Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Actualitate religioasă An omagial Un castel pentru arborele genealogic al Cantacuzinilor

Un castel pentru arborele genealogic al Cantacuzinilor

Galerie foto (16) Galerie foto (16) An omagial
Un articol de: Daniela Șontică - 22 Sep, 2020

Castelul Cantacuzino de la Buşteni a reprezentat, în 1911, la inaugurarea sa, o dovadă a importanţei celui care l-a construit, prinţul Gheorghe Grigore Cantacuzino, descendent din împăraţi bizantini şi domni ai Ţării Româneşti. Dacă în trecut era un lăcaş elitist, accesibil doar societăţii înalte, astăzi este un obiectiv turistic foarte popular, îndrăgit pentru farmecul arhitectural şi interiorul somptuos, dar şi pentru panorama frumoasă asupra Munţilor Caraiman. În plus, aici au loc diverse acte culturale şi evenimente private. Clădirea aparţine mai multor asociaţi care au o gândire deschisă cu privire la funcţionalitatea spaţiului.

Constructorul castelului de la Buşteni, supranumit „Nababul” pentru că era cel mai bogat român din vremea sa, a avut ambiţia de a readuce în atenţia lumii strălucirea Cantacuzinilor care fuseseră cândva pe treapta cea mai de sus la destinele Ţării Româneşti prin Şerban Cantacuzino şi Constantin Brâncoveanu. Ca membru al „monstruoasei coaliţii” care l-a îndepărtat pe Alexandru Ioan Cuza de pe tron, proprietarul castelului visase el însuşi să acceadă la conducerea ţării, dar, după cum se ştie, s-a procedat la aducerea unui principe străin, în persoana lui Carol de Hohenzollern-Sigmaringen. Gheorghe Grigore Cantacuzino a rămas cu o permanentă dorinţă de a arăta că este mai presus decât familia regală nu numai prin descendenţa sa, ci şi prin avere. Obţinută pe de o parte din moştenirea rămasă de la prima soţie, Zoe Bibescu, care a murit la trei ani de la căsătorie, iar pe de altă parte din afacerile cu petrolul extras de pe terenurile sale, averea imensă l-a ajutat să-şi etaleze grandoarea. A construit trei palate: unul pe Calea Victoriei din Bucureşti, ca reşedinţă permanentă - în prezent, Muzeul Naţional „George Enescu”; palatul de la Buşteni; palatul Micul Trianon de la Floreşti, Prahova, din acoperişul căruia s-au fabricat obuze în Primul Război Mondial, astăzi o ruină. 

O curte pavată cu monede de aur 

Despre bogatul prinţ au circulat încă din timpul vieţii diverse legende şi anecdote, unele inventate din invidie, altele ca adevăruri scăpate de sub control, provocate de comportamentul său excentric. „Se spune că prinţul Cantacuzino, dorind să se ştie cât era de bogat, s-ar fi dus la Carol I să-i ceară permisiunea să-şi paveze curtea interioară cu bani din aur. Carol i-a răspuns cu diplomaţie că, dacă va pune monedele cu chipul regelui în sus, atunci acesta va fi călcat în picioare, deci va aduce o ofensă casei regale, dacă va pune monedele cu stema ţării în sus, va fi o jignire la adresa ţării, dar dacă tot are atâţia bani şi insistă să-i aşeze în curte, soluţia ar fi să pună monedele pe cant, dar acolo este inscripţia Nihil sine Deo (Nimic fără Dumnezeu), deviza casei regale, deci o altă ofensă”, relatează Sergiu Ciobanu, ghidul caste­lului, una dintre anecdotele care-l priveau pe Nabab. 

Tot de la ghid aflăm că după moartea marelui proprietar, castelul a fost locuit pe timp de vară de membrii familiei, dar după preluarea puterii de către comunişti, a fost trecut în posesia Ministerului de Interne. Atunci au dispărut tablourile, mobilierul şi tapiseriile, iar picturile de pe pereţi au fost în mare parte acoperite cu vopsea; unele au putut fi ulterior restaurate, altele nu. Au rămas intacte frizele pictate în partea de sus în unele săli, tavanele de stejar casetate, pictate în stil romantic, uşile din stejar pe care se regăseşte blazonul familiei, feroneria din bronz turnată la Paris, ferestrele cu vitralii din sticlă de Murano, care prezintă simboluri ce arată măreţia, grandoarea şi apartenenţa la vechea şi nobila familie. 

Una dintre săli cuprinde fotografiile membrilor familiei prinţului, imaginile-document fiind donate de Mihai Ioan Cantacuzino, un urmaş care a realizat şi arborele genealogic al Cantacuzinilor, expus sub porticul brâncovenesc de la intrare. Mai pot fi admirate fotografii de la o nuntă din 1928, petrecută chiar la castel, a nepotului George Cantacuzino cu Zoe Grecianu. Zoe a fost ultima persoană din familie care a locuit aici. În imagine mai apar regina Maria, principesa Ileana şi Patriarhul Miron Cristea. 

Cea mai impresionantă încăpere a castelului este sala de bal sau holul de onoare, în care proprietarul a dorit să facă un elogiu înaintaşilor săi. Ţinea mult la rangul său înalt şi păstra cu sfinţenie arhiva istorică moştenită de la tatăl său, de aceea l-a rugat pe Nicolae Iorga să facă cercetări mai amănunţite asupra acesteia. Pe baza acelor documente, marele istoric a scos la lumină originile bizantine ale Nababului, publicând în 1902 cartea „Despre Cantacuzini”. Înrudirea cu Cantacuzinii care au fost împăraţi în Bizanţ şi cu domni ai Ţării Româneşti i-a hrănit stima faţă de familia sa şi a dorit ca în castelul de la Buşteni să fie pictaţi importanţii săi înaintaşi. În somptuoasa sală de bal, aceştia apar în 12 portrete, în mărime naturală, pictaţi pe piele de Cordoba, înfăţişaţi aşa cum au fost redaţi în tablourile votive din locaşurile de cult pe care le-au ridicat şi pe care pictorul le-a studiat pentru aceasta. Există şi cinci casete goale care arată că nu se cunosc chipurile primilor strămoşi, atât de mult îndepărtaţi în timp. „Acest castel în care regăsim deosebite decoraţiuni interioare reprezintă moştenirea sa pentru generaţiile viitoare şi este totodată edificiul pe care el a dorit să-l închine strămoşilor săi”, se arată în broşura dedicată castelului. Edificiul princiar de la Buşteni mai este valoros şi prin faptul că deţine cea mai mare colecţie de heraldică din ţară, aici fiind pictate 27 de blazoane ale familiilor imperiale, domneşti şi boiereşti, cu care s-a înrudit familia Cantacuzino. Tot în sala de bal impresionează un şemineu cu decoraţiuni pline de simboluri, dar şi un frumos portret al lui Gheorghe Grigore Cantacuzino, realizat de celebrul artist Costin Petrescu. Scara de lemn este şi ea cea originală şi duce la etaj, unde este amenajată o expoziţie foarte instructivă despre stilul arhitectural neoromânesc. Arhitectul castelului a fost Grigore Cerchez, care l-a proiectat în acest stil. Clădirea a fost ridicată între anii 1901 şi 1911, beneficiind încă de la început de apă curentă, electricitate şi canalizare.

Din 2010, castelul a fost cumpărat de la ultima moştenitoare a familiei de către mai mulţi asociaţi care l-au redat circuitului turistic. Găzduieşte concerte de muzică clasică, expoziţii de artă plastică, conferinţe, concursuri - fie în sala de bal, fie în grădina frumos amenajată, dar şi petreceri private în restaurantul organizat în fosta cramă. Grădina a fost îmbogăţită cu o expoziţie permanentă de sculpturi, cu fântâni arteziene şi o grotă artificială, precum şi alte spaţii de agrement. În curte se află şi o biserică de lemn, construită în anii 1935-1936, pe locul uneia maramureşene mai vechi. La sfinţirea oficiată de Patriarhul Miron Cristea a participat şi regina Maria.

Viaţa şi cariera politică

Gheorghe Grigore Cantacuzino s-a născut la 22 septembrie 1832 în Bucureşti, ca fiu al marelui vornic Grigore Cantacuzino şi al Luxiţei Kreţulescu. A studiat la Bucureşti şi la Paris, unde şi-a luat bacalaureatul şi doctoratul în Drept. La Paris a cunoscut-o pe Zoe Bibescu, fiica lui Gheorghe Dimitrie Bibescu Vodă, care moare însă după trei ani de la căsătorie, în 1858. A avut opt copii cu cea de-a doua soţie, Ecaterina Băleanu (1845-1923): Mihai (1867-1928), după moartea căruia soţia sa Maruca s-a recăsătorit cu George Enescu; Nicolae (1868-1944); Şerban (1870-1918); Grigore (1872-1930); Irina (1869-1906); Alexandra (1875-1961). Doi dintre băieţi, Drăghici şi Ştefan, au murit la vârste mici.

În 1862, prinţul Cantacuzino a fost numit judecător la Tribunalul de Ilfov, apoi consilier la Curtea de Apel. Şi-a dat demisia când a intrat în coaliţia opozantă domnitorului Cuza. În 1866 a fost ales deputat, iar de aici a urcat în cariera politică: ministru în mai multe rânduri, deputat, senator, preşedinte al Senatului, preşedinte al Partidului Conservator, prim-ministru de două ori. A fost primar al Bucureştilor în două mandate, funcţie din care şi-a donat totdeauna întregul său salariu. A înfiinţat prima staţie de omnibuze pentru transportul public, a electrificat o parte din liniile de tramavai. În Parcul Carol a construit pe cheltuiala sa o frumoasă fântână, care se păstrează şi în zilele noastre. 

Din păcate, ca om politic, spre sfârşitul vieţii, nu a reuşit să ges­tioneze corect problema răscoalelor ţărăneşti izbucnite în 1905 şi 1907. Fiind proprietarul a 20 de moşii mari, s-a împotrivit înfăptuirii reformelor agrare, ceea ce l-a costat şefia Partidului Conservator şi fotoliul de prim-ministru. El considera că răscoalele erau „un vânt puternic de dezorganizare şi desfrâu, care suflă peste ţara întreagă, iar simţul de dezordine şi anarhie a pătruns adânc în mintea întunecată a populaţiunii noastre rurale”. 

Nababul a fost şi un mare filantrop 

Gheorghe Grigore Cantacuzino nu a fost numai un om bogat, ci şi un real filantrop. Dădea sume importante de bani săracilor, dar şi statului român. Totuşi, avea o faimă de om zgârcit, poate pentru că nu purta bani cu el, iar când trebuia să plătească o birjă sau vreo cumpărătură măruntă rămânea dator. A doua zi trimitea un servitor cu suma dublă. În buzunare purta cheile seifului în care păstra cu sfinţenie documente vechi care atestau vechimea şi rangul familiei sale. În timpul Războiului de Independenţă de la 1877, Nababul a făcut donaţii impresionante: a dat statului român peste 50.000 de lei aur şi alimente pentru ostaşi şi familiile lor. Cel mai bogat român din generaţia sa a fost şi un mare susţinător al artiştilor români valoroşi, dovadă a culturii sale rafinate. La 11 mai 1887, când s-a organizat în Bucureşti o mare expoziţie cu câteva sute de tablouri ale lui Nicolae Grigorescu, prinţul a cumpărat tabloul „Evreul cu gâsca”, oferindu-i artistului 8.000 de lei, ceea ce astăzi ar echivala cu 60.000 de euro. A fost un promotor şi susţinător financiar al Ligii Culturale Române, care cultiva în provinciile româneşti asuprite unitatea de limbă română, tradiţie şi credinţă. În martie 1913, cu puţină vreme înainte de a muri, el a făcut donații importante: 100.000 lei pentru ambulanțele sanitare, 100.000 lei pentru flota armatei și 25.000 lei pentru aviația militară, într-o perioadă de armistiţiu între cele două războaie balcanice. 

Chiar dacă atitudinea sa faţă de situaţia ţărănimii la început de secol 20 aruncă o umbră peste memoria sa, prinţul Gheorghe Grigore Cantacuzino rămâne în istorie drept un milionar cu respect faţă de trecut, tradiţie şi valori, un moşier care a ridicat trei palate pline de rafinament arhitectural şi un filantrop generos în situaţii dificile pentru ţară. A murit la 23 martie 1913, la 81 de ani. Una dintre puternicele sale dorinţe prinde tot mai mult contur în zilele noastre, când mii de vizitatori ai castelului ridicat de el la Buşteni află lucruri interesante despre familia sa cu rădăcini împărăteşti bizantine şi voievodale româneşti.