Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Actualitate religioasă An omagial Traian Popovici, o figură istorică aproape uitată

Traian Popovici, o figură istorică aproape uitată

Galerie foto (11) Galerie foto (11) An omagial
Un articol de: Otilia Bălinișteanu - 17 Mai, 2021

Traversăm o perioadă în care toleranța, buna înțelegere și grija față de celălalt devin valori tot mai vulnerabile şi mai greu de menținut în plinătatea lor. În istoria românească a ultimului secol au existat și alte astfel de perioade tulburi, care au putut fi însă parcurse grație curajului unora dintre oamenii acelui timp. Un astfel de personaj a fost și avocatul Traian Popovici, primar al Cernăuților în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, care a salvat de la moarte circa 20.000 de evrei din Bucovina de Nord. De acest gest rar ne amintește chiar crucea de pe mormântul său, din curtea bisericii de lemn „Sfântul Nicolae” de la Colacu, judeţul Suceava.

Nu departe de Câmpulung Moldovenesc, în satul Colacu al comunei sucevene Fundu Moldovei, se găsește o biserică de lemn importantă nu doar sub aspectul vechimii, ci și pentru că în curtea sa largă își doarme veșnicia Traian Popovici (1892-1946), un intelectual bucovinean despre care se vorbește destul de puțin în spațiul românesc. N-a avut o existență prea îndelungată, prăpădindu-se la numai 54 de ani, dar a trăit dens, în niște ani pe care niciodată istoria n-ar mai trebui să-i repete.

Născut în 1892 în Bucovina ocupată de austrieci, în satul Ruși-Mănăstioara, într-o familie cu câteva generații de preoți, Traian Popovici avea să devină avocat, activând atât la Cernăuți, cât și la Chișinău. În 1940, după ultimatumul sovietic, s-a refugiat la București. De aici, în acel deloc limpede an de început al deceniului al patrulea din secolul trecut, avea să plece la Cernăuți, unde a fost numit mai întâi „ajutor de primar” (în perioada 9 iulie - 1 august 1941), apoi primar (1 august - 30 decembrie 1941). Cult, umanist, Traian Popovici s-a remarcat repede în această postură prin căldură şi devoțiune puse în slujba diriguirii unui oraș care fusese administrat nemțește și care încerca să se adapteze în interiorul României întregite. Dar mai ales prin gestul uriaș făcut în sprijinul comunității evre­iești cernăuțene, intrată în vizorul Guvernului Antonescu de la Bucu­rești, care dorea înființarea urgentă a unui „ghetou în care să fie concen­trați mai mult de 50.000 de evrei locali”, ordin pe care ar fi trebuit să-l ducă la îndeplinire guvernatorul Cernăuților, colonelul Alexandru Roșianu. Cu toate împotrivirile unora dintre cei aflați la conducerea orașului, cel mai ferm fiind primarul Traian Popovici, ghetoul s-a înființat la 11 octombrie 1941. Aici a fost masată întreaga populație evreiască a orașului, care urma să fie deportată în Transnistria.

Acest tragic episod este relatat pe larg într-un studiu publicat de arhivistul cernăuțean Dragoș Olaru, în 2018, în volumul „Traian Popovici. Spovedania. Biografie. Mărturii”: „Problema deportării evreilor cernăuțeni în Transnistria a fost discutată cu autoritățile din provincie la o conferință specială din 12 octombrie 1941, convocată de guvernator. La această conferință, primarul Traian Popovici a venit cu argumente care arătau clar că, în cazul deportării tuturor evreilor din oraș, producția de război a Cernăuțiului va fi grav afectată. El a cerut ca evreii botezați, intelectualii evrei, oamenii de artă de această naționalitate, funcționarii evrei care au servit statul român, pensionarii, ofițerii, invalizii, specia­liștii din industrie, medicii, inginerii, arhitecții evrei și personalul de origine evreiască din sistemul judiciar să fie scutiți de la deportare”. Deși argumentele primarului Popovici erau foarte solide, în urma acestei întrevederi nu a reușit să obțină decât scutirea de la deportare a cel mult 100-200 de evrei (cei botezați și cei cu merite speciale pentru națiune), lucru aproape nesemnificativ, având în vedere proporțiile dramei prin care trecea această comunitate. Așa că a apelat la toate cunoștințele, s-a folosit de toate pârghiile de influență la care avea acces și a reușit imposibilul - „mareșalul Antonescu «a admis rămânerea la Cernăuți a unui lot de până la 20.000 de evrei»”, după cum reține în studiul său arhivistul Dragoș Olaru.

Un gest pe măsura tragismului momentului

Trierea evreilor scutiți a fost realizată, imediat după aceea, de o comisie din care au făcut parte viceprimarul și secretarul Primăriei orașului, dar mai ales primarul Traian Popovici. Astfel, „evreii calificați ca meşteri în tot felul de industrii sau care aveau calificarea de medici, ingineri, magistraţi sau avocaţi au scăpat de la deportare”. În volumul de memorii pe care primarul Popovici l-a scris după război, notează cu multă durere situația disperată a populației evreiești și încrederea pe care și-o puneau în singura instituție pe care o simțeau aproa­pe - Primăria orașului: „O singură oază în Cernăuţi unde cetăţeanul evreu poate să-şi plângă durerea, unde i se respectă dreptul la petiţiune, unde i se recunoaşte chinul foamei, dreptul la pâine şi la viaţă, unde i se plăteşte regulat pensia, unde i se dă posibilitatea de muzică, unde i se dau ajutoare minime, unde nu este brutalizat şi unde i se respectă suferinţa: este Primăria municipiului”.

Eforturile sale susținute de a salva cât mai mulți oameni nu au fost, însă, văzute cu ochi buni. Știa că se supune unor riscuri mari, că însăși viața lui e adesea în primejdie. În presa locală era ridiculizat, evreii fiind numiți „poporul lui Traian”. Cu toate astea, primarul nu i-a abandonat, străduindu-se să-i ajute până la capăt. Consecințele au fost previzibile. Acțiunile lui Traian Popovici au fost contestate în mod constant de susținătorii politicii antonesciene de la București. Și au grăbit sfârșitul scurtului său mandat de primar, fiind demis la sfârșitul lunii decembrie 1941. După demitere a continuat să-și facă meseria de avocat în Cernăuți, sprijinind în continuare, prin toate mijloacele, evreii prigoniți, ajunși în situații grele sau aflați în stadii procesuale imposibile.

După război, Traian Popovici s-a refugiat în România. Marcat de experiențele cernăuțene, și-a publicat, în 1945, volumul de memorii „Spovedanie”, reeditat în anul 2002 de Fundația „Dr. W. Filderman” din București. A murit la 4 iunie 1946, fiind înmormântat în curtea bisericii vechi de la Colacu, alături de părinții săi, preotul Ioan și prezbitera Eufrosina Popovici.