Pornind de la cuvintele Preafericitului Părinte Patriarh Daniel că „fiecare om poate deveni mâinile iubirii milostive a lui Dumnezeu prin care lucrează în lume ca să ridice și să vindece pe cei răniți
Un elev seminarist a fondat Muzeul Sătesc din Buda
Prejudecata potrivit căreia tinerii nu mai sunt interesați de cultură, de valori și de tradițiile strămoșești este dărâmată de întâmplări precum cea petrecută recent într-o localitate din comuna Blăgești, județul Bacău. Tânărul Alin Mihăilă, elev în anul IV la Liceul Teologic „Episcop Melchisedec” din Roman, ajutat de vărul său, David Dumitru, sprijinit și de familie, a fondat Muzeul Etnografic Buda în casa primită moștenire de la străbunicii săi.
Trebuie să recunoaștem că nu este ceva care se petrece foarte des, întrucât întemeietorii de muzee, chiar și la nivel de casă etnografică locală, sunt în general persoane adulte, care au acumulat o anumită experiență. Inaugurarea casei-muzeu s-a petrecut chiar la 1 decembrie 2019, zi în care a fost sfințită casa transformată în muzeu. La eveniment au participat prieteni, localnici, autorități locale, cadre didactice din localitate, dar și câțiva profesori universitari din municipiul Bacău.
Alin Mihăilă, tânărul de 18 ani, a avut acest imbold după ce a moștenit casa străbunicilor săi împreună cu toate lucrurile vechi din gospodărie. „Inițial, m-am gândit să fac acest lucru în memoria străbunicilor Victoria și Gheorghe Popa, iar, pe parcurs, mi-a venit ideea de a colecționa și alte obiecte vechi de la diverse persoane din zonă spre a fi ceva care vorbește despre satul tradițional și țăranul român. M-a sfătuit și m-a ajutat mult fostul preot de la biserica din sat, părintele Sorin Munteanu. Așa am ajuns să dedic un spațiu obiectelor liturgice și de cult”, a spus inițiatorul muzeului.
Casa devenită muzeu are o vechime de 120 de ani, fiind în aceeași curte cu o altă casă a familiei, veche de 60 de ani. Curtea a fost lăsată așa cum era, iar interiorul de 3 camere a fost organizat în așa fel încât obiectele să fie atrăgător expuse pentru cei care îi vor trece pragul. Din odăile casei se poate afla cum trăiau oamenii de la sat, cu ce unelte realizau diverse meșteșuguri de odinioară și, în general, cum era aranjată o casă tipică de țărani din Buda și din satele alăturate.
Alin Mihăilă ne-a povestit cum a ajuns să adune atât de multe lucruri: „În urmă cu patru ani, împreună cu vărul meul David, ne-am gândit să adunăm de la gospodarii din comună lucruri ce se foloseau mai demult în gospodării, obiecte care ar putea să bucure și pe alții dacă ar fi fost expuse într-un muzeu. Ne-am bucurat și ne-am mirat foarte tare că ideea noastră a prins contur și am reușit să facem cu adevărat un muzeu. Printre lucrurile din colecție se află un război de țesut și tot felul de unelte și instrumente care se foloseau la prelucrarea firelor de lână, avem elemente de mobilier vechi, diverse unelte țărănești folosite în casă și la munci agricole, ustensile, vase de bucătărie, icoane, straie vechi. Am organizat în așa fel colecția, încât vizitatorii pot afla istoria așezării noastre și a bisericii cu hramul «Sfântul Mare Mucenic Dimitrie» din sat.”
În vara lui 2019, când lucrurile colecționate erau suficient de multe și întruneau atât diversitatea, vechimea, cât și valoarea autenticității pentru a se constitui într-o colecție muzeală, părinții tânărului, Cristina și Mihai Mihăilă, au dat o mână de ajutor la recondiționarea casei. De proaspătul muzeu etnografic sătesc din Buda sunt acum mândri cu toții. Acțiunea a fost binecuvântată și de Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, iar primarul comunei Blăgești, Laurențiu Munteanu, a înmânat o diplomă de merit atât lui Alin Mihăilă, cât și vărului său, David Dumitru.