Un Crez doxologic în miniatură

Anul 2010 a fost dedicat Crezului Ortodox şi Autocefaliei Bisericii Ortodoxe Române, care a fost recunoscută în anul 1885, de către Patriarhia Ecumenică de la Constantinopol. În cultul Bisericii există un "Crez" doxologic, în miniatură, inedit şi totuşi arhicunoscut. Este vorba de troparul Învierii, al glasului 5: "Pe Cuvântul Cel fără de început cu Tatăl şi cu Duhul, Care S-a născut din Fecioară, spre mântuirea noastră, să-L lăudăm credincioşii şi să ne închinăm, că bine a voit a Se sui cu trupul pe cruce şi moarte a răbda şi a scula pe cei morţi întru mărită Învierea Sa."

Crezul constituie esenţa învăţăturii creştine. Este foarte greu să fie redate în puţine cuvinte atât de multe adevăruri. Şi totuşi Părinţii primelor două Sinoade Ecumenice au reuşit să redea într-o formă concentrată aceste adevăruri. Într-o formă şi mai condensată este troparul mai sus amintit. S-ar putea afirma că acest tropar este o esenţă a crezului sau un "Crez" în miniatură.

Cuvântul - Fiul lui Dumnezeu

Cuvântul este Fiul lui Dumnezeu, cea de-a doua persoană a Sfintei Treimi. Ucenicul iubit al Mântuitorului - Ioan - şi-a început Evanghelia sa cu aceste cuvinte: "La început era Cuvântul. Şi Cuvântul era la Dumnezeu şi Dumnezeu era Cuvântul." (Ioan 1,1).

"Cuvântul era la Dumnezeu" înseamnă că Fiul era la Tatăl; totuşi numind pe Fiul Fiu, nu înseamnă că Fiul este mai puţin Dumnezeu decât Tatăl, căci "Dumnezeu era Cuvântul", adică Fiul însuşi este Dumnezeu. Acest adevăr este mărturişit în Crezul niceo-constantinopolitan: "Lumină din Lumină, Dumnezeu Adevărat din Dumnezeu Adevărat". Termenul "Adevărat" înseamnă autentic, dar şi deplin. După cum Tatăl este Dumnezeu şi Fiul este Dumnezeu, Dumnezeirea Fiului este mărturişită de Însuşi Dumnezeu-Tatăl la Botezul lui Iisus în Iordan - de către Ioan - şi la Schimbarea la Faţă atunci când a glăsuit din ceruri: "Acesta este Fiul Meu, Cel prea-iubit întru Care bine am voit! Pe Acesta să-L ascultaţi."

Astfel, Fiul este învestit cu autoritate de către Tatăl. Apoi, în urma minunilor săvârşite de Iisus mulţi L-au recunoscut a fi Fiul Lui Dumnezeu. Elocvente sunt mărturisirile lui Petru: "Tu eşti Hristosul, Fiul lui Dumnezeu Celui viu" (Mt 16, 16) şi deopotrivă a sutaşului roman: "Cu adevărat Fiul lui Dumnezeu a fost Acesta" (Mt 27, 54).

"Pe Cuvântul cel împreună fără de început…"

Prin aceasta se mărturiseşte veşnicia Fiului lui Dumnezeu, Care nu S-a născut din Tatăl în timp, ci "S-a născut din Tatăl mai înainte de toţi vecii…", adică n-a fost un timp în care Tatăl a existat şi Fiul nu, ci de când există Tatăl, există şi Fiul. Este mărturisită astfel veşnicia şi a Tatălui, şi a Duhului.

"…cu Tatăl…"

Dar pe Dumnezeu-Tatăl nimeni nu L-a văzut vreodată. Fiul cel Unul Născut care este în sânul Tatălui, Acela L-a făcut cunoscut" (In 1, 18).

Fiul ni L-a făcut cunoscut pe Tatăl şi ne-a învăţat să ne rugăm Lui: "Tatăl nostru…". Dar mai presus de mărturisirea prin cuvânt este faptul că-L putem cunoaşte pe Tatăl prin Fiul: "Filipe, de atâta vreme sunt cu voi şi nu M-ai cunoscut? Cel ce M-a văzut pe Mine a văzut pe Tatăl." (In 14, 9).

"…şi cu Duhul…"

Tot Fiul este Cel care ni L-a făcut cunoscut şi pe Duhul, descoperindu-ne că Acesta este Mângâietorul Care de la Tatăl purcede (In 15, 26) şi pe Care Îl va trimite (la Cincizecime) doar dacă El Se va duce (înălţa) la Tatăl (In 16, 7-10).

"Pe Cuvântul Cel împreună fără de început cu Tatăl şi cu Duhul…"

Dintru început imnograful mărturiseşte Treimea de persoane: Tatăl, Cuvântul (Fiul) şi Duhul şi veşnicia lor. Faptul că Dumnezeu este Unul (în fiinţă) este subînţeles.

"…care S-a născut din Fecioara, spre mântuirea noastră…"

Este mărturisită aici Întruparea Cuvântului: "şi Cuvântul trup s-a făcut" (In 1, 14), adică naşterea "de la Duhul Sfânt şi din Fecioara Maria" şi prin care "s-a făcut Om". Deci fiinţa Dumnezeirii este una, totuşi nu toate cele trei Persoane ale Dumnezeirii S-au întrupat, ci numai Fiul. Astfel Hristos nu e numai Fiul lui Dumnezeu şi Dumnezeu Adevărat, ci prin întrupare e şi Fiul Fecioarei şi Om Adevărat. Apoi sunt mărturisite alte două adevăruri: fecioria Mariei şi scopul naşterii - mântuirea noastră.

"…Să-l lăudăm credincioşii şi să I ne închinăm…"

Iată aici regăsim doxologia troparului-Crez: "Pe Cuvântul… să-l lăudăm…"; dar nu numai pe Cuvântul, ci şi pe Fiul împreună cu Tatăl şi cu Duhul Sfânt. Deci doxologia este adusă întregii Sfintei Treimi.

În legatură cu doxologia acestui tropar, trebuie amintit un fapt istoric legat de Crezul niceo-constantinopolitan: la Sinodul I Ecumenic, Sf. Atanasie cel Mare a insistat asupra menţionării în Crez a deofiinţimii Fiului cu Tatăl: "…Iisus Hristos Fiul lui Dumnezeu… Cel deofiinţă cu Tatăl…".

La Sinodul II Ecumenic, Sf. Grigorie Teologul a propus ca şi în legătură cu Duhul Sfânt să fie menţionată deofiinţimea Acestuia cu Tatăl şi cu Fiul. Dar pentru faptul că acel termen al Sinodului I Ecumenic (omoousios - deofiinţă) era unul filosofic şi a provocat controverse şi polemici, atunci Sf. Grigorie de Nyssa (purtând învăţătura Sf. Vasile cel Mare Â379) a propus mărturisirea Divinităţii Duhului Sfânt în Crez prin evocarea venerării Sale liturgice.

Astfel Sinodul II Ecumenic (381) a hotărât mărturisirea: "Cred întru Duhul Sfânt… Cel ce împreună cu Tatăl şi cu Fiul este închinat şi mărit". Constatăm că mărturisirea liturgică în Biserică este anterioară mărturisirii dogmatice a primelor două Sinoade Ecumenice.

Aşadar acest tropar este un "Crez" - doxologic.

"…credincioşii… că bine a voit a Se sui cu trupul pe cruce şi moarte a răbda…"

Adică toţi aceia care cred şi mărturisesc Sfânta Treime şi întruparea Cuvântului. Credincioşii - adică Biserica lui Hristos. Biserica este trupul lui Hristos iar Hristos este Capul Bisericii. Este alcătuită din toţi cei care au crezut şi s-au botezat: "Cel ce va crede şi se va boteza se va mântui" (Mc 16, 16).

Este mărturisită aici jertfa de bunăvoie a Mântuitorului şi moartea pe Cruce.

"…şi a scula pe cei morţi întru mărită Învierea Sa…"

În urma morţii pe Cruce Hristos a înviat iar prin aceasta Hristos ne va învia şi pe noi. Temeiul învierii noastre este în învierea lui Hristos. Învierea lui Hristos este şi dovada Dumnezeirii Sale. Aceasta este şi diferenţa esenţială între Hristos şi ceilalţi întemeietori de religii. Mormintele acelora sunt "pline" în sensul că trupurile lor sunt în morminte, pe când mormântul lui Hristos este gol, căci a înviat din morţi.

S-ar părea că troparul nu mărturiseşte nimic despre "Botezul" menţionat în Simbolul niceo-constantinopolitan. Nu este menţionat explicit, dar este menţionat implicit, întrucât Învierea noastră cu trupul de la sfârşitul lumii acesteia începe aici prin Taina Sfântului Botez.

Prin afundarea în apă cel botezat moare şi înviaza împreună cu Hristos. Apa nu e mediu de viaţă pentru om şi astfel cel afundat moare împreună cu Hristos, dar apa e deopotrivă elementul indispensabil al vieţii omului şi dacă prin afundare cel botezat moare împreună cu Hristos, prin ridicare înviază împreună cu Hristos.

Troparul însă nu mărturiseşte nimic despre Înălţarea lui Hristos cu trupul la cer şi nici despre a doua Sa venire întru slavă pentru a judeca viii şi morţii.

Caracteristicile Crezului şi troparului

Caracteristica esenţială, deopotrivă a Crezului şi a troparului, este aceea că sunt revelate. Noi n-am cunoaşte aceste adevăruri: că Dumnezeu este Unul în fiinţă dar întreit în Persoane, că Fiul S-a întrupat, a înviat, S-a înălţat şi că va avea loc o a doua venire a Sa, că va avea loc învierea morţilor, dacă Dumnezeu nu le-ar fi descoperit.

Aşadar, pentru că "Dumnezeu este Domnul şi S-a arătat nouă", S-a descoperit nouă, să-L lăudăm credincioşii şi să I ne închinăm.