Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Actualitate religioasă An omagial Viaţa şi opera Sfântului Vasile cel Mare, în discuţie la Ploieşti

Viaţa şi opera Sfântului Vasile cel Mare, în discuţie la Ploieşti

Data: 13 Iun, 2009

Conferinţa pastoral-misionară semestrială a adunat joi, 11 iunie, la Teatrul „Toma Caragiu“ din Ploieşti, 320 de preoţi din cadrul protoieriilor din judeţul Prahova. Precedată de slujba Sfintei Liturghii, oficiată de PS Varsanufie Prahoveanul, întâlnirea a fost axată pe subiectul comun al conferinţelor din acest an: „2009 - Anul comemorativ-omagial al Sfântului Vasile cel Mare, arhiepiscopul Cezareei Capadociei, şi al celorlalţi Sfinţi Capadocieni“. Din partea Protopopiatului Ploieşti a fost prezentată lucrarea „Aspecte liturgice în opera Sfântului Vasile cel Mare“, susţinută de pr. dr. Claudiu Băzăvan. Protoieria Câmpina a fost reprezentată de părintele Marius Dârstaru, cu lucrarea „Sfântul Vasile cel Mare, dascăl al familiei creştine“, iar de la Văleni a conferenţiat părintele Bogdan Dumitru, referindu-se la „Opera ascetică a Arhiepiscopului Cezareei Capadociei“. De la Protopopiatul Urlaţi a vorbit părintele Sergiu Vlad, care a abordat în lucrarea sa latura filantropică a activităţii Sfântului Vasile cel Mare.

Lucrarea părintelui Marius Dârstaru a abordat aspectele legate de familia creştină prezente în opera Sfântului Vasile cel Mare. După o introducere legată de familia Sfântului Vasile cel Mare şi modelul pe care acesta îl reprezintă, părintele Dârstaru a evidenţiat problemele de astăzi cu care se confruntă creştinii în familie şi soluţiile pe care sfântul le-a propus în opera sa. În primul rând, dezvoltarea corectă a copiilor. „Prima sarcină a părinţilor este de a-i ajuta pe copii să scape de anarhia instinctelor oarbe şi a tendinţelor spontane, ca să devină capabili de a se conduce singuri. O altă sarcină este de a-i ajuta să se smulgă, treptat, din tirania egoismului lor natural şi să devină mai buni. În cadrul familiei, demnitatea şi responsabilitatea soţului şi a soţiei îşi au temeiul în creaţia divină a amândurora, având chip dumnezeiesc, pentru că Dumnezeu a făcut pe om: «după chipul lui Dumnezeu l-a făcut pe el; bărbat şi femeie i-a făcut pe ei» (Facere 1, 27), «de aceea cei ce au aceeaşi fire au şi aceleaşi lucrări; iar cei care săvârşesc aceeaşi faptă, aceia primesc şi aceeaşi plată». Un copil este, fireşte, un mister, o enigmă psihologică. El poate să contrazică şi să dezamăgească cele mai bune nădejdi, poate să reziste celor mai stăruitoare îndemnuri părinteşti. Sunt, totuşi, rare cazurile în care afecţiunea părintească bine intenţionată şi manifestată, inima mare, caldă a unei mame conştiente de sfânta ei misiune şi răspundere de educatoare, care are sa dea socoteala lui Dumnezeu de mlădiţa trupului şi sufletului ei, să nu reuşească a face din copil un om, dacă urmăreşte aceasta ca pe cea mai mare dorinţă a vieţii ei, ca pe o problema a justiţiei ei de mamă înaintea societăţii, a Bisericii şi a lui Dumnezeu, ca pe problema propriei mântuiri.“

Aspecte esenţiale pentru păstrarea armoniei în familia creştină

Părintele Dârstaru identifică trei aspecte esenţiale păstrării armoniei în familia creştină: „Iată doar câteva aspecte edificatoare ce stau la baza unităţii şi indisolubilităţii familiei creştine, pe care Sfântul Vasile cel Mare le-a remarcat şi subliniat ca indispensabile unei vieţi familiale armonioase şi pentru realizarea întreitului scop al căsătoriei: naşterea de copii sau perpetuarea neamului omenesc; ajutorarea reciprocă; ocrotirea moralităţii sau fidelităţii conjugale ca mediu prielnic dezvoltării şi împlinirii familiei“. În încheiere este subliniat rolul actual pastoral-misionar pe care preoţii trebuie să îl desfăşoare şi impactul pozitiv care este necesar să fie obţinut. „Misiunea pe care o avem noi, în calitate de slujitori, este mare. Biserica trebuie să conştientizeze lumea contemporană că familia trebuie repusă la locul şi demnitatea ei primordială, unde însuşi Dumnezeu a aşezat-o ca fundament al societăţii umane. Traumele la care este supusă familia în lumea contemporană sunt multiple şi violente. Ele atentează şi subminează grav tocmai temelia societăţii umane, a umanului în structura lui esenţială. Specia umană, dacă nu-şi va reconsidera atitudinea faţă de familie, în cadrul şi cu ajutorul căreia a reuşit să-şi consolideze propria devenire şi să realizeze toate progresele pe plan material şi spiritual în decursul atâtor milenii de existenţă, se află în faţa unui colaps ontologic, care-i va fi fatal şi care va naufragia voit în abis sau va comite un act de suicid ori genocid universal“.

Dascăl al vieţii liturgice

Părintele Claudiu Băzăvan a prezentat o lucrare legată de rolul Sfântului Vasile cel Mare din punct de vedere liturgic. Bineînţeles, acesta este covârşitor, fie şi numai din motivul că discutăm despre un autor al unei Sfintei Liturghii. Analizând Anaforaua Euharistică, părintele Băzăvan afirmă: „Conţinutul anaforalei Sfântului Vasile cel Mare impresionează prin profunzimea teologică. Prima secţiune a anaforalei (Rugăciunea Teologică) este una doxologică, de laudă a lui Dumnezeu cel Unul în Sfânta Treime şi a iconomiei Sale în lume, care se încheie prin veşnicul imn adus de îngeri nemărginitei slave a lui Dumnezeu. Cea de a doua secţiune (Rugăciunea Hristologică) este dedicată mulţumirii pentru întreaga iconomie mântuitoare, care culminează cu amintirea instituirii Sfintei Euharistii la Cina cea de Taină. Ultima secţiune este cea de cerere, începând cu epicleza şi continuând cu dipticele. De remarcat că fiecare dintre cele trei secţiuni este consacrată Uneia dintre Persoanele Sfintei Treimi, iar anaforaua, în ansamblu, se adresează Tatălui. În prima parte predomină Persoana Tatălui, a doua parte coincide cu mulţumirea pentru iconomia mântuirii împlinită de Mântuitorul Iisus Hristos, iar în a treia parte a anaforalei prevalează lucrarea sfinţitoare a Sfântului Duh, invocat ca să transforme Sfintele Daruri spre împlinirea eshatologică a noului Israel. Cele Trei Persoane Divine nu sunt separate Una de Cealaltă: Tatăl binevoieşte, Fiul Se jertfeşte, iar Duhul sfinţeşte“. Părintele Băzăvan subliniază şi felul în care Sfântul Vasile a îmbogăţit cultul: nu inovând, ci îmbogăţind cultura teologică a credincioşilor: „Sfântul Vasile cel Mare nu a urmărit neapărat ornarea cultului din vremea sa, ci în primul rând cultivarea teologică şi propăşirea duhovnicească a creştinilor. Iată, de pildă, cum explică motivul pentru care împăratul David s-a folosit în cult de instrumentul muzical numit «psaltire» şi nu de altul: «Profetul, inspirat de Duhul, a arătat harul cel de sus care răsună în psaltire, pentru că, din toate instrumentele muzicale, numai psaltirea îşi are cauza sunetelor în partea de sus. La chitară şi la liră arama răsună dedesubtul locului unde pana atinge coardele; psaltirea însă are cauzele ritmurilor armonioase în partea de sus, ca şi noi să căutăm a cugeta cele de sus şi să nu ne coborâm la patimile trupului din pricina dulceţii melodiei. Socotesc însă că profetul, prin construcţia acestui instrument muzical, ne-a arătat, în chip adânc şi înţelept, şi că oamenii care au sufletele bine constituite şi armonioase se urcă uşor la cele de sus»“.

Dascăl al vieţii monahale

Părintele Marius Bogdan Dumitru a evidenţiat influenţa Sfântului Vasile cel Mare în mediul monahal. Discutând aspectul retragerii din lume, părintele Bogdan precizează: „Retragerea pe care o realizează monahii nu se datorează dispreţuirii vieţii de familie sau unei atitudini mizantrope şi antisociale, ci este, simultan, expresia dorului după Dumnezeu şi a conştientizării faptului că împlinirea acestui dor nu este cu putinţă în mijlocul pricinilor de păcătuire pe care le oferă lumea. «Am părăsit viaţa de oraş - îi scrie el prietenului său Grigorie - pentru că am socotit-o prilej pentru tot felul de răutăţi»“ (Epistola 2, 1). În plus, „sufletul, privind mulţimea păcătoşilor din lume, nu găseşte timp să-şi observe păcatele proprii şi să se zdrobească prin căinţă pentru ele, ci, comparându-se cu alţii mai răi, îşi face chiar o închipuire de virtute“ (Regulile Mari, Întrebarea 6, Răspuns II). Simpla retragere fizică nu este însă suficientă, pentru că monahul trebuie să cureţe partea dinăuntru a blidului. „Despărţirea de lume nu înseamnă pur şi simplu plecare trupească din mijlocul ei, ci rupere sufletească de poftele ei, încât să nu simţi dorul de a trăi în oraş, de a avea casă, avere, prieteni, proprietate personală, mijloace proprii de trai, poftă de a face comerţ, de a apărea la întruniri publice...“ (Epistola 2, 2). (Adrian AGACHI, Augustin PĂUNOIU)