Cinstirea Crucii şi îmbrăţişarea dumnezeiască a lumii

În Biserica Ortodoxă cinstirea Sfintei Cruci ocupă un loc special, deoarece ea este altarul pe care Hristos Domnul S-a adus jertfă pentru mântuirea noastră. Prin Cruce El a omorât cu moartea Sa moartea şi ne-a izbăvit de păcatul strămoşesc, dăruindu-ne prin Învierea Lui viaţa veşnică. Această cinstire se datorează faptului că Hristos a sfinţit cu sângele Său Crucea, iar prin Învierea Sa a făcut-o stindardul de biruinţă a vieţii asupra morţii, a binelui asupra răului şi simbolul învierii neamului omenesc.

După cum mărturiseşte Învăţătura de credinţă ortodoxă, „pe cruce S-a adus jertfă pentru noi lui Dumnezeu-Tatăl Însuşi Fiul Său, Domnul nostru Iisus Hristos. Trebuie deci cinstită crucea pentru că s-a sfinţit prin atingerea cu Sfântul Trup şi Sânge al Lui”.

Sfântul Ioan Damaschin ne învaţă: „Ne închinăm semnului cinstitei şi de viaţă făcătoarei Cruci, chiar dacă este făcută din altă materie (decât lemnul). Noi nu cinstim materia, ci semnul, ca simbol al lui Hristos Cel răstignit. Acolo unde va fi semnul, acolo va fi şi El. Dar nu trebuie să ne închinăm materiei din care e făcut semnul crucii, chiar dacă ar fi din aur sau pietre scumpe”.

Noi cinstim Sfânta Cruce pentru că Îl cinstim pe Cel care S-a răstignit pe ea, Domnul şi Mântuitorul nostru Iisus Hristos. În fiecare vineri, în Biserica Ortodoxă cinstim Sfânta Cruce, iar la începutul anului bisericesc, în data de 14 septembrie, sărbătorim Înălţarea Sfintei Cruci, care este precedată şi urmată de două duminici dedicate Crucii. O altă duminică închinată cinstirii Sfintei Cruci este a treia din Postul Mare.

Ieromonahul Makarios Simonopetritul, referindu-se în lucrarea sa Triodul explicat la cinstirea Sfintei Cruci în Duminica a treia din Postul Mare, scrie: „Într-un manuscris de la Ierusalim din secolul 13, prăznuirea Crucii din a treia duminică a Postului Mare se intitula Praznicul celei de a treia închinări a Crucii. El completa, aşadar, sărbătoarea Înălţării Sfintei Cruci din 14 septembrie, care comemora descoperirea sa de către Sfânta Elena, şi a procesiunii Crucii din 1 august, care amintea victoria împăratului Heraclie asupra perşilor şi întoarcerea Sfintei Cruci la Ierusalim în anul 630”.

Triodul ne precizează că cinstim acum Sfânta Cruce „pentru că în timpul postului celui de patruzeci de zile ne răstignim şi noi oarecum, morţi fiind faţă de patimi, cu simţurile adormite şi potolite, din pricina amărăciunii postului, ni se pune înainte cinstita şi de viaţă făcătoare Cruce ca să ne îmbărbăteze, să ne sprijine, să ne aducă aminte de pătimirea Domnului nostru Iisus Hristos şi să ne mângâie”.

 În Duminica a treia din Postul Mare, cinstind Sfânta Cruce suntem transferaţi duhovniceşte în Vinerea Mare şi anticipăm Sfintele şi Mântuitoarele Pătimiri ale Domnului. Astfel Ziua Învierii, care este duminica prin excelenţă, se suprapune cu Vinerea Mare prin cinstirea acum a Sfintei Cruci, ceea ce subliniază legătura dintre Cruce şi Înviere. Este o suprapunere a suferinţei Vinerii celei Mari cu bucuria pascală a Învierii lui Hristos. După cum ne învaţă teologia patristică, în durerea crucii se întrezăreşte lumina şi fericirea adusă de Învierea Domnului. Crucea nu poate fi separată de Înviere, pentru că atunci este doar un instrument de tortură. Prin Învierea Celui răstignit crucea a devenit Sfântă şi de viaţă dătătoare.

Sfânta Cruce se află în centrul acestui timp de postire şi sporire duhovnicească. „Crucea e venerată în mijlocul Postului Mare - adică, prin analogie, în centrul timpului - pentru că a fost sădită în centrul lumii...” Pentru că Ierusalimul, locul Răstignirii şi Învierii Domnului, este centrul lumii. „În centrul Bisericii Sfântului Mormânt din Ierusalim se găseşte un omphalos (buric), socotit locul exact în care a fost sădită Crucea şi centrul lumii” (Ieromonahul Makarios Simonopetritul, Triodul explicat, p. 342).

Sfântul Chiril al Ierusalimului ne spune că „Hristos Şi-a întins mâinile pe Cruce pentru a îmbrăţişa marginile lumii, astfel că Golgota e ţăruşul lumii”. Locul de pe Golgota unde a fost răstignit pe Cruce Hristos este locul unde a fost îngropat craniul lui Adam. „Pricina pentru care locul în care a fost răstignit Domnul se numeşte Locul Căpăţânii este aceasta: Pe vremea potopului, căpățâna lui Adam a fost scoasă afară din pământ şi colinda de colo colo despuiată de carne şi stingheră; era o vedere îngrozitoare. Solomon, din respect pentru strămoşi, împreună cu toată oastea, a acoperit-o cu foarte multe pietre. De asta a şi fost numit de atunci locul acela pardosit cu pietre. Unii sfinți aleși spun, pe temeiul predaniei, că şi Adam a fost îngropat acolo de un înger. Aşadar, acolo unde era stârvul, acolo s-a aşezat vulturul Hristos, veşnicul Împărat. Noul Adam a tămăduit prin lemn pe vechiul Adam, ce căzuse prin lemn” (Sinaxarul din Vinerea Mare).

Şi noi, în Duminica a treia a Postului, cinstind Sfânta Cruce, uitându-ne la Cel răstignit pe ea, ne tămăduim de boala păcatului prin post şi pocăinţă. Pentru că această duminică este „a închinării cinstitei Cruci; veniţi toţi la dânsa. Că revărsând razele cele luminoase ale Învierii lui Hristos, le pune înainte. Să o sărutăm deci, sufleteşte bucurându-ne!”

Prin Cruce se revarsă lumina Învierii lui Hristos, pentru ca noi privind la El răstignit pe Cruce să vedem zorii slăvitei Sale Învieri. Fără Cruce nu este Înviere, dar şi Crucea fără Înviere este nimic, iar prin Înviere este totul pentru noi cei aflaţi pe drumul mântuirii.

La jumătatea Postului Mare ni se pune înainte Sfânta Cruce pentru a înţelege scopul efortului nostru ascetic, de a fi alături de Hristos pe cale Crucii şi a dobândi viaţa veşnică prin Învierea Lui. „Prin puterea Crucii, Hristoase Dumnezeule, păzeşte-ne de ispitele celui viclean, învredniceşte-ne să ne închinăm dumnezeieștilor Tale pătimiri şi Învierii celei purtătoare de viață, ducând la capăt cu uşurinţă calea acestui post de patruzeci de zile şi ne mântuieşte pe noi ca un singur bun şi de oameni iubitor” (Finalul sinaxarului din Duminica a treia din Postul Mare).