Arhitectul George Văsâi versus Rugul Aprins

Ceea ce rareori s-a spus în spațiul public, în contextul discuțiilor despre Rugul Aprins, este că nu toate personalitățile care au frecventat întâlnirile de la Mănăstirea Antim ori au fost îndrumate în acest duh au avut și rezultatele așteptate. Același lucru este valabil și în cazul deținuților politici din perioada comunistă, în general: din păcate, nu toți au fost mar­tiri ori mărturisitori ai credin­ței creștine...

Sunt subiecte asupra cărora niciodată nu găsim suficientă milă și înțele­gere, căci numai deplina empatie în durere și rugăciunea pentru cel rătăcit rămân atitudinea adecvată.

Arestat în lotul Rugului Aprins, fiind student în anul V la Arhitectură, George Văsâi este unul dintre exemplele nefericite, în sensul celor afirmate mai sus, fără a fi fost integral, poate, vina sa. Născut la Constanța în anul 1935, George Văsâi făcea parte dintr-o familie de oameni foarte credincioși, tatăl său fiind negustor. Ajuns la vârsta majoratului și fiind deja student la Universitatea de Arhitectură (București), George Văsâi rămâne singur în Capitală, fără să fi avut alți frați, întrucât în urma sfaturilor primite de la duhovnicul lor, Părintele Arsenie Papacioc, și mama, și tatăl său se retrag la câte o mănăstire.

George Văsâi era de altfel un student foarte bun, cu multiple talente, prietenii săi descriindu-l cu reală simpatie. Era un mare meloman și, în același timp, în mod natural, foarte apropiat de lumea bisericească - dată fiind situația sa specială, bună parte din clerul bucureștean care-l cunoștea îl „adop­tase” cu frățietate. Fiindcă își dorea să meargă adesea în pelerinaje în timpul vacanțelor, i-a convocat la un moment dat și pe câțiva dintre prietenii săi, astfel încât în vara anului 1956 au plecat la Mănăstirea Slatina, apoi la Schitul Rarău, pentru câteva săptămâni. George Văsâi a fost însoțit de Nicolae Rădulescu și Emanoil Mihăilescu - prieteni și colegi de facultate, cu toții. La Mănăstirea Slatina, unde au fost găzduiți câteva zile, l-au întâlnit pe Părintele Arsenie Papacioc. Ulterior au fost îndrumați către Schitul Rarău - care depindea de Mănăstirea Slatina pe-atunci -, unde au fost foarte bine primiți de Părintele Daniil Sandu Tudor . Starețul Daniil de la Rarău s-a ocupat în mod special de tinerii studenți: le-a ținut zilnic cuvânt de învățătură, i-a îndrumat, așa cum se petrecea odinioară la întâlnirile Rugului Aprins...

Conform dosarelor aflate la CNSAS, George Văsâi susține că ar fi primit chiar îndemnul Părintelui Daniil Sandu Tudor de a se alătura comunității monahale pe care acesta o păstorea pe Rarău. Colegii săi cu care a fost în aceste pelerinaje aduc însă precizări în plus: ca din întâmplare, la despăr­țire, Părintele Daniil Sandu Tudor i-a sfătuit să nu se apuce cumva de spiritism! Un îndemn care li s-a părut tinerilor cu totul ciudat, întrucât nici unul dintre aceștia nu avea asemenea curiozități pe-atunci și nici nu vorbiseră anterior pe acest subiect, nici măcar acolo, pe Rarău. Nu le trecea prin cap că acest îndemn fusese premonitoriu. Dar cine va studia viața Părintelui Daniil de la Rarău va afla și despre alte asemenea roade ale Duhului Sfânt pe care în tradiția creștin-ortodoxă le numim înainte-vederi...

Reveniți în București, tinerii au continuat căutarea de ordin spiritual autentic, căci au fost trimiși de Părintele Daniil să-i cerceteze și cultive pe Sfântul Cuvios Sofian Boghiu, pe părintele Benedict Ghiuș, pe profesorul Alexandru Mironescu ș.a. - personalități emblematice ale Rugului Aprins. Discu­țiile dintre tinerii studenți și aceste personali­tăți se reduceau însă strict la viața creștină și la mistica isihastă, nu aveau legătură cu reali­tățile politice ale vremii. Singurul care mai făcea rareori aluzii politice era Părintele Daniil Sandu Tudor, care revenea când și când prin București, ocazie cu care tinerii sus-numiți îl reîntâlneau.

Fiindcă seniorii Rugului Aprins erau deja urmăriți de poliția politică (Securitate), era o evidență că și juniorii vor ajunge în vizorul acesteia. De aceea, în anul 1958, alături de cei 11 seniori, vor mai fi arestați în lotul Rugului Aprins alți cinci tineri, studenți, anume: George Văsâi, Nicolae Rădulescu, Emanoil Rădulescu, Șerban Mironescu (fiul profesorului Al. Mironescu) și Dan Pistol.

George Văsâi a fost arestat în timpul practicii sale ca student la arhitectură, anume la Mănăstirea Moldovița (13 iunie 1958). Spre deo­sebire de cvasimajoritatea deținu­ților politici însă, experiența traumatică a închisorilor prin care va trece (Jilava, Salcia, Gherla) l-a determinat - conform unor însemnări autobiografice - să-și piardă cre­dința creștină!

La un moment dat, întâlnește un fel de îndrumător într-ale spiritismului, alt deținut politic, care-l inițiază în această direcție. George Văsâi se închipuie un medium deosebit astfel încât relatările ulterioare ale unor colegi de celulă devin plauzibile, face multiple experiențe de această natură (vezi volumul de memorii semnat de Florin Constantin Pavlovici, „Tortura pe înțelesul tuturor”, Fundația Academia Civică, ediția a III-a, 2012, p. 182).

Ieșit din închisoare, viața sa privată devine extrem de aventuroasă. În plus, se dovedește un perso­naj din ce în ce mai instabil din punct de vedere psihic, uneori chiar agresiv. Revenise la profesia sa de arhitect, își terminase studiile universitare, a fost angajat în mai multe instituții ale statului, iar aproape de pensie - tocmai pentru a fi ajutat - chiar la Arhiepiscopia Bucureștilor. Aici s-a ocupat de restaurarea unor mănăstiri precum Pasărea, Suzana ori Cernica. Fiind internat de mai multe ori la Spitalul de Psihiatrie nr. 9 din București, George Văsâi s-a sinucis în anul 2001...

Întrucât nu a renunțat defel la experiențele spiritiste, George Văsâi a scris mai multe volume pe acest subiect, publicate imediat după anul 1989, și și-a creat un grup de câțiva adepți. Regretabil și fără să fi înțeles nimic, unii dintre acești adepți susțin și astăzi că George Văsâi ar fi fost un ucenic al Părintelui Daniil Sandu Tudor, că ar continua astfel învățăturile Rugului Aprins etc. Fiind arhitect, implicit un talentat desenator, G. Văsâi este și autorul unor planșe/ desene cu pretinse înțelesuri ezoterice, reprezentări care circulă astăzi pe internet - cum se întâmplă adesea -, în diverse spații greu frecventabile. Dar, uneori, în lipsa discernământului, din confuzie ori intenționat, parte dintre aceste desene sunt atribuite, cu totul eronat, Rugului Aprins!

De altfel, între membrii Rugului Aprins existau câțiva care știau foarte bine ce înseamnă toate aceste căi deviante, de unde și până unde autenticul unui drum spiritual poate fi sigur, care sunt balizele dincolo de care riscurile și derapajele sunt maxime. Și nu este vorba numai de marii duhovnici ai Rugului Aprins, a căror cunoaș­tere la acest capitol face parte, am putea afirma, din „fișa postului”. Mă refer și la alți câțiva a căror cunoaștere de viață și livrescă era uriașă, fiind la curent așadar cu tot ceea ce circula în epocă pe acest subiect.

Spiritismul, practică veche de mii de ani, fusese revigorat în secolul al XIX-lea, devenise o modă în Occident, dar doctrina sa este cu totul departe de creștinism...

Fără a intra în amănunte jenante, trebuie afirmat cu fermitate un principiu foarte clar: numai specialiștii calificați - teologii, duhovnicii - pot și sunt îndreptățiți să vorbească despre aceste delicate subiecte. Iar aceștia o vor face totdeauna cu măsură. În lipsa acestei elementare norme, intrați fără vreun discernământ pe oceanul internetului ori al părerismului vulgar, riscăm totul.

...Nu pot uita nici astăzi lumina din ochii maicii Mina de la Mănăstirea Vladimirești, foarte apropiată de George Văsâi și de familia acestuia, care, nonagenară, îmi povestea câte ceva din tragedia de mai sus. Și maica Mina se ruga zilnic pentru iertarea sufletului celui rătăcit.