Viața unei tinere parohii din Câmpina

Recent, am fost oaspeții Parohiei „Nașterea Maicii Domnului”, prima înființată după evenimentele din decembrie 1989 în municipiul Câmpina. Aici, spiritul viu, ziditor, al părintelui paroh Nicolae Radu a reușit, prin modelul slujirii sfinției sale, să materializeze un proiect parohial izvorât din urgentele necesități ale obștii.

Astfel, ceea ce la început era doar capelă mortuară a fost trans­formată în biserică de parohie. Iar ridicarea în același spațiu a unui pangar, a casei praznicare și a unei noi capele mortuare a adunat obștea într-o nouă și eficientă formă de exprimare comunională și comunicativă, perfect adaptată vremurilor prezente. Prin acest angajament fizic și spiritual deopotrivă, s-a născut în noul cartier Voila, din partea de nord a orașului, o frumoasă comunitate creștină, închegată, demnă de admirație și respect.

Important complex comunitar

Cartierul Voila din Câmpina, de pe drumul care duce spre barajul Paltinu, s-a dezvoltat prin anii ’70 - ’80 ai secolului trecut, ca și consecință a puternicei dezvoltări industriale a orașului. În cimitirul nou creat în zonă s-a ridicat în 1996 o capelă. Enoriașii însă au simțit nevoia unei biserici în care să se roage și, astfel, capela, prin jerfa credincioșilor, a fost extinsă și transformată în locaș de cult. În 1998, de praznicul Sfântului Apostol Andrei, a fost sfințit. Un an mai târziu a fost numit aici paroh preotul Nicolae Radu. La același Sfânt Altar este îmbisericit și preotul pensionar Petre Lungu, care a slujit la Parohia Pietriceaua. În anul 2000, pictorul Horia-Traian Petrescu îmbracă biserica în frescă, apoi, treptat-treptat, au fost adăugate și celelalte clădiri ale complexului.

„Biserica este așezată într-un cadru natural extraordinar. Acest aspect face ca locul să fie unul deosebit pentru rugăciune: omul iese din oraș, ca să urce la biserică. Aici funcționează sfântul locaș, capela mortuară, pangarul parohial și casa praznicară, unde organizăm agape, des­fă­șurăm programe sociale cu copiii și tinerii parohiei și alte activități socio-culturale sau catehetice. Familiile care își petrec morții la cimitir își pot organiza și ele aici parastasele”, ne spune părintele Nicolae Radu. 

Parohia însumează 411 gospodării. „Un cartier tânăr, care a înflorit ca o floare de cactus”, cum spune părintele. Adică, s-a dezvoltat repede, dar tot la fel „s-a ofilit” din cauza problemelor economice. Cei care mai locuiesc aici au lucrat pe platforma industrială de nord a orașului. Acum, cei mai mulți sunt pensionari, iar copiii lor au plecat din oraș.

„În casa praznicară desfă­șurăm mai multe proiecte pastoral-misionare ale parohiei și ale Patriarhiei, cum ar fi «Masa bucuriei» și «Masă caldă la domiciliu», în cadrul căruia am gătit timp de doi ani mâncare, două zile pe săptămână, pentru 12 persoane din parohie, țintuite de boală la pat. Tot aici vizionăm filme cu tinerii, organizăm întâlniri cu copiii rromi, cărora le oferim o masă și cu care discutăm, încercând să-i integrăm mai bine în comunitate, aspecte ce privesc bunele maniere, liniștea publică, igiena personală și alte aspecte de educație comportamentală. Anul acesta, am avut trei asemenea întâlniri, pentru că în parohia noastră trăiesc foarte mulți rromi. În acest mod, ei se vor apropia și de Biserică. Acum lucrăm la un alt proiect care se va desfășura tot aici în praznicar. Este vorba despre Centrul educa­țional din cadrul proiectului «Alege școala», prin care 15 elevi cu risc de abandon școlar, împreună cu părinții lor, vor fi asistați și consiliați de un cadru didactic și de preotul paroh”, spune părintele, care a ținut să menționeze și proiectul de extindere, consolidare și reabilitare a bisericii, aflat în fază avansată de avizare. „Biserica, la interior, va rămâne însă așa cum este astăzi, pentru respectul jertfei celor care au ridicat-o și o iubesc foarte mult”, precizează sfinția sa.

Am discutat apoi cu părintele paroh despre implicarea preotului în viața de zi cu zi a oamenilor locului. Sfinția sa a constatat că o mare problemă a omului de astăzi este lipsa de comunicare. „Am simțit că mulți dintre cei care vin la biserică doresc să mai schimbe două-trei vorbe între ei. Uneori o fac chiar în timpul slujbelor, lucru pe care nu-l tolerăm. Așa am înțeles că acești oameni au, pe lângă nevoia de a se ruga, și o nevoie de a comunica între ei. Și atunci, duminica, înainte de slujbă, le deschidem casa praznicară, unde cine are de comunicat ceva, pentru că mulți sunt singuri, socializează acolo, după care intră la Sfânta Liturghie, eliberați de o nevoie și pregătiți a se ruga și a cânta lui Dumnezeu. Așa se întregește comuniunea între ei, cu complexul lor de nevoi omenești. Liberi de aceste griji, intră în biserică să-și satisfacă nevoia de Dumnezeu. Iar în acest context, eu, preotul, slujesc comunității cu sentimentul de părinte. Și-L cunosc pe Dumnezeu prin prisma acestei paternități. Adică, prin prisma relației mele cu copiii mei, dar și cu fiii mei duhovnicești. Dacă reușesc să fiu bun cu enoriașii și cu copiii mei, pot să întrevăd bunătatea lui Dumnezeu. Dacă reușesc să fiu răbdător, pot să întrevăd răbdarea lui Dumnezeu. Așa este preotul în comunitate: un părinte care și râde, și plânge”, mărturisește preotul Nicolae Radu, creionându-ne forma proprie de slujire, prin care înscrie prezentul comunității sfinției sale în veșnicie. Adică, în realitatea și dinamica vieții în Hristos.