Beneficiile spiritualității asupra sănătății mintale

Sfântul Paisie Aghioritul (1924-1974), îndrăgit sfânt grec contemporan, făcând o radiografie a lumii contemporane și a sufletului uman, observa înmulțirea suferințelor umane, trupești, dar mai ales a celor lăuntrice, ca urmare a îndepărtării de Dumnezeu, Izvorul vieții sale, și ca efect al trăirii aproape exclusiv în registrul vieții pragmatice și materiale, lipsită de sens spiritual profund. Iar urmarea acestui stil de viață, superficial și înșelător, face din viață un chin, iar din lumea aceasta o „casă de nebuni” sau un „spital de nebuni”. Singure credința puternică și spiritualitatea autentică pot reda sufletului omenesc, tot mai obosit și lipsit de sens și țel, o viață împlinită, iar lumii - liniște și pace.

Cuvintele sfântului cuvios athonit se adeveresc deja: Manualul de diagnoză și tratament a afecțiu­nilor psihice, celebrul DSM-5 (2013), constata că teama cea mai larg răspândită la omul contemporan este așa-numita „fobie” sau „anxietate socială”, teama de semeni, de ceilalți, iar OMS anun­țase oficial, în urmă cu mai bine de doi ani, că depresia a devenit a doua boală pe planetă, ca răspândire, depășind cancerul, care a trecut pe locul al treilea, și situându-se imediat după afecți­unile cardiovasculare, care ocupă locul întâi, ca incidență.

Creierul spiritual, „creierul deșteptat” sau „creierul roșu”

Cercetările recente realizate asupra vieții gemenilor monozigoți au descoperit că viața spirituală sau spiritualitatea personală se transmite genetic, intergenera­țio­nal, în proporție de 29%, iar în raport de 71% se datorează con­dițiilor de mediu în care o persoană a crescut și s-a format. Spre exemplu, s-a constatat că, în timp ce depresia maternă dublează riscul de a dezvolta depresie de către urmași, sărăcia lucie influențează cu 40% starea psihică a unei persoane. Stilul explicativ al părin­ților și educatorilor, evenimentele stresante și traumatizante, di­vor­țul părin­ților sau personal și pierderea unei persoane apropiate multiplică riscul de depresie. Dar, în mod paradoxal, aceleași cercetări au demonstrat că religiozitatea autentică sau spiritualitatea personală profundă protejează împotriva depresiei, a abuzului de substanțe, a depen­dențelor și a sinuciderii, în propor­ție de 80%.

Odată descoperit faptul că spiritualitatea personală este, în pro­porție de o treime, transmisă genetic, iar în raport de două treimi, determinată de condițiile de mediu și de circumstanțele de viață a fiecărei persoane, oamenii de știință au mers mai departe în explorările lor pentru a afla, cu ajutorul aparaturii de rezonanță magnetică funcțională, dacă există o zonă specifică a creierului care se activează în cazul unei vieți spirituale sau a unor experiențe duhov­ni­cești, dacă există, într-adevăr, un creier spiritual, o conștiință spirituală, precum și un loc specific al acestora pe cortex.

Rezultatele obținute au fost, cu adevărat, extraordinare. Comparând loturi de participanți care nu aveau convingeri religioase profunde cu subiecți care aveau o viață spirituală intensă, neurocerebrologii au descoperit că persoa­nele pentru care spiritualitatea și religia erau importante aveau o structură neuronală mai sănătoasă decât cei pentru care spiritualitatea și religia aveau o importanţă medie, scăzută sau inexistentă. La persoanele spirituale, care aveau o viață spirituală înaltă și durabilă, cercetătorii au constatat o „îngroșare corticală” intensă, ceea ce îi proteja în fața adversităților vieții. Acest adevăr științific este extrem de important din punct de vedere creștin, pentru că o spiritualitate înaltă și durabilă este specifică unei vieți religioase profunde, cultivată în familie, mai apoi în Biserică și în Școală. Rezultatele științifice au fost mai spectaculoase: religiozitatea unei persoane o proteja împotriva episoadelor periodice ale depresiei diagnosticate. Iar faptul că aceasta fusese dezvoltată pe parcursul anilor, încă din copilărie, proteja și împotriva puseelor depresive.

Interpretând de mai multe ori rezultatele imaginilor asupra creierului miilor pe subiecți, partici­panți la cercetare, experții au descoperit „creierul roșu” - creierul cu o spiritualitate ridicată, cu regiuni ample de grosime corticală, aceasta având rolul de protecție împotriva pericolelor și vicisitudinilor vieții. Dacă la persoanele non-religioase, abia dacă se sesizau câteva puncte roșii, care pâlpâiau foarte slab, izolat și difuz, atunci când erau îndemnate să mediteze asupra unor aspecte pozitive legate de religie și fapte pozitive, la persoanele cu o credință puternică, în momentele de me­di­tație asupra frumuseții credinței lor, insulele roșii se uneau în adevărate continente și întregul cortex era luminat ca de o aureolă boreală, lumina intensă cerebrală constantă fiind străpunsă de raze, asemenea unor stele care se năș­teau și luminau intens, în func­ție de aspectele spirituale la care meditau subiecții.

Cu RMNf, în căutarea centrului spiritual al ființei umane

Continuând cercetările cu ajutorul aparaturii de rezonanță magnetică funcțională (RMNf), oamenii de știință au identificat activarea unei zone cerebrale specifice în cazul experiențelor spirituale profunde - regiunea parietală, situată spre spatele creierului, pe care au considerat-o „esențială pentru activarea conștientizării noastre spirituale” (Dr. Lisa Miller, Antidot pentru depresie. Beneficiile spiritua­lității asupra sănătății mintale, traducere: Cosmin Nedelcu, Bookzone, București, 2022, p. 176).

În timpul momentelor de medi­tație profundă asupra valorilor spirituale, a faptelor bune realizate din altruism și în clipele de rugăciune, cercetătorii au observat patru tipare cerebrale esențiale: o dezactivare a modului implicit de funcțio­nare a rețelei cerebrale, care a condus la întreruperea ruminației asupra evenimentelor trecute și o reancorare în prezent; diminuarea aten­ției dorsale, care filtrează infor­mațiile senzoriale și perceptive de sus în jos, menținând concentrarea asupra sarcinilor și obiectivelor imediate și preluarea controlului de către rețeaua ventrală, de jos în sus, care ne face receptivi la infor­mațiile aflate în afara conștiinței noastre și a controlului nostru imediat; intrarea în lucru a rețelei frontotemporale, care prelucrează reprezentările relațiilor noastre cu ceilalți, creând legături strânse, așa cum se întâmplă atunci când suntem ținuți în brațe de mamă sau când ne îmbră­țișăm partenerul. Aceasta creează un sentiment al intimității re­la­țio­nale. Imaginile RMNf au înregistrat, în cazul experiențelor spirituale, o stimulare subcorticală, responsabilă de prelucrarea emoțiilor pozitive, precum iubirea și beatitudinea și, nu în ultimul rând, s-au observat o activitate sporită în cortexul cingular posterior și o activitate redusă în lobul parietal inferior, care percepe relația sinelui cu ceilalți. Lobul parietal trece de la o utilizare continuă la una pulsatorie și încetinită, sentimentele de separare diluându-se și inten­si­fi­cân­du-se stările de unitate, comuniune și transcendență.

Cercetătorii au constatat, astfel, că experiențele spirituale sunt vizibile în creier, în trei moduri distincte și semnificative: ca o reorientare involuntară a aten­ției; ca un sentiment de iubire și atașa­ment; un sentiment al sinelui, în același timp distinct, dar și aflat în unitate și coeziune cu semenii și cu lumea întreagă (Dr. Lisa Miller, Antidot pentru depresie..., p. 183).

În sinteză, au fost descoperite locurile în care se petrece transformarea de la punct la undă cerebrală - locul conștiinței spirituale deșteptate: „Rețeaua atenției ventrale este locul care ne face să vedem că lumea este plină de viață și ne vorbește; rețeaua frontotemporală este locul în care percepem îmbrățișarea caldă, iubitoare, a celorlalți și a vieții însăși, iar locul parietal este locul care ne face conștienți că contăm, că aparținem lumii și că nu suntem niciodată singuri” (Dr. Lisa Miller, Antidot pentru depresie..., p. 185). Aceasta, spun experții în interpretarea ima­ginilor asupra creierului spiritual, este „stația de andocare neuronală a unității, a călăuzirii și a dragostei”, pe care o experiază creierul spiritual și conștiința spirituală, cu unitate și iubire (Dr. Lisa Miller, Antidot pentru depresie..., p. 185).

Cu ajutorul aceleiași tehnici de rezonanță magnetică funcțională, s-a constatat că, la persoanele care aveau o spiritualitate personală profundă, creierul a emis unde alfa de înaltă amplitudine, similară celei eliberate de creier când meditează și se roagă intens sau de la pacienții care folosesc medicația ISRS (inhibitori selectivi ai recaptării de serotonină), dar care dispare la aceștia din urmă, odată cu întreruperea administrării medicației. Și, interesant, valoarea undei alfa de înaltă amplitudine era mai pronunțată în cazul participanților care își reveniseră dintr-o depresie majoră, dar aveau o spiritualitate personală solidă.

Specialiștii vorbesc despre un fundament neuronal comun între spiritualitate și depresie, la nivelul neurotransmițătorilor, observat și în depresie, implicați fiind: dopamina, serotonina, un transportor al acestora numit VMAT1 și oxitocina. Echilibrul dintre ei conduce la deșteptarea conștiinței spirituale, a „creierului roșu”, creierul spiritual, înnăscut și dat genetic. Disfuncția lor îl ancorează pe om în rețeaua „conștiinței pragmatice”, orientată spre sarcinile, dorințele și interesele materiale și imediate și ignorarea părții spirituale.

Prin urmare, toate descoperirile noi din domeniul neuroimagisticii demonstrează, pe de o parte, exis­tența unui simț al sacrului, a unui creier și a unei conștiințe spirituale, clar localizate cerebral, iar, pe de altă parte, nevoia omului de înălțime spirituală, setea lui de transcendent și rolul protector al credinței și spiritualității în confruntarea cu încercările vieții, între care depresia constituie o suferință adâncă și intensă.