Tradiţia dinamică a Molitfelnicului românesc

În urma analizării ediţiilor româneşti ale Molitfelnicului, reies mai multe concluzii, care postulează necesitatea cunoaşterii în profunzime a doctrinei ortodoxe şi cer abordări nuanţate în ceea ce priveşte aspectele legate de viaţa Bisericii şi practica acesteia, în decursul vremii, privind cele două Sfinte Taine, atât din partea slujitorului, cât şi a primitorului.

În formularea acestora, am pornit de la savanta lucrare a pr. prof. dr. Niculae M. Popescu, "Diortosind Molitfelnicul", Editura seminarului de Istoria Bisericii Ortodoxe Române de la Facultatea de Teologie, Bucureşti, 1938.

Se constată mai întâi că, în ediţiile sale româneşti, Molitfelnicul păstrează rânduiala curată a celor două Taine, aşa cum s-a cristalizat ea în secolele XIV-XV pe temelia practicii apostolice a Bisericii primare (a se vedea, de exemplu, rânduiala schematică a Botezului, în Euchologion-ul egiptean al episcopului Serapion de Thmuis şi rânduiala "Iniţierii creştine", a Logodnei şi a Nunţii din codicele "Barberini graecus 336", cu textele publicate de diac. prof. dr. Ioan Ică jr, în Canonul Ortodoxiei, I, Canonul apostolic al primelor secole, Editura Deisis/Stavropoleos, Sibiu/Bucureşti, 2008, pp. 874-875, 950-959, respectiv 992-994). Un excelent studiu de sinteză, în acest sens, are pr. prof. dr. Viorel Sava: "Etapele formării şi dezvoltării ritualului Tainei Cununiei în Răsărit", în vol. "Sfintele Taine în tradiţia liturgică romano-catolică. Prezentare şi evaluare din perspectivă ortodoxă", Editura Performantica, Iaşi, 2007, pp. 151-160.

Analiza comparativă a ediţiilor din cele peste patru veacuri şi jumătate de când a apărut Molitfelnicul românesc arată că, în această perioadă, la românii ortodocşi, rânduiala celor două Taine nu cunoaşte modificări structurale sau măcar semnificative. Remarcabilă este viteza cu care limba română liturgică a reuşit să se cristalizeze şi să îşi definitiveze terminologia "tehnică", încă de la începutul secolului al XVIII-lea.

Necesitatea explicaţiilor mistagogice

Deşi editorii, diortositorii şi ierarhii care au îngrijit ediţii s-au străduit mereu să aducă precizări şi să dea indicaţii tipiconale tot mai detaliate, totuşi nici astăzi Molitfelnicul românesc nu oferă lămuriri complete nici slujitorului, nici eventualului credincios interesat a cunoaşte rânduielile şi semnificaţiile slujbelor celor două Sfinte Taine. În vederea tipăririi unei ediţii îmbunătăţite din acest punct de vedere, s-ar putea analiza posibilitatea inserării unor capitole sau note subsidiare cu scurte indicaţii şi precizări tipiconale şi cu necesare, succinte explicaţii mistagogice, atât pentru Sfântul Botez (de exemplu, imediat după corpus-ul "Canoanelor Sfinţilor Apostoli…" sau după "Scurta învăţătură…" a Sfântului Simeon, arhiepiscopul Tesalonicului), cât şi pentru Sfânta Cununie (înainte de slujba Logodnei sau după "Scurtă învăţătură…" a Sfântului Simeon, arhiepiscopul Tesalonicului). În primul rând trebuie combătute inovaţiile liturgice, trebuie militat pentru uniformitatea slujirii şi pentru corectitudinea actului sacru. Se pot prelucra, de exemplu, într-un îndrumar succint, observaţiile pr. prof. dr. Nicolae D. Necula, sintetizate în studiul "Ce practici greşite întâlnim astăzi în administrarea Tainei Botezului?", din "Tradiţie şi înnoire în slujirea liturgică", vol. II, Editura Episcopiei Dunării de Jos, Galaţi, 2001, pp. 217-249. De asemenea, s-ar putea realiza şi insera în iconomia Molitfelnicului o sinteză din observaţiile, propunerile şi soluţiile zecilor de studii ale aceluiaşi profesor, publicate în cele patru volume "Tradiţie şi înnoire…" şi în vol. "Biserică şi cult pe înţelesul tuturor", Editura Europartener, Bucureşti, 1995; a se vedea, de exemplu, studiul "Ce practici neconforme cu rânduiala Bisericii întâlnim în săvârşirea Tainei Cununiei?", în vol. III, pp. 211-216.

Argumentul cel mai puternic pentru aceste adaosuri îl constituie diversificarea ameţitoare a problematicii spirituale, sociale, psihologice, bioetice etc., legate atât de Botez, cât şi de Cununie, cu care se confruntă Biserica şi slujitorul, în "era postmodernă" şi "postcreştină" în care unii consideră că trăim astăzi.

Se impune o analiză serioasă şi luarea unei decizii unitare, la nivelul întregii Biserici Ortodoxe Române, în privinţa reluării vechii tradiţii de a se săvârşi Taina Sfântului Botez şi Taina Sfintei Cununii, pe cât posibil, numai în directă legătură cu Sfânta Liturghie.

Datoria preotului de a predica

Cu strălucitele excepţii, indicate de altfel mai sus, din întregul şir de Molitfelnice lipseşte cu desăvârşire îndatorarea preotului de a predica, în ambele situaţii. Efectul lipsei acestei obligaţii scrise în carte este acela că astăzi, la Botez şi Cununie, deşi poporul are nevoie să cunoască în profunzime semnificaţiile şi importanţa covârşitoare ale lucrării harului Duhului Sfânt, prin cele două Taine, în două momente capitale din viaţa creştinului, lipseşte aproape total cateheza liturgică.

Şi pentru tămăduirea acestor scăderi şi lipsuri, hotărârea Sfântului Sinod de a dedica timpul anului 2011 acestor două Taine - Botezul şi Cununia - a motivat, în întreaga Biserică Ortodoxă Română, evenimente liturgice, duhovniceşti, academice şi publicaţii prin care s-a urmărit, mai întâi, studierea mai aprofundată a teologiei acestor două Taine. În al doilea rând, în acest an s-a făcut un pas semnificativ spre redescoperirea valorii spirituale a acestor două Taine, pentru familia creştină, pentru poporul dreptcredincios şi pentru întreaga lume de astăzi, întrucât prin Botez şi prin Cununie lucrează harul Duhului Sfânt, în Biserică, pentru fiecare persoană care le primeşte. În al treilea rând, pentru preoţime acest an omagial este o şansă spre împrospătarea râvnei de slujire, pe linia înaintaşilor care şi-au adăpat mistuirea la altar şi dăruirea spre popor prin dreaptă credinţă, slujire liturgică şi pastoraţie jertfelnică. Iar Tainele Botezului şi Cununiei sunt două căi sfinte prin care preotul, întotdeauna, L-a chemat pe Domnul Dumnezeu în viaţa fiecărei persoane şi în viaţa fiecărei familii.