Un filantrop ortodox care a marcat istoria Brăilei

Ce lucru minunat este să lași în urma ta o amintire de neşters pentru care să fii pomenit peste decenii şi secole! Orice brăilean știe cine a fost Nedelcu Chercea. Fie și măcar pentru faptul că a dat numele unui cartier. Și cum să nu-l dea, când i-a ridicat biserică, dispensar, școală și primărie! Dar urmele lui Nedelcu Chercea sunt mai peste tot în oraşul de la Dunăre, alcătuind un exemplu memorabil atât pentru ceea ce înseamnă iubirea faţă comunitate, faţă de oraşul tău, cât şi pentru filantropia creştină românească, marcată în mod special, anul acesta, în cadrul Bisericii Ortodoxe Române.

Nedelcu Panait Chercea a fost inginer. Un inginer care a devenit unul dintre cei mai puternici oameni de afaceri brăileni, poziţie din care a făcut numeroase acte de caritate dedicate concetățenilor, pe care i-a iubit din răsputeri. 

S-a născut în comuna suburbană Vatra Veche, azi cartierul Nedelcu P. Chercea. A început să-i schimbe înfățișarea începând cu 1918, construind aici, în nouă ani, școală, grădiniţă, biserică, primărie și dispensar.

Atât și ar fi fost de ajuns ca să rămână în istoria orașului. Dar n-a fost doar atât! În 1922 a ridicat clopotnița Bisericii „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din centrul Brăilei. Doi ani mai târziu, a donat Comunității Israelite din Brăila un corp de clădiri pe strada Regală, cu destinaţia de dispensar. În 1928 s-a terminat construcția Bisericii „Sfântul Mina” și a clopotniței. În același an s-a inaugurat Școala de băieți și fete din Vatra Veche, făcută din banii soților Chercea. Cei doi au mai construit acolo o grădiniță și un dispensar, apoi casa parohială și primăria și au dotat cu mobilier și cu necesarul de material didactic Liceul de fete din Brăila (actualul Colegiu Național „Gh. Munteanu-Murgoci”) și Școala primară din Ghecet, județul Tulcea. Însăşi casa soţilor Chercea, construită în 1897, este azi edificiu aflat pe lista monumentelor istorice din Brăila. 

Nedelcu P. Chercea a ctitorit și biserica Mănăstirii Vladimirești din județul Galați, locaș sfânt în care au fost înmormântați iniţial și el, şi soția lui, Ana. În anii ‘50, însă, comuniștii au desființat mănăstirea, arestând mare parte din cele 330 de călugărițe. Atunci, părintele Ioan Frățilă a exhumat rămășițele soților Chercea și le-a așezat în cripta din subsolul Bisericii „Sf. Mina”, unde se află și astăzi, dar unde nu şi-au găsit prea ușor liniștea, căci cavoul a fost multă vreme inundat de pânza freatică din zonă.

În 1936, filantropul a ridicat un monument în memoria eroilor care au căzut în Primul Război Mondial. E trist să vezi cum arată azi: vulturul de bronz a fost furat, pe soclu sunt graffiti, iar în jur e un teren viran...

O biserică pentru un sat devenit între timp cartier

Construcţia Bisericii „Sfântul Mare Mucenic Mina”, ne spune preotul paroh Cornel Boboc, a durat nouă ani. În 1918 s-a făcut în curte un paraclis din paiantă, care a fost sfințit cu hramul „Sfântul Nicolae”, iar în anul următor s-a pus piatra de temelie a viitorului locaș de cult, care a fost gata în 1928 și s-a sfințit în 1929. 

Credincioșii din satul Vatra Veche au aparținut la început de Parohia Islaz, astăzi cartierul Brăilița al municipiului Brăila. Dar distanța era cam mare și enoriașii visau la propria lor biserică, pe care le-a oferit-o Chercea. Concomitent cu ridicarea acesteia, ctitorii Nedelcu și Ana Chercea au construit și o clopotniță de zid, în forma unui turn cu patru laturi, pe care au înzestrat-o cu două clopote: unul de 1.000 kg, iar altul de 500 kg, apoi au înfrumusețat locașul de cult cu toate odoarele și mobilierul necesar: strane, icoane, candele, cărți de ritual, odăjdii. Biserica a fost sfințită în 8 noiembrie 1928 de către Episcopul Ghenadie Niculescu al Buzăului. 

Stilul arhitectonic este cel bizantin romanizat, cu forma de cruce cu o singură turlă. Este o clădire solidă, cu pereții groși de cărămidă și beton, cu acoperișul din țiglă în solzi și cu tâmplărie de stejar masiv, sculptat artistic. 

După ample lucrări de restaurare și  înfrumusețare, biserica a fost resfințită la data de 8 iulie 1990 de către Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Casian, pe atunci Arhie­reu-vicar al Episcopiei Dunării de Jos, în prezența unei mari mulțimi de credincioși.

Sângele apă nu se face

Spiritul filantropic al lui Nedelcu Chercea şi al soţiei sale s-a transmis și rudelor, astfel că o descendentă îndepărtată a lor, Anca Dumitrescu, rezidentă în Paris, a donat în 2017 Muzeului „Carol I” din Brăila o colecție de obiecte și documente care au aparținut familiei, la care s-au adăugat ziare și extrase oferite de arhitecta Gabriela Done, fiica părintelui Alexandru Mateescu, care a slujit la Biserica „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil”. Sala respectivă ne-a fost prezentată de Ghena Pricop, şefa Secţiei de Istorie. Tablourile sunt de la Anca Dumitrescu, dar icoanele și tot ce ține de arta decorativă i-au aparținut lui Nedelcu Chercea, stră-strănepoata lui fiind singura care a păstrat obiecte ce i-au aparținut acestuia. Anca Dumitrescu a studiat la Sorbona, a fost înalt funcționar UNESCO și este critic de artă.

Opera de binefacere a lui Chercea, ne spune Ghena Pricop, nu a fost fără precedent. „Cred că s-a inspirat de la Dumitru Ionescu, care a fost primar al Brăilei și a donat primăriei clădirea teatrului, plus niște terenuri și vii. A vrut să construiască și o biserică, dar a venit războiul și nimeni nu știe ce s-a întâmplat cu banii pe care-i dăduse”. Având în vedere acest precedent, Nedelcu Chercea a ținut foarte atent socoteala cheltuielilor: el a cumpărat materiale, el a plătit meșterii și așa mai departe. 

O istorie fabuloasă

Dintre toate ctitoriile lui Nedelcu Chercea – nu puține! –, cea mai interesantă este Biserica „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil”, din Piața Traian, mai ales că are și o istorie fabuloasă, pe care ne-a spus-o părintele paroh Victor Țugui. Cea mai veche biserică din Brăila a fost inițial geamie turcească, existând informații documentare despre ea încă de la 1667. Era făcută din paiantă, probabil pentru că turcii anticipau că n-o să rămână mult timp pe aici. A fost transformată temporar în biserică ortodoxă în anii 1808-1810 şi apoi definitiv, în urma Războiului ruso-turc din 1828-1829 şi a păcii de la Adrianopol, odată cu eliberarea Brăilei de sub autoritatea otomană, sub conducerea Marelui Duce Mihail Pavlovici, comandantul oștilor rusești. Atunci, la pătratul tradițional al locașurilor de cult musulmane s-a adăugat altarul creștin ortodox. De notat că, după victoria Rusiei, Pavlovici a demolat celelalte 5 geamii din oraș, dar, cunoscând istoria acesteia, a decis s-o păstreze și să devină biserică. Ulterior, în 1962, avea să i se adauge încă un segment de 7 metri lungime, spre vest. A fost sfințită în 1831, iar în 1836 Marele Duce Mihail i-a dăruit un policandru de maden, toate cărţile necesare serviciului divin şi o icoană de mărimea 60/80 reprezentându-l pe Sfântul Arhanghel Mihail, într-o frumoasă ferecătură din argint aurit.

Construcția s-a degradat însă în timp și încă de la 1858 era propusă spre demolare. Nu se mai putea sluji în ea, stătea să cadă, devenise un adevărat pericol public. A salvat-o Nedelcu Chercea, în 1922, preluând pe cheltuiala lui reabilitarea. 

Transformarea din geamie în biserică a dat naștere unei clădiri-unicat, cu elemente din ambele arhitecturi. Biserica e joasă, fără turle, fără obișnuita formă ortodoxă și cu elemente decorative originale, care îi dau un farmec aparte. Tavanul este din lemn ornamentat, iar partea lui centrală este pictată. Legenda spune că doi dintre stâlpii interiori provin din catarge de corăbii şi, după cum arată, este verosimil. Un alt element particular este că s-a slujit aici în greacă și rusă, înainte ca românii să-și poată impune limba națională. De altfel, în vecinătate se află cea mai mare biserică ortodoxă elenă din afara Greciei.

Fosta geamie neavând fundație și zidurile fiind în curs de prăbușire, soluția adoptată de Chercea a fost placarea acestora, interior-exterior, cu cărămidă, astfel încât paianta a rămas ca mijlocul unui sendviș. În plus, a introdus grinzi pentru stabilitate în caz de cutremure, a înlocuit olana și, în final, a înzestrat-o cu o Evanghelie îmbrăcată în argint aurit, cu un sfânt chivot din același material și cu multe altele.

În ianuarie 1923, biserica a fost vizitată de regele Ferdinand I și regina Maria. Ulterior, comuniștii au avut grijă să distrugă primele rânduri din pisania de deasupra ușii de intrare, care făceau referire la rege...

Cimitir, biserică, geamie, biserică

Acea reabilitare era totuși o soluție temporară, așa încât în 1994 a fost demarat un mare proiect de restaurare, care era pregătit încă dinainte de revoluție, dar regimul comunist ateu nici nu voia să audă de așa ceva. Din contră, s-au străduit să ascundă biserica: în locul arbuștilor ornamentali exotici, orientali, de mică înălțime, care lăsau locașul de cult să se vadă, au fost plantați brazi și molizi care o ascund privirilor!

Reabilitarea din 1994 a presupus săpături până la 5,9 metri, ocazie cu care s-a descoperit un cimitir creștin de secol 14. Mai mult decât atât, sub biserică s-au găsit urmele alteia, din vremea lui Mihai Viteazul, care în 1595 a eliberat Brăila de turci. Turcii însă au reocupat orașul, au dărâmat biserica și au construit geamia. După unele indicii, s-ar putea să fi fost aici chiar o biserică martirică: la baza unui stâlp s-au găsit 19 cranii, într-o poziţie care sugera anumite ritualuri de pedepsire. 

Pentru stabilizare s-a utilizat o tehnică de subzidire dificilă și periculoasă, căci, în momentul săpăturilor, dintre „feliile” de cărămizi puse de Chercea a început să curgă paianta turcească! Practic, fiind vorba de cărămidă nearsă, în interiorul zidurilor era pământ. A trebuit să fie montate elemente metalice de susținere și s-a avansat metru cu metru. Abia după aceea s-a putut turna betonul de fundație. Nu e de mirare că totul a durat 6 ani, și asta numai pentru partea de consolidare. A urmat, aproape la fel de dificilă, restaurarea pilaștrilor și a plafonului – toate fiind cele originale. Cum lemnăria fusese îmbibată de apă, s-a apelat inclusiv la experți chimiști pentru tratarea corespunzătoare a fiecărei scândurele. 

Biserica a fost resfințită în 9 iunie 2019 de către Înaltpreasfințitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos. Și trebuie spus că arată extraordinar de frumos!