Un document inedit adresat Sfântului Antim Ivireanul

Personalitatea Sfântului Ierarh Martir Antim Ivireanul are în Biserica Ortodoxă și în cultura românească o strălucire aparte. Om de mare profunzime și sinteză în viziunea sa teologică asupra lumii și societății, eruditul, truditul și smeritul Mitropolit al Țării Românești a lăsat în urma sa roadele unei munci neobosite în câmpul tipografiei, roade care au folosit nu doar românilor, ci și creștinilor ortodocși aflați în teritoriile ocupate de otomani din Răsărit (greci, sirieni/arabi și ivireni).

Dedicația lui în meșteșugul tiparului este măsura seriozității cu care Sfântul Antim s‑a pus în slujba lui Hristos și a Bisericii Lui, în care „nu mai este iudeu, nici elin; nu mai este nici rob, nici liber; nu mai este parte bărbătească şi parte femeiască” (Gal. 3, 28), ci toți suntem una în Hristos și „mădulare (fiecare) în parte” (1 Cor. 12, 27). Cu această convingere, în calitate de maestru tipograf și egumen la Mănăstirea Snagov, Sfântul Antim, împreună cu ucenicii săi, a pregătit matrițe de litere nu doar pentru alfabetul grecesc și slavonesc, ci și pentru scrierea arabă în care au fost tipărite două cărți: Ἱερà Λειτουργία εἰς ελληνοαραβικὴν διάλεκτoν (Liturghierul greco‑arab, 1701) și Ὡρολόγιον εἰς ελληνοαραβικήν διάλεκτoν (Ceaslovul greco‑arab, 1702). Inițiativa tipăririi acestor două importante cărți liturgice a avut‑o Patriarhul Antiohiei, Athanasie al III‑lea Dabbas (1686‑1694, 1720‑1724), care a obținut sprijinul financiar și material al Binecredinciosului Domnitor Constantin Brâncoveanu (1688‑1714) al Țării Românești și al ieromonahului Antim Ivireanul, egumenul Mănăstirii Snagov.

În urma unor cercetări recente la Biblioteca Națională Franceză (martie‑aprilie 2016), am găsit un manuscris grecesc care reprezintă copia unei scrisori trimise din Constantinopol la 3 octombrie 1700 către egumenul Antim de la Mănăstirea Snagov. Deși originalul nu s‑a păstrat în nici o arhivă de la Constantinopol (nu este consemnată nici între documentele de la Patriarhia Ecumenică, nici în Arhiva Metocului Sfântului Mormânt), această copie nesemnată, aflată într‑un codice de manuscrise grecești la Biblioteca Națională din Paris, la cota Supplément grec 1248, fila 127, reprezintă un document cu valoare istorică deosebită, deoarece ne arată că Sfântul Antim a întreținut în curgerea timpului o corespondență bogată și constantă cu patriarhii Dosithei și Hrisant Notara, iar informațiile prezente în el și în celelalte documente din codicele grecesc sunt confirmate și de alte mărturii istorice sigure.

Singurul care doar face mențiunea acestei scrisori, profesorul Athanasios Karathanasis, susține că autorul ei ar putea fi Dosithei sau Hrisant Notara (Οι Έλληνες λόγιοι στη Βλαχία [1670‑1714], Editura Kiriakidi, Thessalonik, 2000, pp. 245‑246). Noi considerăm că Patriarhul Hrisant Notara, pe atunci Mitropolit de Cezareea Palestinei, este autorul prezentei scrisori, el având, de‑a lungul vremii, cu Sfântul Antim o relație destul de frumoasă la început (până‑n anul 1701 cel puțin), mărturisită și de câteva epistole (publicate și de noi în volumul Sfântul Antim Ivireanul, Scrisori, Editura Basilica, București, 2014).

Oferim acum spre tipărire pentru prima oară traducerea în limba română a acestei scrisori, adăugând și câteva precizări care lămuresc atât contextul, cât și conținutul ei. Mai întâi, observăm că scrisoarea face parte dintr‑un schimb mai amplu de scrisori între autorul ei și ieromonahul Antim, în contextul căutării, recomandării și trimiterii la București (de către Patriarhul Dosithei Notara al Ierusalimului) a unui tipograf (ieromonahul Ignatie Fitianul) care să știe limbile greacă și arabă pentru a tipări cărți de cult pentru creștinii sirieni, așa cum a hotărât Binecredinciosul Voievod Constantin Brâncoveanu la rugămintea fostului Patriarh al Antiohiei, Athanasie al III‑lea.

În Prefața Liturghierului greco‑arab din 1701, adresându‑se preoților arabi, Patriarhul Athanasie vorbește despre această inițiativă a tipăririi de cărți în limba poporului arab (sirian): „Înălţimea sa de Dumnezeu păzită şi cu evlavie faţă de Dumnezeu, acceptând cu bunăvoinţă cererea noastră cea după Dumnezeu, i‑a poruncit îndemânaticului tipograf aflat pe lângă Înăl­ţimea sa, preacuviosului între ieromonahi kyr Antim Ivireanul, acordându‑i din belşug acestuia şi cele spre cheltuială, ca să sape cu grijă litere arabe şi, confecţionând o nouă scriere de aramă arabă, să tipărească slujba Sfintei Liturghii în ambele limbi, greacă şi arabă. Şi cu împreună lucrarea lui Dumnezeu, şi cu îndemnul şi cheltuiala Înălţimii sale, şi cu neobosita noastră grijă şi corectură, fiind dusă la capăt şi tipărită, după cum se vede, a poruncit Luminăția sa să se şi împartă gratuit tuturor preoţilor ortodocşi din Arabia pentru mântuirea lui sufletească”. Din aceste cuvinte reiese faptul că tipografia trimisă apoi, în anul 1704, la Alep de ieromonahul Antim Ivireanul ar fi avut literele de aramă și nu de plumb (cum era uzul de până atunci).

Trebuie să precizăm că, având astfel recomandarea Patriarhului Dosithei Notara, ieromonahul Ignatie Fytianul (Ιγνάτιος Σκρίβας Αâ, ο Φυτιάνος) a venit în București, spre sfârșitul anului 1700, și a devenit în scurt timp egumen al Mănăstirii Nucet (și mai târziu mitropolit de Haldeea), colaborând cu Sfântul Antim și îngrijind tipărirea a trei cărți: Liturghierul greco‑arab cu diferite alte rugăciuni trebuincioase pentru slujba ortodoxă (Ἱερà Λειτουργία εἰς ελληνοαραβικὴν διάλεκτoν, ianuarie 1701), Pro­schinitarul Sfântului Munte al Athonului (Προσκυνητάριον τοῦ Ἁγίου Ὄρους τοῦ Ἄθωνος, mai 1701), Slujba celui întru sfinţi părintelui nostru Visarion, arhiepiscopul Larisei, făcătorul de minuni (Ακολουθία του εν αγίοις Πατρός ημών Βησσαρίωνος, αρχιεπισκόπου Λαρίσσης του θαυματουργού, aprilie 1705). La această carte, Ignatie a acoperit integral cheltuielile de tipar. Tot de la Ignatie Fitianul au mai rămas două manuscrise: Tratatul lui Aristotel despre fizică (în 8 cărți); Introducere în filosofie (Αριστοτέλους φυσικής ακροάσεως βιβλία οκτώ: Εις φιλοσοφίαν προδιοίκησις, 1699) și Manual muzical - Stihirarul (Μουσικό εγχειρίδιο: Στιχηράριον, alcătuit după ce a devenit mitropolit). În concluzie, putem afirma că și această scrisoare confirmă faptul că Sfântul Antim Ivireanul a dezvoltat relații de prietenie și colaborare nu doar cu ucenici tipografi români, ci și cu clerici greci care s‑au dezvoltat ca personalități de marcă în ambianța culturală a epocii brâncovenești.

Redăm în cele ce urmează traducerea scrisorii:

Preaevlaviosului între bărbaţii sfinţiţi învăţaţi şi duhovnici, prearespectabilului şi întru tot doritul meu întru Hristos kyr Antim, sărutarea cea întru Hristos.

Cinstita voastră scrisoare şIată, deci, că ieromonahul Antim a trimis mai întâi o scrisoare -despre care nu știm nimic, ea nepăstrându‑se în nici o arhivă - la Constantinopol în care solicita un colaborator care să știe bine și limba arabă, n.a.ţ mi‑a fost înmânată în aceeaşi zi de către Preafericitul părintele nostru şi fost patriarh al Antiohiei kyr Athanasie, fiind de faţă eu şi acesta.

Iar întâmplarea din acea zi, şi înainte nu am răspuns nimic din cauza întâmplatei îndoieli cu privire la porunca domnească despre slujbele în ambele limbi, vreau să spun cu caractere arabe şi greceşti. Iar acum după hotărârea preaînălţatului şDomnitorul Constantin Brâncoveanu al Țării Românești, n.a.ţ, potrivit scopului Preafericitului şAthanasie al III‑lea al Antiohiei, n.a.ţ, am fost invitaţi de preasfinţita poruncă a preastrălucitului despre acelaşi subiect, deci făcându‑ne acum timp şi supunându‑ne poruncii domneşti. Iată îţi trimitem un om spre corectarea cărţii şIeromonahul Ignatie Fitianul, n.a.ţ, pe care încercându‑l, mai mult pe noi pentru alegere şi ascultare şi cealaltă recunoştinţă ne vei ferici decât pe tine însuţi. Pentru că corectitudinea celor tipărite este o glorie nu mică şi o laudă a tipografilor. Fie ca şi la cartea noastră de acest fel să obţinem un supraveghetor, pentru că şsub­liniat sau şters în document, n.a.ţ şi aceasta nu mai puţin sau dacă nu şi mai mult cu cât va fi şi mai dificilă reuşita nobleţei tale, pentru că după cum imaginile pictorilor rămân vestitori în permanenţă ai bunului meşteşug sau răului meşteşug al acelora, astfel şi cărţile tipărite vor fi în permanenţă vestitori înflăcăraţi ai experienţei sau lipsei de experienţă, a grijii sau a lipsei de grijă, a ştiinţei sau a neştiinţei tipografilor cu privire la acestea.

Fii sănătos, floare cu străluciri de aur a toată arta cea bună [tâlcuire excepțională a numelui său Άνθιμος – înflorit, n.a.], kyr Antime! Şi să faci bine să răspunzi [Nici scrisoarea aceasta, a doua, de răspuns, a Sfântului Antim nu s‑a păstrat în nici o arhivă, n.a.] la scrisoare şi făcând cunoscute cele de faţă celor care le apreciază şi le iubesc.

În anul mântuirii 1700, octombrie 3.

Pe Preafericitul şi Preasfinţitul [Patriarh, a fost şters, n.a.] stăpân ca [pe cineva, n.a.] deosebit, mă şi înclin lui în mod deosebit. Şi sărut dreapta lui cea sfântă, obţinând de la aceasta sfinţirea. Purtarea de grijă cea care le supraveghează pe toate a lui Dumnezeu să lucreze împreună şi să ducă la sfârşit toate cele aşezate laolaltă întru Hristos. Să se facă, să se facă!

Preacuviosului şi prearespectabilului şi întru tot iubitului meu sfânt egumen kyr Antim tipograful, cu bine.