Un binefăcător uitat al Transilvaniei: basarabeanul Vasile Stroescu (III)

Este bine ca măcar cu ocazia unor comemorări să ne aducem aminte de marii noştri înaintaşi, care, prin munca sau prin sprijinul lor material, au contribuit la propăşirea spirituală, culturală şi economică a neamului nostru. Unul dintre aceşti oameni „mari” a fost cărturarul, filantropul şi patriotul basarabean Vasile Stroescu (1845-1926), de la naşterea căruia s-au împlinit 175 de ani și 94 de ani de la trecerea sa la cele veşnice. 

Pentru a înţelege mai bine rostul subvenţiilor lui Vasile Stroescu, trebuie să facem, în prealabil, câteva precizări. Se ştie că după anul 1907 a început o politică dură de maghiarizare a şcolilor confesionale româneşti, începută de ministrul şovin al instrucţiunii şi cultelor Appony Albert. În 1907, Parlamentul din Budapesta a iniţiat o nouă lege şcolară („Articolul de lege 27”), potrivit căreia salariul minim al unui învăţător la şcolile primare, fie de stat, fie confesionale, trebuia să fie de minimum 1.000 de coroane pe an, la care se adăuga un spor (gradaţie) din cinci în cinci ani. Era limpede pentru oricine că legea respectivă urmărea desfiinţarea şcolilor româneşti, dar și a celor confesionale „nemaghiare”, căci era imposibil ca unele dintre ele să poată ajunge la asemenea salarii.

Legea prevedea că statul putea completa salariile învăţătorilor de la alte şcoli, dar atunci orice învăţător putea fi numit numai cu avizul Ministerului Instrucţiunii, care îşi rezerva dreptul de a lua măsuri împotriva învăţătorilor care nu obţineau rezultate mulţumitoare în predarea limbii maghiare; iar clădirile şcolare pu­teau fi închise, în cazul în care nu îndeplineau anumite condiţii (capacitate, material didactic, igienă etc.).

În pofida eforturilor parohiilor de a acorda astfel de salarii învăţătorilor confesionali, multe din ele au fost nevoite să ceară completarea salariului de la stat, dar şi mai multe şcoli s-au închis. De pildă, în 1907, Arhiepiscopia Sibiului avea 861 de şcoli, iar după 5 ani, deci în 1912, numărul lor a scăzut la 670. Acelaşi lucru s-a petrecut şi în eparhiile Aradului şi Caransebeşului, ca şi în cele unite.

În această situaţie dramatică, mitropoliile de la Sibiu şi Blaj au înfiinţat câte un „fond cultural” pentru sprijinirea şcolilor primare confesionale, din contribuţiile preoţilor şi credincioşilor din parohii mai înstărite. Dar în sprijinul acestor şcoli româneşti a venit acum şi Vasile Stroescu. Un prim mare ajutor, constând din 100.000 de coroane, a fost atribuit pentru „Fon­dul cultural” al Mitropoliei unite de la Blaj. Într-o scrisoare a lui Stroescu, el declara că nu ţine seama de confesiune când face asemenea donaţii. „Neamul nostru, deşi aparţinând la două confesiuni, în aspiraţiile sale naţionale, rămâne unit şi nedivizat. Unitatea asta provine din sentimentul naţional puternic al tuturor românilor şi în mare parte (se) datorează demnităţii clerului de ambele confesiuni”, declara el.

La 23 martie/5 aprilie 1910, Mitropolitul ortodox Ioan Meţianu de la Sibiu îi solicita un ajutor şi pentru Mitropolia ortodoxă. Vasile Stroescu n-a întârziat să răspundă solicitării mitropolitului, căci, la 30 martie 1910, îl informa că a trimis pentru „Fondul cultural” al Mitropoliei Sibiului suma de 216.765 de coroane. Îi sugera mitropolitului să folosească 200.000 pentru înfiinţarea și susţinerea şcolilor săteşti, iar restul de 16.000 pentru înfiinţarea de cantine şcolare în localităţile care vor fi ajutate. În aceeaşi scrisoare îl informa şi de dania făcută Mitropoliei Blajului, precum şi pentru unele societăţi culturale din diferite localităţi.

La 5 aprilie 1910, Ioan Meţianu îi mulţumea şi îl informa că, deşi suma oferită era destinată pentru şcolile din Transilvania (recte Arhi­episcopia Sibiului), a hotărât ca banii să fie împărţiţi între cele trei eparhii ale mitropoliei: Arhiepiscopia Sibiului (100.000 coroane) şi Episcopiile Aradului (60.000) şi Caransebeşului (60.000). Urma ca protosinghelul Miron Cristea, ales epi­scop la Caransebeş, viitorul mitropolit primat şi apoi patriarh, să-l viziteze la Davos, pentru a-i mulţumi în numele mitropoliei.

În octombrie 1914, când participa la Adunarea Generală a Astrei la Sibiu, a mai trimis, prin Banca Albina, suma de 14.000 de coroane care să fie repartizată studenţilor şi elevilor de la nouă instituţii şcolare: studenţilor români care studiau la Universitatea din Budapesta (2.000 de coroane), studenţilor români de la Universitatea din Cluj (2.000 de coroane), „pedagogilor” de la Institutul Teologic-Pedagogic din Sibiu (2.000 de coroane), elevilor de la şcolile româneşti din Braşov, „pedagogilor” de la Arad, „pedagogilor” de la Blaj şi elevilor de la gimnaziile româneşti din Beiuş, Brad, jud. Hunedoara, şi Năsăud. Stroescu cerea ca sumele respective să fie folosite „în cursul anului academic curent, nu cumva să se facă fonduri”.

Alte danii

Au urmat alte subvenţii, dintre care reţinem pe cele mai importante. De pildă, a oferit 100.000 de coroane pentru „Reuniunea femeilor or­todoxe” din Arad, pentru susţinerea şcolii de fete pe care o patrona în Arad.

Pentru construirea unor clădiri noi pe seama Gimnaziului ortodox din Brad, jud. Hunedoara, a donat tot 100.000 de coroane; s-a ridicat curând o clădire nouă, fiind considerată ca una dintre cele mai moderne de atunci. Arătam şi în alt loc că a oferit tot 100.000 de coroane pentru ridicarea unei noi clădiri pe seama Institutului Teologic-Pedagogic din Sibiu, azi Facultatea de Teologie „Andrei Şaguna”.

La începutul anului 1913 a făcut o danie de 5.000 de coroane către „Reuniu­nea femeilor române” din Sibiu, cu recomandarea ca 1.500 de coroane să fie acordate ca burse pentru câteva eleve „la cursul de vopsit la şcoala din Mora, unde lucrează cu culori vegetale, ştiinţă de care pot avea mare folos şi aici la noi”; 3.000 de coroane pentru alte eleve care „să fie trimise la şcolile vestite de ţesut din străinătate”; restul de 500 de coroane să fie oferit unei eleve de la „şcoala de menaj” din Sibiu, ca să viziteze „expoziţia de artă culinară” din Viena. Deci atenţia lui se îndrepta şi spre „învăţământul profesional”.

Note bibliografice

 Onisifor Ghibu, Viaţa şi organizaţia bisericească şi şcolară din Transilvania şi Ungaria, Bucureşti, 1915; Mircea Păcurariu, Politica statului maghiar faţă de Biserica românească din Transilvania în perioada dualismului, 1867-1918, Sibiu, 1986.

Ziarul „Unirea” de la Blaj, nr. 14 din 2 aprilie 1910, cit. la Mihail Sofronie, op. cit.

Onisifor Ghibu, Oameni între oameni.

Mihail Sofronie, op. cit.

Rodica Herlo, Reuniunea femeilor române din Arad şi provincie, în „Ziridava”, Arad, X, 1978; Victor Petru Caţavei, Un mare mecenat al culturii româneşti: Vasile Stroescu, în „Aradul cultural” 3, 1996, nr. 1; Mihail Sofronie, op. cit.

„Telegraful Român”, nr. 80 din 1/14 august şi nr. 82 din 6/19 august 1913; zia­rul „Libertatea” de la Orăştie, nr. 39 din 1/13 august 1913; dr. Ioan Radu, Monografia Gimnaziului român gr. ortodox din Brad, Orăştie, 1920; vezi şi Mihail Sofronie, op. cit.

Mihail Sofronie, op. cit.