Sfântul Nicodim Aghioritul este cunoscut în special pentru editarea Filocaliei greceşti, dar şi pentru unele scrieri importante precum „Războiul nevăzut“, „Paza celor cinci simţuri“ sau „Carte foarte folositoare de suflet. Sfătuire către duhovnic“, în care explică foarte bine viaţa duhovnicească şi cum putem progresa în urmarea ei. De asemenea, Sfântul Nicodim Aghioritul ne-a lăsat o serie de meditaţii şi fragmente care privesc direct importanţa împărtăşirii continue.
Dacă refuzăm să ne împărtăşim continuu cu Sfintele Taine, atunci ne îndepărtăm efectiv de ceea ce ne-au învăţat Sfinţii Părinţi şi de ceea ce ne învaţă Sfânta Scriptură. Nu vom găsi Părinţi ai Bisericii care să recomande îndepărtarea de la primirea Împărtăşaniei în condiţiile în care nu am săvârşit nici un păcat care să ne împiedice să o primim. În aceste condiţii, se cuvine să ne pregătim continuu pentru primirea Sfintelor Taine şi să nu mai punem bariere mentale în calea unirii noastre cu Hristos. Cât ne vom ascunde în spatele păcătoşeniei noastre? Dacă duhovnicul ne dă binecuvântarea pentru a ne împărtăşi continuu, atunci de ce mai credem în gândurile viclene care ne pun în faţă unele păcate care nu ne pot opri de la unirea aceasta cu Hristos, ca şi cum ar trebui să ne ferim de aceasta? Adevărata evlavie nu constă în a sta departe de Sfânta Împărtăşanie, gândindu-ne cât de nevrednici suntem, ci în a ne împărtăşi continuu şi a păstra veşnic conştiinţa că suntem păcătoşi, dar că Hristos tocmai pentru aceasta a venit - spre a-i mântui şi a-i ajuta pe cei păcătoşi: „Este vădit că, cu cât mai des vei face o astfel de pregătire şi te vei împărtăşi mai des, cu atât mai des vei primi şi folosul sufletesc din Sfintele Taine, spre tămăduirea sufletului şi a trupului, spre iertarea păcatelor, spre sporirea dumnezeiescului har, spre omorârea patimilor şi spre împlinirea poruncilor lui Dumnezeu. De aceea, şi Sfinţii Apostoli, şi Sfinţii Părinţi în Liturghiile şi învăţăturile lor, toţi - cu o gură - îndeamnă pe toţi şi pe monahi, şi pe mireni, care nu sunt opriţi de duhovnic, să se pregătească - precum am spus - şi să se împărtăşească încontinuu cu Sfintele Taine. Căci pe cât se lenevesc şi nu se împărtăşesc, pe atât mai mult sunt stăpâniţi de patimi şi păcate“ (Sfântul Nicodim Aghioritul, „Meditaţie la Taina Sfintei Împărtăşanii“, C. apud „Împărtăşirea continuă cu Sfintele Taine. Dosarul unei controverse - mărturiile Tradiţiei“, trad. diac. Ioan I. Ică jr, Sibiu, Ed. Deisis, 2006, p. 311). Nu este de mirare, aşadar, că unii creştini ajung să se comporte tot mai pătimaş, chiar dacă merg la slujbele Bisericii. De vreme ce nu apelează la Tainele Spovedaniei şi Euharistiei, cum ar putea să se elibereze cu adevărat de patimile care le afectează sufletele?
Împărtăşirea continuă ne înfrumuseţează sufleteşte
Există biserici unde unii credincioşi primesc binecuvântarea de a se împărtăşi des, iar ceilalţi ajung să îi întrebe aproape cu ură şi invidie, cum îşi permit să facă acest lucru, argumentând că, astfel, „banalizează“ Sfânta Euharistie! Iată cum sub masca evlaviei şi a nevredniciei se ascunde în realitate păcatul invidierii aproapelui. Cât de sfinţi se consideră unii creştini „nevrednici“ de a primi Sfânta Euharistie, atât de sfinţi, încât nu se ruşinează să-i atace cu ură pe cei care s-au curăţit şi au venit cu smerenie şi lacrimi pentru a-L primi pe Hristos. Însă şi cei care au o falsă smerenie se pot vindeca prin spovedanie şi apropierea mai deasă de Sfintele Taine, pentru că aceasta este calea adevăratei vindecări sufleteşti şi a vieţii în Hristos. Dacă stăm în întuneric, haideţi să ieşim la lumina lui Hristos - un mesaj pe care ni-l transmite în egală măsură şi Sfântul Nicodim Aghioritul: „Mulţumeşte-I lui Dumnezeu, Care ţi-a răbdat atâta vreme nerecunoştinţa, şi roagă-L să reverse asupra-ţi harul Său. Şi pentru că atât S-a smerit încât să ţi Se facă şi hrană, săvârşind o aşa de mare minune pentru folosul tău, să facă şi acum această minune şi să te preschimbe cu desăvârşire lăuntric, şi în iubirea ta învrednicindu-te să te împărtăşeşti des şi deplin, pentru sfinţirea, curăţia şi înfrumuseţarea ta, ca să te prefaci cu totul curat, cu totul sfânt, cu totul frumos şi la suflet şi la trup“ (Sfântul Nicodim Aghioritul, „Meditaţie la Taina Sfintei Împărtăşanii“, C, apud „Împărtăşirea continuă cu Sfintele Taine…“, p. 311). Cum poţi refuza o asemenea înfrumuseţare sufletească pe considerentul că eşti nevrednic, dar nu suficient de nevrednic încât să te abţii să arunci cu noroi în cei care se apropie de Hristos?
Pregătirea continuă pentru primirea Sfintelor Taine
Creştinii care refuză împărtăşirea cu Sfintele Taine, chiar dacă nu au păcate opritoare, se lipsesc de un sprijin duhovnicesc fundamental. În esenţă, fiecare Liturghie la care participăm ar trebui să ne ofere posibilitatea de a primi Sfintele Taine. Pentru cel care nu este oprit să se împărtăşească, orice Liturghie la care nu primeşte Trupul şi Sângele Domnului constituie un prilej pierdut de a se uni cu Hristos în mod deplin. Însă, pentru a-L primi pe Hristos continuu, se cuvine să ne şi pregătim continuu, adică să ne gândim mai des la ce înseamnă Sfânta Euharistie, să lucrăm încetul cu încetul la împlinirea poruncilor Domnului şi să creştem din zi în zi în făptuirea virtuţilor creştine. „Deşi în chip sacramental nu-L putem primi pe Domnul nostru mai mult de o dată pe zi, totuşi spiritual şi mintal Îl putem primi în fiecare ceas şi în fiecare clipă prin lucrarea tuturor virtuţilor şi poruncilor, şi îndeosebi prin dumnezeiasca rugăciune, mai ales prin cea a minţii. Fiindcă Domnul Se găseşte ascuns şi în virtuţi şi în sfintele Lui porunci; şi cine face o virtute sau poruncă primeşte în acelaşi timp în sufletul său şi pe Domnul Cel ascuns în ele, Care a orânduit să locuiască împreună cu Tatăl în cel care păzeşte poruncile Lui (...). Iar cuminecarea/comuniunea şi unirea aceasta nu poate fi luată de nici o făptură, decât de nepăsarea noastră sau de vreo altă greşeală a noastră“ (Sfântul Nicodim Aghioritul, „Cuminecare sacramentală şi cuminecare spirituală“, II, 4, apud „Împărtăşirea continuă cu Sfintele Taine…“, p. 294). Împărtăşirea noastră cu Sfintele Taine este limitată la o singură dată într-o zi, dar comuniunea noastră cu Hristos trebuie să fie neîntreruptă. Să lucrăm tot ceea ce avem de lucrat mulţumind lui Dumnezeu şi rugându-ne să primim întărire, să ne îndreptăm gândul la El ori de câte ori avem o problemă sau un necaz, să nu uităm să ne căim atunci când săvârşim o greşeală sau un păcat pentru că astfel păstrăm neîntreruptă comuniunea noastră cu Hristos. Fiecare faptă, gând sau cuvânt al vieţii noastre trebuie să fie sfinţit de această comuniune cu Hristos, astfel încât să nu ne despărţim niciodată de sursa vieţii noastre.
.jpg)
