Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Actualitate religioasă An omagial Treptele rugăciunii curate în viața Sfântului Proroc Moise

Treptele rugăciunii curate în viața Sfântului Proroc Moise

Galerie foto (2) Galerie foto (2) An omagial
Un articol de: Pr. Adrian Agachi - 03 Aug, 2022

„Ochii Domnului spre cei drepți și urechile Lui spre rugăciunea lor” (Psalmul 33, 14). Când citim viața Sfântului Proroc Moise așa cum este ea descrisă în cărțile Ieșirea, Numerii, Deuteronom, Leviticul, vedem cum acest cuvânt este împlinit aproape la fiecare pas. Rugăciunea Prorocului Moise se înalță la ceruri asemenea unui stâlp de foc, este ascultată imediat, iar efectele sunt întotdeauna benefice.

Treapta cea mai de jos a rugăciunii în drumul ei spre Dumnezeu constă în curățirea de păcat. Dacă, la început, rugăciunea ne conduce la despărțirea de păcatul prin faptă, apoi de la păcatul prin cuvânt, în cele din urmă, ea ne ferește și de păcătuirea cu gândul. Însă nici o rugăciune nu-l curăță sufletește pe omul care iubește păcatul. Această rugăciune curățitoare apare la începutul vieții duhovnicești și este simbolizată de vedenia rugului aprins din viața Sfântului Proroc Moise: „În vremea aceea, Moise păștea oile lui Ietro, preotul din Madian, socrul său. Și, depărtându-se odată cu turma în pustie, a ajuns până la muntele lui Dumnezeu, la Horeb; iar acolo i S-a arătat îngerul Domnului într-o pară de foc, ce ieșea dintr-un rug; și a văzut că rugul ardea, dar nu se mistuia. Atunci Moise și-a zis: «Mă duc să văd această arătare minunată: că rugul nu se mistuie». Iar dacă a văzut Domnul că se apropie să privească, a strigat la el Domnul din rug și a zis: «Moise! Moise!» Și el a răspuns: «Iată-mă, Doamne!» Și Domnul a zis: «Nu te apropia aici! Ci scoate-ți încălțămintea din picioarele tale, că locul pe care calci este pământ sfânt!» Apoi i-a zis iarăși: «Eu sunt Dumnezeul tatălui tău, Dumnezeul lui Avraam și Dumnezeul lui Isaac și Dumnezeul lui Iacov!» Și și-a acoperit Moise fața sa, că se temea să privească pe Dumnezeu” (Ieșirea 3, 1-6). Întoarcerea omului către Dumnezeu este simbolizată aici de vedenia rugului aprins, care arde, dar nu se mistuie, țintă la care trebuie să ajungă și inima omenească. Rugăciunea este înfățișată prin dialogul dintre Moise și Dumnezeu. Întoarcerea către Dumnezeu nu este suficientă, însă, fără lucrarea pocăinței, a despărțirii de păcat, care este înfățișată aici prin descălțarea lui Moise. Astfel, vedem înfățișată în această scenă extraordinară motivul rugăciunii curățitoare, de pocăință, care ne desparte de păcat.

Despărțirea Mării Roșii - treapta interiorizării

Rugăciunea de pocăință este una care se manifestă mult în ceea ce privește partea exterioară a omului. Ea este însoțită de metanii, de plâns, de gesturi de căință. Însă, pe măsură ce ea ne curăță și ne îndepărtează de patimi cu ajutorul harului dumnezeiesc, ajungem la o treaptă mai înaltă, cea a rugăciunii interiorizate, care ne iluminează mintea și ne hrănește spiritual inima. O altă scenă marcantă din viața prorocului Moise ne descoperă această a doua treaptă a rugăciunii: „Dar când s-a apropiat Faraon și când s-au uitat fiii lui Israel înapoi și au văzut că egiptenii vin după ei, s-au spăimântat foarte tare fiii lui Israel și au strigat către Domnul; și au zis către Moise: «Oare nu erau morminte în țara Egiptului, de ce ne-ai adus să murim în pustie? Ce ai făcut tu cu noi, scoțându-ne din Egipt? Nu ți-am spus noi, oare, de aceasta în Egipt, când ți-am zis: Lasă-ne să robim egiptenilor, că e mai bine să fim robi egiptenilor decât să murim în pustia aceasta?» Moise însă a zis către popor: «Nu vă temeți! Stați și veți vedea minunea cea de la Domnul, pe care vă va face-o El astăzi, căci pe egiptenii pe care îi vedeți astăzi nu-i veți mai vedea niciodată. Domnul are să Se lupte pentru voi, iar voi fiți liniștiți!» Atunci a zis Domnul către Moise: «Ce strigi către Mine? Spune fiilor lui Israel să pornească, iar tu ridică-ți toiagul și-ți întinde mâna asupra mării și o desparte și vor trece fiii lui Israel prin mijlocul mării, ca pe uscat»” (Ieșirea 14, 10-16). Moise și poporul evreu se află în fața Mării Roșii, iar în spatele lor se apropie cu tumult egiptenii conduși de Faraon. Atunci Moise liniștește poporul îngrozit prin cuvintele sale, dar inima sa se roagă cu durere din adâncuri lui Dumnezeu pentru a se găsi o cale de scăpare. „Ce strigi către Mine?” - acest bubuit de tunet sufletesc care este rugăciunea lui Moise nu se aude în exterior, ci urcă direct la tronul lui Dumnezeu din suferința atroce a inimii sale. Dincolo de rugăciunea curățitoare simbolizată de rugul aprins, avem acum rugăciunea interiorizată puternic, iluminată, care se ridică asemenea unui stâlp de foc către Dumnezeu și care ajunge să despartă cu ajutorul harului dumnezeiesc apele învolburate ale Mării Roșii.

Vederea lui Dumnezeu - treapta îndumnezeirii

Rugul aprins și despărțirea Mării Roșii au rămas în urmă. Deja, Sfântul Proroc Moise descoperă o altă treaptă a rugăciunii - cea din urmă, dincolo de care rugăciunea ia sfârșit și începe descoperirea și cunoașterea luminii dumnezeiești. Astfel, Moise se roagă lui Dumnezeu să-L vadă față către față. Și Dumnezeu îi răspunde și îi încununează astfel roada întregului său efort de rugăciune: „«Eu voi trece pe dinaintea ta toată slava Mea, voi rosti numele lui Iahve înaintea ta și pe cel ce va fi de miluit îl voi milui și cine va fi vrednic de îndurare, de acela Mă voi îndura». Apoi a adăugat: «Fața Mea însă nu vei putea s-o vezi, că nu poate vedea omul fața Mea și să trăiască». Și iarăși a zis Domnul: «Iată aici la Mine un loc: șezi pe stânca aceasta; când va trece slava Mea, te voi ascunde în scobitura stâncii și voi pune mâna Mea peste tine până voi trece; Iar când voi ridica mâna Mea, tu vei vedea spatele Meu, iar fața Mea nu o vei vedea!»” (Ieșirea 33, 19-23). O neîncetată cunoaștere a iubirii și luminii dumnezeiești necreate reprezintă punctul culminant al rugăciunii, treaptă dincolo de care rugăciunea nu mai este pusă în lucrare. Ea a condus sufletul până la întâlnirea față către față cu Dumnezeu. De aceea, așa cum ne spune foarte frumos Sfântul Isaac Sirul, cercul complet al rugăciunii se închide odată cu vorbirea cu Dumnezeu în chip direct și desăvârșit, prin descoperirea Celui de pe urmă. Pentru că numai Dumnezeu Se poate descoperi nouă când dorește și cum dorește. „Adevărata rugăciune stă în simțirea a ceea ce este în Dumnezeu; nu este cea în care gândirea stă înaintea Lui spunând cereri, ci este plinătatea iubirii. Nu stă în a fi în rugăciune înaintea lui Dumnezeu pentru a-I cere ceva, ci pentru a scruta Ființa Lui. Astfel, prin cele ce sunt ale Lui prin fire rugătorul Îl vede la vremea rugăciunii ca prin niște ochi minunându-se” (Sf. Isaac Sirul, Cuvinte către singuratici, 4, 1, partea a III-a, trad. diac. Ioan I. Ică jr., Sibiu, Ed. Deisis, 2005, p. 53).