de anvergură. „Printr-o finanțare obținută de la Vodafone România am adus terapia TheraSuit în țara noastră. Aceasta exista de peste 15 ani în străinătate, este foarte avansată. Oamenii au aflat, au început să se înscrie copii și din alte județe. Este o terapie care dă rezultate destul de repede și părinții se anunțau între ei. Pot să spun că nu a fost nevoie să promovăm foarte mult aceste servicii, pentru că părinții copiilor au o rețea foarte bine dezvoltată, prin care se anunță atunci când găsesc ceva bun și se înscriu. Practic, în scurt timp, noi am devenit foarte aglomerați. Este un lucru bun că oamenii ne caută, însă este trist în primul rând pentru că sunt foarte mulți copii bolnavi, un număr foarte mare cu probleme chiar de la naștere, dar cel mai grav este că nu sunt suficiente locuri pentru terapii. La un an de la deschidere a trebuit să ne extindem, capacitatea s-a dublat, dar tot e insuficient. Avem liste de așteptare, în continuare vin părinți cu copii să se înscrie. Între timp, TheraSuit s-a dezvoltat de patru ori, cu patru cuști Rocher, terapeuți specializați la ­cursuri în străinătate”, continuă Maria.

Transport adaptat pentru persoanele cu dizabilităţi

Unul dintre primele proiecte asupra cărora au convenit a fost achiziţionarea unei maşini adaptate transportului persoanelor cu dizabilităţi locomotorii. Maria Iulia Băcăran a văzut prima dată un astfel de vehicul atunci când s-a întâlnit cu Mihai Neşu. A rămas impresionată, însă imediat s-a întrebat câţi oameni pot avea acces la un astfel de mijloc de transport. Abia după 3 ani de activitate au reuşit să implementeze acest proiect prin achiziţionarea unei maşini de transport persoane adaptată cu lift electric. Primul drum a fost făcut în 16 octombrie 2018, iar în prezent maşina are peste 80 de beneficiari adulţi, la care se adaugă copiii din Oradea şi de pe o rază de 15 kilometri de jur împrejur. „Atunci când m-am întâlnit cu Mihai, eu am luat pentru prima dată contact cu lumea persoanelor paralizate. Și la el am văzut pentru prima dată o mașină adaptată transportului persoanelor cu dizabilități locomotorii. Datorită activității sportive, el a avut posibilitatea să-și adapteze mașina și locuința acestor nevoi speciale. Și m-am întrebat: Câte persoane au aceste posibilități? Mulți stau în apartamente, la bloc, și ies poate o dată la doi ani din casă. Dar începutul a fost greu și nu am reușit să achiziționăm o mașină echipată corespunzător decât în al treilea an de existență, tot cu o finanțare de la Fundația Vodafone. În prezent avem 81 de beneficiari adulți, la care se adaugă și copii, care circulă constant cu această mașină.” Printre pasageri au întâlnit povești uimitoare, emoționante, dar și frumoase: „Au venit oameni cu buletinele expirate, care nu se puteau deplasa pentru a le preschimba. Au fost oameni fără picioare care au putut merge la nunțile sau botezurile copiilor, aducând o bucurie de nedescris familiei. Nu-și puteau imagina, pentru ei era un vis să coboare 3-4 etaje de bloc. Persoanele cu dizabilități își dau seama că pot fi o povară pentru cei din jur și nu vor să-i forțeze, să fie nevoiți să fie ridicați, coborâți pe brațe. Mașina noastră este echipată cu un dispozitiv electric de urcare și coborâre a scărilor, care îi ajută pe oameni din casă până afară”, aminteşte Maria. 

Un nou complex, sub numele şi sprijinul Sfântului Nectarie

Alături de acestea, încă de la început au oferit servicii de hidroterapie, kinetoterapie, terapie ocupațională, logopedie, terapii de bază pentru orice persoană cu dizabilități neuromotorii, în special pentru copii. „Numărul copiilor bolnavi este foarte mare și e sfâșietor să-i spui unui părinte cu un bebeluș în scoică sau coșuleț că nu ai loc pentru el. Toţi beneficiarii au mare nevoie de ajutorul nostru și nu putem da pe nimeni la o parte pentru a face loc altuia. Lipsa spațiului este marea noastră problemă, iar soluția extinderii nu este una viabilă, pentru că sunt foarte multe avize și autorizații de obținut. Așa ne-am gândit să facem un nou proiect.” 

Într-o zi normală de lucru, petrece mai mult de 8 ore la fundație, în mijlocul copiilor și al părinților. Toți beneficiarii fac terapii de lungă durată, sunt copii care au început în urmă cu patru ani și încă vin la centru: „Slavă Domnului, pe mulți dintre ei i-am văzut progresând. În felul acesta am ajuns să fim o mare familie, să ne cunoaștem foarte bine. Când vezi un copil zilnic pe parcursul a patru ani și jumătate, practic crește sub ochii tăi, îi cunoști bucuriile, ofurile și îngrijorările. De fapt, copiii au mai puține îngrijorări, pentru că ei trăiesc în lumea lor minunată și încă nu înțeleg cu adevărat starea prin care trec. În schimb, în timp ce ei sunt la terapii, părinții rămân pe hol, își pun întrebări și discută problemele fiecăruia”. Aşa a încolţit gândul extinderii serviciilor într-o nouă locaţie din Oradea, complexul de recuperare pentru copii şi tineri cu dizabilităţi neuromotorii fiind aşezat sub ocrotirea spirituală a Sfântului Ierarh Nectarie de la Eghina. „Ne-am dat seama că una dintre cele mai mari probleme este dilema părinților cu privire la ce se va întâmpla cu copiii lor atunci când vor crește. Centrul nostru oferă servicii până la 14 ani, când se încheie perioada de terapii. La școală ei sunt primiți cam tot până la aceeași vârstă, dar ulterior este o necunoscută. Ei bine, acești copii trebuie ajutați să-și atingă potențialul maxim și la un anumit nivel să poată fi angajabili. Prin ateliere sau terapii, ei pot deveni capabili să presteze anumite servicii. Ar putea face niște lucruri simple, dar care le-ar da un sens vieții. Pentru aceasta, trebuie să fie învățați și cineva să se ocupe de ei. Părinții îmbătrânesc, își pierd din puteri și se întreabă ce se va întâmpla cu copiii lor. Terapia horticolă din noul complex dorim să fie orientată și spre partea de învățare. Nu urmărim doar partea terapeutică, pentru că se știe că lucrarea pământului are un efect benefic asupra corpului, ci și toate etapele sădirii, îngrijirii, culegerii și pregătirii legumelor. Dorim să-i învățăm să facă salate, care vor fi servite în restaurantul complexului. Practic, ei vor găti salatele, vor pregăti sucuri naturale din fructele pe care le vor îngriji în curte. În felul acesta, făcând terapie cu ei între 14 și 18 ani, sperăm ca ulterior câțiva tineri să poată fi angajați în cadrul fundației, pe partea de bucătărie”, îşi propune directorul executiv al fundaţiei. 

În complex vor fi şi locuri de joacă adaptate pentru copii atât în interior, cât şi în exterior. Utilitatea acestora a fost observată atunci când plănuiau organizarea unei petreceri pentru beneficiari şi nu găseau un spaţiu adecvat. Şi au văzut cât este de trist să duci un copil cu dizabilităţi într-un loc de joacă în care nu se poate apropia de aparate, pentru că nu sunt adaptate nevoilor lui. 

O activitate deschisă comunităţii bihorene

Întreaga structură a noului complex se doreşte a fi deschisă comunităţii bihorene. „Nu ne dorim ca acesta să fie un loc izolat, doar ca un spital sau centru de recuperare. Vrem să fie un spaţiu deschis, astfel încât oamenii din comunitate să poată veni în complex, să aibă acces contra cost la anumite servicii, să-şi aducă copiii la echitaţie, înot, plimbări prin grădinile senzoriale sau la restaurant. Astfel vom putea susţine activitatea medicală a fundaţiei, desfăşurată în centrul de recuperare din inima complexului. Prin aceasta se facilitează şi integrarea, pentru că oaspeţii vor vedea copiii la terapie, petrecând totodată o zi relaxantă cu activităţi distincte în acelaşi loc. Important este că sponsorii noştri, de la mic la mare, atunci când ne vor călca pragul, vor vedea exact unde se duc banii lor. Sperăm ca în acest fel să se deschidă inimile tuturor, astfel încât copiii şi adulţii cu dizabilităţi să simtă mai puţin greutatea poverii pe care o poartă. Până la urmă, nici unul dintre noi nu şi-a câştigat sănătatea, nu am muncit pentru ea, ci am avut şansa de a ne naşte sănătoşi. Din păcate, uneori nici măcar nu apreciem acest dar şi nu avem grijă de sănătatea noastră atât cât ar trebui, în timp ce alţii pur şi simplu s-au născut bolnavi”, observă Maria Iulia Băcăran. 

Încercările pandemiei

Restricţiile impuse de starea de urgenţă din timpul pandemiei de COVID-19 au destabilizat ritmul de lucru al fundaţiei. Cel mai mult au avut de suferit beneficiarii, care au fost pentru o perioadă privaţi de terapiile atât de necesare. 30 martie 2020 a fost prima zi, după 5 ani de activitate, în care terapeuţii fundaţiei nu au oferit servicii. În timpul izolării, activitatea s-a mutat în social media, pentru ca beneficiarii să vadă măcar pe ecran chipurile prietenilor lor cu mâini binecuvântate care îi ajută să se mişte şi le alină suferinţele. Terapeuţii s-au filmat făcând câteva exerciţii uşoare, numai bune de repetat de părinţi împreună cu copiii lor, pentru a nu pierde total condiţia fizică. Din 18 mai 2020 s-au reluat, cu respectarea tuturor dispoziţiilor şi recomandărilor în materie de igienă, toate terapiile Fundaţiei „Mihai Neşu” din Oradea. Dacă unii părinţi au dorit să fie precauţi şi au mai aşteptat încă două săptămâni, începând cu 2 iunie toţi copiii s-au întors la centru! Singura activitate care nu poate începe încă este hidroterapia, deoarece piscinele acoperite nu s-au deschis. Maşina adaptată a pornit din nou la drum, iar beneficiarii pot parcurge traseele atât de necesare. Nevoia de ajutor a fost cu atât mai mare în tot acest timp, deoarece cheltuielile au rămas aceleaşi, iar veniturile au scăzut drastic. Cu toate acestea, pe terenul destinat Complexului „Sfântul Nectarie”, utilajele deja lucrează la pregătirea pentru construcţie, programată pentru sfârşitul acestei veri. Mai multe detalii despre proiectele Fundaţiei „Mihai Neşu” şi toate modalităţile prin care le puteţi sprijini le găsiţi pe https://www.mihainesufoundation.com/.

Povestea unui tânăr kinetoterapeut

Originar din Carei, judeţul Satu Mare, Vasile Bâlc s-a adăugat echipei Fundaţiei „Mihai Neşu” în 2016, când încă studia Kinetoterapie şi motricitate specială la Universitatea din Oradea. De atunci a ajutat copiii cu dizabilităţi, în special prin programele de hidroterapie şi TheraSuit organizate la fundaţie. Iarna trecută, la numai 27 de ani, a fost diagnosticat cu leucemie. De la aflarea acestei cumplite veşti, colegii au făcut tot posibilul să-l ajute, prin apeluri de donaţie către oamenii inimoşi. Specialistul care îşi punea toată priceperea în ajutorarea copiilor devenea pacient şi spera într-un transplant de măduvă. Fundaţia a reuşit să adune suma de 45.000 de euro, o treime din necesarul acestei etape de tratament. La începutul verii a contractat şi o pneumonie, în dimineaţa zilei de 6 iulie a intrat în comă, iar câteva ore mai târziu s-a mutat la cereştile locaşuri. În toate aceste luni, colegii săi ne-au îndemnat să-i fim de ajutor cu o contribuţie financiară, un gând bun sau o rugăciune către Doctorul sufletelor şi al trupurilor. Dumnezeu să-l odihnească în pace pe Vasile, iar pe cei rămaşi, familia sa, colegii şi pacienţii de la fundaţie, să-i întărească în aceste momente de grea încercare!