La 5 noiembrie se vor împlini 80 de ani de la sfinţirea impunătoarei Catedrale mitropolitane din Cluj-Napoca. În 1933, la această dată, mulţi credincioşi de pretutindeni veneau în oraşul transilvan de pe Someş să se bucure împreună cu ierarhii de noul lăcaş de cult ce era sfinţit atunci. Ne vom aminti astăzi câteva din momentele istorice care au condus la ridicarea măreţei construcţii, dar şi de oamenii care au contribuit la aceasta.
După realizarea Unirii de la 1 Decembrie 1918, s-a întărit nevoia de a ridica noi biserici ortodoxe în zonă, apărând şi nevoia de a construi noi catedrale episcopale. Au luat naştere astfel catedralele din Alba Iulia, Târgu Mureş, Orăştie.
Se simţea şi la Cluj nevoia ridicării unei catedrale ortodoxe.
Episcopul Nicolae Ivan, cel dintâi episcop al Episcopiei din acea vreme din Cluj, avea experienţa omului care a contribuit şi el la realizarea în scurt timp a Catedralei mitropolitane din Sibiu. Astfel, în 1919, arhimandritul de atunci Nicolae Ivan a solicitat primăriei clujene ca parcul din faţa Teatrului Naţional să fie cedat pentru zidirea catedralei, cerere care a fost refuzată. Mai târziu, o altă cerere adresată Ministerului de Interne a avut aviz favorabil pentru cedarea parcului, motivând astfel: „Clădirea noii Catedrale ortodoxe române din Cluj se impune ca necesitate culturală, bisericească şi naţională şi de aceea credem că ea trebuie să se ridice în inima oraşului“. Pentru a da o notă a românismului, episcopul Nicolae dorea ca în faţa Catedralei ortodoxe a românilor să fie ridicată şi statuia lui Avram Iancu, lucrare înfăptuită în vremea contemporană.
Pentru desemnarea proiectului câştigător, s-a constituit o comisie formată din arhitecţii: Petru Antonescu, Dumitru Marcu şi Nicolae Ghica-Budeşti, care a avut de ales dintre opt lucrări prezentate la acest concurs de proiecte. Proiectul premiat cu locul al doilea (locul întâi nefiind acordat), declarat apoi câştigător, a fost cel înaintat sub pseudonimul I.N.R.I. şi întocmit de arhitecţii Constantin Pomponiu şi George Cristinel din Bucureşti, aceiaşi care au definit şi planurile mausoleului de la Mărăşeşti. La 6 iulie 1923 s-a decis să se încredinţeze firmei „Întreprinderile generale tehnice Tiberiu Eremia“ din Bucureşti executarea lucrărilor de construcţie.
În şedinţa plenară din data de 26 septembrie 1923 a Consiliului eparhial s-a aprobat ca hramul catedralei să fie „Adormirea Născătoarei de Dumnezeu“, fiindcă cu prilejul acestei sărbători, în ziua de 15 august 1916, România declară război duşmanilor, armata română trece Carpaţii şi, după cumplite sacrificii, Pronia cerească i-a încununat cu victorie luptele purtate pentru întregirea şi demnitatea poporului. În duminica zilei din 7 octombrie 1923, mitropolitul Nicolae Bălan dimpreună cu episcopii Nicolae Ivan, Roman Ciorogariu şi Nichita Duma au săvârşit slujba punerii pietrei de temelie.
S-a construit în zece ani
Construcţia a durat zece ani, în prima fază, între 1923 şi 1926, folosindu-se un schelet de beton armat în care s-a zidit cărămidă, în exterior montându-se piatră de Baciu şi Bompotoc, lucrările ridicându-se la suma de peste 64.000.000 lei.
La solicitarea episcopului Nicolae Ivan, catedrala trebuia să devină un monument în care să se regăsească virtuţile stilului naţional. Astfel, s-a recurs la o planimetrie tradiţională, la o biserică de tip central, în varianta triconc. Cei doi arhitecţi care au proiectat clădirea au încercat să îmbine tradiţia bizantină care se regăseşte de exemplu în planul central şi al cupolei pe pandantivi cu arta brâncovenească, la care fac trimitere detaliile cum ar fi coloanele cu fusul relativ scund, cu bazele şi capitelurile decorate mai cu seamă cu motive vegetale, într-o asortare relativ aplatizată.
Concepută ca parte a unui mausoleu, catedrala impresionează prin monumentalitate. Aceasta e sugerată în primul rând de faţada principală, cu cele două turnuri din flancuri, înscriind între ele un amplu fronton încoronat cu o cruce de piatră, soluţie rezultată din interferenţele cu modele munteneşti. Personalitatea cupolei este sporită de foişorul cu arcade ce înconjoară tamburul. Monumentalitatea este dată şi de simplificarea registrului decorativ al exteriorului, o friză de arcuri, ample arcade, dar şi frânghia împletită de sub cornişe, amintind de Ţara Românească, unde acest detaliu a fost amplu exploatat. Înălţimea zidurilor şi a turnurilor din faţada sudică a catedralei este de 32 m până în vârful crucii. Turnul cel mare atinge 67 m, iar crucea mare are 2 m. Faţadele laterale au 26 m fiecare. „Proporţiile acestei catedrale nu sunt cu stricteţe cele bizantine, ea căutând avântul, înălţimea“, aşa cum menţionează Coriolan Petranu. Prin înălţimea sa, catedrala din Cluj-Napoca este a patra din ţară după cea ortodoxă din Timişoara, cea evanghelică din Sibiu şi noua Catedrală ortodoxă din Bacău.
Decorul interior este bogat. Se remarcă mai ales coloanele numeroase, cu motive decorative geometrice, florale, vegetale şi zoomorfe. Pictarea iconostasului a fost realizată de Catul Bogdan, iar restul bisericii, de Anastase Demian.
La subsol a fost construită la final o criptă, în care au fost înmormântaţi ulterior episcopul Nicolae Ivan, arhiepiscopul Teofil Herineanu şi mitropolitul Bartolomeu Anania.
Şi Casa Regală a sprijinit financiar ridicarea acestei catedrale. A donat şi candelabrul din naos de mari dimensiuni, care poartă însemnele familiei regale, cel din pronaos fiind donat de patriarhul Miron Cristea.
Sfinţirea catedralei a avut loc la 5 noiembrie 1933, de faţă fiind patriarhul Miron, mitropolitul Nicolae şi episcopii Nicolae al Clujului, Grigorie al Aradului, Nichita al Argeşului, Ioan Stroia, Vasile Răşinăreanul şi Andrei Crişanul. Au participat şi Regele Carol al II-lea dimpreună cu Principele Mihai şi Marele Voievod Mihai. Răspunsurile liturgice au fost date de corul episcopiei, al Operei Române şi al Şcolii Normale de Fete.
În cuvântul adresat, Nicolae Ivan a spus: „Sub bolta acestei catedrale ortodoxe urmaşii din veac în veac, în deplină dragoste frăţească şi unire sufletească, să-şi înalţe gândul neprihănit spre rugăciune continuă pentru consolidarea Statului român întregit, pentru progresul sfintei noastre Biserici şi pentru slava lui Dumnezeu“.
Deşi lucrările de edificare nu s-au putut finaliza în timp, conform proiectului iniţial, din cauza recesiunii economice din anii â30, această neîmplinire s-a realizat din iniţiativa şi cu purtarea de grijă a mitropolitului Bartolomeu, o importantă misiune de întregire a proiectului - aşa cum l-a visat ctitorul său - şi de restaurare generală, ce se impunea stringent după aproape 70 de ani de la data întreruperii lucrărilor de construire.
Se impuneau lucrări de înaltă specialitate tehnică şi artistică, cum ar fi: sculptarea bazelor şi capitelurilor celor 18 coloane monumentale din rotonda turlei celei mari; construirea celor patru turnuri care încadrează turla centrală; arce de piatră pe faţadele laterale; opt medalioane sculptate în piatră; plombarea placajelor de piatră distruse de intemperii şi poluare; şablarea placajelor de piatră; confecţionarea acoperişurilor din tablă de aramă cu reliefuri ş.a. De asemenea, ample lucrări de specialitate tehnică şi artistică au fost iniţiate şi în interior: reactivarea sistemului de încălzire şi realizarea unei noi podoabe iconografice în tehnica mozaic, din al cărui ansamblu aflat în lucru finalizându-se absida altarului, două abside mici ale naosului şi icoana hramului de deasupra intrării.
După venirea Înaltpreasfinţitului Andrei la Cluj-Napoca au fost continuate şi desăvârşite lucrările Muzeului Mitropoliei de la subsolul catedralei, acesta fiind inaugurat de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel.
