„Toţi marii exilaţi au lucrat pentru ţară”

Scriitoarea Crisula Ştefănescu trăieşte în Germania din 1982. Prin natura profesiei, redactor la Radio Europa Liberă, a cunoscut multe personalităţi române din exil sau din ţară, întâlnirile conducând la realizarea unor cărţi de convorbiri cu mari români: Alexandru Ciorănescu, Sergiu şi Ioana Celibidache, Ariana Negropontes, Augustin Buzura. A editat şi prefaţat volume de Alexandru Busuioceanu, corespondenţa dintre fraţii George şi Alexandru Ciorănescu, a tradus în engleză din poezia română contemporană.

 
O prezentare biografică a eroinei acestei pagini s-ar putea rezuma la câteva fraze standard: s-a născut la 25 iunie 1949, a absolvit Facultatea de Filologie a Univer­si­tății București, a fost profesoară de limbile franceză și română. În 1982, a emigrat în Germania, stabilin­du-se la München, unde a lucrat la postul de radio Europa Liberă până la mutarea acestuia la Praga, în 1995. Între 1983 şi 1992 a fost cercetător-analist în cadrul Institutului de cercetare al Europei Libere, acolo scriind și publicând peste o sută de lucrări în engleză despre personali­tăți și aspecte ideologice ale vieții culturale românești. Între 1992 şi 1995, a fost redactor al emisiunii de cultură „Controverse - Confluenţe Est-Vest”. Din anul 1995 tră­iește împreună cu soțul ei, scriitorul Andi Ștefănescu, într-un sat bavarez de lângă München. Crisula şi Andi Ştefănescu au o fiică, Monella Kaplan, care este cineast.

Un interviu neconvenţional de angajare

Dar Crisula Ştefănescu este un om mult mai interesant decât ar putea să ne arate câteva fraze de CV. Am provocat-o la un dialog pentru a afla varianta subiectivă a poveştii sale de viaţă. „Am ajuns la München într-un septembrie de aur, de o frumusețe care-ți bucura sufletul și care ne făcea și mai fericite pe mine și pe Monella, fiica mea, care așteptaserăm mai bine de doi ani reunificarea familiei. Soțul meu, Andi Ștefănescu, lucra deja la Radio Europa Liberă și cei de-acolo s-au bucurat de sosirea noastră, așa că, rând pe rând, ne-au invitat cu toții să ne cunoască. Am ajuns astfel și la George Ciorănescu, șeful secției de cercetare a Europei Libere, și respectiv Galatea Ciorănescu, soția sa, colegă cu Andi în Departamentul de Broadcasting. Ne-am plăcut reciproc, dar mai important a fost, cred, faptul că George Ciorănescu m-a plăcut! Discret, fără ca eu să-mi dau seama, realizase un adevărat interviu cu mine și, cum avea nevoie de personal, m-a propus direcției americane pentru angajare în secția pe care o conducea. Am fost invitată la un interviu oficial, de data aceasta, cu directorul radioului, Jim Brown, și așa am ajuns la radio”, relatează scriitoarea.
 
Între admiraţie şi iubire faţă de marii cărturari

Aşadar, începuturile vieţii la München au stat sub semnul prieteniei cu familia George şi Galatea Ciorănescu. Această prietenie avea să fie benefică şi să-i aducă mai târziu bucuria realizării unor cărţi valoroase, de tip document. Aminteşte Crisula Ştefănescu: „Locuiam foarte aproape de familia lui George Ciorănescu și am ajuns să ne vedem mereu, nu numai la radio, dar și în afara orelor de serviciu. Să nu spun zilnic, dar aproape, George Ciorănescu fiind, ca să mă folosesc de expresia unui bun prieten, «un adevărat ministru de externe al emi­grației românești». Fondator al cenaclului Apoziția, pe care l-a condus lună de lună timp de 25 de ani, și un stâlp al bisericii comunității din München, era mereu prezent în viața românilor ca inițiator sau animator al multor evenimente culturale. Seară de seară, casa Ciorănescu se umplea de lume, încât am avut ocazia, fiind prieteni de-ai casei de-acum, să cunosc multe persona­lități ale exilului. Bineînțeles și pe Alexandru Ciorănescu, care-și vizita destul de des fratele, fie pentru a participa la câte o ședință a Apo­ziției, fie pentru vreo emisiune la radio, sau pur și simplu pentru a petrece o vacanță în Germania, în Grecia sau Italia, unde frații Ciorănescu au fost de zeci de ori, îndrăgostiți fiind de literatura, de poezia, de peisajul și de soarele mediteraneean”.

Despre marele profesor Alexandru Ciorănescu a şi scris o minunată carte: „Între admiraţie şi iubire. De vorbă cu Alexandru Ciorănescu”, apărută la Editura Jurnalul literar, în 2000. Cum era Alexandru Ciorănescu, românul care este o legendă vie în capitala insulei spaniole Tenerife? Crisula Ştefănescu mi-a povestit cu farmec multe întâmplări şi mi-a oferit informaţii pentru un portret concludent pe care le voi include într-o viitoare carte. Pentru spaţiul acesta editorial am selectat câteva fraze edificatoare: „Ce-aș putea să vă spun despre Alexandru Ciorănescu? Cum să rezumi în câteva fraze o viață de om, și nu un om obișnuit, ci unul de excepție, poate «cea mai luminoasă figură a exilului spaniol», după cum îmi scria Luminița Marcu? Cum să mă încumet să vorbesc despre cineva care a scris peste 400 de cărți, unele mai groase decât niște ceasloave biseri­cești, esențiale pentru cultura franceză și spaniolă, plus mii de articole, studii, exegeze? Cum? Lilica Voicu-Brey a publicat Bibliografia intelectuală a unui comparatist, care numai ea, bibliografia - enumerarea a ceea ce a scris Alexandru Ciorănescu - însumează nu mai puțin de 550 de pagini! Alexandru Cioră­nescu era un munte și noi ne plimbam pe la poalele lui și nu-i zăream vârful. N-aveam cum. Numai mun­ții se văd între ei”.

O formă de patriotism

Care crede Crisula Ştefănescu că a fost rolul elitei româneşti din exil? „Toți marii noștri exilați au lucrat, de acolo de unde s-au stabilit, pentru țară. Chiar dacă nu direct, neavând acces la documente, fiind rupți de locul de unde și-ar fi tras seva, totuși s-au străduit prin mijloacele pe care le-au avut la dispo­ziție s-o facă cunoscută și respectată”, consideră scriitoarea.

La sine se referă cu modestie, cum îi stă bine unui intelectual cu spirit ales, povestind că în 1986 a fost trimisă de Radio Free Europe la o specializare în Statele Unite, iar acolo toţi se mirau că vine din România: „Știau de Ceaușescu, de Nadia Comăneci și de Dracula, dar un om normal, ca mine, nu mai întâlniseră. Și brusc am avut reve­lația că eu întrupez în ochii lor România și că, așa cum o voi reprezenta eu, așa le va rămâne lor ima­ginea acelei țări îndepărtate. Am simțit povara responsabilității și că am tras din răsputeri să nu fac nici radioul, nici Europa și nici România de rușine”.

Nu numai că n-a făcut ţara de ruşine, ci, prin emisiunile, cărţile de convorbiri, propriile volume de poezie, proză şi teatru, munca de editare a unor cărţi importante, traducerile, Crisula Ştefănescu a reuşit să aşeze câteva cărămizi la ceea ce numim imaginea României în lume şi imaginea culturii române din exil în propria ţară natală.