Biserici şi cimitire devastate în Ciprul ocupat de turci

În ordinea mărimii suprafeţei lor, insula Cipru este a treia ca întindere în Mediterană. Cu o civilizaţie coborând în istorie până la anul 7000 î.H., ciprioţii se pot lăuda, de asemenea, cu vechimea credinţei creştine care a fost adusă pe aceste meleaguri de Sfinţii Apostoli Barnaba şi Pavel. Un mare număr de mucenici, mărturisitori, stâlpnici, eremiţi şi ierarhi au întărit credinţa în Hristos pe acest pământ numit, pe drept cuvânt, Insula Sfinţilor. De-a lungul celor 800 de ani de istorie bizantină, timp în care arta, comerţul şi economia au înflorit considerabil, s-au ridicat şi împodobit cu mozaicuri scumpe şi fresce impresionante sute de biserici. Toată această bunăstare a făcut ca Ciprul să fie una dintre principalele ţinte ale raidurilor arabe, în special după expansiunea musulmană în Orientul Mijlociu şi în provinciile din Nordul Africii.

Poziţia strategică din punct de vedere geografic a insulei, Cipru fiind un punct de tranzit pe drumul către Locurile Sfinte din Palestina, rolul său important în transporturile care se efectuau între Est şi Vest, faptul că Cipru era ultimul teritoriu creştin din Răsărit după izgonirea cruciaţilor din Acra, toate au contribuit la sporirea importanţei acestui areal. Aceleaşi raţiuni au făcut ca toţi cruciaţii, fie că au fost englezi, veneţieni, genovezi, templieri sau ioaniţi, să deţină controlul aspra insulei până la cucerirea otomană din 1571. Pentru următorii trei sute de ani, Cipru a rămas parte a multi-naţionalului Imperiu Otoman, până când a fost cumpărat de către Marea Britanie în 1878.

După mulţi ani de luptă anti-colonială, Cipru şi-a câştigat independenţa în 1960. În timpul acestor vremuri tulburi, populaţia insulei a rămas fidelă credinţei creştine, trăind în pace şi înţelegere cu celelalte comunităţi ale diferitelor confesiuni sau religii: armeni, maroniţi, georgieni sau evrei.

Dovedită istoric, cucerirea otomană şi dominaţia pentru 300 de ani din partea musulmană au influenţat considerabil credinţa pe care o împărtăşesc astăzi locuitorii acestei insule. Pe de o parte, turcii nu au acceptat prozelitismul romano-catolic în cadrul comunităţii ortodoxe de aici.

Dominaţia colonială britanică a întărit presiunea turcească

În timpul acesta, politica otomană se concentra pe întărirea sentimentelor anticatolice ale locuitorilor, cu scopul de a evita orice gânduri sau acte în vederea creării vreunei posibile alianţe între Cipru şi un stat catolic, pentru a preveni expulzarea turcilor din insulă. Pe de altă parte, din cauza taxelor ridicate şi a varietăţii măsurilor de exploatare (discriminare, muncă forţată în folosul comunităţii) cucerirea otomană a obligat convertirea la islam a locuitorilor ortodocşi. În timpul dominaţiei engleze asupra ciprioţilor, cultivarea sistematică a conştiinţei turceşti, a elementului islamic prin construirea mai multor moschei şi folosirea obligatorie a limbii turce au reprezentat câteva dintre mijloacele folosite de coloniştii britanici în scopul realizării intereselor politice ale acestora. Astfel, climatul ostil, de neprietenie între cele două tabere religioase a făcut imposibilă colaborarea lor în vederea luptei anti-coloniale. Realizarea dorinţei majorităţii ciprioţilor de a se uni cu Grecia a rămas doar un vis. Cu toate acestea, la 1 aprilie 1960 a fost înfiinţată Republica Cipru, iar Arhiepiscopul Macarie al III-lea a devenit primul preşedinte.

1963 este anul în care au început luptele între comunităţi, conflictul armat determinând crearea unor zone inaccesibile în cadrul Republicii, controlate de turci, precum şi bombardarea intensă a Ciprului de către Forţele Aeriene Turceşti.

Schimbarea statutului religios al lăcaşelor de cult

Printre rezultatele obţinute de către echipa cercetătorilor ştiinţifici ai Muzeului Mănăstirii din Kykkos a fost acela al elaborării unei baze de date în care s-a înregistrat condiţia actuală a monumentelor creştine. Numeroasele întrebuinţări ale bisericilor creştine subliniază implicarea unui regim politic, încălcarea drepturilor fundamentale privind libertatea manifestării religioase şi, mai ales, revelează un plan foarte bine organizat, de desacralizare a lăcaşelor de cult creştine. Toate acest acţiuni au un substrat politic, acela de a îndepărta orice urmă grecească din teritoriul cipriot ocupat odată de greci. Numele locuitorilor greci, care au devenit refugiaţi, alături de toponimele geografice, au fost ilegal înlocuite cu denumiri turceşti. Aceste acţiuni au fost condamnate de către Naţiunile Unite, sub motivul că numele greceşti sunt purtătoare de cultură şi istorie elină. Astfel, în nordul Ciprului, bisericile creştine au rămas, după 1794, singurele mărturii ale identităţii, istoriei şi prezenţei greceşti pe insulă. Acolo unde aceste biserici nu au fost distruse, demolate sau vândute, au fost transformate în moschei sau în lăcaşuri de campare militară sau depozite, de către armata turcă.

Biserici transformate în moschei

Majoritatea bisericilor creştine a fost convertită în temple otomane (moschei). Acest fapt este o realitate comună. Ea a început în timpurile Imperiului Otoman şi a continuat în perioada târzie a statului turc. Istoria ne arată că, în perioada cuprinsă între dominaţia otomană (1571) şi cea britanică (1878), moscheile otomane ridicate de abia depăşeau un număr de zece.

Toate moscheile din principalele oraşe ale Ciprului (Keryneia, Lefkosia, Pafos, Larnaka etc.), au fost iniţial construite ca biserici creştine, în timpul perioadei bizantine, şi apoi au fost transformate de către otomani în moschei.

Pictura creştină a fost acoperită cu reprezentări şi versete din Coran, precum ne arată câteva lucrări de restaurare indicate de către Departamentul de Antichităţi, în lăcaşuri precum Kato Polemidia, Episkopi, Pelathousa, Timi.

Această practică a continuat şi după invazia din 1974, din nordul insulei cipriote. Aproape toate bisericile centrale din oraşele şi satele Ciprului asediat au fost transformate în moschei.

În unele cazuri, iconostasele au fost acoperite cu cârpe, în timp ce sfintele icoane şi obiectele de cult au dispărut. În partea de sud a bisericilor a fost construit un mihrab (altar într-o moschee, de forma unei nişe, bogat ornamentat şi orientat spre Mecca), iar în afara bisericii un minaret (turn înalt al unei moschei, prevăzut cu un foişor sau cu un balcon, de unde se cheamă credincioşii la rugăciune), în clopotniţe s-au urcat muezini, iar în mijlocul bisericilor au fost construite fântâni. Aproape 77 de biserici au fost transformate în moschei, precum lăcaşurile din satele Zodeia ( „Sfânta Cruce“, „Sfântul Arhanghel Mihail“), în Fylia - „Sfântul Ambrozie“, „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena“ - în Livera, „Sfântul Gheorghe“ - în Kapouti, „Sfânta Parascheva“ - în Lapithos, „Sfânta Fecioară“- în Egkomi).

Sunt foarte puţine cazurile în care au fost ridicate, din temelie, moschei noi, cu sunt cele din Kontea, Keryneia, Akanthou.

În contrast cu această practică de desacralizare a fiecărui lăcaş creştin, Republica Cipru nu numai că a respectat moscheile musulmane, dar a contribuit cu fonduri guvernamentale la restaurarea lor şi la oferirea libertăţii practicării religiei islamice.

O altă întrebuinţare care s-a dat lăcaşelor de cult creştine a fost transformarea lor în tabere şi spitale militare, de către armata turcă. Exemple stau următoarele biserici: „Sf. Teodor“ în Askeia, „Sf. Arhanghel Mihail“ în Asomatos, „Sf. Modest“ în Kalo Chorio, „Sf. Spiridon“ în Tremetousia, „Sf. Marina“ în Skylloura, „Sf. Ecaterina“ în Chrysokava. Impunătoarea biserică, avându-l ca patron pe Proorocul Elisei, din Dyorigos, a fost transformată în spital militar.

Mănăstiri folosite ca baze militare

Structura arhitecturală a mănăstirilor bizantine, în care biserica se ridica în mijloc, înconjurată de chilii, ridicate pe dealuri sau munţi, cu o bună panoramă, erau ideale pentru nevoile strategice ale armatei turce. Mănăstiri medievale precum: Mănăstirea Acheiropoietos în Keryneia, „Sf. Ioan Hrisostom“, în Koutzobentes, „Sf. Pantelimon“ în Myrtou sunt încă în posesia armatei turce. Obiectele lor liturgice, deosebit de preţioase, sunt dispărute.

În timpul inspecţiei stabilite de Consiliul Europei, în 1989, la Mănăstirea Koutzobentes, s-a observat că icoanele lipseau, iar fresca deteriorată necesita serioase reparaţii. Dispariţia icoanelor a fost legată de prezenţa armatei turce şi de negoţul ilegal cu antichităţi.

De asemenea, unele sate au fost transformate în tabere militare, precum: Margo, Arsos, Asomatos, Askeia. Altor biserici, precum celei din Lysi, Hosios Euphemianos, le-au fost îndepărtate frescele şi duse în Germania, de către cunoscutul traficant, Aydin Dykmen. Aceasta a fost o dovadă în plus a implicării armatei turce în comerţul illicit cu antichităţi furate. Potrivit statisticilor, armata turcă a avut un rol crucial în traficul cu icoane şi iconostase, care odinioară împodobeau bisericile creştine, deşi acestea cântăreau între 1,5 şi 2,5 tone.

Alte biserici creştine au fost transformate în grajduri pentru vite. Aceste acţiuni ale regimului turc dovedesc lipsa de respect faţă de celelalte religii. Mai departe subliniază un gol cultural imens între locuitorii din estul Anatoliei, care au fost mutaţi de către turci, pentru a contribui la o schimbare demografică a Ciprului.

Exemple de biserici transformate în grajduri pentru animale stau biserici ca: „Sf. Gheorghe“ din Devlos, „Sf. Gheorge“ şi „Sf. Luca“ în Komi, „Sf. Parascheva“ în Tavrou, „Sf. Fecioară“ în Klepini etc.

Alte biserici au fost folosite drept depozite pentru grâne: bisericile din Arnadi, Gerani, Kalopsida, „Sf. Constantin“ şi „Sf. Teodora“ în Vothylakas, „Sf. Modest“ în Lefka, „Sf. Gheorghe“ în Goufes, „Sf. Anton“ în Leonarisso.

Lăcaşuri de cult creştine vândute fără milă

Alte biserici au fost vândute unor persoane particulare, turce sau europene, precum: „Sf. Fecioară“ Karmiotissa, cumpărată de particulari britanici, „Sf. Fecioară“ Chrysotrimithiottisa în Trimithi, folosită astăzi ca studio de artă, aparţinând unor patroni britanici, „Sf. Apostoli Petru şi Pavel“, folosită tot ca studio de artă, în Fterycha, „Sf. Luca“ în Lefkosia folosită drept atelier de covoare, biserica din Koutzobentes, acum cafenea, „Sf. Barbara“ în Trikomo, folosită ca centru de fitness, biserica din Milia, folosită drept depozit pentru materiale de construcţie, „Sf. Marina“ din Louroukina, parţial demolată şi transformată în atelier de reparaţii auto; „Sf. Anastasia“ din Lapethos a fost transformată în hotel, cu chiliile folosite acum drept camere de hotel; în centrul mănăstirii se află o piscină cu bar pentru oaspeţi. Acelaşi lucru s-a întâmplat şi cu Mănăstirea Armeană din Chalefka. Biserica „Sf. Francisc“ din Famagusta, este folosită ca restaurant şi club de noapte. Biserici precum „Sf. Gheorghe“ Exorinos, „Sf. Gheorghe“ Xalonon din Zodeia sunt folosite ca teatre. Alte biserici au devenit muzee: „Sf. Arhanghel Mihail“ în Keryneia, „Sf. Ecaterina“ în Lefkosia, Mănăstirea „Sf. Apostol Barnaba“ în Salamis, „Sf. Fecioară“ în Tricomo.

În Lefkosia, Biserica „Sf. Gheorghe“ (al Latinilor) este folosită ca baie comunală otomană. Altele au devenit cluburi sportive: „Sf. Marina“ din Kithrea, „Sf. Ioan Botezătorul“ din Lapathos Ammochostou; şcoli de dans: „Sfânta Fecioară“ din Trachonas; „Sf. Luca“ din Lapithos a fost transformată în şcoală de dans.

Obiectele creştine de cult din nordul Ciprului ocupat iau drumul Occidentului

Traficul ilicit cu obiecte aparţinând cultului creştin reprezintă una dintre cele mai tragice consecinţe rezultate în urma invaziei turce în nordul insulei cipriote. Traficul cu obiecte religioase a fost condamnat de Republica Cipru, care a atenţionat toate organizaţiile internaţionale. Multe colecţii private au fost verificate. De asemenea, săpăturile ilegale sau secrete ale unor instituţii autorizate sau neautorizate, din Karpasia, Salamis, Galinoporne; distrugerea intenţionată de situri arheologice de către armata turcă, în Vrysi, Galateia, Ardana, Lapathos, Krini, Platani; jefuirea muzeelor şi şcolilor de arheologie din Soloi, Egkomi, Vouni, Salamis. Vânzarea lor prin case internaţionale de licitaţie sau existenţa acestor obiecte religioase în colecţii particulare în străinătate demonstrează comerţul ilicit cu antichităţi cipriote furate; negoţ care se continuă pe internet, obiectele apărând în cataloagele de vânzare ale comercianţilor de artă vest-europeni şi americani.

Biserica din Cipru, Departamentul de Antichităţi, Muzeul Bizantin din Lefkosia, institutii şi fundaţii private luptă pentru repatrierea antichităţilor cipriote. Este astfel evidentă distrugerea culturii cipriote. Aceasta nu este doar o problemă politică între Cipru si Turcia, ci şi una de importanţă internaţională, care depăşeşte graniţele unei ţări, devenind o prioritate pentru moştenirea culturală universală şi o dovadă de respect faţă de atâtea secole de civilizaţie.

Jefuirea obiectelor de artă bizantine şi medievale, a mozaicurilor, frescelor, icoanelor şi obiectelor liturgice, care a avut loc până acum şi încă se mai desfăşoară în părţile ocupate ale Ciprului de nord, cu aprobarea şi cooperarea armatei turce, are implicaţii internaţionale, bucurându-se de acordul unor autorităţi legale din câteva ţări, unde câteva dintre aceste antichităţi au reapărut în ţări precum: Marea Britanie, SUA, Elveţia Olanda, Germania, Grecia, Austria, Italia, Japonia etc. Nici o altă ţară europeană nu a mai pierdut până acum atâtea obiecte vechi, valoroase, precum Ciprul, obiecte care au ajuns în cercurile internaţionale de traficanţi.

Operele de artă au fost jefuite

Biserica Panaghiei Kanakaria a fost ridicată în perioada creştină timpurie. Cel puţin jumătate din bolta absidei a fost decorată cu mozaic, datând din secolul VI, d.Hr. O reprezintă pe Fecioara Maria cu Iisus Hristos, pe genunchii Săi, flancată de doi arhangheli şi 13 medalioane cu busturile Apostolilor, probabil cu o cruce în mijloc. Mai târziu, biserica a fost reconstruită, iar pereţii şi domurile acoperite cu fresce. Până în 1976, mozaicul absidei şi zece dintre cele 13 medalioane s-au păstrat.

După ce ultimii dintre locuitorii greci au fost forţaţi să plece, în 1976, traficantul turc Aydin Dikmen a jefuit într-un mod sălbatic mozaicul de pe absidă.

Fotografiile făcute înainte de 1974 dovedesc jefuirea mozaicului şi frescelor de către acesta. În 1983, două fragmente de mozaic reprezântându-i pe Sf. Apostoli Bartolomeu şi Luca, descoperite în posesia lui Aydin Dikmen din Germania, au fost apoi repatriate.

În 1998, patru fragmente de mozaic au fost descoperite în posesia lui Peg Goldberg, un dealer de artă, în Indianopolis, SUA. Ea le preluase de la Dickmen, împreună cu Michel van Rijn şi R. Fitzgerald. Biserica şi Republica Ciprului au luat măsuri legale împotriva lui Goldberg, care a fost judecată de către Curtea Americană şi obligată să returneze fragmentele de mozaic; acestea ajungând înapoi în Cipru, în 1991.

În septembrie 1997, un alt fragment de mozaic, reprezentând bustul Apostolului Tadeu, a fost repatriat. Acest fragment, alături de multe altele, a ajuns prin Olanda, din cauza traficantului Michel van Rijn, asociat al lui Dickmen. Motivul investigaţiei bisericii cipriote a fost iniţial urmărirea ascunzătorilor lui Dickmen din Germania, în care se aflau obiectele de artă. Astfel, în urma unui raid organizat de către poliţia germană în perioada octombrie-noiembrie 1997, s-au găsit fragmente din mozaicul reprezentându-l pe Sf. Apostol Toma, mâna dreapta a Sf. Arhanghel Mihail şi mâna stângă a Sf. Fecioare Maria, alături de alte nenumărate fragmente de mozaic şi de sute de icoane cipriote.