Preasfințitul Părinte Nectarie, Episcopul ortodox român al Irlandei și Islandei, a săvârșit duminică, 20 septembrie, Sfânta Liturghie, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, în Parohia „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” și „Sfântul Columba” din Blanchardstown, Dublin, Irlanda. În cuvântul rostit după citirea Sfintei Evanghelii, Preasfințitul Părinte Nectarie a vorbit despre taina crucii și despre lepădarea de sine: „Asumarea crucii nu înseamnă o simplă renunțare sau acceptarea pasivă a încercărilor vieții, ci constituie un drum al transformării lăuntrice și al apropierii de Dumnezeu. Crucea, primită cu credință și asumată în viața de zi cu zi, devine astfel o cale spre înnoirea omului și spre dobândirea adevăratei libertăți duhovnicești. În lumina Jertfei Mântuitorului Iisus Hristos, creștinul este chemat să își unească propria viață cu Hristos, prin credință, rugăciune și iubire față de aproapele”.
Vizite pastorale la românii din Episcopia Irlandei și Islandei
În Vinerea din Săptămâna Luminată, 17 aprilie, Preasfințitul Părinte Nectarie, Episcopul ortodox român al Irlandei și Islandei, a săvârșit Sfânta Liturghie la Mănăstirea „Izvorul Tămăduirii” din Shannonbridge, cu prilejul hramului acesteia, împreună cu un sobor de slujitori.
În cuvântul de învățătură, ierarhul a vorbit despre istoricul sărbătorii Izvorului Tămăduirii, arătând că aceasta își are originea în evlavia creștinilor față de Maica Domnului și în minunile săvârșite prin apa izvorului din apropierea Constantinopolului, încă din secolul al V‑lea. Totodată, Preasfinția Sa a explicat de ce această sărbătoare este așezată în Săptămâna Luminată, subliniind legătura ei directă cu bucuria Învierii și cu darul vieții noi în Hristos, Care este Izvorul cel adevărat al vindecării sufletești și trupești.
În continuare, ierarhul a săvârșit slujba de sfințire a apei.
În Duminica a 2-a după Paști, 19 aprilie, a Sfântului Apostol Toma, Preasfințitul Părinte Nectarie a slujit în Parohia Ortodoxă Română din Waterford, cu prilejul hramului închinat acestei duminici și „Sfântului Cuvios Kevin de Glendalough”. Ierarhul a săvârșit Sfânta Liturghie împreună cu un sobor de preoți și diaconi.
În cuvântul de învățătură, ierarhul a evidențiat înțelesurile duhovnicești ale Evangheliei duminicii, subliniind că „îndoiala Apostolului Toma nu este o slăbiciune, ci o expresie a unei căutări sincere și adânci a adevărului. Această căutare îl conduce la întâlnirea personală cu Hristos Cel înviat și la una dintre cele mai puternice mărturisiri de credință: «Domnul meu și Dumnezeul meu!»” Preasfințitul Părinte Nectarie a arătat că și credincioșii de astăzi sunt chemați să transforme întrebările și frământările lor în pași spre o credință vie, lucrătoare și asumată.
La finalul slujbei, părintele paroh Ionuț Gorgan i‑a mulțumit ierarhului pentru slujire și pentru cuvântul de învățătură adresat credincioșilor prezenți la Sfânta Liturghie.



.jpg)
