70 de ani de la plecarea lui Nicolae Iorga

Se împlinesc zilele acestea 70 de ani de la trecerea la cele veşnice a celui mai prolific scriitor român, Nicolae Iorga, numit pe drept cuvânt "patriarhul culturii române". "Betleemul" prunciei sale, Botoşani, a mai dăruit culturii româneşti personalităţi de marcă: Mihai Eminescu, George Enescu, Grigore Antipa, Ştefan Luchian şi mulţi alţii. Nicolae Iorga s-a înscris în rândul acestor mari valori născute pe pământ moldav care au dus faima spiritualităţii şi culturii româneşti în lume, fiind om de legendă, încă din timpul vieţii, care, după spusele lui Perpessicius, "îşi afla fericirea numai în cărţi şi avea o ambiţie să stimuleze şi să înalţe gloria şi faima naţiunii sale".

Născut la 17 ianuarie 1871 într-o familie iubitoare de carte, tânărul Nicolae termină cursurile primare şi gimnaziale în urbea natală cu rezultate de excepţie. După fiecare an de studiu obţine premiul I. Încă de pe atunci se întrezărea în fiul avocatului Nicu Iorga şi al soţiei sale Zulina un june cu o memorie extraordinară. Citea foarte mult şi reţinea pagini întregi cu o uşurinţă de invidiat. Între anii 1881 şi 1886 urmează prima parte a învăţământului mediu tot în oraşul Botoşani. Licean fiind, a început să dea meditaţii şi să-şi câştige o parte din banii necesari pentru procurarea cărţilor atât de trebuincioase unui om însetat de cunoaştere. În perioada de liceu publică primele articole în foaia "Românul", scoasă de unchiul său, Emanuel Arghiropol, în oraşul Roman. Între anii 1886 şi 1888 continuă studiile liceale la Iaşi, cu aceleaşi excelente rezultate. Îşi însuşeşte cu o uşurinţă neobişnuită încă două limbi, greaca şi latina, căci altele două, franceza şi italiana, le cunoştea din primii ani de liceu. După finalizarea studiilor medii, tânărul botoşănean se înscrie la Facultatea de Litere a Universităţii din Iaşi, unde cu dispensă de la Ministerul Învăţământului susţine şi ia toate examenele într-un singur an, absolvind Facultatea de Litere, specialitatea literatură franceză, cu calificativul "Magna cum laude". Dornic de a-şi împlini instrucţia cărturărească, proaspătul licenţiat continuă studii la Paris, beneficiind de o bursă de cercetare şi se înscrie la LâÉcole Pratigue des Hautes Études, Secţia istorie-filosofie. În anul 1891 îşi pregăteşte lucrarea de diplomă, dar concomitent învaţă asiduu engleza şi adaugă în palmaresul limbilor studiate daneza, olandeza, suedeza şi norvegiana.

Doctor la 23 de ani

Anul 1893 aduce multe împliniri în viaţa lui Iorga. Continuă studiile postuniversitare la Berlin şi Leipzig, unde îşi susţine şi doctoratul la doar 23 de ani. Cariera didactică şi-o începe la 25 de ani, fiind numit profesor la Universitatea din Bucureşti, Catedra de istorie. Este perioada în care Iorga munceşte enorm: conferenţiază la Ateneul Român, precum şi la alte instituţii culturale însemnate din ţară, publică numeroase scrieri, fapt pentru care după doar doi ani, 1897, este numit membru corespondent al Academiei Române. Urmează o etapă la fel de prolifică din punctul de vedere al cercetării şi publicării a numeroase studii şi lucrări în volum, având totodată numeroase colaborări cu reviste de specialitate din ţară şi din străinătate. În anul 1908 se stabileşte cu domiciliul la Vălenii de Munte, unde organizează celebra Universitate Populară. Pentru imensa contribuţie la cunoaşterea trecutului istoric şi cultural al neamului românesc, la doar 38 de ani, este ales membru activ al celui mai prestigios for cultural român, Academia Română. Momentul 1918 l-a găsit pe inimosul patriot Iorga militând prin numeroase conferinţe şi luări de poziţie pentru victoria poporului român în lupta de reîntregire naţională şi documentează atitudinea sa prounionistă prin lucrări istorice cu privire la apartenenţa Transilvaniei la România. Cât adevăr avea Ion Agârbiceanu când afirma: "Scrisul d-lui Iorga era menit pentru sufletul românesc de pretutindenea. Nu voi greşi de voi spune că prin scrisul d-lui Iorga se deştepta mai întâi mândria noastră naţională". Atât de mult şi-a dorit unitatea naţională, încât şi-a făcut din aceasta un deziderat într-un moment special al vieţii sale. Apropiaţii povesteau că în timpul săvârşirii slujbei cununiei cu Ecaterina Bogdan, oficiată la Şcheii Braşovului, de unde era soţia, în Biserica "Sfântul Nicolae", când preotul le punea cununiile, Nicolae Iorga o strânge de mână pe Catinca, şoptindu-i: "De acum voi lupta toată viaţa pentru Unirea Transilvaniei cu România".

Organizatorul primului congres de bizantinologie

După Marea Unire, academicianul Nicolae Iorga a fost ales deputat şi apoi preşedinte al primei Adunări a Deputaţilor din România recent reunită, iar la împlinirea a 50 de ani de viaţă, face un dar deosebit vieţii culturale româneşti: înfiinţează Şcoala română de la Fonteney-aux- Roses lângă Paris. Este sărbătorit la acest moment aniversar în ţară şi străinătate, prilej cu care este editat un volum omagial despre viaţa şi activitatea sa. În anul 1923, înfiinţează "Fundaţia Iorga", pentru care donează casa şi biblioteca sa din Bucureşti, iar peste un an organizează şi conduce primul congres internaţional de bizantinologie care are loc în Bucureşti. Manifestarea a avut un succes cu rezonanţă europeană. Neobositul cărturar a împletit numele său cu istoria, căci perioada premergătoare celei de-a doua conflagraţii mondiale şi-o dedică exclusiv trudnicei jertfe de cercetare şi punere în lumină a multor pagini strălucite din istoria şi civilizaţia românească. Călătoreşte şi conferenţiază neobosit în toate ţările europene, primit fiind cu fast de mari universităţi care-i decernează distincţii academice. Bunăoară, în 1930, îl găsim pe Nicolae Iorga la Oxford, cu prilejul decernării titlului de Doctor Honoris Causa. Pe tărâm didactic i-au fost recunoscute meritele în afirmarea învăţământului universitar, căci în anul 1929 a fost numit rector al Universităţii din Bucureşti. Simultan cu aceste responsabilităţi pe tărâm administrativ şi politic, Iorga publică ca o erupţie de vulcan mare parte din cărţile sale, o veritabilă capodoperă a culturii româneşti. Cele peste 1.200 de volume şi 25.000 de articole ale acestui creator în scris şi în cuvânt, de o fecunditate fără seamăn, l-au făcut pe părintele Nicolae Steinhardt să afirme: "E de neconceput, citindu-i bibliografia, să crezi că a mâncat, a dormit, a întemeiat o familie, a alcătuit un "ministeriu", a ţinut jurnale şi a predat cursuri, n-a lipsit de la nici o şedinţă parlamentară ori academică, de la nici o comemorare, de la nici o împărţire de premii, că a fost prezent "supt trei regi" în toate domeniile de activitate şi gândire, nu s-a dat în lături de a ţine vreun discurs ori a publica o broşură, că a străbătut lumea şi a uimitu-o."

O viaţă monumentală, curmată violent

Într-o zi posomorâtă de toamnă târzie, 27 noiembrie 1940, viaţa acestui creator de cultură a fost curmată violent şi dramatic, însă numele şi făptuirile sale au rămas şi ne uluiesc şi astăzi.

Adversarii politici care au venit să-i curme viaţa l-au găsit slujind cu nesfârşită ardoare pe altarul culturii "liturghia cuvântului scris". Lucra la o istoriografie universală, scriere care avea să devină una din cele mai complexe cărţi din monumentala sa operă.

Nicolae Iorga, spunea Mircea Eliade, prin viaţa şi opera sa reprezintă o "veritabilă civilizaţie". Subscriem şi noi acestei aprecieri şi ne plecăm cu pioşenie în faţa acestui mare român care a dăruit şi istoriei Bisericii Ortodoxe Române scrieri de referinţă. Amintim câteva: "Istoria lui Ştefan cel Mare", "Povestea neamului românesc", "Sate şi mănăstiri din România", "Istoria Bisericii româneşti şi a vieţii religioase a românilor", "Concepţia românească a ortodoxiei", "Istoria românilor în chipuri şi icoane", "Bizanţ după Bizanţ" şi altele.

Prin viaţa şi activitatea sa, Nicolae Iorga reprezintă un dar luminos pe care Moldova l-a făcut culturii şi spiritualităţii româneşti.