Testamentul lui Emanuil Gojdu, model de filantropie

În 3 februarie s-au împlinit 150 de ani de la trecerea la Domnul a marelui mecenat Emanuil Gojdu. Momentul este unul potrivit pentru evocarea personalității sale, cu atât mai mult cu cât anul acesta a fost dedicat de Sfântul Sinod al Bisericii noastre comemorării filantropilor ortodocși români. Emanuil Gojdu și-a înveș­nicit numele prin fundația pe care a întemeiat-o în testamentul său din 4 noiembrie 1869.

Născut la Oradea în 9/21 februarie 1802, în sânul unei familii aromâne, Emanuil Gojdu a strâns o avere considerabilă în cursul unei cariere avocățești care i-a adus notorietatea în societatea budapestană de la mijlocul secolului al 19-lea. Presa maghiară și română a vremii oferă mărturii elocvente atât despre rechizitoriile și pledoariile sale de succes, cât și despre inatacabilele acte testamentare întocmite de biroul său de avocatură. Investind în clădiri și proprietăți din Budapesta, precum și în sistemul bancar, a reușit să strângă o avere considerabilă, care i-a permis să se afirme încă din timpul vieții drept un mare mecenat al culturii române din Ungaria. Implicat în politică încă din perioada pașop­tistă, în anul 1861 a devenit prefect al comitatului Caraș și apoi deputat de Tinca în Parlamentul maghiar. Acțiunile sale politice și co­respondența sa ni-l descoperă drept un adept al liberalismului, al concordiei și egalei-îndreptățiri între toate etniile din Regatul Ungariei și mai ales între unguri și români, luptând, așa cum însuși afirma, „numai pentru dreptate și libertate”. Cu toate că viziunea sau pro­iecția sa politică a rămas circumscrisă Ungariei și monarhiei habsburgice, orizontul său națio­nal, cultural și religios i-a cuprins pe toți românii: din Austria, din Principatele Române, din Rusia și de la sud de Dunăre. Acțiunile sale de sprijinire a culturii, literaturii și artei românești sunt o dovadă clară în acest sens.

Căsătorit de două ori, dar rămas fără copii, Emanuil Gojdu a dat o expresie concretă viziunii sale românești și ortodoxe în testamentul său, ale cărui dispoziții principale au prevăzut înființarea unei fundații prin care dădea viață cuvintelor rostite în anul 1862 înaintea studenților români din Pesta: „Ca fiu credincios al Bisericii mele laud Dumnezeirea, căci m-a creat Român; iubirea ce o am faţă de națiunea mea, neîncetat mă face să stărui în faptă pentru ca și după moarte să pot erumpe de sub gliile mormântului spre a putea fi pururea în sânul națiunii mele” (Concordia, nr. 52, Pesta, 1862, p. 208).

Testamentul lui Emanuil Gojdu a prevăzut în prima parte dispo­zițiile privindu-i propria familie lărgită, urmând ca în partea a doua, cea mai amplă, să trateze ches­tiunea fundației în termenii următori: „Întreagă averea mea, care va rămâne după solvirea datoriilor mele (...), o las în întregul ei acelei părţi a națiunei române din Ungaria și Transilvania, care se ține de legea răsăriteană ortodoxă. Din lăsământul acesta voiesc să se constituie o fundațiune permanentă, care va purta numele «Fundaţiunea Gozsdu»”.

Același testament prevedea forul de conducere al fundației, modalitatea administrării banilor, acțiu­nilor bancare și proprietăților sale, precum și o lungă viziune asupra modului în care vor fi cheltuite veniturile fundației, obținute din dobânzi și capitalizări, în scopuri de binefacere până în anul 2050! În ceea ce privește administrația și beneficiarii fundației, trebuie reți­nute următoarele prevederi: „Pentru administrarea fundaţiunei mele, din naţiunea orientală ortodoxă română împuternicesc următoarea reprezentanţă: 1) pe mitropolitul sau arhiepiscopul oriental ortodox român; 2) pe toți episcopii orientali ortodocși români din Ungaria și Transilvania; 3) toți atâți, și afară de aceștia încă trei bărbați laici cu autoritate, cunoscuți pentru onorabilitatea lor, și pentru trezvia lor împreunată cu sentimente de devotați români orientali ortodocşi (...). Din a treia parte a venitului, respectiv a intereselor, plătindu-se un oficial purtătoriu de socoteli, restul sumei să-l împartă repre­zentanța fundației ca stipendii acelor tineri români de religiunea răsăriteană ortodoxă, distinși prin purtare bună și prin talente, ai căror părinți nu sunt în stare cu averea lor proprie să ducă la îndeplinire creșterea și cultivarea copiilor lor. La locul acesta se stabileşte ca principiu general: ca stipendiile să se facă după cerințele împrejurărilor locale și după gradele claselor școlare, anume: studenților în țări străine sau în Budapesta, respectiv ascultătorilor de științe mai înalte, să se dea stipendii mai mari decât acelora cari studiară în provincie și respectiv în școli inferioare (...). Dumnezeu cu voi, iubită patrie și națiune, iubită soție și neamuri! Dumnezeu cu voi, iubiţi amici!” (Maria Berényi, Viața și activitatea lui Emanuil Gojdu [1802-1870], Giula, 2002, pp. 210-216).

Familia lui Gojdu, prietenii, autoritățile laice și bisericești au respectat în literă și în spirit testamentul marelui avocat român din Budapesta, Sfântul Mitropolit Andrei Șaguna dând dispoziție ca anual, în ziua de 3 februarie, marele binefăcător să fie pomenit prin slujbele îndătinate în toate bisericile ortodoxe românești ale Mitropoliei românilor ortodocși din Transilvania și Ungaria.

Fundația Gojdu a desfășurat o activitate de mecenat cultural, cu o amploare unică în istoria noastră. „Analele Fundației Gojdu” ne descoperă că între anii 1871 și 1918 au beneficiat de burse de studiu 3.327 de tineri români ortodocși, care au studiat la universități europene de tradiție și prestigiu, precum Viena, Budapesta, Graz, Leipzig, Berlin, Jena, Karlsruhe, Chemnitz, Zürich, Cluj etc. De asemenea, 928 de studenți au primit ajutoare ocazionale în vedere susținerii examenelor de diplomă și de doctorat, cuantumul total al burselor ridicându-se la suma de 2.721.726 coroane, însemnând aproximativ 550.000 de dolari! Fundația Gojdu l-a propulsat pe fondatorul ei în rândul celor mai mari filantropi ai Europei Central-Orientale de la începutul secolului 20, contribuția acesteia la progresul culturii, artei și științei românești fiind una majoră. Totodată, având în vedere faptul că în pleiada celor peste 3.000 de stipendiați ai fundației s-au numărat o bună parte a făuritorilor transilvăneni și bănățeni ai Marii Uniri din 1918, lui Emanuil Gojdu trebuie să i se recunoască meritul punerii unei pietre fundamentale la temelia statului român modern.