Tomosul autocefaliei

"În anul mântuirii, una mie opt sute opt zeci şi cinci, luna Aprilie, indicţionul XIII" (ziua 25, n.r.), pe adresa Mitropoliei Ungrovlahiei sosea corespondenţa de la Patriarhia de Constantinopol ce conţinea Tomosul de recunoaştere formală a autocefaliei Bisericii Ortodoxe Române, semnat de patriarhul ecumenic Ioachim al IV-lea şi de membrii sinodului patriarhal.

Stăruinţa ierarhilor români pe lângă Patriarhia Ecumenică de a fi recunoscută o stare de fapt existentă deja, pe care istoria o confirmase de atâtea ori, referitor la autocefalia Bisericii naţionale a fost concretizată cu succes prin eliberarea documentului oficial ce atesta independenţa administrativă a forului bisericesc român: Tomosul de recunoaştere a autocefaliei. Acest document este rodul unei îndelungi activităţi diplomatice întreprinse de ierarhii români cu sprijinul demnitarilor de stat, care au susţinut cu argumente istorice cauza nobilă a Bisericii Ortodoxe Române în faţa Patriarhiei Ecumenice. Urmând cursul istoriei naţionale, Biserica din România independentă trebuia să-şi revendice autocefalia, echivalent bisericesc al izbândei de la 1877. Prin tomosul din 25 aprilie 1885, Patriarhia Ecumenică renunţă a se mai erija în Biserică-mamă şi adoptă poziţia firească de Biserică-soră a Bisericii Ortodoxe Române.

"Neatârnată şi autocefală"

Buna colaborare dintre Biserică şi stat în argumentarea independenţei ecleziastice de veacuri este recunoscută chiar în cuprinsul tomosului de autocefalie: "Fiindcă Înalt Prea Sfinţitul şi Prea Cinstitul Mitropolit al Ungrovlahiei, Domnul Callinic, în urmarea motivelor pe atât de drepte, pe cât şi legitime, în numele Sfântului Sinod al Prea Sfinţiţilor Arhierei ai României şi cu consimţământul Maiestăţii Sale Regelui României şi al Guvernului Său regal, a cerut de la Biserica noastră prin epistola înaintată şi recomandată prin Excelenţa Sa Ministrul Cultelor şi al Instrucţiunii Publice a României, Domnul Dimitrie Sturdza, binecuvântarea şi recunoaşterea Bisericii Regatului României ca autocefală - smerenia Noastră a primit această cerere şi dorinţă ca dreaptă şi conformă cu aşezămintele bisericeşti." Mitropolitul Ungrovlahiei era recunoscut oficial ca primat şi Preşedinte al Sfântului Sinod al Bisericii Autocefale Ortodoxe Române: "Aşadar, după ce am deliberat cu Sfântul Sinod cel de pe lângă Noi, al Prea iubiţilor noştri fraţi în Sfântul Duh şi coliturghisitori, declarăm ca Biserica Ortodoxă din România să fie şi să se zică şi să se recunoască de către toţi neatârnată şi autocefală, administrându-se de propriul şi Sfântul său Sinod, având de Preşedinte pe Înalt Prea Sfinţitul şi prea Stimatul Mitropolit al Ungro-Valahiei şi Primat al României, cel după vremi, nerecunoscând în propria sa administraţie internă nici o altă autoritate bisericească, fără numai pe capul Bisericii ortodoxe celei una, sfântă, catolică şi apostolică, pe Mântuitorul Dumnezeu-omul, care este singura temelie şi piatra cea din capul unghiului, şi întâiul şi supremul şi veşnicul Arhiereu şi Arhipăstor".

Prin acest "sfânt, patriarhicesc şi sinodal Tom", Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române era proclamat "frate în Hristos prea iubit, bucurându-se de toate drepturile chiriarhiceşti, inerente unei Biserici autocefale", decretându-se: "În toată podoaba bisericească, ordinea şi în toate celelalte inconomii bisericeşti să se administreze şi să se conducă de sine, neîmpiedicată şi în toată libertatea, conform cu tradiţia continuă şi neîntreruptă a Bisericii catolice ortodoxe, şi tot astfel să se recunoască de către celelalte Biserici ortodoxe ale Universului şi să se numească cu numele Sfântului Sinod al Bisericii României".

Drepturi şi obligaţii

În continuare, Tomosul prezintă noua condiţie a Sfântului Sinod al Bisericii României în cadrul Ortodoxiei universale: "Sfântul Sinod al Bisericii României datoreşte a pomeni în sfintele sale diptice, după tradiţia veche a sfinţilor şi purtătorilor de Dumnezeu părinţi, pe Prea Sfântul Patriarh ecumenic, pre ceilalţi Patriarhi, precum şi pe toate Bisericile lui Dumnezeu ortodoxe, şi să se înţeleagă direct cu Prea Sfântul Patriarh ecumenic, cu ceilalţi Patriarhi, şi cu toate sfintele lui Dumnezeu Biserici ortodoxe, în toate chestiunile importante canonice şi dogmatice, care au trebuinţă de o chibzuire mai generală şi mai comună, după sfântul obicei al părinţilor, păstrat la început. De asemenea este în drept a cere şi a primi de la sfânta noastră mamă, Biserică a lui Hristos, toate câte sunt în drept a cere şi a primi de la dânsa şi celelalte Biserici autocefale. Iar Preşedintele Sfântului Sinod al Bisericii României, la instalarea sa, datoreşte a trimite gramatele sinodale necesare către Prea Sfântul Patriarh ecumenic şi către ceilalţi Prea Sfinţi patriarhi, precum şi către toate Bisericile ortodoxe autocefale; de asemenea, şi el este în drept a primi aceleaşi de la aceste".

Binecuvântarea frăţească a Patriarhiei Ecumenice pentru Biserica neamului românesc încheie Tomosul sinodal: "Pentru toate acestea, Sfânta şi Marea noastră Biserică a lui Hristos binecuvântează din adâncul sufletului pe iubita sa soră în Hristos, Biserica autocefală a României, cheamă în abundenţă asupra piosului popor, celui din păzitul de Dumnezeu Regat al României, sfintele daruri şi harurile din izvoarele cele nesecate ale Părintelui ceresc, invocând atât pentru dânşii, cât şi pentru fiii lor din neam în neam, tot binele şi amândouă mântuirile".

Tomosul era autentificat prin sigiliul patriarhului ecumenic Ioachim al IV-lea şi semnăturile ierarhilor membri ai sinodului constantinopolitan: "al Cizicului Nicodim, al Halchedonului Callinic, al Adrianupolei Neofit, al Amasiei Sofronie, al Melenicului Procopie, al Aritimnei Nichifor, al Moglenei Kesarie, al Debrei şi Velizei Antim, al Samosului Gavriil şi al Litiţiei Ignatie".

Enciclica către Bisericile surori

În aceeaşi zi de 25 aprilie 1885, patriarhul ecumenic Ioachim al IV-lea, respectând uzanţele de drept, a trimis patriarhiilor răsăritene şi celorlalte Biserici Ortodoxe autocefale câte o enciclică prin care anunţa recunoaşterea autocefaliei Bisericii Ortodoxe Române. "Enciclica Patriarhiei Ecumenice către Patriarhiile Ierusalimului, Alexandriei, către Arhiepiscopul Ciprului, Sinoadele Rusiei, Greciei şi al Serbiei şi către Arhiepiscopia Carloviţului" anunţa pe întâistătătorii Bisericilor Ortodoxe surori că, în urma solicitării recunoaşterii autocefaliei Bisericii Ortodoxe Române trimisă de mitropolitul primat Calinic Miclescu, "primind cu dragoste frăţească această cerere, ca una care este raţională, dreaptă şi conformă cu legile eclesiastice, am hotărât să recunoaştem pe prea Sfânta Biserică a României autocefală şi de sine administrată în toate şi la toate, iar pe Sfântul Ei Sinod să-l proclamăm iubit frate în Hristos". Fiecare Biserică a primit câte un exemplar al Tomosului de recunoaştere a autocefaliei româneşti, înalţii prelaţi fiind îndemnaţi "frăţeşte" să recunoască "pe prea Sfânta Biserică a României ca autocefală şi de sine administrată în toate".