Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Actualitate religioasă Documentar Clădiri spitalicești de odinioară

Clădiri spitalicești de odinioară

Galerie foto (9) Documentar
Un articol de: Ștefania Coșuleanu - 03 Iul, 2020

Pandemia de COVID-19 ne-a determinat să ne îndreptăm atenția cu mai mult interes către spitalele din țara noastră, dar și din lume. Istoricul Adrian Majuru, directorul Muzeului Municipiului București, a făcut o incursiune în prima jumătate a secolului 20 și ne-a prezentat câteva repere din tipologia interioarelor spitaliceşti de odinioară, în mare parte pierdute astăzi.

La începutul secolului 20, interioarele instituționalizate, precum clădirea „Salvării”, Sanatoriul „Gerota” și Ospătăria Comunală, erau gândite pentru a servi atât binelui, cât și confortului public.

Clădirea „Salvării”

Despre clădirea Societăţii „Salvarea”, instituţie creată în 1906, istoricul Adrian Majuru ne-a spus că „a fost construită pentru a oferi tot confortul modern. Separat de încăperile destinate pacienţilor şi personalului care deservea instituţia, «Salvarea» mai avea o sală de consiliu, o minune de bun gust şi de execuţie artistică. Cei mai mari meşteri au executat planurile de ornamentaţie, iar mozaicul are rival numai pe cel din Veneţia. Este o sală cu adevărat minunată, care ar trebui trecută între operele de artă, ce trebuie vizitate şi de noi, şi de străini”.

Directorul „Salvării”, dr. Nicolae Minovici, locuia în instituţie pentru a putea interveni oricând era nevoie de el. Apartamentul său nu era amenajat ca o locuinţă particulară, luxoasă, ci „făcea parte dintr-un ansamblu menit să caracterizeze o gospodărie orânduită cu cel mai bun gust. E şi instructiv prin metoda intuiţiei, fiindcă peste tot găseşti ceva interesant. Ici un acvariu cu peşti exotici, dincolo un altul cu peşti distrugători ai larvelor de ţânţari (gambuzi). În altă parte, colivii cu canari ce te salută cu cântecul lor armonios, iar alături, o colivie cu două păsări roşii, ceva mai mari ca o migdală, precum şi papagalul lui Primo de Rivera, care face parte din atracţiile interiorului şi a fost adus de Stelian Popescu, directorul ziarului «Universul», care l-a donat doctorului Minovici. Covoarele cu caracter naţional ce tapetează podelele sunt de un colorit aşa de impresionant şi orânduite cu atâta pricepere, încât îţi dau iluzia unui tablou pictat de un mare artist. Iubitor neîntrecut de opere cu caracter românesc, a colecţionat tot ce a fost mai de valoare artistică, încât cineva care a vizitat odată „Salvarea” a exclamat că este un muzeu care trebuie vizitat chiar de cei mai pretenţioşi şi cunoscători ai frumosului şi ai bunului gust”, a mai precizat Adrian Majuru.

După 1947, sediul „Salvării” de pe Splai a devenit Spitalul Sportivilor. Clădirea de la 1906, care se afla între Sfatul Popular al Raionului „Nicolae Bălcescu” și Podul „Mihai Vodă”, nu mai există. A fost grav avariată în august 1944, iar până la sistematizarea zonei a fost mai mult lăsată în paragină, fiind demolată în anii ‘80. În prezent, pe locul ei se află parcul Izvor și alte clădiri. 

Sanatoriul „Gerota”

Un alt edificiu spitalicesc foarte modern la 1900, actual şi astăzi după descrierile contemporanilor, a fost sanatoriul înfiinţat de prof. dr. Dimitrie Gerota. Aşadar, tot o instituţie medicală privată, după cum a fost şi „Salvarea” creată de dr. Nicolae Minovici. 

Despre edificiul Sanatoriului „Gerota”, istoricul Adrian Majuru ne-a spus că „se compunea dintr-un corp principal şi încă patru corpuri pentru dependinţe. Ansamblul era înconjurat de grădină şi curte de aproape 2.300 mp, având două intrări, dintre care una pe Bulevardul Ferdinand, iar cealaltă pe strada Străbună. Corpul principal era compus din parter şi etaj, cuprinzând 46 de camere, dintre care 23 pentru bolnavi, restul destinate sălilor de operaţie, laboratoarelor, personalului etc. O cameră special amenajată era destinată examenelor cu raze Roentgen. Avea sală de pansamente şi operaţii septice şi aseptice, de sterilizare, sală de naşteri, laborator, rezervă, sală de aşteptare, de lectură etc. În fine, nu lipsea nimic din ceea ce se cuvenea unei astfel de instituţii”.

Dimitrie Gerota a fost o personalitate complexă: anatomist și chirurg desăvârșit, un pionier al radiologiei - pe care a adus-o și în România, ilustru dascăl, creator de școală, filantrop și, nu în ultimul rând, creatorul sanatorului privat cu renume în epoca sa. „Atât localul, cât şi mobilierul au fost concepute cu multă atenţie, punându-le în acord ştiinţa cu interesul practic şi igienic al bolnavului. Camerele bolnavilor aveau un cubaj de aer suficient, prevăzute cu aparate de ventilaţie. Încălzirea se realiza cu calorifere, iar iluminatul era cu gaz şi electric. În cadrul dependinţelor era amenajat şi un pavilion separat pentru bolnavii care trebuiau izolaţi. Existau şi o etuvă pentru dezinfectarea lenjeriei şi a hainelor, spălătorie şi bucătărie, cameră mortuară. Serviciul medical era asigurat de chirurgul-şef dr. Gerota, profesor la Facultatea de Medicină, chirurg la Spitalul Brâncoveanu şi profesor de anatomie la Şcoala de Arte Frumoase, precum şi de un medic adjunct şi de un internist, care locuia în local, şi de o moaşă. Aşadar, fără un personal numeros”, a mai completat Adrian Majuru.

Ospătăria Comunală 

În Bucureşti mai exista la 1900 şi Ospătăria Comunală, unde oamenii nevoiaşi puteau lua masa la un preț accesibil. Aceasta era întreținută de oraș. Persoanele nevoiașe beneficiau de o „masă consistentă la preţul de 0,25 de centime pentru clasa I şi de 0,60 de centime pentru clasa a II-a. Meniul pentru clasa I se compunea dintr-un sfert de pâine (o jumătate de livră), o supă şi felul doi, preparat întotdeauna cu carne şi legume. Meniul pentru clasa a II-a este acelaşi, completat cu friptură şi cu vin. În plus, mesele aveau faţă de masă şi se ofereau şervete. Ospătăria a fost inaugurată în 1889, fiind înfiinţată din beneficiul serbărilor populare, şi a furnizat, în 1905, 5.505 mese de clasa I şi 63.261 de clasa a II-a, adică 68.766 în total”, a mai spus istoricul Adrian Majuru.

Toate cele trei instituţii create pentru beneficiul și confortul oamenilor au dispărut demult.

Citeşte mai multe despre:   pandemie  -   coronavirus