Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Actualitate religioasă An omagial Testamentul Mitropolitului Nifon, un act filantropic

Testamentul Mitropolitului Nifon, un act filantropic

Galerie foto (2) An omagial
Un articol de: Prof. Dr. Dorin Stănescu - 14 Iul, 2020

Personalități din spațiul românesc și-au manifestat, de-a lungul timpului, credința în Dumnezeu și iubirea față de oameni prin gesturi onorante precum dăruirea avutului agonisit într-o viață pentru proiecte și opere creștine de schimbare în bine a societății. Zidirea de biserici, spitale, școli ori ajutorul necondiționat oferit nevoiașilor au făcut parte din manifestările elitei românești. Multe dintre aceste întreprinderi filantropice sunt edificii neclintite de scurgerea veacurilor și rămase în memoria colectivă ca exemplu luminos de urmare a învățăturilor creștine.

Una dintre personalitățile care au întreprins astfel de zidiri perene a fost și Mitropolitul Nifon Rusăilă. S-a născut în București, în anul marii revoluții franceze (1789), într-o familie cu rădăcini aromâne. Părinții săi, Rusăilă și Aposta, erau meșteșugari. A primit la naștere numele de Nicolae și și-a început educația de timpuriu cu un dascăl de biserică, cum făceau mai toți cei din categoria sa socială. În 1809, tânărul Nicolae a decis să devină monah și s-a stabilit la Mănăstirea Cernica, cu numele de Nifon. În 1826 avea să devină preot, iar calitățile sale l-au făcut remarcat de mai-marii Mitropoliei Ungro-Vlahiei. A intrat sub protecția viitorului Mitropolit Neofit (1840-1849), acesta reprezentând începutul ascensiunii lui Nifon Rusăilă în ierarhia clericală a epocii: devine arhimandrit (1836), stareț al Mănăstirii Cozia (1839), vicar al mitropoliei (1841). Mitropolitul Neofit, vremelnic șef al guvernului revoluționar al anului 1848, îl ridică la rangul de arhiereu. La câteva luni după moartea acestuia (ianuarie 1850), în ziua de 14 septembrie, Nifon a fost ales Mitropolit de către Obșteasca Adunare, Parlamentul de atunci, și înscăunat în data de 8 octombrie 1850. A urmat un sfert de veac de păstorire deloc ușoară.

Mitropolitul Nifon Rusăilă s-a remarcat prin sprijinirea mișcării unioniste, având și o însemnată contribuție la înfăptuirea actului fundamental al statului modern român, Unirea din 1859: a prezidat ședințele Divanului ad-hoc și apoi ședința Adunării care l-a ales pe Cuza domn al Țării Românești. Printre primele măsuri ale Mitropolitului Nifon s-au numărat redeschiderea școlilor teologice, închise după revoluția pașoptistă, tipărirea a numeroase cărți de cult și sprijinirea restaurării multor locașuri de cult. În 1864 a devenit primul șef ales al Senatului României, datorită prestigiului de care se bucura în rândul societății românești și ca o recunoaștere a sprijinului său direct pentru actul Unirii din 24 ianuarie 1859. Recunoașterea sa a fost confirmată în anul 1865, când domnitorul Alexandru Ioan Cuza i-a oferit titlul de Mitropolit Primat al României.

Păstorirea Mitropolitului Nifon Rusăilă nu a fost lipsită de probleme: a trecut prin furtuna provocată de legea secularizării dată de Cuza, prin neajunsurile unei alte legi din 1864 prin care statul se amesteca în conducerea și treburile Bisericii, astfel că înalții ierarhi erau numiți prin decret domnesc, fără a mai fi aleși. Cu toate acestea, păstorirea Mitropolitului Nifon Rusăilă a marcat o perioadă de progres în viața Bisericii Ortodoxe, care a evoluat spre un pronunțat caracter național, ieșind din lunga intruziune a lumii grecești, instaurată odată cu regimul fanariot.

Pentru propășirea Bisericii și a neamului

Încă din timpul vieții sale, Mitropolitul Nifon s-a remarcat prin numeroase acte filantropice: a restaurat din banii săi Mănăstirea Zamfira și Schitul Cetățuia din Râmnicu Vâlcea, a ridicat din temelie biserica din Letca Nouă. Măsura gesturilor sale filantropice a fost dată, însă, de testamentul său, redactat în 9 decembrie 1874, cu doar câteva luni înainte de a trece la cele veșnice, în ziua de 5 mai 1875. Acesta a fost publicat, în 1875, sub forma unei broșuri, la tipografia din Piața Teatrului a lui Alexandru A. Grecescu, cu titlul „Acte testamentare ale Prea Sfințitului Arhiepiscop-Mitropolit al Ungro-Vlahii și Primat al României pentru Fondațiunea Seminarului Nifon și pentru instituirea unui fond de instrucțiune laică și acte de binefacere“. În preambulul documentului de 28 de pagini se arăta: „Religia, fiind în natura umană, nu va înceta de a exista decât odată cu omenirea. Religia rezumă omul și timpul, nu va putea să desființeze căci credința nu este fapta sa, este lucrul aceluia care l-a creat pe el însuși, care a sădit în el simțirea, conștiința valorii lui și a idealului a tot ce este bun, frumos și drept. A nu mărturisi o credință, a nu profesa o religie, este a nu exista ca om“.

În viziunea mitropolitului, dezvoltarea națiunii române merge armonios cu dezvoltarea sa economică, pe care o sprijinea. Susținea că Biserica are nevoie de preoți bine pregătiți, de o pleiadă de intelectuali care să contribuie la ridicarea ei, iar edificiile istorice trebuie păstrate ca o sfântă moștenire, și nu lăsate în paragină.

 „Tot ce am îndurat, tot ce m-am silit a face pentru Țară și Biserică, doresc să rămână necunoscute, precum au fost tainice și lacrimile și suspinurile mele în lunga carieră ce am străbătut. Frații mei întru Hristos vor ști atât că toată averea mea părintească, toate îndelungatele mele economii ce mi-am impus, tot ce am agonisit din fragedă vârstă până acum le consacru cu inima voioasă la învățământul fiilor prezenți și viitori ai României, scumpa și mult iubita mea patrie. Pentru că instrucțiunea religioasă se găsește mai înapoiată decât cea laică, încep întâi prin fundarea unui Seminar central în Bucu­rești“. Nota aceasta generală a documentului relevă starea de spirit existentă în societatea românească spre sfârșitul secolului al XIX-lea: o credință în propășirea nea­mului, a Bisericii sale și în dezvoltarea României, dar și un patriotism bine ancorat în resorturile sufletești ale autorului.

Partea întâi a testamentului are 23 de articole și se referă la fondarea Seminarului „Nifon Mitropolitul“, pentru funcționarea căruia a lăsat importanta sumă de 948.000 de lei. Este trecută și Moșia de la Letca Nouă cu veniturile aferente, iar pentru administrarea banilor era instituită o Epitropie formată din viitorul mitropolit și trei membri ai familiei lui Nifon (pentru viitor se dispunea ca urmașii lor să continue acest act). Se mai prevedea plata cheltuielilor de întreținere pentru 40 de elevi ai seminarului, iar dacă vor exista fonduri, unul sau mai mulți dintre elevii cei mai buni să urmeze studii teologice la Atena sau la Moscova pentru „a deveni astfel scriitorii Bisericii și apărătorii drepturilor poporului român“.

Alte prevederi testamentare stipulau înfiin­țarea unei tipografii a seminarului, întreținerea bisericii zidite de acesta în Letca Nouă și direcțio­narea sumei de 1.100 de lei pentru pomenirea anuală a sufletului lui Nifon și pentru milostenii. În partea a doua a testam­entului se instituie fondul de instruc­țiune și binefacere Nifon, prin care se ofereau burse elevilor sărmani de la licee din țară, ajutoare pentru văduvele preoților, dar și pentru săraci.

Conform uzanțelor epocii, documentul a fost înregistrat la Secția Civilă a Tribunalului Ilfov, iar câteva sute de broșuri au fost tipărite și date prin țară pentru ca lumea să cunoască și să respecte dorințele mitropolitului. Broșura se încheie cu un decret, semnat de Carol în ianuarie 1872, care își exprimă acordul pentru inițiativa mitropolitului de a fonda și administra din veniturile sale proprii un seminar în București încă din timpul vieții sale. Era actul juridic de fondare a seminarului, cu putere de lege, pentru ca opera ctitorului să străbată timpul și după moartea sa. Seminarul Teologic „Nifon Mitropolitul“ a funcționat opt decenii, începând din toamna anului 1872, când primii 63 de tineri i-au urmat cursurile, și până în anul 1948, când regimul comunist a decis desființarea acestuia.

Operele caritabile și testamentul din 1875 îl plasează pe Mitropolitul Nifon Rusăilă în galeria filantropilor români, care, prin gesturile lor fondatoare, au contribuit la dezvoltarea culturii naționale și a sentimentului religios al neamului românesc.

Citeşte mai multe despre:   Mitropolitul Nifon Rusăilă