Cercetătorul Daniel Suceava, un ucenic al Rugului Aprins

Se poate ilustra, prin exemple concrete: Rugul Aprins a rămas prin urmașii săi, mai ales, un fenomen cultural-spiritual viu, chiar dacă rarisim exprimat frontal, în spațiul public. Una dintre formele de continuitate se manifestă prin ucenicii participanților de odinioară la întâlnirile Rugului Aprins.

Daniel Suceava (1950-2019) a fost pentru mine un neîncetat prilej de uimire - începând din clipa în care ne-am cunoscut până la ultima noastră convorbire, doar telefonică. Chiar și plecarea lui prematură din această lume a fost o uimire, prin neaștep­tatul și durerea ei, de aceea reiau cele de mai jos, parțial publicate cândva, în revista Lumea credinței (iunie 2019), fiindcă, peste ani, impre­siile de moment se preschimbă în zâmbet.

Ne-am cunoscut după 1989, în contextul căutărilor mele legate de Rugul Aprins. Ulterior, prietenia discretă cu care m-a onorat a fost un nou prilej de uimire și de bucurie. Daniel era un om timid și deosebit de delicat, cu o cultură creștină de un rafinament cum rar poți întâlni astăzi. Pretextul primelor noastre convorbiri fiind Rugul Aprins, acestea au durat, s-au tot reluat da capo, iar și iar, căci am descoperit în Daniel Suceava o prețioasă sursă documentară.

Daniel Suceava îl frecventase încă din ado­lescență și l-a avut mentor pe profesorul Alexandru Mironescu, membru emblematic al Rugului Aprins. În Jurnalul său profesorul, cercetătorul, scriitorul Al. Mironescu amintește cu entuziasm despre talentatul adolescent, pe-atunci, Daniel Suceava (suntem undeva la finalul anilor ‘60). Tânărul scria poezie de bună calitate și tocmai descoperise creația lui Nichita Stănescu. Al. Mironescu, care încerca să recupereze anii pierduți în închisoare, chiar dacă nu mai avea permisiunea să publice ori să predea, avea o seamă de tineri pe care-i îndruma în particular întru cultura creștin-ortodoxă. Nu în cele din urmă, îi trimitea către unul dintre duhovnicii importanți din preajma Capitalei, mai ales. Da, Nichita Stănescu merită toată atenția, i-a spus profesorul tânărului Daniel, dar te rog să cauți și poezia lui Ioan Alexandru, este și mai importantă. Întâlnirile cu Al. Mironescu au continuat constant timp de câțiva ani, până ce acesta a plecat la Domnul (ianuarie 1973).

Dar într-un bloc alăturat de Alexandru Mironescu locuia și marele bizantinolog Alexandru Elian, astfel încât Daniel Suceava l-a cercetat și pe acesta - ambele întâlniri aveau să înrâurească studiile și specializarea tânărului. Ulterior, alături de doamna sa, Florela, Daniel Suceava avea să fie unul dintre foarte puținii apropiați și ucenici mireni ai Părintelui Dumitru Stăniloae. Ca un veritabil ucenic, Daniel Suceava devenise, la propriu, de-al casei, în cazul personalităților sus-amintite.

Una dintre lecțiile pe care le-am învățat de la Daniel Suceava este aceea că poți avea până la vârste înaintate disponibilitatea, smerenia de a-l asculta pe confratele tău întru Hristos, chiar dacă este mult mai tânăr și fără experiența ta duhovnicească. Fiind o persoană de o vizibilă delicatețe, prefera tăcerea, prefera să asculte decât să vorbească mai mult, chiar dacă avea totdeauna ce spune. Am reușit să colaborez cu Daniel Suceava în câteva contexte privitoare la Al. Mironescu și Rugul Aprins: să filmăm un documentar TVR, să-l conving să răspundă afirmativ la câteva colocvii la care l-am invitat - chiar dacă totdeauna se smerea, se codea, într-o primă instanță. Iar smerirea aceasta era absolut sinceră, niciodată formală!...

Daniel Suceava a fost unul dintre ultimii mărturisitori ai unei lumi rare, în care biblioteca și studiul consecvent, cu metodă, s-au îmbinat cu participarea constantă la viața Bisericii. Fiind ucenicul acestor mari personalități, Daniel s-a adăpat de la normalitatea cultural-spirituală a interbelicului românesc, chiar dacă era prea tânăr ca să-l fi prins de-adevăratelea. Normalitatea acelei lumi a primit ulterior un altoi ceresc întru duhul Rugului Aprins. Mărturiile lui Daniel Suceava despre toate acestea sunt realmente prețioase.

Trebuie să amintesc aici și de cele câteva studii de muzică bizantină ale lui Daniel Suceava, care în ultimele decenii a fost unul dintre cercetătorii cei mai valoroși ai Institutului de Istoria Artei al Academiei Române. Daniel Suceava, prin acribia, inspirația și talentul cercetătorului, devenise de această dată un „casnic” al Episcopului Marcu al Corintului, al Sfântului Teodor Studitul ș.a. Paginile sale despre retorica melosului bizantin sunt printre cele mai valoroase contribuții românești la cunoașterea muzicală a Bizanțului. Știa desăvârșit - atât cât se mai poate cunoaște astăzi - muzica bizantină, era muzicolog și era compozitor...

Iată un fragment din evocarea unui coleg, cercetător care l-a cunoscut mai bine: „Bun cunoscător al câtorva limbi europene, inclusiv cele clasice, și al sistemelor de notație muzicale europene, în special ale Bisericii bizantine, Daniel Suceava avea o dăruire și o jertfelnicie fără margini: accepta să ne parcurgă textele cu creionul în mână, ba inserând o literă sau un termen mai potrivit, ba sugerând și completând o bibliografie scăpată ochiului nostru mai puțin vigilent și exersat. Pentru că avea, trebuie să spunem, un ochi atoatevăzător atunci când venea vorba despre muzică. Identifica scăpările noastre cu o eficiență remarcabilă: de la mici greșeli de gramatică până la aproximări în transcrieri ale diferitelor notații muzicale sau dezechilibre în ceea ce privește viziunea generală asupra propriilor noastre texte. Se reinstalase de câțiva ani buni în sălile Academiei Române, în special la Secția manuscrise, și reușise să dea cataloage analitice ale codicelor muzicale bizantine și post-bizantine aflate în colecțiile Bibliotecii Academiei Române, pe clase de compoziție, întreprindere atât de apreciată de lumea academică internațională. Daniel Suceava a fost referentul științific al Centrului de Studii Bizantine de la Iași pentru toate cele 12 ediții ale Congresului de Muzicologie Medievală pe care familia Traian și Gabriela Ocneanu le-a organizat după 1990, și a colaborat la întocmirea unui catalog al fondului de codice muzicale și carte veche aflat în colecția Bisericii Stavropoleos. Universitatea Națională de Muzică din București (UNMB) s-a bucurat de o dublă și fructuoasă colaborare cu Domnia Sa: a fost unul dintre cei 8 cercetători invitați la simpozionul Peter the Peloponnesian’s Secular Musical Works organizat de Conservatorul bucureștean în colaborare cu Institutul de Istoria Artei «G. Oprescu» și National and Kapodistrian University of Athens în septembrie 2016, Daniel prezentând o comunicare despre creația muzicală laică a acestui reputat muzician constantinopolitan de secol 18 și circulația acesteia în codicele din România. O a doua realizare a sa cu instituția sus-amintită este volumul de Studii de muzicologie (Editura UNMB) și care include cercetări dedicate operei muzicale a episcopului Corintului, Markos, codicelor muzicale bizantine și post-bizantine produse pe teritoriul de astăzi al României și aflate în biblioteci din Marea Britanie sau Praga, despre retorică și muzică în Bizanț etc.” (vezi Nicolae Gheorghiță, revista Studii și Cercetări de Istoria Artei, nr. 57/2019, p. 162).

...Absolut firesc, duhovnicul din ultimii ani ai lui Daniel Suceava este legat într-un anume mod, prin filiație duhovnicească, tot de Rugul Aprins. Despre acesta - mult mai tânăr, altfel - Daniel vorbea cu un tremur, îl respecta fără rest.

N-am reușit niciodată să mă revanșez pentru bucuria de a fi primit atâtea informații proaspete despre personalitățile Rugului Aprins de la prietenul meu Daniel Suceava. Cândva, voi mai scrie despre importantul fond documentar rămas de la el, despre ceea ce astăzi se cheamă înregistrări de istorie orală.

Dincolo de emoționante evocări, Daniel Suceava se impregnase definitiv de prezența mentorilor săi, el însuși era și este încă o prezență de mare profunzime, de neuitat.