Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Actualitate religioasă An omagial Traian Ghinescu sau portretul unui învățător dedicat

Traian Ghinescu sau portretul unui învățător dedicat

Un articol de: Prof. Dr. Dorin Stănescu - 18 Apr, 2019

Despre preoți și învățători care au luminat satele românești cu faptele lor s-au scris pagini nemuritoare în literatura noastră. Chipul domnului Trandafir, perso­najul lui Sadoveanu, este emblematic, acesta devenind sinonim cu portretul învățătorului dedicat meseriei sale nobile. Un astfel de pedagog a fost și Traian Ghinescu, care, în lunga sa carieră, a marcat destinele a mii de elevi, printre care m-am numărat și eu. Învățătorul a avut șansa de a trăi 100 de ani, iar bătrânețea nu i-a afectat deloc vitalitatea și nici luciditatea.

În acest an dedicat satului românesc de către Patriarhia Română este important să înțelegem fundamentele profund religioase ale satului, rolul preotului și învă­țătorului în toată această ecuație. Despre oameni cu har și vocație care au luminat satele românești cu faptele lor s-au scris pagini întregi. Personajul lui Sadoveanu, domnul Trandafir, este emblematic și a devenit sinonim cu portretul învățătorului dedicat educării. Articolul de față s-a născut tocmai din dorința de a evoca un astfel de învățător, Traian Ghinescu, omul care a marcat destinele a mii de elevi în lunga-i carieră. Dumnezeu i-a dăruit viață lungă pentru a oferi celor din jurul său, printre care m-am numărat și eu, șansa de a-i onora întreaga activitate și bucuria de a fi martori ai unei spovedanii privind universul sătesc al României interbelice și apostolatul învățătorului și preotului.

Biografie centenară

Traian Ghinescu (1912-2012) a fost învățător și director de școală la Doina Candrenilor, în județul Suceava, și la Corlătești, în județul Prahova. Originar dintr-un sat ialomițean și provenind dintr-o familie de țărani fruntași, a făcut școala normală la Ploiești între 1927 şi 1933, a urmat serviciul militar, iar din 1935 a fost încadrat ca pedagog și bibliotecar la Căminul Asocia­ției Învățătorilor Prahoveni. Timp de câteva luni este suplinitor la Şcoala Corlătești, un sat de la marginea Ploieștiului, iar din 1937 este repartizat ca învățător în Bucovina, la Doina Candrenilor. Ajuns aici, tânărul învățător se remarcă repede, iar în aprilie 1938 devine director al școlii.

Întâlnirea cu Gusti și Simionescu

În iulie 1938, printre turiștii aflați la odihnă în stațiunea Vatra Dornei se aflau academicienii Ion Simionescu și Dimitrie Gusti. Aceștia obișnuiau să închirieze o trăsură și să se plimbe prin satele din zonă, iar într-o zi au ajuns și în Dorna Candrenilor, unde au găsit localul de școală obosit de vreme și plin de mucegai și igrasie. Tânărul învățător le-a cerut sprijinul ca să ridice o școală nouă cu fonduri de la autoritățile centrale, iar cei doi academicieni i-au promis că-l vor ajuta și s-au ținut de cuvânt.

Ion Th. Simionescu a publicat în presa centrală un articol intitulat „Biata școală”, în care descria cele văzute la școala din Dorna Candrenilor, iar primul-ministru Armand Călinescu l-a chemat pe academician și l-a întrebat de situația școlii. Urmarea a fost că s-au alocat bani pentru o școală impunătoare care există și astăzi. În plan local, prefectul județului l-a chemat pe învățătorul Ghinescu și i-a cerut să dea o decla­rație în care să arate că, de fapt, școala este în bună stare și nu așa cum a descris-o profesorul Simionescu. Răspunsul dascălului a fost: „Cum să îl contrazic eu pe academicianul Simionescu, și încă să mint?”

Plecarea de la Dorna Candrenilor

În 1939, Traian Ghinescu s-a căsătorit cu învățătoarea Sabina Pârgaru, care avea să-i fie lungă vreme tovarășă de viață și să-i nască două fiice, ajunse profesoare. Odată cu izbucnirea războiului, învățătorul a fost concentrat și a luptat pe front. S-a întors în 1944, iar în anul următor a ob­ținut transferul la Școala Corlă­tești din județul Prahova, mai aproape de domiciliul părinților săi. La plecare, autoritățile locale i-au dat, în semn de apreciere pentru munca depusă aici, următoarea recomandare: „Domnul învățător Ghinescu Traian a dat dovadă de caracter moral în toate împrejurările. Este un om pe care se poate bizui în lucrurile grele. În toate ocaziile a depus muncă de calitate cu rezultate optime. Este un învățător de elită care a făcut cinste școalei, satului și corpului didactic”.

Decenii comuniste

Sosit la Corlătești și stabilit în casa din curtea școlii, învăță­torul Traian Ghinescu a preluat direc­țiunea instituției și a început să se ocupe cu dragoste de edu­cația corlăteștenilor. Erau anii grei de după război în care toți îndurau lipsuri și aveau nevoie de solidaritate și dragoste pentru a putea merge mai departe. În acest context, satul acela a avut o șansă aparte: un învățător de excepție și un preot asemenea. Timp de aproape trei decenii, între preotul satului, părintele Mircea Gheorghiu, și învățătorul satului, Traian Ghinescu, a existat o relație de colaborare, de prietenie și prețuire reciprocă, pe care doi oameni de ispravă, adevărați stâlpi ai comunității, au folosit-o pentru educarea și luminarea sătenilor. Ei au fost cei care i-au mobilizat pe oameni să contribuie la ridicarea unui cămin cultural, la amenajarea școlii, la pietruirea drumurilor comunale. Tot ei, în acei ani ai ateismului, au păstrat cu mari sacrificii datinile și cre­dința înaintașilor, educând și propovăduind copiilor valorile și morala creștină.

O fostă elevă povestește cum, într-un an al epocii în care „Moș Gerilă” era omniprezent, corul școlii, îndrumat de învățătorul Ghinescu, l-a readus pe scena Căminului cultural al Corlăteștiului pe Moș Crăciunul strămoșilor. Au cântat în mijlocul oamenilor de mai multe ori „Moș Crăciun cu plete dalbe”, stârnind lacrimile celor prezenți. Printre cadrele didactice care s-au perindat aici a fost și scriitorul Hristu Cândroveanu, care avea să rămână cu o frumoasă amintire a satului, a directorului școlii evocat ca o figură luminoasă într-unul din romanele sale.

În 1974, învățătorul Traian Ghinescu a ieșit la pensie, a trebuit să se mute la oraș, iar casa învățătorului a fost repartizată altor cadre didactice. Prestigiul de care se bucura în rândul corpului învățătoresc i-a adus acum și funcția de președinte al CAR Învățământ Prahova, pe care a exercitat-o timp de două decenii.

Pensionar fiind, învățătorul venea mereu la Corlătești pentru a vedea ce se mai întâmplă la școală, pentru a vorbi cu sătenii. Am avut ocazia să asist la un episod în care bătrânul dascăl a intrat în școală și a oferit tuturor copiilor bomboane, iar la ieșire o săteancă trecută bine de 60 de ani a venit la el și i-a spus: „Sărut mâna, domnu’ învățător!”

Ultimul „haretist”

Traian Ghinescu a avut șansa de a trăi 100 de ani. A fost mereu plin de vitalitate și luciditate, fiind activ până în ultima sa clipă. Când a împlinit 95 de ani, a fost sărbătorit de întreaga comunitate didactică prahoveană, iar apoi la centenar. A fost onorat și de către autorități pentru lunga și pilduitoarea sa carieră. Ministrul edu­cației i-a semnat o diplomă, a fost omagiat de mass-media prahoveană, iar din dialogurile mele purtate cu domnia sa, în anii 2011-2012, s-a născut cartea „Ultimul Haretist. Învățătorul Traian Ghinescu la 100 de ani”, care a fost lansată cu ocazia aniversării centenarului său.

Pe zidurile școlii unde a educat zeci de generații stă efigia sa sculp­tată în bronz. Este recunoș­tința generațiilor ce s-au perindat pe aici de-a lungul timpului. Posteritatea îl reține pe acest om ca o pildă despre dragoste, valoare și credință, ca pe unul dintre miile de dascăli cu vocație și care, alături de preoți, au contribuit la ridicarea satului românesc și la păstrarea valorilor și credinței înain­tașilor.

Încheiem această evocare a învățătorului de sat și a preotului de altădată prin cuvintele unei localnice, rămase mărturie peste timp în cartea dedicată lui Traian Ghinescu: „Satul Corlătești a primit în dar de la Dumnezeu un părinte și un director cum nu s-a mai văzut și nici nu cred că vom mai vedea. Părintele și directorul au adus lumină în satul Corlătești atât spirituală, cât și culturală. Dumnezeu a rânduit păstori de cea mai înaltă clasă, mai devotați sătenilor și meseriei dumnealor decât oricare băștinaș cu adânci rădăcini în sat”.