Pornind de la cuvintele Preafericitului Părinte Patriarh Daniel că „fiecare om poate deveni mâinile iubirii milostive a lui Dumnezeu prin care lucrează în lume ca să ridice și să vindece pe cei răniți
„Un model cuprinzător şi mereu actual“
Mesajul transmis de ministrul Culturii, Cultelor şi Patrimoniului Naţional, Theodor Paleologu
Suntem onoraţi de a participa în calitate de coorganizatori, împreună cu Patriarhia Română, ai Congresului Internaţional de Teologie dedicat Sfântului Vasile cel Mare, important eveniment internaţional care se desfăşoară în contextul mai larg al Anului comemorativ-omagial al Sfântului Vasile cel Mare, arhiepiscopul Cezareei Capadociei, şi al celorlalţi Sfinţi Capadocieni. Totodată salutăm prezenţa la acest important congres a unor personalităţi de seamă ale gândirii teologice contemporane. Teologia şi slujirea Sfântului Vasile cel Mare reprezintă un model cuprinzător şi mereu actual în ceea ce înseamnă asumarea concretă a identităţii creştine mărturisitoare. Varietatea preocupărilor Sf. Vasile cel Mare în domeniul teologiei, al spiritualităţii, dar şi al vieţii practice demonstrează faptul că nu a fost numai un teolog desăvârşit în cunoştinţe şi un dârz apărător al ortodoxiei credinţei, ci şi un bun organizator al instituţiilor filantropice creştine. De altfel, el este numit şi „teologul filantropiei“, pentru că a fost cel ce a pus bazele unui întreg sistem de îngrijire medico-socială, cunoscut în istorie sub numele de Vasiliada. Slujirea pastorală, teologică şi misionar-caritabilă îşi avea suport puternic în viaţa sa ascetică, ştiind că a fost cel care a consolidat monahismul cenobial. Teologia Sfântului Vasile cel Mare nu este una sterilă, abstractă şi generală, ci o mărturisire vie a Adevărului întrupat în viaţa Bisericii care împărtăşeşte convingeri existenţiale. Plecând de la personalitatea complexă a arhiepiscopului Cezareei Capadociei, la acest congres vor fi reliefate aspecte ale gândirii teologice şi sociale ale Sfântului Vasile cel Mare, care pot fi valorificate în contextul actual al crizei valorilor şi al secularizării vieţii publice, influenţată de o mentalitate bazată pe laxism, tendinţe echivoce şi confuzii. Asumarea dimensiunii mărturisitoare a teologiei Sfântului Vasile cel Mare este o şansă de întărire a convingerilor trăite pe calea credinţei Bisericii. Exigenţele mărturisirii presupun tărie de caracter, consecvenţă, luciditate şi forţa de exprimare a cuvântului Adevărului, virtuţi care pot fi actualizate plecând de la teologia şi slujirea marelui sfânt capadocian. Dorim succes Congresului Internaţional şi ne exprimăm întreaga deschidere a Ministerului Culturii, Cultelor şi Patrimoniului Naţional pentru continuarea cooperării la aceste importante evenimente din viaţa Bisericii Ortodoxe Române.