Vindecări minunate prin mirungere

Prin Taina Sfântului Maslu s-au efectuat multe vindecări trupeşti în cursul veacurilor. Am putea spune că expresia părintelui Stăniloae care o numeşte "Taină a trupului" este una pe deplin inspirată. Mărturiile legate de aceste vindecări se regăsesc în vieţile sfinţilor importanţi sau în diferite documente istorice din perioadele în care au avut loc.

Ne vom concentra în cele ce urmează asupra mărturiilor principale înregistrate în secolul al IV-lea.

Vindecările venite prin rugăciunile sfinţilor

Aşa cum remarcam în materialul anterior, vindecarea dobândită prin Taina Sfântului Maslu este opera lui Dumnezeu în totalitate, dar ea poate veni la noi prin intermediul sfinţilor. Din mila lui Dumnezeu, sfinţii pot efectua şi ei vindecări. Aşadar, nu trebuie să ne mirăm că, în majoritatea cazurilor descrise în care apare totodată şi actul ungerii cu untdelemn, vindecarea pare a fi rezultatul principal al rugăciunii unui sfânt. Primul exemplu este cel al episcopului Partenie al Lampsacului, care a slujit în eparhia sa între 335 şi 355. Biografia sa a fost scrisă de un contemporan pe nume Crispinus. Acest Crispinus precizează la un moment dat că, într-o zi, Sfântul Partenie a fost chemat într-una dintre bisericile aparţinând de eparhia sa şi a găsit acolo un slăbănog. Partenie a cerut mai întâi să se aducă "untdelemn sfinţit" şi s-a rugat apoi pentru omul bolnav pe care îl găsise. După aceasta "s-a ridicat şi a uns încetul cu încetul trupul slăbănogului cu untdelemn sfinţit şi l-a făcut să se ridice sănătos. I-a cerut apoi să meargă la prietenii lui şi să Îi dea slavă lui Dumnezeu" (acest fragment şi alte informaţii preţioase pot fi regăsite la F. W. Puller, "The Anointing of the Sick in Scripture and Tradition" la paginile 154-156). În acest fragment, aşa cum remarcă şi Puller, nu ni se oferă detalii cu privire la locul de unde au adus credincioşii untdelemnul sfinţit. Este clar însă că aici se face referire la untdelemnul destinat special persoanelor bolnave sau aflate în diferite necazuri. Puller oferă două sugestii. El spune că untdelemnul sfinţit putea fi păstrat fie în interiorul altarului bisericesc sau în casele credincioşilor. Precum ştim, încă din primele veacuri, untdelemnul sfinţit putea fi luat şi păstrat acasă de fiecare credincios, care se putea unge singur cu el când era bolnav. Ceea ce este interesant în acest pasaj este că episcopul însuşi efectuează ungerea bolnavului şi că o efectuează într-un mod ceva mai amplu, fără a alege anumite zone. De vreme ce întreg trupul era afectat de boală, se pare că şi ungerea a fost efectuată aici pe toată suprafaţa sa. Ce de-a doua vindecare aparţine unora dintre ucenicii Sfântului Antonie cel Mare. Iată fragmentul în cauză: "A fost adus în faţa lor un om cu membrele uscate. Însă, după ce l-au uns cu ulei în numele Domnului, trupul i s-a întărit. Şi când i-au spus "În numele lui Iisus Hristos ridică-te şi stai pe picioarele tale şi întoarce-te la casa ta", s-a ridicat imediat, binecuvântând pe Dumnezeu şi arătând că harul era în cei ce l-au vindecat" (apud "The Anointing of the Sick in Scripture and Tradition", p. 157). Ceea ce este interesant la acest fragment este că nu specifică absolut nimic despre caracterul preoţesc al ucenicilor Sfântului Antonie cel Mare. Se pare că nici unul dintre aceştia nu era preot sau diacon. Aşadar, ungerea este efectuată în acest caz de simpli monahi. Un element interesant precizat aici este că bolnavul este uns "în numele Domnului". Aşadar, se conştientizează cât se poate de clar că vindecarea este un dar de la Dumnezeu, nu un număr de magie personală sau o calitate pe care o persoană o poate utiliza atunci când vrea.

Ingerarea untdelemnului ca modalitate de vindecare

În viaţa Sfântului Martin de Tours este menţionat un astfel de exemplu de vindecare minunată prin ingerarea untdelemnului. La Sfântul Martin venise o fată care suferea atât de o boală mentală, cât şi de muţenie. În fragmentul respectiv se specifică următoarele: "Sfântul Martin a binecuvântat puţin ulei cu o rugăciune de exorcizare şi, ţinând limba fetei cu degetele sale, a turnat untdelemnul sfinţit în gura ei. Rezultatul acestei acţiuni a fost imediat. Sfântul i-a cerut să spună numele tatălui ei şi ea a făcut lucrul acesta îndată. Tatăl a izbucnit în lacrimi şi a îmbrăţişat genunchii sfântului, iar toţi cei din jur au fost uimiţi. Tatăl a mărturisit că este pentru prima dată când aude vocea fiicei sale" (apud "The Anointing of the Sick in Scripture and Tradition", p. 161). Lucrul asupra căruia aş dori să insist se află chiar la începutul fragmentului citat. Astfel, Sfântul Martin de Tours a binecuvântat untdelemnul cu o "rugăciune de exorcizare". Am subliniat în materialele scrise în debutul acestei secţiuni că Maslul şi exorcizarea au fost interconectate până în prezent. De regulă, slujba de exorcizare în Biserica Ortodoxă este încă însoţită obligatoriu de administrarea Tainei Sfântului Maslu. Iată o mărturie de netăgăduit în această privinţă, oferită de textul vieţii unui sfânt din secolele IV-V. De asemenea, un alt element important menţionat aici este acela că untdelemnul sfinţit poate fi utilizat în anumite situaţii şi ca aliment, nu doar sub formă de compresă sau ca mirungere. De altfel, credincioşii ortodocşi pot prepara diverse alimente cu uleiul sfinţit la Taina Maslului pentru ca bolnavii din familia lor să îl poată consuma astfel.

Vindecare la distanţă

În viaţa Sfântului Pahomie cel Mare este menţionat un episod important. La un moment dat, la mănăstirea unde era egumen a venit un om care cerea ca fiica sa posedată de demoni să fie vindecată. Sfântul Pahomie, după o perioadă de timp, "i-a trimis tatălui ulei sfinţit prin binecuvântarea sa. Tatăl, neîndoindu-se nici o clipă, şi-a uns fata cu untdelemnul respectiv şi a fost binecuvântat să o vadă vindecată nu după puţină vreme" (apud "The Anointing of the Sick in Scripture and Tradition", p. 163). Trebuie să remarcăm că, la momentul respectiv, deşi era egumen, Pahomie rămăsese un simplu monah şi a fost hirotonit preot ceva mai târziu. Aşadar, el a binecuvântat uleiul respectiv ca simplu monah şi l-a trimis unei persoane aflate departe. Cu toate acestea, prin mila lui Dumnezeu, Care a ascultat rugăciunile sale, Pahomie a vindecat fata de posedare demonică. Aşadar, avem aici încă o mărturie că untdelemnul sfinţit la Maslu era utilizat şi în riturile de exorcizare. În plus, această mărturie întăreşte şi ideea că untdelemnul sfinţit poate fi utilizat nu doar în cursul slujbei, ci şi după încheierea acesteia de orice creştin dreptcredincios. În materialul următor vom discuta primele mărturii apusene care vorbesc despre o eventuală conexiune între Taina Maslului şi trecerea la cele veşnice. Acest aspect s-a transformat în timp în ceea ce Biserica Apuseană a numit "extrema unctio". Vom analiza, de asemenea, cum s-a ajuns la această concluzie, considerată ca neavenită de Biserica Ortodoxă.